Nu am mai citit de mult. Azi mi-am dat seama că trebuie să citesc. Trebuie să mai aflu poveștile de viață ale altora, chiar și a unor personaje imaginare. Între timp am descoperit că există o carte pe care am citit-o în 2015 dar nu i-am făcut recenzie.
Printre tonuri cenușii de Ruta Sepetys. E o carte care mă întristează. De fiecare dată când i-am răsfoit paginile un val de tristețe m-a umplut. Nu înțeleg ce drept au unii să se creadă cineva, să aibă control asupra vieții altcuiva și chiar să ia viața...
Cartea prezintă întâmplări extraordinare, nici măcar nu știu cum de nu am plâns, deși cred că mi-am mușcat buzele de câteva ori. Nu ai cum să citești această carte și să rămâi la fel.
Omenie, cuvânt mare, toți suntem oameni dar nu toți suntem umani, unii pur și simplu nu au inimă.
”Lituania, iunie 1941: Lina, o adolescentă de cincisprezece ani, fiică de rector universitar, se pregătește să urmeze din toamnă cursurile Școlii de Arte din Vilnius și așteaptă cu nerăbdare vacanța de vară de dinainte. Dar, într-o noapte, bubuituri amenințătoare se aud la ușă, iar din acel moment viața ei și a familiei ei se schimbă pentru totdeauna. Poliția secretă sovietică, NKVD, îi arestează pe Lina, pe mama și pe frățiorul ei mai mic. Cei trei sunt evacuați din căminul lor și târâți în vagoane de transportat vite, descoperind curând că destinația lor era Siberia.”
Vă las câteva citate:
”V-ați întrebat vreodată cât valorează o viață omenească? În dimineața aceea viața fratelui meu valora cât un ceas de buzunar. ”
”Pe fețele lor se citea viitorul. Pe unele chipuri am văzut curajul, mânia, teama și confuzia. Pe altele am citit deznădejdea. Renunțaseră deja la luptă. Eu din care categoria făceam parte?”
”Cum putea Stalin să ia pur și simplu, ceva ce nu îi aparținea, ceva pentru care un fermier și familia lui au muncit toată viața?”
O poveste minunată din care putem să ne dăm seama că pentru unii viața unui om nu valorează nimic. Iar cartea nu este o ficțiune, povestea ce se află de fapt în spatele cărții este reală.
Din categoria filmelor cu povești adevărate: Pianistul, La vita e bella sau Rising Up. Filme cu deportări, perioade naziste, staliniste sau cum am vrea să le mai spunem. Povești reale dar privite din punctul de vedere al diferitelor persoane care au scăpat atunci. Probabil că nu aș reuși să o citesc până la capăt. M-ar întrista prea tare.
ReplyDeleteAm să mi le notez și am să mă uit la ele. :) Mulțumesc pentru recomandări!
Deletem-ai facut sa imi doresc sa citesc cartea ...
ReplyDeleteps: filele acelea amintite mai sus chiar merita vazute...sunt geniale.....as adauga si "Lista lui Schindler" la lista... asta in caz ca nu l-ai vazut
numai bine!
Dacă ai ocazia, citești-o!
DeleteL-am văzut, dar nu mi-l mai amintesc exact oricum știu că m-a făcut să plâng, mi s-a părut groaznic de trist...când am să pot am să mă mai uit o dată la el.
Numai bine și ție! :)
citește-o!* greșeala mea.
DeleteRusia este printre tarile in care oamenii nu m-au atras niciodata.
ReplyDeleteAș putea zice la fel...
DeleteInteresant,cred ca fiecare carte trista sau nu ne invata cate ceva.
ReplyDeleteDa, eu personal extrag ceva din fiecare carte pe care o citesc. :)
Delete