Credinţă la Londra

***I*** aici
***II*** aici

***III***

Londra

Visasem din nou acelaşi vis, sau poate l-aş putea numi coşmar căci mă chinuia teribil.Era noapte eram în centrul oraşului iar o împuşcătură puternică s-a auzit. O simţeam şi acum.Mă îngrozea.Iar mai apoi bărbatul acela stând acolo şi cerându-mi ajutor.De ce oare n-am făcut-o?Ah! Eram plin de nervi.Cineva! Cineva trebuie să-mi fi înscenat acest lucru.Ce s-o fi întâmplat oare cu acel om? Şi dacă l-am împuşcat eu? Nu, nu, John, scoate-ţi ideea aceasta din cap, tu nu ai putea face aşa ceva.Dar chiar atunci când încercam să mă liniştesc, un alt gând mi-a trecut prin minte: "Dar fata de ieri?"

-Off, Doamne! Nu mai suport! am strigat fără să îmi dau seama. Uşa se deschise şi mama intră în cameră neliniştită.

-John, eşti bine?

-Da, sunt ok.

-Nu vrei să cobori? Musafirii noştri vor ajunge curând, spuse ea iar pe faţa ei se citea entuziasmul. "Ce mare lucru?" mi-am zis, "sunt doar prietenii de familie ai Emmei şi ai lui Charlie".

...*...

Lena cercetă fulgerător gara dar nu era prea încântată de peisajul pe care îl avea în faţă, însă spre deosebire de ea, Mona, mama ei se bucura din plin de priveliştea uimitoare.Anii din viaţa ei o făcuseră mai calmă, mai mulţumitoare, şi, deşi boala o punea deseori la pat ea nu înceta să zâmbească.Desigur mai avea şi zile în care se pierdea din cauza fricii şi dispera, înă Lena avea grijă să o liniştească. La cei 50 de ani ai săi, Mona părea mult mai în vârstă, cu toate că ea nu recunoştea acest lucru.

-Deci, mergem? 

-Mami, stai, nu te grabi, doar ştii că nu te las să mergi atâta drum pe jos, vom lua un taxi, veni replica Lenei.

...*...

Va urma...