Belzhar de Meg Wolitzer

Sursă imagine: elefant.ro

”Există un loc unde cei pierduți se duc pentru a fi găsiți”

”Jam Gallahue simte primii fiori de iubire pentru Reeve Maxfield, un englez venit să studieze pentru un semestru în America. Din păcate relația lor este curmată brusc, iar Jam nu-și mai poate reveni și ajunge la o școală cu internat pentru adolescenți . 

Aici, profesoara de literatură îi îndeamnă să citească romanul Clopotul de sticlă de Sylvia Plath și le dăruiește câte un jurnal, în care să își noteze gândurile. Inexplicabil, fiecare deschidere a jurnalului înseamnă intrarea într-o lume suprarealistă, în care traumele care i-au marcat încă nu s-au petrecut și totul este bine.

Belzhar este numele pe care-l dau acestei lumi”

Pentru a ajunge la acel proces de vindecare și eliberare trebuie să îți accepți trecutul, trebuie să îmbrățișezi durerea și să vezi dincolo de ea.

Meg Wolitzer crează o poveste foarte interesantă, îți stârnește curiozitatea încă de la primele pagini și te ține în acest ritm până la finalul romanului. Am crezut că știu totul, am bănuit unele lucruri dar nimic nu m-a pregătit pentru final. 

Belzhar, o carte frumoasă care transmite atât de multe, îți pătrunde în suflet și totuși, cuvintele mă părăsesc acum când vreau să o descriu. 

Citate:

”-Fiecare avem o singură voce, spune doamna Quenell. Iar lumea e incredibil de zgomotoasă. Uneori cred că cei tăcuți...Face un semn din cap spre băiatul grosolan.

-...și-au dat seama că cea mai bună modalitate de-a atrage atenția celorlalți e să nu strigi, ci să șoptești. Ceea ce îi face pe toți să asculte puțin mai atent.”

”E ciudat cum, o bună bucată din viață, nu ai nevoie de nimeni, apoi se întâmplă să cunoști niște oameni și dintr-o dată ai nevoie de ei tot timpul.”

”Vreau să știu cum se trezește în fiecare zi, cum se dă jos din pat, face duș, mănâncă un baton cu cereale, se duce la ore și se comportă ca o ființă umană. Îi pasă cu adevărat de ceva din ceea ce face? Apa de la duș care îi lovește pielea capului îi dă o senzație plăcută? Batonul acela chiar are gust? Lumea, în general mai prezintă vreun interes?”

”Iar ce voiam acum era infinit mai simplu. Voiam să stau lângă fratele meu, să merg cu autobuzul și să stau acolo împreună cu el, în această realitate diferită.”

”Îmi flutură părul în vânt, iar drumul pare să continuie la nesfârșit, la fel și melodia Beatles.”

”Doar două inimi ticăind una lângă alta.”

”Știu de asemenea că durerea arată uneori ca o panglică nesfârșită de care tragi și tot tragi, o strângi către tine și, pe măsură ce se adună, începi să crezi din ce în ce mai puțin că la capătul ei se află altceva. Ceva ce nu e tot durere. Însă iată că există altceva la capăt, ceva măcar puțin diferit.”

Oscar și Tanti Roz de Eric-Emmanuel Schmitt

Sursă imagine: elefant.ro

Faceți cunoștință cu Oscar, un băiat de 10 ani ce locuiește într-un spital deoarece are leucemie. Singura persoana care îi face pe plac este una dintre infirmiere, la care băiatul îi spune Tanti Roz. Deși nimeni nu vrea să i-o spună, Oscar este conștient de faptul că va muri. Tanti Roz îi dă copilului, ideea de a trăi fiecare zi ca și cum ar fi constituită din zece ani și de asemenea îl ajută să îi scrie scrisori lui Dumnezeu. 

Romanul ”Oscar și Tanti Roz” este extraordinar. Te poartă prin mintea unui copil amuzant, interactiv, inteligent, trist și abătut în același timp. Nu poți decât să citești întruna și să îți spui: cât de frumoasă e cartea. Cel puțin mie așa mi s-a întâmplat. 

O recomand cu mare căldură. 

Câteva citate:

”-Tanti Roz, mi se pare că au inventat un alt spital decât cel real. Se prefac că oamenii nu vin la spital decât ca să se vindece. Deși unii vin ca să moară.”

”Uităm că viața e fragilă. fărâmicioasă, efemeră. Ne credem toți nemuritori.”

”-Și de ce să-i scriu lui Dumnezeu?

-Nu te-ai mai simți atât de singur.

-Nu m-aș mai simți singur cu cineva care nici nu există?

-Fă-l să existe.

S-a aplecat spre mine.

-De fiecare dată când o să crezi în El, o să existe un pic mai mult. Și, dacă insiști, o să ajungă să existe de tot. Și-atunci o să te ajute.”

”-Peggy Albăstrea, voiam să-ți spun că nu vreau să te operezi. Ești frumoasă așa cum ești acum. Ești frumoasă așa, albastră.”

”[...] iar Tu încercai să fabrici zorile. Ți-era greu, dar nu te lăsai. Umpleai tăriile de alb, de gri, de albastru, alungai noaptea, suflai din nou viață peste lume. Nu te opreai.Și-atunci am înțeles care-i diferența dintre Tine și noi: Tu ești tipul neobosit! Cel care nu renunță niciodată. Întotdeauna la datorie.”

Oamenii fericiți citesc și beau cafea de Agnes Martin Lugand

Sursă imagine: elefant.ro

Această carte este pur și simplu frumoasă. Agnes are un mod simplu de a descrie lucrurile, ți-e foarte ușor să citești totul. Cartea nu este ceea ce mă așteptam să fie. Sinceră să fiu, nici măcar nu știu la ce mă așteptam mai exact dar cartea mi-a întrecut așteptările.

Intrăm încă de la început într-o lume a durerii, vedem ce înseamnă să pierzi persoane dragi, ce înseamnă ca moartea să le ia de lângă tine.
Observăm un suflet trist, căzut chiar deprimat care nu mai are poftă de viață. Un om care nu mai știe cum să trăiască, cum să se mai prețuiască pe sine.
Acest om evoluează. Parcurge o călătorie, întâlnește oameni noi și încetul cu încetul este forțat să iasă din cochilia în care s-a închis.
Vedem o transformare frumoasă. Un singur drum. Un drum spre vindecarea sufletului. Un drum în care personajul se confruntă cu propriile sale sentimente.

Dacă te-am făcut curios, te invit să citești cartea.

Câteva citate:

„Dar inima mea se încăpățâna să bată. Și mă ținea în viață.”

„Înainte, simplul fapt de a mă afla acolo mă făcea fericită.”

„Eram pierdută între vis și realitate. Conștiința m-a părăsit încetul cu încetul, membrele mi s-au îngreunat, mă scufundam treptat. Era din ce în ce mai întuneric. Furtuna mă ajuta să plec”

„-Voiam să-ți arăt locul ăsta. E copleșitor, nu crezi? m-a întrebat. 
Terifiant mi se părea mai potrivit.
-Îți dă impresia că ești singur pe lume.”

„Am luat un pumn de nisip și m-am jucat cu el. Mi-era bine, nu mă mai simțeam apăsată. Viața își relua drepturile, iar eu nu mai voiam să lupt împotriva ei.”

Aripi de Aprilynne Pike

Sursă imagine: internet

Aprilynne Pike ne invită să facem o călătorie în lumea lui Laurel,o adolescentă care trăiește aparent o viață cotidiană, dar lucrurile nu sunt chiar ceea ce par a fi la prima vedere.

Mai târziu vom afla că Laurel este de fapt o zână, iar pe parcursul primului volum va fi nevoită să poarte mai multe lupte. Da, vor fi și lupte cu alte creaturi peste care nu am vrea să dăm în viața de zi cu zi (bine că nu există, nu-i așa?) dar și lupte interioare, pe care Lauren le va duce cu ea însăși. Lupta iubirii vă spune ceva?

Cartea, m-a ajutat să evadez pentru câteva zile din viața pe care o trăiesc. Pentru o secundă am fost într-o altă lume și mi-a plăcut extrem de mult.

Citate:

”Aceia sunt oamenii care vor căuta dincolo de evidență și vor vedea pe lumea asta lucrurile care sunt cu adevărat minunate. Dar nu vor spune nimic, nici dacă s-ar prinde. Pentru că noi, ceilalți, care vedem lumea ca fiind logică și științifică, n-am vedea adevărul nici dacă ar fi postat pe un panou publicitar.”

”Presupun că oamenii pur și simplu se pricep foarte bine să interpreteze greșit lucrurile pe care le văd.”

”Niciodată nu poți avea prea multe amintiri.”

”Mulțumesc pentru scânteia asta de speranță, oricât de trecătoare.”

Al 5 lea val de Rick Yancey

Sursă imagine: internet

S-ar putea ca lumea pe care o cunoști să dispară într-un timp atât de scurt, s-ar putea ca sfârșitul să vină mai repede decât crezi, s-ar putea să ai senzația că ești ultimul om rămas pe Pământ.
Când trăiești doar pentru ziua de mâine, fără să știi încotro te duci și după ce te uiți mai exact, ce-ți mai rămâne?

Speranța.

Rick Yancey ne prezintă o altă viață, prin intermediul romanului ”Al 5 lea val”, dar vă las pe voi să o descoperiți.

Citate:

”Uneori, când stau în cort noaptea târziu, mi se pare că aud stelele trecând pe cer. Atâta liniște este.”

”M-a privit, mi-a zâmbit blând și a spus: Totul o să fie bine , pentru că asta voiam eu să zică și asta voia și el să zică și asta faci când cade cortina - dai replica pe care publicul vrea s-o audă.” 

”Și oamenii gândesc. Fac planuri. Visează și fac visul să devină realitate.”

”Vrei să te compari cu o insectă, Cassie? Dacă ești o insectă, atunci ești o efemeridă. Ești aici pentru o zi și apoi gata. [...] Mereu a fost așa. Suntem aici și pe urmă gata, nu mai suntem și nu e important pentru cât timp suntem aici, ci ce facem cu acel timp.”

Biblia are ceva aparte, îl are pe Dumnezeu

-Mama, vreau să am și eu Biblia mea.

-Dar avem o Biblie, de ce îți trebuie una a ta?

-Pentru că vreau să fie a mea. 

Cred că aveam vreo 12 ani când i-am cerut mamei mele să îmi cumpere o Biblie. Prietenele mele aveau propria lor Biblie, și voiam să am și eu. Are o copertă roz, e cu fermuar...și mi-am personalizat-o eu cum am vrut. Așa cum am mai spus cândva pe prima pagină am lipit hârtie colorată pe care am scris Dumnezeu o iubește pe Lavi.  Pe arunci scriam Lavi cu Y. Lavy. 

Ce mi-a venit azi să râd de mine. 

Ideea e că mama mi-a cumpărat o Biblie, propria mea Biblie și am fost așa fericită. Am început să o citesc. Oriunde găseam ceva ce mi se părea frumos, important, ceva ce voiam să țin minte subliniam cu o culoare.

Am luat Biblia aceea cu mine peste tot. La bunica, la tata, în vacanță, oriunde mergeam îmi luam Biblia și jurnalul cu mine. Nu puteam pleca fără ele. 

Pe la vârsta de 14 ani eu și Dumnezeu am avut prima noastră întâlnire și atunci am început să îmi pun întrebări, multe întrebări și am descoperit că Biblia îmi dădea răspunsurile. Am încercat să o citesc toată, spre rușinea mea încă nu am citit-o toată, mai am câteva cărți din Vechiul Testament. 

În liceu o dată au venit la mine acasă niște colege, iar eu am vrut să le arăt Biblia mea. Mie mi se părea extraordinar de frumoasă, cu toate culorile cu care subliniasem ce mi se păruse important, și cu personalizările de pe prima pagină.  Una dintre colege mi-a zis direct de față cu toată lumea că de ce am făcut Biblia așa, e Cuvântul lui Dumnezeu, îmi bat joc de El. M-am simțit prost. Nu voiam să îl supăr pe Dumnezeu, eu doar voiam să fac Biblia să conțină o parte din mine și să evidențiez cumva tot ce mi se pare important. Până la urmă nu am băgat-o în seamă, pentru că nu mi s-a părut că îmi bat joc de Cuvânt, ci dimpotrivă, mi-era mai drag. 

Într-o zi la biserică, țineam Biblia în mână și o mătușă de a mea (care e pur și simplu cea mai harnică mătușă care poate exista pe lume) mi-a zis la final că Biblia mea e murdară, cum ies în lume cu Biblia aia?  

M-a rănit. Și cred că mi-a rănit și Biblia. Am încercat să o șterg acasă dar tot așa rămânea. 

Astăzi am aceeași Biblie. E roz. Cine își alege o Biblie roz? Nu puteam să aleg și eu maro sau altă culoare? Nu, e roz. E un roz șters și puțin înegrit. Nu mai are strălucirea de altă dată. Unele pagini se desprind și nu arată chiar bine. Dar poartă ani și ani în spate. Cine o poate învinui?

Mă gândeam la un moment dat să îmi cumpăr alta, dar nu mă lasă sufletul. Asta e Biblia mea, am acolo tot ce mă interesează, de fiecare dată când am avut o zi grea, de fiecare dată când am căutat un gând de încurajare, o vorbă de la Dumnezeu, am răsfoit-o și am găsit alinare. Am subliniat totul. Cum aș putea să o dau uitării și să îmi iau alta?

Oricât de veche ar fi, oricâte de murdară sau ciudată pentru unii, aceea e Biblia mea, nu pot renunța la ea. E cea mai dragă carte a sufletului meu.

Eu citesc mult. Iubesc cărțile, dar pot spune cu sufletul împăcat că nici o carte nu va fi vreodată ca Biblia. Nu, Biblia are ceva aparte, îl are pe Dumnezeu.

P.S. Vă las o poză cu prima pagină a Bibliei mele. Voi aveți o Biblie doar a voastră? :)

P.S.2.  Nu am nici cea mai idee de ce i-am făcut marginile albastre... :D 

Alegerea de Kiera Cass

Oamenii sunt împărțiți în caste, iar în funcție de acestea au anumite meserii și venituri pe măsură.
America păstra de multe ori porția ei de mâncare ca să poată să i-o dea iubitului ei, Aspen. Dragostea ei pentru el e atât de mare, dar lucrurile nu pot rămâne definitiv așa.
Aspen o părăsește iar viața ei e pe cale să se schimbe.

Nu știu dacă v-am convis prin cele câteva idei pe care am ales să le înșir aici, dar cartea mi s-a părut minunată, am citit-o în 3 zile și deși nu m-a atins atât de mult precum au făcut-o alte cărți, e o carte interesantă.

Câteva citate:

”Nu poți să oferi totul oamenilor la care ții. Pur și simplu nu le poți face pe toate.” 

”Astăzi mă simțeam drăguță. Poate că asta se datora emoției dinlăuntrul meu.”

”Dar nu iubești pe cineva aproape doi ani, iar apoi peste noapte, ștergi totul din memorie.”

”A rostit acele cuvinte pentru a mă elibera de frică, tristețe, îngrijorare, agitație - o singură frază care spunea că nimic din toate astea nu conta. Dacă mă întorceam acasă folosită și nedorită, el avea să fie mândru de mine, la fel ca până atunci.”

”Sper să găsești pe cineva fără de care nu poți trăi. Chiar îmi doresc asta. Și sper să nu afli niciodată ce înseamnă să fii obligat să îți duci viața fără acea persoană.”

Am împrumutat de mult timp această carte dar parcă nu mă atrăgea, acum însă îmi pare rău că nu am citit-o mai repede.

Printre tonuri cenușii de Ruta Sepetys

Nu am mai citit de mult. Azi mi-am dat seama că trebuie să citesc. Trebuie să mai aflu poveștile de viață ale altora, chiar și a unor personaje imaginare. Între timp am descoperit că există o carte pe care am citit-o în 2015 dar nu i-am făcut recenzie.

Printre tonuri cenușii de Ruta Sepetys.  E o carte care mă întristează. De fiecare dată când i-am răsfoit paginile un val de tristețe m-a umplut. Nu înțeleg ce drept au unii să se creadă cineva, să aibă control asupra vieții altcuiva și chiar să ia viața...

Cartea prezintă întâmplări extraordinare, nici măcar nu știu cum de nu am plâns, deși cred că mi-am mușcat buzele de câteva ori.  Nu ai cum să citești această carte și să rămâi la fel.

Omenie, cuvânt mare, toți suntem oameni dar nu toți suntem umani, unii pur și simplu nu au inimă.

”Lituania, iunie 1941: Lina, o adolescentă de cincisprezece ani, fiică de rector universitar, se pregătește să urmeze din toamnă cursurile Școlii de Arte din Vilnius și așteaptă cu nerăbdare vacanța de vară de dinainte. Dar, într-o noapte, bubuituri amenințătoare se aud la ușă, iar din acel moment viața ei și a familiei ei se schimbă pentru totdeauna. Poliția secretă sovietică, NKVD, îi arestează pe Lina, pe mama și pe frățiorul ei mai mic. Cei trei sunt evacuați din căminul lor și târâți în vagoane de transportat vite, descoperind curând că destinația lor era Siberia.”

Vă las câteva citate:

”V-ați întrebat vreodată cât valorează o viață omenească? În dimineața aceea viața fratelui meu valora cât un ceas de buzunar. ”

”Pe fețele lor se citea viitorul. Pe unele chipuri am văzut curajul, mânia, teama și confuzia. Pe altele am citit deznădejdea. Renunțaseră deja la luptă. Eu din care categoria făceam parte?”

”Cum putea Stalin să ia pur și simplu, ceva ce nu îi aparținea, ceva pentru care un fermier și familia lui au muncit toată viața?”

O poveste minunată din care putem să ne dăm seama că pentru unii viața unui om nu valorează nimic. Iar cartea nu este o ficțiune, povestea ce se află de fapt în spatele cărții este reală. 

Diana cu vanilie de Diana Sorescu

Sursă imagine: elefant.ro

Zilele acestea am tot încercat să citesc. Nu am putut. Am dat câteva cărți la o parte iar în cele din urmă m-am oprit la una și nu am fost chiar mulțumită. Ce se întâmplă? Nu mai există cărți bune? Vreau și eu o carte din aia pe care o iei, o deschizi și rămâi acolo mut. Nu îți mai trebuie nici mâncare, nici nimic, asta mi-am zis în gând.

Aveți grijă la ce vă doriți căci puteți căpăta.

Dorința mea s-a împlinit. Am putut ține azi în mână ”Diana cu vanilie”, mi-o doream de ceva timp însă nu aveam planuri să o citesc în perioada apropiată. Nu am putut însă să o pun pe raftul de cărți. Mă tot uitam la ea, știam că trebuie să o citesc.

Mi-am zis: o răsfoiesc puțin, așa în mare. Nu am putut. Am devorat-o toată în câteva ore.

Diana cu vanilie este o carte în care nu ai cum să nu te regăsești. Se vorbește despre viață, oameni, bărbați, femei, dragoste. Am rămas plăcut surprinsă când am văzut că autoarea spune chiar și despre Dumnezeu.

M-am întrebat, cum oare nu am dat eu de blogul Dianei? L-aș fi citit. Cu siguranță l-aș fi citit.

Citate: 

”În viața asta nu suntem egali. Nu trăim în aceleași condiții, nu avem aceleași conturi bancare, vise, convingeri, planuri, mașini, iubiri sau deziluzii,” 

”Doar unii oameni cunosc secretul, leacul tuturor bolilor și alinarea oricăror suferințe. Dumnezeu.”

”Căsătoria nu mai are nici o valoare iar dragostea a ajuns la fel de prețioasă ca un ibric de alamă. Astăzi nimeni nu mai luptă să repare dacă ceva nu merge, nimeni nu mai dă doi lei pe noțiunea de familie. Ne schimbăm iubitele și iubiții ca pe șosete, spunem ” te iubesc” la fel de simplu cum rostim ”shaorma” , facem din relațiile noastre subiecte publice pe facebook, totul într-o mascaradă penibilă demnă deZmeura de Aur.”

Legăminte de Ally Condie

Uneori ni se pare că suntem limitați, că nu putem avea chiar orice ne dorim, însă de cele mai multe ori gândim așa pentru că nu realizăm cât de binecuvântați suntem, Aveam o prea mare libertate și ne permitem să ne plictisim. Poate ne-am schimba modul de gândire dacă am afla despre Cassia, personajul principal din Legăminte.

Legăminte ne prezintă o altă viață în care totul este controlat. Poate ne-ar fi greu să ne obișnuim cu o oră de culcare, un program pentru ora mesei dar și pentru conținutul mesei, privarea de a merge la restaurant oricând dorești. Să fii în permanență să supravegheat, să nu ai voie să îți alegi singur persoana care va sta cu ti ne o viață întreagă, să nu ai acces nici măcar la muzica sau poeziile pe care le dorești poate o fi un mare dezastru pentru noi, dar nu și pentru Cassia și celelalte personaje din Legăminte. Ei au trăit mereu așa, bine nu chiar mereu, exista o vreme când lucrurile erau atfel dar nu erau văzute cu ochi buni.

Am  zis că nu mi-a plăcut atât de mult cartea, dar acum că scriu despre ea, mesajul transmis de autoare mi se pare atât de puternic încât îmi poate schimba părerea.
Citiți-o! Citiți-o pentru a vedea cât de prețioasă este libertatea de care uneori uităm că există. Cât de prețioasă este viața noastră când nu ne-o conduce nimeni.

Citate:

”Cum am putea aprecia pe deplin ceva dacă suntem copleșiți de prea multe lucruri?”

”Cel mai mult urăsc oficialitățile când fac asta: când se poartă de parcă au văzut deja totul, de parcă mă cunosc deja.”

”Așa-mi dau seama că sunt vise. Căci lucrurile simple, obișnuite și cotidiene sunt tocmai cele pe care nu le puteam avea niciodată.”

P.S. Te iubesc de Cecelia Ahern

Sursă imagine: www.elefant.ro

P.S. Te iubesc este un roman plin de sentimente care dau năvală și te ating la inimă. Acest roman te face să te gândește la persoanele dragi pe care le ai, te face să îți dorești să le îmbrățișezi și să le iubești mai mult, te face să realizezi cât de mult contează să ai oamenii pe care îi iubești lângă tine.

P.S. Te iubesc m-a făcut să mă gândesc la moarte și la ce înseamnă ea pentru cei ce rămân pe pământ și suferă. Este greu să treci peste, este greu să te trezești dimineața și să vezi patul de lângă tin gol când altă dată era plin de suflarea cuiva.

Eu nu am trecut prin moartea cuiva care să însemne atât de mult pentru mine, dar nici nu aș vrea acest lucru, nici nu i l-aș dori nimănui. Nu e nevoie să citesc o carte sau să vorbesc cu cineva care a trecut prin așa ceva ca să îmi dau seama că este nespus de greu și că cuvintele probabil nu spun nimic.

Revenind la P.S. Te iubesc, nu pot spune că este un roman ”uau” pentru că pe alocurea apare monotonia și plictiseala. Ne putem obișnui la un moment dat cu Holly care pare să sufere mereu și nu își găsește locul în casa goala, aproape că pare enervantă suferința ei, iar lucrurile care se petrec pe lângă ea se învârt în jurul familiei ei și a lui Daniel. Scrisorile totuși sunt ceva inedit, ceva ce mi-a plăcut. M-am gândit cât de greu trebuie să îi fie cuiva să scrie astfel de scrisori pentru persoana iubită știind că el nu va mai fi...

Citate:

”Nimeni nu înțelegea că machiajul, aerul curat sau cumpărăturile nu-i puteau umple golul din inimă.”

”Și nimeni nu le-a spus că nu mai aveau decât puțină vreme la dispoziție.”

”Nu părea niciodată cu adevărat fericită, părea doar să-și petreacă timpul așteptând altceva”

”Și adu-ți aminte, Dumnezeu te călăuzește și îți arată ce ai de făcut” 

Notă: 3,5/5

Sanctus de Simon Toyne

Sursă imagine: internet

Sanctus este un roman care m-a făcut să îmi doresc să trec prin paginile sale cât mai repede pentru a ajunge imediat la final, nu pentru că cartea s-ar dovedi a fi plictisitoare ci pentru că curiozitatea de a face cât mai multe descoperiri m-a mânat iute ca vântul către așteptatul și confuzul final.
Recunosc, lipsa de timp, oboseala și altele m-au împiedicat să termin această carte mai repede, dar acum că am ajuns la ultima pagină o întrebare mi s-a invit pe buze: Există cumva o parte a doua?

Pe scurt, romanul face referire la un ordin de călugări ce ascund un mare secret, dar lucrurile sunt de o așa natură încât la începutul romanului te trezești citind mai multe povești de viață ale unor persoane diferite care într-un final ajung să joace pe aceeași scenă, având însă roluri diferite.
Cartea mi-a trezit o curiozitate aparte iar finalul a fost neașteptat, să vă dezvălui secretul? Nu, nu, e mai bine să citiți chiar voi.

Sanctus este un roman ce oferă o oază de relaxare, de liniște și de scăpare din această lume cotidiană în care trăim zilnic.

Citate:

”Și acum stătea, îngenunchiat, atât de sus pe cât se putea ajunge, în vârful celui mai sfânt dintre munți...simțindu-se mai departe de El ca oricând.”

”Și ele sunt ca noi; când nu se simt bine, se duc acasă și se ghemuiesc într-un colț până le trece.”

”El tăcu; temându-se să formuleze în cuvinte gândurile și sentimentele din inimă.” 

”Nu veni în camera asta să-mi împărtășești impresiile și bănuielile tale. Când vii aici, îmi prezinți adevărul și nimic mai mult.”

”Minciunile sunt ca buruienile. Poți să le smulgi din pământ, să le otrăvești rădăcinile, să le arzi până nu mai rămâne decât cenușa din ele - găsesc întotdeauna o cale de a se întoarce.”

”Nu poți clădi cea mai mare religie din lume pe baza unui simplu zvon.”

”Începi să cauți răspunsuri. Dacă nu le găsești în realitatea imediată, le cauți în altă parte.” 

Notă: 4,5/5

P.S. M-am informat și se pare că există de fapt o trilogie :D ieei.

Concubina regelui de Anne O`brien

Sursă imagine: www.elefant.ro

Cred că niciodată nu m-am gândit la semnficația cuvântului ”libertate” atât de mult pe cât am făcut-o pe tot parcursul acestui roman. Personajul principal, Alice Perrers a fost încă de mică nevoită să se supună dorințelor altora, fără să aibă un cuvânt de spus. Lipsa familiei și a unui statut i-au făcut viața un chin pe tot parcursul copilăriei și aceste lucruri nu s-au oprit doar acolo.

Acest roman ilustrează cât de multă putere deține omul ce are un statut înalt și cât de mult poate să îi înjosească pe alții.

Concubina regelui m-a făcut să realizez cât de important este locul de unde pornești în viață, cât de importantă este familia și finanțele pe care le ai.
Libertatea de decizii este ceva ce pot spune că posed, dar Alice Perrers a putut să aibă cu adevărat libertate în deciziile sale? Aflați voi...

M-a cutremurat această carte, mi-a umplut sufletul cu recunoștință față de libertatea pe care am primit-o de la Dumnezeu, față de faptul că am o familie, că am putut să pornesc pe un drum în care îmi împlinesc visele...

Să fii concubina regelui nu înseamnă neapărat ceva atât de măreț, puterea are căderea ei.

Citate:

”Te duc acasă.
-Unde este acum acest acasă?
-Oriunde ești cu mine”

”În viață ai uneori parte de lucruri pe care trebuie să le iei așa cum sunt și să te bucuri de ele.”

”Cum se explică faptul că timpul ne face să medităm la cele mai mari temeri și nu la cele mai luminoase speranțe?”

”Libertatea era la fel de seducătoare și amețitoare ca un vin bun.”

”Eram o unealtă, un pion care putea fi mutat pe tabla de șah după bunul plac al jucătorului.”

Notă: 5/5

Îi mulțumesc lui Andrei, fără de care această carte nu ar fi stat acum în mâinile mele :)

Angelologia de Danielle Trussoni

Sursă imagine: internet

Angelologia este una dintre cărțile care mi-a plăcut mult. M-a ținut cu sufletul la gură făcându-mă să răsfoiesc pagină cu pagină întrebându-mă ce mă așteaptă mai departe.

”Evangeline era o copilă atunci când tatăl ei a încredințat-o măicuțelor de la mănăstirea St. Rose. La douăzeci și trei de ani, descoperirea unei scrisori din 1943 îi revelează tinerei o istorie secretă de acum o mie de ani, un străvechi conflict între Societatea Angelologilor și nephilimi, descendenții rezultați din împreunarea îngerilor cu oameni” spune descrierea care mi-a atras atenția încă de la început și despre care pot spune că nu m-a dezamăgit.

Angelologia este o carte care te poartă prin porțile imaginației făcându-te să îți dorești să știi cât mai multe, și credeți-mă în cele 716 pagini chiar aveți ce să descoperiți.

Nu vă puteți plictisi citind Angelologia.

Ce nu mi-a plăcut la această carte a fost interpretarea pe care autorea a dat-o pasajelor din Biblie, deși a fost în mod fictiv nu cred că se cuvine să răstălmăcim cuvântul lui Dumnezeu.

Citate:

”Poate că trupul îmbătrânește, dar sufletul rămâne tânăr, așa cum l-a lăsat Dumnezeu”

”Depindem de cuvântul scris. Aceasta este lumina care a dat naștere universului și lumina care ne călăuzește prin el. Fără cuvânt, nu am ști de unde venim și spre ce ne îndreptăm”

”Trebuie să ne luăm la trântă cu răul, cu stăruința sa în lume, cu puterea sa infinită asupra ființelor umane și cu propria noastră voință de a-l sprijini.”

”Renunți la viața aceasta, dar câștigi o alta”

Dacă ar fi să învăț ceva din această carte acel lucru ar fi că indiferent de cât timp trece și de câte de greu ne este trebuie să luptăm, să facem ceea ce am fost chemați să facem.

Notă: 4/5

Ce ne spunem când nu ne vorbim - Chris Simion

Sursă imagine: elefant.ro

Am citit această carte în luna lui august 2014.

”Ce ne spunem când nu ne vorbim” a fost o carte pe care am devorat-o în aproximativ 3 zile, dar a fost și o carte care m-a enervat. De ce?
Pentru că toată învălmășeala de sentimente, cuvinte în care mă regăseam și gânduri, deveniseră la un moment dat prea multe, prea plin.

Îmi place să găsesc astfel de gânduri în cărți dar și gândurile strică când sunt expuse prea mult.

Într-o altă ordine de idei povestea din această carte mi se pare un pic în ceață, recunosc că nu am înețeles finalul, totuși, dat fiind faptul că în august împrumutasem cartea de la o prietenă, m-am hotărât să o recitesc și să mi-o cumpăr dacă am ocazia.

”Ce ne spunem când nu ne vorbim” este o carte de suflet.

Citate:

”Sunt momente în care nu mai știu să cad în genunchi, nu mai știu să-i vorbesc lui Dumnezeu”

”Nici să murim unul fără altul nu putem căci până și moartea noastră e în doi”

”Când două suflete se iubesc, Dumnezeu nu toarnă apă doar unuia.”

”Când ești murdar pe corp te duci și te speli cu apă. Dar când îți e murdar sufletul cu ce te cureți?”

”Niciodată nu o să poți să zbori pe un culoar diferit de sufletul tău pereche”

Notă:  4/5

Vă recomand cartea!

Fiica tăcerii de Kim Edwards

Sursă imagine: elefant.ro

Fiica tăcerii este un roman ce poartă în spate o poveste tristă, plină de zbucium și în același timp plină de mister. Nu de puține ori am trecut prin paginile acestei crăți întrebându-mă dacă o asemenea poveste ar putea fi reală, dacă poate pe undeva prin întreaga lume chiar s-a întâmplat.

Totul începe într-o noapte de iarnă cu o simplă naștere, doi gemeni vin pe lume, un băiețel și o fetiță, el este sănătos dar ea are sindromul Down, pe atunci în 1964 neștiindu-se foarte multe despre acest sindrom.
O singură decizie schimbă viețile unor oameni, le marchează, le mutilează pentru totdeauna. O singură decizie, o singură alegere făcută și totul este dat peste cap.

Am trecut prin curiozitate, suspans, mi-a stat inima în loc și am așteptat cu nerăbdare să ajung la sfârștiul cărții, cu cât treceam prin mai multe pagini cu atât mai multe mai aveam de parcurs.

M-a marcat această carte, m-a marcat mai mult înspre final. Am și judecat oarecum alegerile personajelor, apoi am căzut pe gânduri.

Cât de mult se pot schimba viețile unor oameni doar pentru o alegere făcută de cineva...

Citate:

”Lumea noastră nu va mai fi niciodată aceeași”

”Un moment anume nu era doar un singur moment, ci mai degrabă un număr infinit de momente diferite, depinzând de cine privea lucrurile și de modul în care o făcea.”

”Minciuna crescuse între ei ca o stâncă, obligându-i și pe ei să crească ciudat, precum copacii care se răsucesc în jurul unei stânci.”

”Venise în acest oraș ca un străin, însă acum, străzile îi erau atât de familiare; nici măcar un pas sau o imagine nu rămâneau neasociate cu o amintire.”

Notă: 4,5/5

Delirium de Lauren Oliver - Recenzie

Sursă imagine: internet

Romanul ”Delirium” m-a fascinat, nu doar că am răsfoit primele pagini cu o mare curiozitate și poftă de citit ci am și trecut prin toate stările posibile: de la dragoste la fericire, de la teamă la furie, de la neputință la speranță.
Delirium m-a făcut să trăiesc acțiunea, să am impresia că acel loc în care trăiește Lena este chiar real și mi se întâmplă mie, acum.
V-ați imaginat vreodată că dragostea ar putea fi numită o boală periculoasă? V-ați gândit că îndrăgostiților ar trebui să li se spună că de fapt sunt contaminați cu boala amor deliria nervosa? Ei, nici nu trebuie să o spuneți, a făcut-o Lauren într-un mod superb.

Vă las câteva din multele citate care mi-au rămas într-un mod plăcut în gând.

”Inimile sunt atât de fragile. Așa că trebuie să avem grijă de ele.”

”Cât de ciudată este viața: îți dorești ceva cu ardoare, îl aștepți cu nerăbdare și ai sentimentul că nu-l vei mai obține niciodată. Apoi când, dorința ți se împlinește, nu vrei decât să dai timpul înapoi și să te trezești că nimic nu s-a schimbat.”

”Oriunde mă duc dau de un zid.”

”Atunci pierzi pe cineva cu adevărat. Când durerea nu-ți mai sfâșâie sufletul.”

”De fiecare dată când mă uit pe calendarul din bucătărie și văd cum timpul îmi fură zilele una câte una,  simt un nod în stomac și o povară ce devine tot mai grea.” 

”Se pare că, atunci când murim, ne contopim cu materia cerească,pe care o numim Dumnezeu, iar El ne absoarbe în întregime.”

Notă: 4.5 / 5