Versetul zilei

Monday, September 11, 2017

Scrisori de încurajare - Proiect


Poate și tu ai căzut la un moment dat din cauza oboselii atât fizice cât și sufletești, și poate că uneori te-ai simțit singur și neînțeles de lume. Și eu mă simt câteodată așa, pentru că sunt un om ca și tine. 

Și, pentru că noi, ținem unii cu alții și vrem să ne fim alături, m-am gândit la un proiect drăguț prin care am putea să facem asta. 

M-am gândit la niște scrisori de încurajare. 
Poate că nu ne cunoaștem în mod personal, și totuși ne asemănăm atât de mult. Astăzi, te invit să rupi barierele, să lași diferențele și chiar necunoscutul deoparte, să pui mâna pe o bucățică de hârtie, un pix și pe câteva cuvinte pe care le ai ascunse în suflet și să scrii o scrisoare de încurajare pentru cineva. 

Cum putem să facem asta? Simplu. Ne vom aduna un grup de oameni (oricine dorește este bine venit), fiecare dintre noi va scrie câte o scrisoare de încurajare pentru fiecare persoană participantă. (Nu, nu te speria, nu trebuie să scrii ceva kilometric, e de ajuns și un singur rând). Astfel încât la final fiecare să scrie niște cuvinte încurajatoare dar să și primească. Scrisorile se vor trimite prin poștă.

Poate ai fost obosit sau încă ești, poate ești într-o problemă, poate oamenii nu te înțeleg. Ce cuvinte ai vrea să primești? Pe acelea scrie-le, cineva s-ar putea să aibă nevoie de ele. 

Ce spuneți, vă place ideea?

Dacă da, vă aștept mailurile cu gândul de a participa la acest proiect pe laviniahumeniuc@gmail.com 
până pe data de 16 septembrie.
Nu fiți doar spectatori, fiți participanți, lucruri frumoase se pot întâmpla! 

4 comments:

  1. https://www.youtube.com/watch?v=JMXhOEPazCQ

    ReplyDelete
  2. Te sustin din tot sufletul pentru initiativa si curaj! Mult succes si nu uita ca nimic nu e imposibil !

    ReplyDelete