Îmi șoptește încet cu o voce suavă, de abia o aud:
vreau să merg acasă.
Ce?
Acasă. Vreau să merg acasă.
Dar ești deja, acasă.
Nu, nu aici. Acolo sus. Îmi imaginez că soarele nu încetează să existe niciodată, nu se ascunde după umbre și cerul nu se întunecă. Acolo unde stelele sclipesc întruna, pâlpâind, aducând cu ele speranța. Acolo unde locuiește Dumnezeu și ne așteaptă. Mă așteaptă și pe mine, și pe tine să ne ia în brațe. Ți-am mai zis, că vreau o îmbrățișare mare de la Dumnezeu?
Da, dar...
Vreau să merg acasă. Mai durează mult?
Nu știu...
Trimite-l pe Dumnezeu la mine.
De ce?
Vreau să stau de vorbă cu El și să îi cer o îmbrățișare.
Sometimes I fell like going home
Sursă imagine: Pinterest
Răbdarea e o tărie spirituală care micşorează tăria necazurilor. Prin faptul că nu le rabzi, nu le micşorezi şi nu le înlături. De suportat tot le suporţi, căci n-ai ce face. Dar suportarea fără răbdare e îndoit sau însutit de grea. Cu cât rabzi necazurile cu voia, cu atât pui un efort care le mărgineşte puterea; cu cât eşti mai fără răbdare în ele, cu atât le măreşti prin aceasta, părându-ţi de nesuportat, fără limită şi de nestăpânit prin puterea ta. Necazul care-ţi apare ca nemărginit ‒ când nu-l rabzi ‒, îl mărgineşti, îl stăpâneşti prin răbdare, căci în ea e puterea lui Dumnezeu, care-l mărgineşte. Propriu-zis simţi această putere cum îl limitează.
ReplyDeleteCu cât te încordezi mai mult în răbdare, cu atât puterea lui Dumnezeu îţi ajută să biruieşti necazul.
PS DUMNEZEU TE IUBESTE!
Da,e superb în casa Tatalui,în partasie intima cu Fiul Sau,prin Duhul Sfânt.
ReplyDeleteSa-ti fie vesnic 'casa' primitoare
Sa-ti fie gazda Duhului Cel Sfânt.
Viata o sublima si eterna sarbatoare
Precum în cer,asa si pe pamânt !
Cu adevarat esti fiica Lui!
ReplyDelete