Versetul zilei

Friday, November 29, 2019

Obișnuiam să număr binecuvântările

Sursă imagine: Deviantart

Obișnuiam să număr binecuvântările prin prisma a ceea ce aveam și când lipsurile erau mari, când totul dădea pe minus mă întrebam unde e Dumnezeu și unde e binecuvântarea Lui. 

Într-o zi, am înțeles că binecuvântarea e atunci când poți sta pe genunchi, înălțându-te pe culmi cerești, stând de vorbă cu Dumnezeul universului, cu Tatăl tău. 
Într-o zi, am înțeles că binecuvântarea e atunci când nu ai de ajuns dar din ce ai inima te îndeamnă să dai mai departe, să împarți cu cel flămând și să sădești speranță într-un suflet. 
Am înțeles că binecuvântarea e atunci când îți poți înălța brațele spre cer și în sărăcie și în bogăție, și în boală și în sănătate cu o inimă mulțumitoare la adresa Lui. 
Am înțeles că binecuvântarea e atunci când te poți uita la orizont și poți privi dincolo de el, știind că undeva acolo e o lume nesfârșită, o lume ce nu va apune niciodată, o lume cu pace și bucurie ce te așteaptă. 
Am înțeles că binecuvântarea e atunci când ai jur oameni care îți spun: m-am rugat pentru tine, oameni cu care te poți întâlni și poți vorbi despre Dumnezeu, despre frumos, despre speranță. 

În lume este stricăciune. În noi este stricăciune. Și haos și lipsuri. Și boală și necaz. Și plâns și jale. Și pofte și păcat. Obișnuim să ne numărăm bunurile și să le numim binecuvântări. Obișnuim să ne strângem comori aici, pe acest pământ și să ținem strâns de ele. Obișnuim să ne rugăm doar pentru ceea ce trupul și propriul nostru eu ne cere, dar adesea, ceea ce Dumnezeu numește binecuvântare e departe de ceea ce noi numim binecuvântare. Adesea gândurile Sale sunt atât de departe de ale noastre și răspunsul Său tot nu rămâne, pentru că noi punem în valoare trupul acesta trecător pe când El se uită la ceea ce e veșnic și are cu adevărat valoare, sufletul nostru. 

Astăzi, încearcă să îți numeri cu adevărat binecuvântările. Câte ai de fapt? 

Astăzi, vreau o binecuvântare de la Dumnezeu, dar nu, nu pentru trupul meu, ci pentru sufletul meu. Astăzi, mi-aș dori să mă întâlnesc cu Dumnezeu și să-i spun că inima mea e atât de pângărită și murdară și are nevoie de El. Astăzi, mi-aș dori să mă întâlnesc cu Cel ce m-a creat și să îi spun că îl iubesc. Îl iubesc pentru cine este El. Pentru caracterul Lui curat, pentru gingășia și dragostea Sa, pentru sfințirea și adevărul care e în El. Pentru milă și mai mult decât toate pentru Calvar. Astăzi, mi-aș dori să mă întâlnesc cu Dumnezeu și să îi spun că sufletul meu strigă cu disperare după o pată de lumină, o pată de culoare și nu o găsește nici în jur și nici în sine. 

Binecuvântarea mea ar fi ca Dumnezeu să mă strângă în brațele Sale și să îmi spună: sunt aici. Binecuvântarea ta care ar fi?

Saturday, November 23, 2019

Cine ești tu până la urmă?

Sursă imagine: Deviantart

Cine ești tu până la urmă?  Ascuns undeva în umbra păcatelor tale, văzându-ți slăbiciunile și etichetându-te ca nevaloros. Alergi spre mai mult. Dar zi după zi tragi linie să vezi ce ai realizat și nu zărești nimic în zare. Te privești în oglindă. Îți privești goliciunea sufletului și te întrebi dacă chiar la asta se rezumă tot?

Oare viața aceasta se rezumă doar la vise și împliniri? Oare zdrențele sufletești și tot răul ascuns undeva în tine va rămâne pe veci acolo?

Cum ar fi dacă ai putea fi mai mult decât atât? Mai mult decât tot ceea ce ești acum? Cum ar fi dacă ar exista o cale ca lumina să doboare întunericul ce să zărește în oglindă? Cum ar fi dacă ai recunoaște că tu nu ești tot, că dincolo de tine mai e ceva, o forță, o persoană, un Dumnezeu care te-a creat. Un Dumnezeu care caută să ajungă în compania ta, la inima ta. Un Dumnezeu care te iubește și dorește să combată întunericul din tine. Contrar a ceea ce se zice uneori, nu, nu cu bâta și ciocanul, ci cu dragostea Lui arătată prin Iisus Hristos la Golgota. 

Cine ești tu până la urmă și de ce a trebuit Iisus să moară? Ești mai mult decât tot ce poți vedea acum când privești în oglindă. Tu ești creat de Dumnezeu. Iubit de Dumnezeu. Valoarea ta e dată de ceea ce Iisus mântuitorul a făcut. Valoarea ta e scrisă adânc în palmele sângerânde ale Sale. 

Dumnezeu e sfânt. Adesea, noi uităm asta, dar Dumnezeu este sfânt. În El nu există păcat. Și fie că ne place să recunoaștem sau nu, noi nu suntem sfinți. Noi greșim. Suntem umani. Suntem păcătoși. Da, se pune ca și păcat orice rău ai fi făcut, indiferent cât de mic. Oricât am încerca să privim în oglinda noastră, oricât am încerca să o lustruim, să o sucim, tot aceeași imagine vom vedea în ea. Indiferent câte fapte bune am face, indiferent de câte ori ne-am cere iertare, indiferent de câtă bunătate am avea, undeva în noi există o grăunță de amar, de răutate, de mizerie. Și grăunța aceea e suficientă ca să stea între noi și sfințenia lui Dumnezeu. 

Și totuși Dumnezeu ne-a iubit și ne iubește. Nu poate există o dragoste mai mare ca aceasta. Să știi că Cineva te cunoaște mai bine decât te cunoști tu, cu fiecare eșec, fiecare gând rău, fiecare mocirlă în care ai zăcut sau zaci și totuși să continue să te iubească. 

În dragostea Lui El a dorit să te salveze, să te salveze de grăuntele acela de răutate care există în tine și care are potențial de creștere. Iisus Hristos murind pe cruce, a luat asupra Lui, de bună voie, fiecare grăunte de răutate existent în fiecare om. Da, El a purtat asupra Lui păcatul omenirii întregi. A luat pedeapsa în locul nostru. Acum, când Dumnezeu se uită la noi, ne vede prin prisma a ceea ce a făcut Hristos. 

Cine ești tu până la urmă? Ești un simplu om. Dacă alergi după fericire, dacă aștepți să vezi și zile mai bune, dacă vrei să schimbi ceva dar nu știi ce, privește în sus. Cerul îți va spune că mai există ceva. Că aici, pe acest pământ toate pier la un moment dat, chiar și tu. Însă cerul e veșnic. Dumnezeu e veșnic. Sacrificiul făcut de Iisus Hristos rămâne veșnic la fel și curăția inimii pe care ți-o oferă ca și dar. Și mântuirea, intrarea în cer, darul fără plată, împăcarea cu Dumnezeu, sunt veșnice. 

Dacă ai citit până aici, aș vrea doar un lucru să mai știi: Iisus Hristos a murit și pentru tine. A purtat și păcatele tale pe o cruce la Golgota. Sângele Lui a scris și valoarea ta. Tu valorezi mult mai mult decât îți poți închipui iar viața ta are un scop mult mai măreț și mai înalt decât poți visa, pentru că ești copil de Dumnezeu. Păcatul tău pune un zid de despărțire între tine și Tatăl. Dar știi, dacă crezi în ce a făcut Iisus pentru tine, dacă îți deschizi inima și îți recunoști grăuntele de amar, de răutate, primești iertare și curățire. Și poți avea trecere la Dumnezeu în rugăciune. 
Alegerea îți aparține.