Undeva, cândva, pentru totdeauna

S-ar putea ca mâine să mă uiți. Tu nu știi încă, dar va veni o zi în care umbrele timpului se vor așeza încet peste mine, peste tine. Și atunci mă vei uita. Vei uita că cândva am râs împreună, am făcut planuri împreună, am creionat lumea în culori împreună.

Tu nu știi încă, dar într-o zi eu voi pleca, tu vei pleca și de acolo totul va începe să se strice.

Mâine, s-ar putea să îmi uiți surâsul, iar eu ție chipul. Mâine, toate vorbele pe care le-am rostit cândva, fiecare promisiune și orice cuvânt, toate vor fi în zadar, pentru că timpul se va așterne peste ele și vor fi uitate.

Știi, amintirile acelea prețioase, cele cu țineri de mână, cu plânsete, cu râsete, cu nebunii și pozne, vor dispărea subit peste noapte de parcă nici nu au fost iar în locul lor va rămâne o durere amară și un strigăt mut, asurzitor dar neauzit și nebăgat în seamă.

S-ar putea ca mâine lumea pe care o știam noi să nu mai existe și totul să se schimbe într-o clipită. S-ar putea să îți uit privirea și glasul. Iar tu, tu mă vei uita pe mine. Vei uita că am existat. Curând voi deveni o simplă amintire pusă într-un cufăr undeva departe, închisă cu un lacăt și lăsată acolo, în singurătate.

Mâine, locurile ne vor plânge și orașele își vor aminti de noi, de râsetele noastre, de visele noastre și de pașii pe care i-am parcurs de atâtea ori pe atâtea străzi. Și poate că cerul își va aminti povestea noastră și prietenia ce ne-a unit.

Undeva, în depărtare se aude un cântec trist. E pentru noi. E despre noi. Despre tot ce a fost și nu mai este.

Știi, o să cam doară. Da, atunci când eu am să plec și tu ai să pleci, o să doară. Apoi o să treacă. Inimile noastre au să tacă. Au să urmeze clipe lungi de tăcere și poate tu ai să reapari la ușa mea. Dar nu, nu va mai fi deloc la fel.

Mâine e posibil să plouă. Pentru că și cerul plânge câteodată, pentru oameni, pentru poveștile pline de durere și de dragoste abandonate de-alungul timpului.

S-ar putea ca mâine să mă uiți. Dar nu-i nimic, și eu te voi uita. Și apoi ne vom vedea amândoi de drum ca doi necunoscuți. Ne vom vedea amândoi de drum, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic niciodată.

Numai că s-a întâmplat și s-a ștampilat pe niște inimi, undeva, cândva, pentru totdeauna.

Scrisoare către oamenii ce au fost în viața mea, s-au agățat de sufletul meu și apoi au plecat.

Sursă imagine: Pinterest