Răscolesc prin amintiri şi le simt atât de vii, de parcă s-ar fi întâmplat ieri şi nu acum un an , doi,trei... Încă stau în faţa timpului cu aceiaşi uimire de parcă aş fi aflat abia ieri că el nu aşteaptă pe nimeni.
Număr secunde şi minute întregi atunci când o oră trece greu iar peste ani îmi doresc să o prind înapoi, să mai trec odată prin ea...
Răsfoiesc prin jurnale, prin poze şi prin memorie şi niciodată nu mă satur de ele.Găsesc acolo mulţi oameni care au fost şi au plecat, mulţi care au venit mai târziu şi au plecat, mulţi care au rămas dar nu la fel, toţi sunt schimbători, la unul singur privesc şi constat mereu cu uimire că e acelaşi,că nu s-a schimbat şi că ce a promis a ţinut, dar acela nu e om, e Dumnezeu.
Ieri s-a dus, azi îi urmează repede traseul, mâine?
Cândva va fi şi ea doar o amintire, o altă zi trecută din calendar, încercuită şi uitată...
Ce rămâne în urmă?
Cum am trăit?
De ce vorbesti mereu doar despre iubirea pe care o simti pentru Dumnezeu?
ReplyDeleteda.. chiar ?
DeleteNu vorbesc mereu despre asta, o fac doar aici pe blog, pentru ca cu scopul acesta am creat blogul, sa vorbesc despre Dumnezeu, despre credinta.
Delete@Bianca, Dumnezeu este Iubire, iar unde este Iubire acolo este si Dumnezeu.
ReplyDeleteMie imi place modul cum gandesti. Dar, sunt versuri triste...
ReplyDelete