Versetul zilei

Monday, August 13, 2018

Să ai credință


„Să ai credință. Să ai credință. Când nu-ți mai rămâne nimic altceva, să ai credință.” Francine Rivers, Un glas purtat de vânt

Câteodată e greu să mai crezi în ceva. Să te uiți undeva în față și să nădăjduiești că dincolo de tot ceea ce se află în fața ochilor tăi chiar acum, există ceva mai bun, ceva mai luminos ce te așteaptă pe tine. 
Nu poți privi dincolo de situația în care te afli și oricât de mult ți-ai dori să te agăți de speranță, ceva îți spune că nimic nu se va schimba, că de fapt nu va fi bine niciodată. Poate pentru alții dar nu și pentru tine. 

În negura nopții ce te cuprinde, de undeva din depărtare se aude încet: Ai credință. Să ai credință. Dar ești atât de obosit încât nu ești în stare nici măcar să îți ridici privirea. Ar trebui să asculți de aceste cuvinte? Ar trebui să ai credință?

Credință în cine, în ce? În Dumnezeu?

Da, ar trebui să ai credință în Dumnezeu. Când nu-ți mai rămâne nimic altceva, să ai credință. Credință că Dumnezeu încă este în control. Credință că Dumnezeu nu te lasă nici măcar o clipă singur, chiar dacă nu îl vezi, nu îl auzi. El este chiar lângă tine. Credință că ziua de mâine va aduce ceva bun după ea, și după ce această furtună va trece, pentru că ea chiar va trece, tu vei ieși învingător și vei vedea soarele. Credință că Dumnezeu va schimba ceva în dreptul tău. Că vine și rândul tău pentru că și tu ești copilul Lui. Și tu ești printre luptele Lui. Credință că Dumnezeu luptă azi și pentru tine.

Când nu-ți mai rămâne nimic altceva, să ai credință că poți să continui. Poți să mergi mai departe. Chiar dacă pieptul te doare, chiar dacă sufletul ți se frânge și inima îți este zdrobită, să ai credință. Chiar dacă oamenii nu te înțeleg, chiar dacă fiecare dimineață pare lipsită de sens și fiecare seară e plină de lacrimi, să ai credință. 

Dar e greu să ai credință, îți șoptește inima. 
Știu, îi răspunzi tu. Dar trebuie să încercăm.

Sursă imagine: Pinterest

Sunday, August 12, 2018

Sunt ca vaporul Titanic și mă scufund

Doamne, în seara aceasta poți să vii să stai puțin lângă mine? 
Aș avea nevoie acum de o gură mare de aer și de puțină liniște. Nu se aude nimic în jurul meu, dar îmi curg lacrimi pe obraz și am senzația că undeva în mine este haos. Nu prea știu ce am, ce mă doare și ce mi-aș dori, știu doar că nu mai pot. 
Aș vrea să vii, să îmi dai o îmbrățișare gigantică și să îmi spui doar atât: Va fi bine. Am totul sub control. Eu chiar știu ce fac. Și sunt aici, cu tine. 

Doamne, câteodată sunt ca o epavă. Sunt ca vaporul Titanic și mă scufund, cu tot ce e în mine. Sufletul îmi strigă disperat după ajutor dar în jur nu se găsesc bărci de salvare și marea e atât de înfuriată încât am senzația că în curând mă va înghiți pe de-antregul.

De fiecare dată când cred că ajung undeva, că reușesc să descifrez ceva; De fiecare dată când încep să mă bucur că realizez ceva, de fiecare dată când văd luminița de la capătul tunelului întunecos, sunt lovită cu putere și trasă înapoi.

Doamne, în seara aceasta aș vrea să îți spun că sunt bine, că lupt, că trăiesc așa cum Tu mă înveți. Iubind, iertând, slujind, răbdând. Dar amândoi știm că nu este adevărat. Amândoi știm că de fapt m-am săturat. Că nu iubesc decât puțin din când în când. Că îmi e greu să iert, să rabd și să slujesc. Amândoi știm că sunt la capătul puterilor. Și mi-aș dori atât de mult să faci ceva. Să spui ceva. Să faci ceva. 

Am văzut de atâtea ori că poți și că ești. Și în seara asta aș vrea să mai văd încă o dată. Aș vrea o minune. Aș vrea o gură mare de aer și puțină liniște. Și aș mai vrea o îmbrățișare gigantică plină de dragoste de la Tine.

Te aștept, ai de gând să vii?

Sursă imagine: Pinterest

Tuesday, August 7, 2018

Oameni cu povești - Flavius -7

În luna octombrie 2017 a luat naștere proiectul: ”Oameni cu povești.” 
De ce? 
Pentru că peste tot în jurul nostru sunt oameni, ca și noi. Oameni cu dureri, oameni cu bucurii, cu bune și cu rele. Spre acești oameni aș dori să privim. 
Aici nu puteți găsi decât o mică parte din povestea lor.

A se citi numai cu inima deschisă.


Bună, spune-mi ceva despre tine, care este povestea ta?
Mă numesc Flavius și am 21 de ani. M-am născut în orașul Timișoara. O mare parte din copilărie am petrecut-o aici.
Am studiat asistența medicală iar curând urmează să lucrez în domeniu. Cred că Dumnezeu mă cheamă să îi slujesc în locul în care m-a așezat, însă consider că în viitor vor apărea și ocazii de a sluji peste hotar.

Îmi place să mă împlic mult în biserică, ceea ce și fac. Cânt în orchestra bisericii la violoncel iar pe lângă aceasta caut să fiu de ajutor în orice domeniu mi se cere sau este nevoie de mine.
Ador momentele de rugăciune, acolo simt că pot să mă descarc înaintea lui Dumnezeu. Am crescut de mic copil în biserică, fiind obișnuit cu cântarea, rugăciunea dar și cu mediul creștin.
Sunt o persoană pozitivă,voioasă și ador să călătoresc, este jobul meu preferat! 😊

În viața primim multe lecții, care ar fi cea mai prețioasă lecție pe care consideri că ai primit-o?
Pot spune că lecția cea mai prețioasă pe care am primit-o este ascultarea.În urma ascultării vine și supunerea, iar în urma supunerii vine binecuvântarea. Fie că vorbim despre binecuvântarea oamenilor sau a lui Dumnezeu.

Spune-mi care este visul tău? Ce ți-ai dori să faci cu viața ta?
Visul meu este să devin un asistent medical de excepție. Un bun samaritean.Un om care știe să pună un leac vindecător pe trupul și pe inima oamenilor. Aceasta este chemarea mea.

Dacă ar fi să alegi o amintire memorabilă din viața ta, una la care te-ai tot reîntoarce, care ar fi aceea?
Poate pe unii oameni îi va surprinde răspunsul meu, dar cea mai memorabilă experiență a mea este de ordin spiritual, și anume acea zi în care Dumnezeu m-a botezat cu Duhul lui cel Sfânt. Este cel mai  frumos lucru pe care l-am  experimentat și pe care nu îl voi uita niciodată. Dar trăiesc cu perspectiva că vor urma și altele mai mari și mai frumoase.

P.S. Acest proiect se desfășoară sub formă de interviu. Întrebările rămân mereu aceleași. Oricine este bine venit să participe. Pentru înscriere nu trebuie decât să lași un email cu dorința ta pe laviniahumeniuc@gmail.com și vom discuta detalii.

Saturday, August 4, 2018

Plantează și tu o floare în inima cuiva

Cu toții știm să sădim buruieni și spini în oameni. Poate îmi vei spune că tu niciodată nu ai făcut așa ceva. Oh, dar am făcut-o. De fiecare dată când ne-am uitat la cineva într-un mod urât, de fiecare dată când am aruncat priviri de ură și am spus vorbe la nervi, am plantat câte o buruiană și câte un spin în acel om. 
Ori de câte ori cineva ne-a cerut ajutorul și am preferat să ne punem pe noi pe primul loc, am lăsat buruienile și spinii să crească în acea inimă. 
Atunci când am judecat, când ne-am întrebat ce drept are persoana cutare să facă acele lucruri, sau când ne-am zis că noi suntem mai buni decât nu știu cine, ori când am arătat cu degetul pe cineva, am sădit spini și buruieni.

Vezi tu, e ușor să sădești spini și buruieni. E ușor să judeci fără să cunoști omul, fără să îl înțelegi. E ușor să arunci priviri urâte și jigniri, mai ales dacă ai zile proaste și ești nervos. E ușor să te consideri superior, să nu dai doi bani pe un om despre care tu crezi că nu merită. 
E ușor să judeci omul sărac de la colțul străzii care nu are la fel de multe lucruri ca și tine și nici nu este la fel de educat precum ești tu. Este ușor. 

Să plantezi flori, e mai greu. Da, este adevărat. Nu toți oamenii știu să planteze flori în inimi. Nu toți oamenii știu să îngrijească un pământ uscat, să îl ude, să îi vorbească cu dragoste și să planteze apoi o sămânță acolo. Nu toți oamenii au răbdare ca sămânța să crească. Și nu, nu toți oamenii au dispoziția de a planta ceva. 
Să plantezi flori necesită mult efort, mult timp și multă muncă. Să plantezi flori înseamnă uneori să renunți la timpul personal- acel timp în care faci ce îți place- și să mergi să dăruiești o bucățică din inima ta, cuiva, care poate nu merită. 
Dar știi ceva? În final, rezultatul e pur și simplu uimitor.

Când vezi ce floare frumoasă răsare, când vezi câtă gingășie, câtă finețe și frumusețe se naște prin ea, nu poți să nu radiezi. Cam la fel e și cu oamenii. Știai că până și din cel mai uscat pământ poți crești o floare frumoasă într-o inimă? Știai că și inimile cele mai pline de spini au nevoie de flori gingașe? Știai tu că și ele pot să înflorească și să se transforme?

Hai să îți spun ceva. Odată, când te-ai întâlnit cu Dumnezeu, erai și tu un pământ uscat, plin de buruieni și spini. Lui Dumnezeu i-a fost drag de tine. Așa că te-a luat, a început să te ude, a început să te îngrijească și să planteze flori în tine. Așa-i că astăzi tu ești un om frumos care știe să iubească?
A venit timpul să îți dăruiești iubirea. Plantează și tu o floare în inima cuiva. De fapt, nu, plantează flori în inimile tuturor.

P.S. Eu nu știu să grădinăresc, dar mi-ar plăcea să învăț să plantez flori în inimi. Ce spui, învățăm împreună?

Sursă imagine: Pinterest

Thursday, August 2, 2018

Și când te-ai săturat, mai rabdă puțin.

Poate că astăzi pare imposibil să mergi prin credință, să crezi că în curând o minune se va întâmpla și pentru tine. Eu te cred. Și mie îmi pare imposibil. 
Poate că astăzi rugăciunile tale sunt aceleași rugăciuni pe care le-ai făcut și ieri, și alaltăieri. Poate că deja ai zile, săptămâni, luni, ani de când te rogi pentru exact aceleași lucruri. Și poate că te-ai săturat să aștepți. Eu te cred. Și eu m-am săturat.
Poate că astăzi te-ai încăpățânat să ții cu toată forța de ultima ta fărâmă de nădejde și te-ai gândit că de data aceasta va fi bine, rezolvarea va veni. Însă apoi gândurile ți s-au întunecat iarăși și ai făcut din nou cunoștință cu vocea îndoielii care ți-a șoptit răspicat: Așa ai zis și data trecută, uite unde te-a dus, tot aici. Aproape că ai putut să auzi sunetul râsului ei în urechile tale. 

Și totuși, Dumnezeul nostru este la fel de plin de promisiuni astăzi, pe cât era și ieri. El nu s-a schimbat. În ciuda timpului ce s-a așternut, în ciuda bătăliei în care te afli, în ciuda rugăciunilor ce par fără răspuns, Dumnezeu continuă să fie. Ceea ce El a promis nu va ezita să împlinească, la timpul potrivit.

Dumnezeu rămâne credincios față de tine. Amintește-ți că El este Dumnezeul imposibilului. El face din imposibil, posibil. Toate ascultă de comanda Lui. La glasul Lui marea și vântul se supun iar pământul se cutremură. Amintește-ți că El este Dumnezeul minunilor. Da, nouă ne pare imposibil și cine nu zice că nu este imposibil pentru noi? Dar El poate. Nu este ceva ce El să nu poată. 

Dumnezeu rămâne statornic față de tine. El te-a așteptat de atâtea ori, de data aceasta așteaptă-L și tu. Da, e adevărat au trecut ani, luni, săptămâni, zile, ore. Dar crede-L pe cuvânt când îți spune că te aude și că este la lucru. Poate că durează mai mult decât ai fi vrut tu sau mai mult decât ai fost dispus să aștepți, însă El știe ce face. Ai încredere. Și când te-ai săturat, mai rabdă puțin.

Poate că acea zi nu e astăzi, poate că acea zi nu e mâine, dar există o zi. Există o zi în care izbăvirea este scrisă în dreptul tău. O zi a bucuriei, o zi a păcii, o zi în care Dumnezeu va face ceva nou pentru tine și îți va răspunde la fiecare rugăciune în parte. (Și nu, nu mă refer la ziua din ceruri, ci mă refer la o zi aici jos.)

”În adevăr, făgăduințele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt da; de aceea și Amin, pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu.” 2 Corinteni 1:20

P.S. Ceea ce am scris este valabil numai dacă te rogi conform voii lui Dumnezeu.

Sursă imagine: Deviantart.com

Tuesday, July 31, 2018

I-ai dat atât de multe șanse lumii

Poate că a venit momentul să fii sincer cu inima ta. I-ai dat atât de multe șanse lumii. Te-ai agățat de oameni, de vise, de lucruri. Te-ai agățat de banii tăi, de cariera ta, de familia ta. Te-ai agățat de toți acei care ți-au făcut promisiuni, în ciuda trădărilor altora. Te-ai agățat cu disperare de cine ai vrea să fii sau de cine ești. 

I-ai dat atât de multe șanse lumii acesteia și de prea puține ori ai fost cu adevărat fericit. De prea puține ori inima ta a primit acel ceva după care tânjea de fapt. Ți-ai spus de multe ori că totul în această viață este deșertăciune și goană după vânt. Sufletul tău o știe, o știi și tu. Știi și tu că de fapt nu ești împlinit. Nu ești întreg. 

Suflet drag, astăzi Dumnezeu te cheamă, îți cere și El o șansă. Dumnezeu vrea și El o șansă din acele mii pe care le-ai acordat tuturor și peste tot. Dumnezeu vrea și El o șansă la inima ta. Promite să nu te rănească, să îți rămână mereu credincios. Promite să te iubească și să te facă întreg. El vrea să umple acel gol din inima ta. Acel gol care există în sufletul tău, despre care știi foarte bine că nu îl poat umple nici oamenii, nici lucrurile, nici măcar tu, ci numai El. 

Dumnezeu promite că în El îți poți găsi cu advărat identitatea, pacea și bucuria după care tânjești. Nu te-ai săturat oare să tot trăiești pentru nimic? Nu te-ai întrebat niciodată unde te va duce această viață când totul se va termina aici jos?

Oare chiar nu poți să vezi, că sufletul tău are nevoie de mai mult decât de o mâncare bună, de un vin bun, de niște haine stilate sau de cele mai noi mașini? Oare chiar nu poți să vezi că cariera și banii nu îți hrănesc sufletul? Chiar nu înțelegi cât de gol ești fără Dumnezeu?

Poate că a venit momentul să îți întorci privirea înspre Dumnezeu, înspre cer. Poate că a venit momentul suflet drag, să te întorci acasă la Tatăl care te așteaptă chiar în prag cu brațele deschise. Și cine știe, dacă nu cumva, asta e ultima chemare pe care El ți-o face?

Te-a chemat de atâtea ori, prin atâtea moduri. De atâtea ori ți-a spus Dumnezeu cu o voce blândă că te iubește, că a dat totul pentru tine, pe Fiul Său, Isus Hristos, pe cruce. De atâtea ori a așteptat răbdător ca tu să îi adresezi măcar niște cuvinte. De atâtea ori ți-a vorbit inima Lui încercând să îmbrățișeze inima ta. 
Când oamenii te-au părăsit și ai plâns, El era acolo. Și voia să te mângâie, dar nu l-ai lăsat. 
Când viața ți-a fost grea, El era acolo. A vrut să îți vină în ajutor, dar l-ai împins cât mai departe.
Când tu erai plin de fericire pentru reușitele tale, El era acolo. A vrut să se bucure alături de tine și să îți spună cât de multe victorii puteți avea împreună, dar nu ai avut loc de El și nici timp. 

Și astăzi, se îndreaptă din nou Dumnezeu spre inima ta. El continuă să îți șoptească că degeaba te rogi, dacă nu îl lași cu adevărat să se implice, dacă nu ceri voia Lui. Degeaba te rogi dacă un zid de despărțire este pus între tine și El, de toate păcatele tale. Degeaba te rogi, dacă continui să trăiești de parcă Dumnezeu nu ar exista în viața ta. 

Poate că a venit momentul să îi spui da lui Dumnezeu cu adevărat. Să spui da, Doamne, sunt aici și doresc ca Tu să vii în inima mea și să îmi schimbi viața. Doresc să călătoresc alături de Tine. I-am dat lumii multe șanse și tot ce mi-a oferit a fost o pură amăgire. Astăzi îți dau și Ție o șansă, primește-mă și arătă-mi ce ai Tu de oferit. Doamne, vreau să fiu curățit de păcatele mele, de tot ce mă apasă pe suflet. Îți mărturisesc cât sunt de păcătos și vreau să primesc iertarea datorită faptului că Domnul Isus a murit pentru mine. 
Nu mai vreau să trăiesc pentru lumea aceasta, pentru toate aceste lucruri trecătoare, ci vreau să trăiesc cu Tine. Pentru cer. Pentru veșnicie.

Astăzi Dumnezeu te cheamă și te așteaptă. Nu îl refuza..e poate ultima strigare.

Sursă imagine: Pinterest

Sunday, July 29, 2018

Unul dintre voi trebuie să se dea jos

Nu știu dacă ai auzit de filmul War Room, dar oficial, este filmul meu preferat. Una dintre replicile ce îmi place atât de mult din film spune ceva de genul acesta: Nu este loc pe tronul inimii tale și pentru tine și pentru Dumnezeu. Unul dintre voi trebuie să se dea jos. 

M-am tot gândit la acest aspect. Nu-i așa că de multe ori ne urcăm pe tronul inimii noastre iar mai apoi îi spunem lui Dumnezeu că vrem de fapt ca El să conducă? Numai că nu îi dăm voie deloc. Apoi începem să ne întrebem ce nu merge bine, de ce Dumnezeu tace, de ce nu intervine.

Dragă suflet, a venit momentul să te dai jos de pe tronul inimii tale și să îl lași pe Dumnezeu să își facă treaba. Nu, nu puteți fi amândoi acolo. Tu tragi înspre lume, înspre pofte, înspre minciună și păcat. Tu mergi înspre văi adânci și te hrănești cu iluzii. Ți se pare că tot ce zboară se mănâncă și răstălmâcești de multe ori cuvântul Lui.
Te uiți la lume, la ziduri, la oameni. Te uiți la neajunsuri. Te uiți la tot ce lumea aceasta are de oferit și vrei să guști și mai mult din plăcerea ei.
Vrei ca totul să meargă bine. Vrei bani, mașini, vrei de toate. Tu nu ai loc de Dumnzeu în inima ta.

Dragă suflet, a venit momentul să te predai. Nu, drag suflet. Dumnezeu nu vrea ce vrei și tu. Dumnezeu vrea să te facă să crești, să fii asemeni Lui. Dumnezeu vrea să facă din tine un om cu caracter. Un om puternic. Un om care poate să ierte, să iubească, să dețină autocontrol. Un om care poate să aibă milă și bunătate, smerenie și facere de bine. Un om care să fie plin de pace și de bucurie. Un om plin de credință într-un Dumnezeu atotputernic.
Dumnezeu te cheamă la sfințire, la a te pune deoparte pentru cer.
Da, este adevărat. Pământul are ceva aparte. Și da, ar fi frumos să ai de toate. Dar știi ceva? Totul e trecător. Și poftele trec. Faci sex și nu îți este de ajuns. Mânânci și nu te saturi. Cumperi lucruri și nu te poți opri.
Banii îți amărăsc sufletul și oricât de mult ai câștiga, tot îți mai trebuie. Minciuna se împânzește pe lângă tine și nu te mai lasă să trăiești. Chiar nu îți dai seama, că toată împlinirea pe care această lume o oferă e doar o iluzie?  O goliciune urâtă îmbrăcată într-un costum frumos scos la vânzare?
Chiar nu îți dai seama că inima ta tânjește după mai mult decât atât?

Drag suflet, ai fost creat pentru cer. Ai fost creat pentru o altfel de împlinire. Pentru viața eternă. Pentru Paradis.Pentru Dumnezeu. Nu te mai pângări și alege să trăiești pentru El. Dă-te jos de pe tronul inimii tale și lasă-L pe Dumnezeu să îți schimbe inima și viața, să facă din tine, ceea ce ai fost menit să fii.

Sursă imagine: Pinterest

Friday, July 27, 2018

Nici o stea nu se zărește

Este noapte. Îmi ridic privirea și mă uit pe fereastră. O eclipsă de lună. Cum reușește luna să fie atât de spectaculoasă de fiecare dată când apare? Chiar și când o vezi pe un sfert, ea tot frumoasă e. De parcă ar fi mereu pregătită pentru a străluci.
Mi-aș dori să fiu și eu ca ea. Să fiu în stare să strălucesc de fiecare dată, însă nu reușesc. Cad. Mă frământ. Mă îngrijorez. Plâng. Obosesc. Mă pierd. Uneori am nevoie de pauze. Dar cine poate lua o pauză de la viață?

Privesc luna. Astăzi cerul este înnorat. Nici o stea nu se zărește. Totuși, ceva acolo strălucește cu putere. Mă uit cu atenție. Îmi doresc să strălucească pentru mine. Îmi doresc să aud vocea lui Dumnezeu venind din cer în ecouri înspre mine spunându-mi: sunt aici pentru tine. Dar afară e liniște. Pe stradă nu e nimeni la această ori și nici măcar un sunet slab nu e scos. 

Oftez. Aș fi vrut ca astăzi să fiu învingătoare. Aș fi vrut...dar nu am fost. Mă gândesc că Dumnezeu e atât de minunat. Întreaga natură i se supune. Mă gândesc la planeta Pământ, ce mici suntem în comparție cu tot ceea ce se află în Univers. Îmi aduc aminte că Dumnezeul acestui Univers se gândește la mine și îmi știe fiecare tresărire. 

A gândit în cele mai mici detalii, totul. Eu nu pot înțelege Universul. Și dacă mintea mea e prea mică ca să priceapă Universul, cum oare aș putea să îl înțeleg pe Cel ce l-a creat?

Îmi dau seama acum că Dumnezeu e în controlul vieții mele, cunoaște toate detaliile și știe ce face. Și totuși, parcă mi-aș dori să se grăbească cu rezolvarea la tot ceea ce îi cer.

Dacă ești treaz acum, dacă nu poți dormi datorită tuturor problemelor care se țin ca scaiul de tine, lasă-mă să îți amintesc că Dumnezeu e în control. Poate că nu-i auzi vocea și nu-L simți lângă tine, dar El cunoaște tot ceea ce se întâmplă în viața ta, și nu va întârzia. Poate că timpul tău nu e și timpul Lui, și îți este greu să aștepți, dar și când va lucra, ce minunat va fi!

Ai încredere în Dumnezeul care a creat Universul în cele mai mici detalii, El chiar știe ce face. Și dacă acum tace în dreptul tău, cu siguranță asta face parte din planul Lui minunat pentru tine.

Sursă imagine: Pinterest

Sunday, July 22, 2018

Sufletele noastre când se privesc în oglindă

Momente. Trăim în momente, respirăm în secunde și visăm în anotimpuri. Nimic nu e prea sigur. De fapt, tot ce avem este acum. Cândva, mi se părea că avem infinitul, dar nu îl avem. Nu avem decât un moment. Poți să iubești chiar acum? Poți să spui chiar acum că s-a meritat călătoria? 

Da, știu că lucrurile nu au fost chiar așa roz precum ai vrut tu să pară. De fapt, recunoaște-o, lucrurile nu au fost roz deloc. Da, ai râs, ai dansat pe timp de noapte și apoi ai plâns. Da, ai iubit și ai iertat și ai iubit și ai iertat, și apoi ai urât și ai urât. Da, ai creionat lumini și culori peste tot, te-ai dat în carusele de o mie de ori și ai zis că trăiești. Dar oare, oare asta să fi fost tot? Tot ce contează?

Momentele...momentele fug de tine. Fuge timpul. E ca un bătrân cu barbă lung, iscusit și miștocar ce te tratează mereu cu neseriozitate și râde de tine. Îți fură clipele, una câte una și apoi te face să crezi că a fost ideea ta. Oh, sau poate chiar a fost. Nu ai vrut tu să stai cu orele la lucru în goana după bani? Nu ai vrut să lenevești mai mult în pat cu gândul că tot timpul din lume e al tău și de data aceasta te vei odihni așa cum trebuie? 
Nu ai vrut tu să rupi legătura cu trecutul, cu prezentul și să începi a alerga cât mai în grabă după un viitor imprecis, necunoscut și aproape inexistent?
Cum? De fapt tu nu ai vrut să trăiești cu gândul la viitor, într-o goană continuă după ceva, fără să te bucuri de nimic pe parcursul călătoriei? Oh...dar așa dădeai impresia.

Să revenim. Momente. Trăim în momente, respirăm în secunde și visăm anotimpuri. Nimic nu e prea sigur. De fap, nici măcar noi nu suntem prea siguri. Știi, trupul acesta de carne? E chiar fragil. Fragil rău. Dă o mașină peste tine și te-ai dus. Te îmbolnăvești și într-o fracțiune de secundă totul se schimbă, viața ta s-a dus. Da, suntem chiar fragili. Oh, ce bine că avem un suflet. Acesta va trăi veșnic. Dar oare... mă întreb, sufletele noastre când se privesc în oglindă văd ceva frumos sau văd monștri?

Pentru că mi se pare că în ultima vreme lumea e plină de oameni ce poartă monștri în suflet. Oh, și de la o vreme au început să iasă pe afară, să viziteze lumea și să o transforme într-o tenebră a morții. 

Cum era cu momentele?
Da, de fapt, poate că a venit momentul să nu mai trăiești doar pentru mâncare și băutură, doar pentru egoul tău și poate a venit momentul să nu te mai enervezi atât, să nu mai răbufnești și să nu mai lași monștrii din tine să iasă afară și să afecteze tot ceea ce este în jur. Acum e momentul să privești în oglindă și să o iei de la capăt. Și tu poți fi un om bun. 

Dacă te-ai opri puțin, dacă ai vedea că timpul îți fură clipele și că astăzi este posibil să fie tot ce ți-a mai rămas...dacă ai înțelege cât de importantă este familia ta, cea care te iubește și e lângă tine; și dacă ți-ai folosi inima pentru a iubi și a scoate cuvinte frumoase pe gură, și nu pentru a urî și a te venera pe tine poate că atunci ai vedea toate luminile pâlpâinde din sufletele altora ce se luptă să facă lumea un loc mai bun. 

Sursă imagine: Pinterest

Saturday, July 21, 2018

Undeva, cândva, pentru totdeauna

S-ar putea ca mâine să mă uiți. Tu nu știi încă, dar va veni o zi în care umbrele timpului se vor așeza încet peste mine, peste tine. Și atunci mă vei uita. Vei uita că cândva am râs împreună, am făcut planuri împreună, am creionat lumea în culori împreună.
Tu nu știi încă, dar într-o zi eu voi pleca, tu vei pleca și de acolo totul va începe să se strice.

Mâine, s-ar putea să îmi uiți surâsul, iar eu ție chipul. Mâine, toate vorbele pe care le-am rostit cândva, fiecare promisiune și orice cuvânt, toate vor fi în zadar, pentru că timpul se va așterne peste ele și vor fi uitate.

Știi, amintirile acelea prețioase, cele cu țineri de mână, cu plânsete, cu râsete, cu nebunii și pozne, vor dispărea subit peste noapte de parcă nici nu au fost iar în locul lor va rămâne o durere amară și un strigăt mut, asurzitor dar neauzit și nebăgat în seamă.

S-ar putea ca mâine lumea pe care o știam noi să nu mai existe și totul să se schimbe într-o clipită. S-ar putea să îți uit privirea și glasul. Iar tu, tu mă vei uita pe mine. Vei uita că am existat. Curând voi deveni o simplă amintire pusă într-un cufăr undeva departe, închisă cu un lacăt și lăsată acolo, în singurătate.

Mâine, locurile ne vor plânge și orașele își vor aminti de noi, de râsetele noastre, de visele noastre și de pașii pe care i-am parcurs de atâtea ori pe atâtea străzi. Și poate că cerul își va aminti povestea noastră și prietenia ce ne-a unit.
Undeva, în depărtare se aude un cântec trist. E pentru noi. E despre noi. Despre tot ce a fost și nu mai este.

Știi, o să cam doară. Da, atunci când eu am să plec și tu ai să pleci, o să doară. Apoi o să treacă. Inimile noastre au să tacă. Au să urmeze clipe lungi de tăcere și poate tu ai să reapari la ușa mea. Dar nu, nu va mai fi deloc la fel.
Mâine e posibil să plouă. Pentru că și cerul plânge câteodată, pentru oameni, pentru poveștile pline de durere și de dragoste abandonate de-alungul timpului.

S-ar putea ca mâine să mă uiți. Dar nu-i nimic, și eu te voi uita. Și apoi ne vom vedea amândoi de drum ca doi necunoscuți. Ne vom vedea amândoi de drum, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic niciodată.

Numai că s-a întâmplat și s-a ștampilat pe niște inimi, undeva, cândva, pentru totdeauna.

Scrisoare către oamenii ce au fost în viața mea, s-au agățat de sufletul meu și apoi au plecat.

Sursă imagine: Pinterest