Versetul zilei

Sunday, December 2, 2018

Viața e aici și acum

Sursă imagine: Pinterest

Decembrie, una dintre lunile mele preferate. Poate datorită faptului că e începutul iernii, că aștepți cu drag prima ninsoare și aprinderea luminițelor ce marchează deschiderea sărbătorilor. Poate datorită faptului că lumea intră într-o atmosferă mai fastuoasă iar oamenii încearcă să fie mai buni, parcă amintindu-și de Isus și de ce înseamnă de fapt să fii om. Sau poate datorită colindelor ce ne încălzesc sufletul și ne amintesc ce s-a întâmplat acum mult timp în Betleem. 

M-am gândit la toate aceste lucruri, le-am creionat cumva în mintea mea, însă ieri am mai remarcat ceva. Trece anul. 2018 chiar se sfârșește. 2018 e anul care începe încet să plece și nu se va mai întoarce înapoi, nici el, nici toate momentele care ți-au fost oferite. Ai avut uși deschise de care nu ai profitat? Acolo au rămas. Au fost oameni pe care ai avut oportunitatea să îi iubești?  Vise pe care ai căutat să le aduci la viață?

Știi, tot ce ai făcut în acest an, a rămas făcut, iar tot ce nu ai apucat să faci, a rămas nefăcut. Oare chiar au meritat lucrurile în care ți-ai investit timpul, banii și sufletul? Oare în 2018 ai trăit chiar viața pe care dorești să o trăiești? 

Noi, oamenii, de cele mai multe ori suntem pe grabă și folosim această frază: nu am timp. De fapt, avem timp. Doar că avem timp numai pentru ce dorim. Este surprinzător cum nu avem timp să punem mâna pe un telefon, să ne sunăm părinții, bunicii, prietenii, dar avem mereu timp pentru un serial sau pentru stat pe Facebook și Instagram. 
Este surprinzător cum nu avem timp să ne rugăm dar avem timp să îi vorbim de rău pe alții. Cum nu avem timp să mulțumim, dar avem timp să criticăm. Cum nu avem timp să ieșim în oraș cu cineva sau să citim o carte, dar avem timp să facem tot felul de lucruri care nu sunt deloc valoroase. 

Au trecut 24 de ani din viața mea pe care nu am să îi recapăt niciodată înapoi. Toate zilele pe care le-am pierdut stând supărată, nervoasă, îmbufnată. Toate momentele în care am stat prea serioasă, sunt pierdute. Nu mă mai pot întoarce la ele. 
Toții oamenii care au fost în viața mea cândva, au avut un timp al lor, un moment cheie în care au fost acolo. Am făcut tot ce am putut pentru ei? Am iubit, am iertat, am râs? 

Nu știu despre tine, dar eu nu am trăit din plin. De multe ori m-am trezit printre ruine, târându-mă prin ceea ce noi numim viață. Însă acum, acum doresc să trăiesc din plin. Ce înseamnă asta? Înseamnă că fiecare secundă contează. Înseamnă că fiecare om pe care îl întâlnești e prețios. Înseamnă că fiecare oportunitate care ți se ivește trebuie luată. Înseamnă că fiecare zi își are misiunea ei și tu ești omul potrivit la locul potrivit. Înseamnă că viața e mai mult decât o monotonie zilnică fără sens. Mai mult decât a pierde timpul în fața unui ecran. 

Viața e despre scop, despre vise, despre cine ești tu și ce ai de făcut atâta timp cât încă ești. Viața e despre acel Isus pe care îl vom sărbători în curând, despre ce a făcut El pentru noi toți și despre cum dorește să ne învețe să iubim și să fim mulțumiți cu ce avem. Viața e călătoria de aici, pe care o parcurgem în drumul nostru spre cer, spre Dumnezeu. Și contează, contează ce facem cu ea. 

Viața e aici și acum și e atât de prețioasă încât tot aurul din lume nu ar putea să o cumpere. Întrebarea e cât valorează viața ta pentru tine? Nu, nu spune nimic. Răspunsul ți-l vei da tu singur atunci când te vei uita la modul în care îți petreci timpul. 

Sunday, November 11, 2018

Am deschis ochii într-o dimineață

Sursă imagine: Pinterest
Am deschis ochii într-o dimineață și am observat că nu mai era acolo. Toată fericirea pe care o strânsesem în mine dispăruse. În ochi nu erau decât lacrimi și în inimă se întrevedeau doar cioburi. Am privit în sus și l-am întrebat pe Dumnezeu: Doamne, unde ești acum? Nici un răspuns, doar o tăcere apăsătoare. 

În jur nu se vedea nimeni, nimic. Eram în singurătate. Și aș fi întins o mână să prind ceva în ea, să ajung cumva la un licăr de speranță, dar nu vedeam decât întuneric. Și am pornit la drum, cu o bucată de inimă zdrențuită și cu sufletul dezbrăcat. Am întins mâna și am cerut ajutor. M-am dus la oameni. Le-am spus: hei, sunt aici și mă doare. Și aș fi vrut o îmbrățișare, o vorbă bună, o privire înțelegătoare dar nu le-am primit. 

Lor nu le păsa. Pe ei nu îi interesa. Unii împingeau cuțitul mai tare. Alții erau ironici. Alții zâmbeau. 

Am deschis ochii într-o dimineață și nu am putut să văd nimic. Nici un drum pe care să merg. Nici un vis după care să alerg. Nici un motiv pentru care să mă dau jos din pat și să îi dau zilei o șansă. Dar m-am ridicat. M-am forțat să trag aer în piept, să deschid ochii larg, să caut lumina. M-am forțat să zâmbesc, să caut puterea de a merge mai departe. M-am forțat să îmi spun că mâine va fi mai bine, deși știam că nu va fi. 
Am privit în sus și am întrebat: Doamne, unde ești acum? Nu am primit răspuns. 

În jur nu se vedea nimic. Muzica încetase să se mai audă iar zorile nu mai soseau. Și aș fi întins o mână să ating ceva cu ea. Să prind o bucată de fericire sau măcar o iluzie a extistenței ei, dar nu dădeam peste nimic. Și am pornit la drum, obosită și fără speranță. Și m-am dus la oamenii din jurul meu și le-am spus: hei, sunt aici și mă doare. Ei nu m-au băgat în seamă. Ei nu mă înțelegeau pentru că ei nu erau în locul meu, nu simțeau ce simțeam eu.

Am deschis ochii într-o dimineață și l-am văzut pe Dumnezeu stând lângă mine. 
Ce faci aici? l-am întrebat. 
Așteptam să te trezești.
De ce?
Ca să îți spun că sunt aici. Întotdeauna. În fiecare secundă din viața ta, sunt aici, lângă tine.
M-am uitat îndoielnică la El și am spus: dar nu te vad decât foarte foarte rar. 
Nu mă vezi pentru că nu privești mereu prin credință, dar Eu sunt aici și voi fi aici, întotdeauna. 

Sunday, October 28, 2018

Timpul are termenul lui de expirare

Sursă imagine: Pinterest

Găsește timp să privești un răsărit de soare și un apus. Să îți iei un răgaz, un moment de liniște în care să reflectezi la ziua ce tocmai a trecut, la dimineața ce ți-a fost oferită. Știai tu oare că timpul e un dar? Un cadou pe care ți-l faci singur. Cum așa? Ei bine, de fiecare dată când ți se oferă o bătaie de inimă, o dimineață și o sclipire în suflet, tu ai parte de timp. Și atunci, timpul îți este oferit, cum să fie un cadou pe care ți-l faci singur? Este adevărat, timpul îți este oferit, însă tu ești cel care alegi ce să faci cu el. Tu ești cel care alegi dacă îl irosești sau dacă îl prețuiești la valoarea lui maximă. Vezi tu, în fiecare dimineață noi primim aceeași măsură, același gram de timp, dar fiecare dintre noi îl petrecem într-un mod diferit. 

Oare, dacă timpul ar fi de vânzare și în posesia lui nu ar putea intra decât oamenii bogați, ce am face? Cât am fi dispuși să plătim pentru câteva minute?
Și totuși, Dumnezeu nu ne-a cerut nimic în schimbul timpului, ni l-a oferit ca pe un cadou. Îl folosim noi oare cu înțelepciune? Îl valorificăm?

Oh, timpul are termenul lui de expirare. Într-o zi, ticăitul inimii noastre va sta în loc. Va înceta să mai facă zgomot și atunci timpul ni se va lua. Vom regreta? Sau vom ști că am trăit așa cum s-a putut mai frumos și mai bine?

Găsește timp să îți suni familia. Să stai de vorbă cu un prieten, să îl întrebi cum i-a fost ziua. Să bei o cafea alături de cineva, să oferi un zâmbet și o îmbrățișare. De fapt, cele mai minunate și mai scumpe lucruri din viață sunt chiar gratuite, la îndemâna oricui. Acestea sunt iubirea de oameni, iubirea de Dumnezeu, îmbrățișările, sărutările, strângerile de mână. Un surâs, o vorbă caldă, un cuvânt pentru suflet. Sunt chiar acele lucruri care nu pot fi cumpărate, nici deținute, ci pot fi doar iubite și ancorate în suflet. 

Găsește timp să citești o carte. Să afli și alte povești de prin această lume. Să vizitezi fiecare colțișor al naturii, să te plimbi cu bicicleta, sau pe malul unui lac. Să te așezi pe iarba verde și să te bucuri pentru că ești. Timp pentru a mânca o prăjitură și a bea o limonadă. Timp pentru tine. 

Găsește timp pentru stele. Pentru a le privi și a sta de vorbă cu Cel ce este dincolo de ele. Pentru a îl întreba ce face, ce dorește de la tine, El cel care te-a creat pe tine și lumea întreaga. Ascultă tăcerea. Ascultă răspunsul. 

Găsește timp pentru o melodie frumoasă și pentru un film a cărui poveste merită văzută. Timp pentru a vedea oamenii de lângă tine și poveștile lor. 

Găsește timp. Pentru că timpul este acel cadou pe care ți-l faci tu singur, ori de câte ori realizezi cât de valoros este și cât de ușor se poate pierde. Găsește timp pentru această frumoasă viață, cu bune și cu rele care merită prețuită, trăită la cote maxime și învățată. Găsește timp pentru sufletul tău și mai apoi, dăruiește acel timp celor din jur. 

Sunday, October 14, 2018

Așa că hai, hai să ne iubim

Sursă imagine: Pinterest

Haideți să ne iubim. Să ne deschidem inima spre cei de lângă noi, să le arătăm că nouă ne pasă. Să le arătăm că în inima noastră este loc și pentru cel ce umblă șchiopătând, și pentru cel ce nu știe să iubească, și pentru cel flămând, și pentru cel bătrân, și pentru cel bogat. 
Haideți să ne oprim din a ne pune etichete, din a ne judeca unii pe alții și a ne arăta cu degetul. Haideți să ne amintim că suntem niște simpli oameni, niște suflete flămânde ce tânjesc după iubire. Să ne ridicăm privirea înspre cer și să ne gândim că Dumnezeu ne-a spus să ne iubim, să ne răbdăm, să ne sprijinim unii pe alții. 

Haideți să construim poduri în loc de ziduri. Să oferim o strângere în brațe în loc de o vorbă rea. Haideți să nu mai gândim doar cu creierul, doar cu inima prinsă în plăceri și să nu mai folosim cuvântul ”eu” peste tot, ci să gândim cu sufletul, să ne lăsăm inima să se umple de dragoste de la Dumnezeu și să reverse dragoste peste tot, pe oriunde merge. Haideți să înlocuim cuvântul ”eu” cu cuvântul ”noi”. 

Cum ar fi oare dacă am trece toți în aceeași tabără? În tabăra dragostei. Tabăra celor ce iubesc ceea ce este de neiubit. Tabăra celor ce iartă ceea ce este de neiertat. Tabăra celor care înțeleg și caută să îndrepte greșeala în dragoste. 

Cum ar fi dacă noi, oamenii chiar am învăța să ne iubim unii pe alții? Cum ar fi dacă noi chiar ne-am iubi? 

Haideți să nu ne mai urâm. Să nu mai vânăm greșeală după greșeală și să vedem ce se poate face, ce se poate repara. Unde s-a stricat și unde s-a surpat podul. Haideți să ne adunăm împreună ca să construim vise, nu ca să le năruim. Să ne adunăm împreună ca să creștem, ca să ne înfrumusețăm sufletul, ca să învățăm unii de la alții, nu ca să ne certăm și să ne călcăm în picioare. 

Oare chiar nu înțelegem noi că numai iubind vom reuși în lumea aceasta mare? Oare chiar nu înțelegem noi că fără iubire suntem dezbrăcați, goi și murdari?

Isus, nu a dorit altceva decât să își arate dragostea. Iar dragostea Lui ne cheamă azi la pocăință. Dragostea Lui arătată pe Calvar, plătită cu durere și sânge, ne cheamă azi la sfințire. Dragostea Lui Hristos îți șoptește astăzi că poate să umple și inima ta, și că atunci când vei fi umplut, vei radia. 

Așa că hai, hai să ne iubim. 

Friday, October 5, 2018

Un munte, un ditamai muntele

Sursă imagine: Pinterest

Era o zi senină când l-am văzut pentru prima oară. O zi frumoasă de octombrie. Nu mi-am dat seama atunci că noi doi nu vom fi chiar cei mai buni prieteni, ci că vom fi mai degrabă niște dușmani, luptând mereu unul împotriva celuilalt. Dar iată-l. Era acolo. Înalt, mândru și, de neatins. Un munte. Un ditamai muntele. M-am uitat la el și i-am spus: bună ție, zâmbind. 
Așa a început totul. 

În fiecare zi, de când mă trezeam dimineața și până când mă puneam seara în pat, tot ce puteam să văd era acel munte. La început mi-am spus că priveliștea e uimitoare. Mi-a luat puțin privirea. Bine, trebuie să recunosc, mi-a luat puțin mai mult privirea. Așa că zâmbeam și zilele treceau ușor. 

Cu timpul însă a început să devină din ce în ce mai greu. Cu cât vedeam mai mult muntele acela, cu atât mai mult îl detestam. Voiam să scap de el. Și cum poți oare scăpa de un munte uriaș? 
Nu știam cum. Așa că zile întregi m-am luptat cu stările mele. Le-am luat pe toate la rând. De la o simplă senzație de nervi la o explozie întreagă. De la un zâmbet ironic la o furtună plină de ură. De la o mare de lacrimi la strigăte și bocete. Și într-un final am oftat. Un oftat lung și aproape stins. Așa nu merge. Trebuie să fac ceva cu muntele acesta. 

Am realizat că dacă vreau să scap de el, trebuie să învăț să îl escaladez. Așa că m-am echipat cu răbdare, cu bună voință și cu bucurie și am pornit la drum. Ori de câte ori reușeam să urc câte puțin, piciorul îmi aluneca înapoi și mă trezeam exact în același loc de unde am început, dar nu voiam să renunț. În fiecare dimineața deschideam ochii, vedeam muntele și încercam să mă cațăr pe el. Uneori avansam, alteori staționam și din când în când alunecam înapoi. 

Mi-a luat ani de zile să escaladez muntele și nu a fost deloc ușor. Au fost multe lacrimi, multe lecții, multe căderi și multe urcușuri, iar acum, acum sunt aproape în vârf. Sau poate chiar în vârf. Ar trebui să mă bucur. Acesta este momentul la care visez de ani de zile și atunci de ce mă tem? 

Descoperisem ce trebuie să fac, unde vreau să ajung și am avut senzația că îmi va lua o veșnicie. Acum, timpul e pe final, muntele pare în sfârșit să se lase cucerit, iar eu știu că dincolo de el se află o priveliște superbă. Și totuși, frica bate la ușă spunându-mi: în fața e chiar necunoscutul, ce ai să faci acum? Pe ce poteci ai să mai umbli și dacă nu vei reuși?

Poate că în acest moment al vieții tale și tu te găsești pe vârful muntelui. Poate ai tot urcat și ești obosit, iar acum că ești pe cale să vezi priveliștea ce s-a ascuns atâta timp de tine, în loc să te bucuri, te apucă groaza, dar știi ceva? Va fi bine. Pentru că drumul ți se va deschide pentru mai departe și așa cum ai pășit până aici, vei ajunge oriunde va trebui să ajungi. Pentru că până acum nu ai fost singur și nici în continuare nu vei fi, Dumnezeu te ține de mână. 

Și știi ceva? Poate că vor mai apărea munți de urcat și văi de coborât, dar va exista o vreme în care tot ce vei putea vedea, va fi orizontul. Mai limpede și mai colorat ca niciodată. Și în orizontul acela te vei oglindi tu. Inima îți va bătea mai tare și ochii tăi vor scăpa câteva lacrimi de bucurie. Îți vei întinde mâna și vei zice: în sfârșit, visul meu s-a împlinit. În sfârșit am reușit să escaladez acest munte, sunt aici. 

Da, e adevărat, chiar vei fi acolo. 

Așa că speră, visează, luptă, crede. Și nu te opri. Atâta timp cât ai un munte în față este un semn că trebuie să îl escaladezi. Nu te opri nici măcar după aceea. Pentru că dincolo de munți te așteaptă orizontul ce îți taie răsuflarea.

Saturday, September 22, 2018

Poate că tu nu auzi, dar inima ta plânge

Sursă imagine: Deviantart
Ai pus accent pe trupul tău. Te-ai asigurat că este îmbrăcat, hrănit, spălat, parfumat și scos la vedere, ca o bucată de carne pusă pe raft la magazin. Nu ai pus un preț pe el, dar aproape că ai fi ajuns și acolo. Te-ai delectat cu like-uri și cu priviri deocheate și ți-ai zis că asta este fericirea ta. Dar oare ai uitat că ai o inimă? Ai auzit-o vreodată plângând?
Poate că tu nu auzi, dar inima ta plânge. Plânge pentru că este goală și neîngrijită. Pentru că în goana ta după plăceri în această lume, ți-ai abandonat inima și ți-ai ridicat trupul pe un piedestal. Ți-ai dorit admirația oamenilor și ai căutat să fii bine văzut. Dar oare asta este ceea ce contează cu adevărat? 

Ai pus accent pe avere. Ai muncit și ți-ai dat toată suflarea pentru ca să ai tot ceea ce îți trebuie. Te-ai asigurat că nu vei duce lipsă de nimic. Practic, tu ți-ai cumpărat fericirea. Te-ai gândit că atâta timp cât ai casă, mașină, haine de firmă și poți călători prin lumea întreagă, ai totul. Dar oare ai uitat că ai o inimă? Ai auzit-o vreodată plângând? Oare știi tu că inima ta tânjește după mult mai mult decât atât?
Poate că tu nu auzi, dar inima ta plânge. Plânge pentru că este goală și neîngrijită. Pentru că în drumul tău prin această lume, ai uitat cine ești de fapt și încotro te duci. Ai uitat că vine o zi în care averea nu îți va mai folosi la nimic, pentru că acolo unde te duci, banii nu au nici o valoare. Vine o zi în care moartea îți va bate la ușă și aici o să rămână tot ce ai strâns cu atâta ardoare. Spune-mi, chiar se merită să dai tot ceea ce ești pentru așa ceva? Chiar se merită să faci totul pentru acest trup muritor?

Ascultă-ți inima cum plânge. Ascultă-ți sufletul cum tânjește să fie îmbrăcat, hrănit, spălat și scos la vedere. Nu, trupul tău nu este tot ceea ce ai și nu, nu trebuie să dai totul pentru o mână de țărână care astăzi există dar mâine va înceta să mai fie. Tu ești un suflet, comportă-te ca atare. Nu îți mai irosi viața alergând după plăceri, căutănd să îți găsești împlinirea în ceea ce oamenii văd în tine. Ești mai mult decât atât. Când ai să înțelegi asta?

Saturday, September 15, 2018

Oameni cu povești - Ionuț - 8

În luna octombrie 2017 a luat naștere proiectul: ”Oameni cu povești.” 
De ce? 
Pentru că peste tot în jurul nostru sunt oameni, ca și noi. Oameni cu dureri, oameni cu bucurii, cu bune și cu rele. Spre acești oameni aș dori să privim. 
Aici nu puteți găsi decât o mică parte din povestea lor.

A se citi numai cu inima deschisă.

Bună, spune-mi ceva despre tine, care este povestea ta?
Bună, numele meu este Prilipceanu Dragoș Ionuț, deși primul prenume este Dragoș toată lumea mă știe drept Ionuț. Am 25 de ani, sunt din Botoșani, dar de 5 ani locuiesc în Iași, deoarece aici am început studiile la Universitatea Tehnică Iași (UTI), mai precis Facultatea de Construcții de Mașini și Management Industrial. Între timp, am absolvit cursurile de licență dar am continuat cu masterul în cadrul aceleiași facultăți.
După absolvire am reușit să găsesc un job în domeniul studiat în facultate, de asemenea sunt și fotograf. Uneori lucrez 7 zile din 7 a cate 15-16 ore pe zi,
sună ciudat dar chiar este adevărat, se pare că am venit cu vechi obiceiuri din USA (daca nu mă crezi caută oameni care au mers cu programele Work and Travel ☺).
Povestea cu USA s-a petrecut în vara lui 2016 când, ca să strâng bani pentru a-mi plăti programul, am fost nevoit să lucrez multe ore pe zi.  Primul job pe care l-am avut a fost ca “Houseman”, adică, acel om care face curat prin hoteluri, iar al doilea job, a fost ca bucătar într-un restaurant, acolo am descoperit că, gătitul nu-i chiar așa greu.☺

În viață primim multe lecții, care ar fi cea mai prețioasă lecție pe care consideri că ai primit-o?
Consider că o lecție prețioasă pe care am primit-o, a fost aceea că trebuie să-ți prețuiești părinții. Până să plec la facultate nu mi-am dat seama de acest lucru, dar ei sunt singurele persoane care te susțin și ar face orice pentru tine. Datorită lor, sunt omul din spatele acestor cuvinte, ei m-au crescut și mi-au oferit ce au avut mai bun, pentru asta le sunt recunoscător și le mulțumesc!

Spune-mi care este visul tău? Ce ți-ai dori să faci cu viața ta?
Sincer, nu am un vis anume, am multe idei pe care le-aș pune în aplicare. Momentan, vreau să las timpul să treacă pentru a mă mai “coace” la minte și apoi voi vedea încotro o voi apuca.  

Dacă ar fi să alegi o amintire memorabilă din viața ta, una la care te-ai tot reîntoarce, care ar fi aceea?     
Cred că o amintire notabilă s-a petrecut în 2016 la New York, mai exact la 86 de etaje desupra Manhattan-ului, pe Empire State Building, undeva la apus de soare, când mi-am luat inima în dinți și am cerut-o pe Daniela, logodnica mea, de soție. A fost un moment interesant în care ea și prietena ei de față, Doina, au rămas mască așa că m-aș întoarce doar pentru a le vedea expresiile. ☺

Friday, August 31, 2018

HAR, trei litere simple

Sursă imagine: Pinterest

Era o zi târzie de vară, iar noi ne plimbam. Ne-am așezat pe iarbă și dintr-o dată m-a întrebat: Ce e harul? 
HAR. Trei litere simple, aparent nesemnificative. Majoritatea mașinilor oamenilor din biserică le aveau la numărul de înmatriculare. Iar el s-a gândit, că eu, fiind una de a lor, trebuia să știu ce e harul. Însă nu știam. Eram la fel de pierdută ca și el, dacă nu chiar, mai pierdută decât el.
Nici nu îmi amintesc ce i-am răspuns, dar probabil a sunat cam așa: Habar nu am ce e harul. Habar nu am de ce poartă acele trei litere pe mașinile lor. 

Un an mai târziu am aflat ce este harul. HAR. De fapt harul e ceva foarte prețios. Ceva ce poate veni numai de la o inimă foarte încăpătoare, plină de iubire. 

Harul este atunci când cineva face ceva foarte frumos pentru tine, deși tu nu meriți deloc.E cadoul acela pe care îl primești, deși nu ești prieten cu acea persoană și, nici măcar nu o cunoști. E acel ceva, pe care îl dai la schimb, pentru cineva care nu îți poate da nimic de valoare înapoi.

Când arăți bunătate, milă și dragoste, când dai ceva prețios pentru cineva care nu are nici un merit, cineva care s-a comportat mereu urât cu tine, cineva care nu îți va putea răsplăti niciodată, acela e har.

Harul, e ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi, pentru mine și pentru tine, atunci când l-a trimis pe Isus Hristos în lume, să moară pe cruce, să poarte păcatele noastre și să ne ofere prin credința în El viața veșnică.
Noi, nu îl cunoșteam pe Dumnezeu. El nu ne era dator cu nimic. Dar a ales să ne iubească și să sacrifice tot. A ales să ne dea iertarea de păcate, iubirea Lui și viața veșnică în dar, prin Harul Său, pe care noi nu îl merităm.

Eram ai Lui, pentru că El ne-a creat. Dar, prin neascultare, ne-am rupt de El. Așa că, El ne-a răscumpărat, plătind prețul prin Isus. 

Înțelegi acum?

Am primit multe vești bune zilele acestea, însă cea mai frumoasă veste bună pe care am primit-o vreodată, a fost atunci când am înțeles ce este harul. Atunci când Isus m-a salvat și pe mine și mi-a dat o viață nouă alături de El.

Astăzi, lasă-mă să îți dau și eu ție o veste bună. Dacă până acum nu ai știut ce înseamnă harul, de astăzi știi. Iar vestea bună este că Dumnezeu vrea să își reverse harul și peste tine. Nu trebuie decât să îl primești, ca pe un dar. Deschide-ți inima și primește darul vieții veșnice, primește-L pe Mântuitorul Isus Hristos, Cel care îți poate schimba viața!

Saturday, August 18, 2018

Șterge-ți lacrimile și crede

Este momentul să îți ridici privirea sper cer. Să încetezi să mai plângi și să ieși din starea de jale care ți-a cuprins inima. Știu, știu că te doare, că oamenii nu te înțeleg și că nu mai poți. Dar, ascultă-mă, tu ești un învingător. Ai puterea să o iei de la capăt, știi de ce? Pentru că nu ești singur. Tu l-ai îmbrățișat pe Dumnezeu și ai mers alături de El în fiecare clipă. Așa că da, poți totul în Hristos. Poți să te ridici și să pășești din nou cu încredere.

Este momentul să realizezi cât de important ești. Lumea din jurul tău are nevoie de tine. Da, datoria ta este să luminezi, să îndrepți suflete către cer, să aduci soarele în inimi și să pui zâmbete pe chipurile întunecate. Haide, nu mai plânge. Șterge-ți lacrimile și crede. Crede că Dumnezeul căruia i te rogi, lucrează deja la cauzele tale și te poartă pe brațele Lui. El plânge alături de tine și nu te lasă pradă deznădejdii. 

Haide, oferă azi o îmbrățișare, căci știi, tu nu ești singurul care suferă. Lângă tine sunt mii de suflete care au nevoie de o mângâiere, de un cuvânt spus cu blândețe și de o strângere în brațe. Poate oamenii nu te-au înțeles, nu te-au iubit și nu au dorit să îți mângâie rana, ci au pus sare pe ea. Dar știi ceva? Iartă-i. Tu nu fi ca ei. Arată-le că tu ești bun. Că inima ta sângerândă dorește să iubească, să ierte și să mângâie. 
Tu poți mângâia. Pentru că inimile ce trec prin durere știu să se ridice, să se refacă și să aibă grijă de alte inimi. Nu, nu prin puterea lor, ci prin Isus Hristos, Dumnezeul în care își pun încrederea. El poartă bătălia alături de tine, El te ridică, El îți dă putere și tărie. Așa că haide, mai luptă puțin. 

E nevoie de tine pe front, ce spui, inimă? Te ridici și continuăm ce am început?

Sursă imagine: Pinterest

Monday, August 13, 2018

Să ai credință


„Să ai credință. Să ai credință. Când nu-ți mai rămâne nimic altceva, să ai credință.” Francine Rivers, Un glas purtat de vânt

Câteodată e greu să mai crezi în ceva. Să te uiți undeva în față și să nădăjduiești că dincolo de tot ceea ce se află în fața ochilor tăi chiar acum, există ceva mai bun, ceva mai luminos ce te așteaptă pe tine. 
Nu poți privi dincolo de situația în care te afli și oricât de mult ți-ai dori să te agăți de speranță, ceva îți spune că nimic nu se va schimba, că de fapt nu va fi bine niciodată. Poate pentru alții dar nu și pentru tine. 

În negura nopții ce te cuprinde, de undeva din depărtare se aude încet: Ai credință. Să ai credință. Dar ești atât de obosit încât nu ești în stare nici măcar să îți ridici privirea. Ar trebui să asculți de aceste cuvinte? Ar trebui să ai credință?

Credință în cine, în ce? În Dumnezeu?

Da, ar trebui să ai credință în Dumnezeu. Când nu-ți mai rămâne nimic altceva, să ai credință. Credință că Dumnezeu încă este în control. Credință că Dumnezeu nu te lasă nici măcar o clipă singur, chiar dacă nu îl vezi, nu îl auzi. El este chiar lângă tine. Credință că ziua de mâine va aduce ceva bun după ea, și după ce această furtună va trece, pentru că ea chiar va trece, tu vei ieși învingător și vei vedea soarele. Credință că Dumnezeu va schimba ceva în dreptul tău. Că vine și rândul tău pentru că și tu ești copilul Lui. Și tu ești printre luptele Lui. Credință că Dumnezeu luptă azi și pentru tine.

Când nu-ți mai rămâne nimic altceva, să ai credință că poți să continui. Poți să mergi mai departe. Chiar dacă pieptul te doare, chiar dacă sufletul ți se frânge și inima îți este zdrobită, să ai credință. Chiar dacă oamenii nu te înțeleg, chiar dacă fiecare dimineață pare lipsită de sens și fiecare seară e plină de lacrimi, să ai credință. 

Dar e greu să ai credință, îți șoptește inima. 
Știu, îi răspunzi tu. Dar trebuie să încercăm.

Sursă imagine: Pinterest