Sursă imagine: internet
Delirium m-a făcut să trăiesc acțiunea, să am impresia că acel loc în care trăiește Lena este chiar real și mi se întâmplă mie, acum.
V-ați imaginat vreodată că dragostea ar putea fi numită o boală periculoasă? V-ați gândit că îndrăgostiților ar trebui să li se spună că de fapt sunt contaminați cu boala amor deliria nervosa? Ei, nici nu trebuie să o spuneți, a făcut-o Lauren într-un mod superb.
Vă las câteva din multele citate care mi-au rămas într-un mod plăcut în gând.
”Inimile sunt atât de fragile. Așa că trebuie să avem grijă de ele.”
”Cât de ciudată este viața: îți dorești ceva cu ardoare, îl aștepți cu nerăbdare și ai sentimentul că nu-l vei mai obține niciodată. Apoi când, dorința ți se împlinește, nu vrei decât să dai timpul înapoi și să te trezești că nimic nu s-a schimbat.”
”Oriunde mă duc dau de un zid.”
”Atunci pierzi pe cineva cu adevărat. Când durerea nu-ți mai sfâșâie sufletul.”
”De fiecare dată când mă uit pe calendarul din bucătărie și văd cum timpul îmi fură zilele una câte una, simt un nod în stomac și o povară ce devine tot mai grea.”
”Se pare că, atunci când murim, ne contopim cu materia cerească,pe care o numim Dumnezeu, iar El ne absoarbe în întregime.”
Notă: 4.5 / 5
De mult am vrut să citesc cartea aceasta, iar recenzia ta mă îndeamnă și mai mult. Felicitări pentru blog, se pare că faci o treabă bună. Andrei.
ReplyDeleteÎți mulțumesc că ai trecut și pe la mine.
Sa o citesti :)
DeleteMultumesc!