Oameni cu povești - Mihaela - 6

În luna octombrie 2017 a luat naștere proiectul: ”Oameni cu povești.” 

De ce? 

Pentru că peste tot în jurul nostru sunt oameni, ca și noi. Oameni cu dureri, oameni cu bucurii, cu bune și cu rele. Spre acești oameni aș dori să privim. 

Aici nu puteți găsi decât o mică parte din povestea lor.

A se citi numai cu inima deschisă.

       Bună, spune-mi ceva despre tine, care este povestea ta?

Numele meu este Mihaela, am 22 de ani și studiez psihologia. Îmi place culoarea roșie, ador muntele, mă fascinează marea, iubesc luna și stelele și am o slăbiciune pentru crini. 

Copilăria mi-am petrecut-o în satul natal alături de părinții și de prietenii mei, alături de care mă jucam zilnic jocurile copilăriei: șotron, prinsa, elastic, ascunsa, telefonul fără fir și multe altele inventate de către noi. La școală învățam bine, îmi plăcea să merg la ore și să îmi fac temele, dar abia așteptam vacanța de vară ca să petrec mai mult timp cu prietenii mei de atunci. 

La 14 ani am plecat la Timișoara la liceu. A venit astfel vremea să încep să învăț să mă descurc singură, în sensul că doar eu puteam să rezolv obstacolele mărunte care îmi ieșeau în cale. 

În 2013 am început să studiez la Facultatea de Psihologie, aceasta fiind cea mai bună alegere pentru mine. Am învățat în anii de facultate atâtea lucruri despre mine, despre oameni, despre viață, care m-au ajutat foarte mult în evoluția personală și pe care mi-aș dori să le știe cât mai multă lume. În timpul facultății am făcut  voluntariat atât cu copii cât și cu bătrâni, lucru care m-a ajutat să mă dezvolt  atât pe plan profesional cât și pe plan personal. 

Întotdeauna când se terminau orele săptămânale de voluntariat, plecam acasă de la căminul de bătrâni sau de la centrele de zi pentru copiii defavorizați mult mai bine-dispusă. Timpul petrecut alături de ei mă umplea de energie pozitivă, era foarte frumos.

Am realizat că facultatea este doar începutul și că mai am atât de multe de învățat! Pe cât de multe lucruri am învățat, cel puțin pe atât de multe mai am de descoperit, lucru care mă ambiționează să continui și să studiez despre subiectele care reprezintă interes pentru mine.

În viață primim multe lecții, care ar fi cea mai prețioasă lecție pe care consideri că ai primit-o?

Ar fi câteva lecții importante: să nu mă plâng din orice, să prețuiesc sănătatea și să nu uit că de la fiecare om am câte ceva de învățat. Anul acesta am primit lecții importante de la oameni bolnavi fizic și cu dizabilități intelectuale, care, fără să realizeze, m-au făcut pe mine să realizez că mă stresam din cauza unor lucruri fără importanță și că aveam atâtea motive pentru care să fiu fericită în timp ce eu căutam drama. Tot datorită lor am descoperit o latură foarte frumoasă a oamenilor: ei știau să ierte din suflet, să  ofere afecțiune atunci când vedeau că cineva era trist și nu știau să mintă.

Spune-mi care este visul tău? Ce ți-ai dori să faci cu viața ta?

Am descoperit în timp că am trei mari pasiuni: călătoriile, scrisul și copiii.  Dacă în viitor voi avea parte de oricare dintre cele trei, voi fi fericită. Dacă voi avea parte de toate trei, am să fiu cea mai fericită! 

Mi-ar plăcea să călătoresc mult, foarte mult, prin cât mai multe locuri, să mă bucur de peisajele extraordinare de pe pământul ăsta, să cunosc oameni diferiți și să fac/le fac multe poze.

Pentru mine, scrisul e terapie. Mi-ar plăcea să evoluez într-ale scrisului, să scriu despre mine, despre oamenii pe care i-am întâlnit și pe care încă nu i-am întâlnit, despre viață, vise, amintiri și despre poveștile oamenilor din jurul meu.

Cel mai mare vis al meu în acest moment este ca pe viitor să lucrez cu copiii. Îmi place lumea lor,   însă, din păcate sunt multe cazuri în care există anumiți factori care umbresc această lume, iar            acelor cazuri îmi doresc să le  reamintesc că încă există lumini și speranță.

Dacă ar fi să alegi o amintire memorabilă din viața ta, una la care te-ai tot reîntoarce, care ar fi aceea?      

M-aș reîntoarce la copilărie, în zilele în care trăia bunica mea. La zilele de vară pe care le petreceam la ea, în care îi cântam, îi dansam și îi scriam povești. La zilele în care îmi dădea materialele pregătite de ea ca să facă fețe de lenjerii de pat, ca să îmi cos din ele haine pentru păpușile mele. La zilele în care îmi făcea pâine de casă și în care îmi spunea să mănânc coaja pentru că o sa îmi facă obrajii roșii. Și la ziua în care i-am făcut clătite pentru prima oară și am văzut ce mândră era că după ani, i-am gătit și eu ei. 

P.S. Acest proiect se desfășoară sub formă de interviu. Întrebările rămân mereu aceleași. Oricine este bine venit să participe. Pentru înscriere nu trebuie decât să lași un email cu dorința ta pe laviniahumeniuc@gmail.com  și vom discuta detalii.