Versetul zilei

Saturday, July 14, 2018

Trece Isus din Nazaret

”Când a auzit norodul trecând, a întrebat ce este. I-au spus: Trece Isus din Nazaret. Și el a strigat: Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine! Cei ce mergeau înainte, îl certau să tacă, dar el țipa și mai tare: Fiul lui David, ai milă de mine! 
Isus S-a oprit, și a poruncit să-l aducă la El, și după ce s-a apropiat, l-a întrebat: Ce vrei să-ți fac?
Doamne, a răspuns el, să-mi capăt vederea. 
Și Isus i-a zis: Capătă-ți vederea. Credința ta te-a mântuit. ” Luca 18: 36-42

Poate te-ai întrebat și tu măcar o dată, cum ar fi dacă Isus ar trece pe lângă tine, cum ar fi dacă s-ar opri în dreptul tău și ți-ar pune această întrebare: Ce vrei să îți fac?

Astăzi, Isus nu mai trece pe pământ, nu ca și om. Însă El este înălțat la ceruri, El, Dumnezeu, ce șade la dreapta Tatălui și mijlocește pentru tine, este preocupat de viața ta, de dorințele tale și de nevoile tale, dar mai mult decât atât, El este preocupat de sufletul tău. 
Astăzi, fizic El nu mai este vizibil, însă continuă să treacă pe lângă tine. Întrebarea este, strigi tu după El?

Orbul nu putea să vadă. Dar nici nu era nevoie. Nu era necesar ca Isus să fie văzut cu ochii de carne, căci credința nu are nevoie de ochi de carne ci de o inimă nădăjduitoare. Orbul a întrebat ce este. I-au spus: Trece Isus din Nazaret. 
Și atât i-a trebuit pentru ca inima lui să tresalte și să strige după ajutor. Orbul nu putea să îl vadă pe Isus, nu știa nici măcar pe unde stătea Isus prin mulțime, dar știa că Isus este acolo și acest lucru îi era de ajuns. Dintr-o dată nimic altceva nu a mai contat pentru el, doar Isus și întâlnirea lor. Orbul voia să ajungă în contact cu Isus. Chiar dacă oamenii au început să îl certe să tacă el nu s-a oprit. Ai crede că după ce cineva te ceartă și se ia de tine, taci din gură și îți vezi de ale tale. Însă el nu a făcut așa. Știa că aceasta este șansa lui, poate singura șansă pe care o are, așa că a început să strige și mai tare. 
Rezultatul?
Isus, s-a oprit. Isus l-a auzit. Putea El să treacă nepăsător pe lângă acest orb? Nu, pentru că fusese chemat. Fusese rugat. Pentru că El este milostiv și îndurător. Isus s-a oprit, a poruncit ca să-l aducă la El, și s-a apropiat de orb, l-a întrebat: Ce vrei să îți fac?

Prieten drag, astăzi, Isus trece prin mulțime. Nu îl poți vedea cu ochii aceștia de carne, dar îl poți atinge cu inima. Nu ai vrea astăzi să îl strigi? Să strigi și tu ca orbul, Isus, ai milă de mine? 
Prieten drag, astăzi Isus trece prin mulțime. Tu nu îl poți vedea, dar încearcă să îl auzi, întrebarea Lui pentru tine este: Ce vrei să îți fac?

Și poate că ai mai multe probleme și nevoi în care vrei ca El să intervină, poate că ești cuprins de panică și de îngrijorări, poate ți-ai pierdut credința și drumul sau poate ești bolnav, oricare din acestea ar fi, Isus trece pe lângă tine și vrea să intervină. Cere-i. Dar, mai știi ceva? La fel ca și orbului, Isus vrea să îți dea mântuire. Așa că hai la El. Deschide-ți inima larg și cheamă-L la tine. 

Trece astăzi Isus pe lângă tine, nu refuza șansa de a te întâlni cu El, e poate ultima ta șansă.
Acel orb a știut că e necesar să se întâlnească cu Isus. A făcut totul pentru ca această întâlnire să fie posibilă. Nu ai vrea să te întâlnești și tu cu Isus, Domnul?

Sursă imagine: Pinterest

No comments:

Post a Comment