Sursă imagine: edge01.prod.weheartit.com
Dacă Dumnezeu ar sta timp de o lună cu tine, fiind ca un om ce te-ar urma zilnic peste tot, iar tu te-ai comporta normal, ca în fiecare zi din viaţa ta, ce ar zice despre tine?
I-ar place Lui oare, cum vorbeşti cu cei pe care îi iubeşti, cum vorbeşti cu străinii, cum vorbeşti cu cei care îţi sunt antipatici, cum vorbeşti cu El, inclusiv în momentele tale proaste?
Ar vedea Dumnezeu dragoste în comportamentul tău zilnic?
Ar vedea Dumnezeu răbdare la tine?
Eşti tu un om care răspândeşte speranţă în jurul său, bucurie?
Se spune că îi influenţăm pe cei cu care trăim, nu ştiu dacă aţi observat dar dacă petreci mult timp cu cineva ajungi să adopţi limbajul acelei persoane, să împrumuţi unele manifestări din comportamentul acelei persoane, ce fel de comportament ar adopta El ca om de la voi?
Ar fi vorba de un limbaj şi un comportament demn de un copil al Lui, demn de un om care se respectă?
Ne place să credem că suntem mai buni decât cei pe care îi vedem noi mai prejos, ne place să credem că suntem credincioşi şi facem fapte bune, ne place să credem că suntem oameni, că dăm dovada de omenie, chiar aşa este?
Cum stăm cu judecata pe care o arătăm asupra altora, cum stăm cu iertarea?
Nu îmi daţi mie răspunsurile, ci vouă...
Fiţi sinceri, eu mă văd cu lipsuri, văd găuri ce trebuie acoperite, comportamentul meu trebuie prelucrat...
Voi cum vă vedeţi?
Raspunsul nu o sa-l insir aici draga mea. Cred ca fiecare are un raspuns aparte si nu are curajul de a le zice pe fata :)
ReplyDeleteUn weekend placut copil drag!
E de ajuns sa il tii pt tine .
DeleteWeekend frumos!
Ma vad oricum , dar nu prea bine..
ReplyDeleteSe poate corecta...
DeleteSunt de acord cu Liuba...:)) Dar îmi place cum s-a pus problema...
ReplyDeleteO săptămână frumoasă, Lavinia!
O saptamna frumoasa si tie Maria!
DeleteMi-ar placea sa Il vad pe Dumnezeu mereu langa mine si nimeni altcineva sa nu Il vada... desi e o idee infricosatoare, m-ar provoca sa traiesc mereu asa cum vrea El ca sa nu Il supar :)
ReplyDeleteCred ca si mie mi-ar placea...
Delete