Versetul zilei

Wednesday, December 31, 2014

La mulți ani, 2015!


Sursă imagine: messagesquotes.com

Nu vreau să-i fac inventarul acestui an ce tocmai a trecut. Nici măcar nu știu cum am trecut prin el, am impresia că ieri serbam revelionul pentru intrarea în anul 2014...
Nu vreau să pun în balanță lucrurile rele și lucrurile bune de care am avut parte sau pe care le-am săvârșit.
Vreau în schimb să mă bucur că mă aflu aici, în viață. Vreau în schimb să îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că m-a lăsat să prind începerea anului 2015.
Se deschide o nouă filă în fața noastră. Nu știu cum o voi trăi, nu știu ce urmează să scriu pe ea, dar un singur lucru îmi doresc cu adevărat și sper, ca cei dragi și Dumnezeu să rămână lângă mine.

Mă uit în urmă și nu pot să cred câți oameni au venit și au plecat de lângă mine, nu pot crede cât s-au schimbat, nu pot crede că cu ceva timp în urmă petreceam revelionul împreună iar acum suntem niște străini.

Nu pot crede nici prin câte am trecut, lucruri frumoase dar și triste, nici cât de mult mi s-a schimbat viața și nici cât de mulți alți oameni am întâlnit...

Nu pot crede că deja se termină un semestru din anul doi de facultate, că mai e un pic și se duce și școala mea...

Nu pot crede nici cât de minunat a lucrat Dumnezeu în viața mea, nu pot crede cum a transformat kilometri distanță în milimetri de apropiere, cum mi-a limpezit calea și mi-a ascultat visele...nu pot crede nici măcar cât de nerecunoscătoare am fost eu...

Sunt aici, în 2015 împreună cu voi și nu pot decât să îi mulțumesc Lui și să îl rog să rămână alături de mine.

Profit de acest articol să anunț și aniversarea blogului meu care împlinește în luna ianuarie a anului 2015 chiar 5 ani...

La mulți ani dragii mei, vă doresc un An Nou plin de bucurii, împliniri sufletești, dragoste și credință! Fie ca ploi de binecuvântări să picure zilnic peste voi și Dumnezeu să vi se așeze în inimi!

Tuesday, December 23, 2014

Adevărata semnificație a Crăciunului

Sursă imagine: www.timeanddate.com

Sunt puțini oamenii care nu sărbătoresc Crăciunul, aproape toți o fac. Și bine că o fac, de ce nu ar face-o? Este o sărbătoare atât de mare încât nu putem să nu ne bucurăm, până la urmă Hristos s-a născut pentru noi!
Aproape toți oamenii sărbătoresc Crăciunul, dar să lăsăm luna decembrie deoparte, să-i lăsăm pe cei ce se îmbulzesc să facă cadouri, să cumpere brad în această perioadă a anotimpului rece și să privim către restul anului.

Decembrie este ultima lună din an, așadar ne aflăm la sfârșit de an, un an în care eu pot spune că am observat și am întâlnit oameni nepăsători, oameni cărora Dumnezeu le este indiferent, oameni care înjură de cruce, biserică și Dumnezeu, oameni care fac glume pe seama Lui, oameni care nu merg măcar o dată la biserică, oameni care se roagă din an în paște, oameni care își trăiesc viața după propriul plac, oameni care nu se gândesc deloc la ce va fi dincolo de această lume, oameni răi, oameni egoiști, oameni și oameni...
Așadar, ne întoarcem în Decembrie...este aproape Crăciun, toți suntem bucuroși, inclusiv oamenii care îl înjură pe Dumnezeu sunt bucuroși, inclusiv persoanele menționate mai sus sărbătoresc Crăciunul.
Nu vreau să fiu răutăcioasă, mai ales acum în prag de sărbători, dar, scuzați-mă vă rog, căci nu mă pot abține...ce sărbătorim noi?

Mulți uită, eu nu pot uita, așă că vă reamintesc că această sărbătoare ce poartă denumirea de Crăciun înseamnă nimic altceva în afară de nașterea Domnului Iisus. El a venit pe pământ, a fost primit doar într-un grajd cu animale, a crescut umil, iar mai apoi după ce a trăit exemplar, a murit pentru noi. Aș vrea să vă spun astăzi că Iisus când a trecut pe străzi nu s-a întrebat ce fac cerșătorii cu banii pe care îi primesc sau dacă chiar au nevoie de mâncare, Iisus a dat, din inimă. Aș vrea să vă spun astăzi că Iisus nu a judecat-o pe femeia care a curvit ci a iertat-o. Iisus dați-mi voie să vă spun a vorbit mereu cu blândețe și i-a învățat pe oameni în dragoste.

Revin...suntem în Decmbrie, în ultima lună a anului și ne facem pregătirile de Crăciun, după cum spuneam inclusiv oamenii care nu trăiesc cu Dumnezeu sărbătoresc Crăciunul...eu nu îi pot înțelege, poate voi puteți.
E ca și când ai merge la ziua unui om pe care nu-l cunoști și te-ai agita cu cumpărarea cadoului, cu hainele cu tot, te-ai duce să-l sărbătorești, poate că i-ai pune cadoul într-un teanc printre alte mii de cadouri fără să știi măcar cum arată acea persoană. Cel mai posibil este că dacă l-ai întâlni într-un alt loc, nici măcar nu l-ai recunoaște, nu ai ști că ai fost prezent la ziua lui. Cam așa ceva este cu persoanele care nu-l au pe Dumnezeu dar sărbătoresc Crăciunul.

Fără să vă supărați, v-o spun: Nu vă mai bateți joc de Crăciun, Crăciunul e al Domnului Iisus, ori îl sărbătoriți cum trebuie, ori nu-l mai sărbătoriți deloc.

Ah, am mai auzit-o și pe asta anul ăsta: ”Da tu ce fel de colinde asculți? întrebă cineva
Colinde din alea de la biserică ascultă ea, răspunse altcineva.
Colinde creștine? veni răspunsul acelei persoane”, am rămas un pic crispată.

Dragilor, ce înseamnă colindul?
Nu înseamnă vestirea nașterii Domnului printr-un cântec?
Și atunci cum se poate întreba: colinde creștine?  Există și altfel de colinde?

Îmi pare rău pentru noi...pentru ce am ajuns... o mână întreagă de oameni care sărbătorim Crăciunul fără să-L luăm în considerare pe Iisus și fără să ne pese.

Adevărata semnificație a Crăciunului nu este moșul, nu sunt cadourile, nu sunt nici măcar colindele și nu, nu e nici împodobirea bradului, nici adunarea de familie, nici iertarea și altele cu ”să fim mai buni” care oricum nu se aplică. Adevărata semnificație a Crăciunului este nașterea Domnului Iisus, iar în ziele noastre putem sărbători această sărbătoare pe genunchi, spunându-i lui exact așa: ”Iisuse, te rog astăzi să te naști și în inima mea”!

Vă las și o colindă din astea din care ascult eu ”creștine”. :)

Monday, December 15, 2014

Doamne, vreau...

Doamne vreau, îmi doresc atât de mult, aștept de atâta timp, dar mi-e frică. Mi-e frică pentru ce o să spună oamenii, mi-e frică pentru ce o să fie, mi-e frică că se va întâmpla ceva și totul se va nărui.

Uită-te la Mine, crezi că Eu nu pot avea grijă de toate astea?  Crezi că Eu nu voi fi lângă tine?

Ba da, cred.

Și atunci de ce te temi?

Mă tem de mine.

Îndrăznește.

Saturday, December 13, 2014

Oamenii care te iubesc se opresc să te aștepte

Sursă imagine: internet

Câteodată ești înconjurat de mii de oameni și totuși te simți singur.

M-am trezit într-o zi alergând după oameni, îmi era frică că vor pleca, că îi voi pierde și că voi rămâne singură, dar mai târziu am realizat că eram deja singură, că oamenii care mă doresc în viața lor nu mă fac să alerg după ei ci se opresc și mă așteaptă.
Când mi-am dat seama de acest adevăr m-am oprit din alergare și m-am așezat pe o bancă, l-am găsit acolo pe El și am vrut să îl întreb de ce, nu mi-a răspuns, doar m-a privit, răspunsul însă l-am aflat eu mai târziu.

Nu toți oamenii te doresc în viața lor, nu toți oamenii pe care îi întâlnești au intenții bune cu tine, nu toți oamenii care spun că te iubesc o și fac.
M-am întristat. M-am întrebat câți dintre oamenii care au fost și sunt lângă mine m-au iubit/mă iubesc cu adevărat?

Sincer?
Nu știu.

M-am trezit într-o zi alergând în direcția opusă lor, nu era pentru că voiam să fac asta, nu, picioarele mele nici măcar nu erau conștiente de direcția în care aleargă, nici măcar creierul meu nu era, dar eu continuam să alerg. L-am întâlnit din nou pe El și am vrut să îl întreb de ce, răspunsul l-am primit mai târziu.
Aceea era direcția în care trebuia să merg încă de la început dar eu m-am încăpățânat să o schimb crezând că îmi va fi mai bine.

După un șiroi de lacrimi, după un gust amar și un bagaj prăfuit cu amintiri, după un suflet destrămat am pornit din nou la drum și mi-am spus: Lavinia ține minte, oamenii care te iubesc, se opresc să te aștepte atunci când te văd că alergi după ei.

Tuesday, December 9, 2014

Fiica tăcerii de Kim Edwards

Sursă imagine: elefant.ro

Fiica tăcerii este un roman ce poartă în spate o poveste tristă, plină de zbucium și în același timp plină de mister. Nu de puține ori am trecut prin paginile acestei crăți întrebându-mă dacă o asemenea poveste ar putea fi reală, dacă poate pe undeva prin întreaga lume chiar s-a întâmplat.

Totul începe într-o noapte de iarnă cu o simplă naștere, doi gemeni vin pe lume, un băiețel și o fetiță, el este sănătos dar ea are sindromul Down, pe atunci în 1964 neștiindu-se foarte multe despre acest sindrom.
O singură decizie schimbă viețile unor oameni, le marchează, le mutilează pentru totdeauna. O singură decizie, o singură alegere făcută și totul este dat peste cap.

Am trecut prin curiozitate, suspans, mi-a stat inima în loc și am așteptat cu nerăbdare să ajung la sfârștiul cărții, cu cât treceam prin mai multe pagini cu atât mai multe mai aveam de parcurs.

M-a marcat această carte, m-a marcat mai mult înspre final. Am și judecat oarecum alegerile personajelor, apoi am căzut pe gânduri.

Cât de mult se pot schimba viețile unor oameni doar pentru o alegere făcută de cineva...

Citate:

”Lumea noastră nu va mai fi niciodată aceeași”

”Un moment anume nu era doar un singur moment, ci mai degrabă un număr infinit de momente diferite, depinzând de cine privea lucrurile și de modul în care o făcea.”

”Minciuna crescuse între ei ca o stâncă, obligându-i și pe ei să crească ciudat, precum copacii care se răsucesc în jurul unei stânci.”

”Venise în acest oraș ca un străin, însă acum, străzile îi erau atât de familiare; nici măcar un pas sau o imagine nu rămâneau neasociate cu o amintire.”

Notă: 4,5/5

Asta e viața


Sursă imagine: neetikarao.wordpress.com

Ce e viața?
Ce sunt frânturile de momente pe care le trăim?

Când te trezești dimineața sub mirosul de cafea, de mâncare; când soarele îți bate în geam vara sau te trezește zăpada cristalină ce sclipește iarna.
Când te trezești sub plapumă, simți aerul rece ce plutește în cameră, te uiți pe geamul plin de stropi de ploaie și te gândești că mai dormi un pic.

Când îi vezi pe cei dragi zâmbind, enervându-se și chiar plângând; când te gândești la problemele pe care le ai și nu știi cum să le rezolvi, când te duci la lucru, școală cu autobuzul și privești pasagerii întrebându-te cum este viața lor, când îți lipești capul de geamul rece și prăfuit observând cu atenție fiecare stradă pe care o parcurgi lăsându-ți gândul apoi să se refugieze în altă parte, mult mai departre de tine, poate chiar prea departe...

Când simți mirosul de iarnă pe care ți-l dă aerul rece, când îți vezi câinele așteptându-te și dând din codiță, când te sună mama să te întrebe iar a cincea oară pe zi, ce mai faci, doar pentru că vrea să stea la telefon cu tine.
Când vezi focul cum arde în sobă și te gândești că aștepți Crăciunul, momentele acelea frumoase când uiți de orice grijă și te bucuri.

Când răspunzi la telefon și auzi vocea persoanelor pe care le iubești, cu care vorbești zilnic, e o voce așa plăcută.
Când te cerți cu cineva, ți se strică ziua și nu poți sta liniștit până nu ai parte de împăcare, pentru că e acel cineva care face parte din viața ta și de care oricât de mult te-ar enerva nu te poți lipsi.

Când sună ceasul dimineața dar tu nu îl mai auzi, ești prea obosit, sufletește și trupește.
Când mergi la biserică, auzi corul cântând și ai impresia că îți cântă îngeri, te simți înconjurat de pace și dragoste și îl simți pe El.
Când te pui în genunchi și plângi în hohote, când nu mai ai cuvinte, suspinele vorbesc pentru tine iar Dumnezeu le înțelege.

Când simți miros de pizza, prăjitură sau orice mâncare gătită de tine, când treci zi de zi pe lângă oameni străini pe drum și simți asfaltul, iarba sub picioarele tale. Când auzi păsările cântând sau trecând în zbor și stai și te minunezi.

Când te îmbraci cu un pulover ce miroase a dero și ai impresia că e totul proaspăt în jurul tău. Când răsfoiești pozele din album și te întrebi cum a trecut timpul. Când stai pe facebook și aștepți să intre cineva cu care să vorbești.

Când te joci la calculator și rămăi fără vieți, până și acolo e greu și ai parte de aștepare. Când vezi un copil că se holbează la tine și îți zâmbește fără să știe că zâmbetul lui ți-a luminat întreaga zi.
Când primești un cadou, când îți cumperi o haină nouă sau dai una veche.

Cânt te pui în pat seara și simți plapuma caldă și pleoapele cum ți se închid...

Asta e viața. 

Friday, December 5, 2014

O lecție învățată

Sursă imagine: internet

Nu știu dacă i-am mulțumit vreodată lui Dumnezeu îndeajuns pentru tot ce a făcut pentru mine. 

Întotdeauna îi cerem lucruri și le așteptăm cu nerăbdare, întotdeauna insistăm și cu cât ni le dorim mai mult, cu cât le vedem mai departe cu atât mai mult ne luptăm pentru acele lucruri, de puține ori mulțumim.
E nevoie de o mulțime de rugăciuni, lacrimi, zbucium, lupte și de așteptare ca Dumnezeu de cele mai multe ori să facă ceea ce noi îi cerem, asta pentru că planurile Lui implică răbdare, implică dragoste, implică un proces de învățare și pregătire, dar cu toate acestea (nu știu voi cum sunteți) uneori îi mulțumim doar o dată pentru ce a făcut.

Am colindat astăzi mall-ul, am trecut pe lângă atâtea lucruri și le-am privit, parcă mi-a rămas privirea acolo... Trebuia să îmi aleg un cadou, aveam la dispoziție niște bani și multe multe lucruri care îmi făceau cu ochiul. Nu odată am trecut pe lângă ceva zicând: e prea scump, nu o dată am trecut pe lângă altceva spunând că vreau și aia și cealaltă și nu mă pot hotărî, căci pe toate nu le pot avea.
În cele din urmă m-am ales cu o carte și o căciulă, acesta fiind cadoul meu de Moș Nicolae. Am ajuns la calculator și am deschis facebook-ul ( că doar sunt bolnavă de facebook acuma) și am găsit o mulțime de poze cu cadourile altora, am rămas surprinsă să văd că unii au primit doar dulciuri și că erau fericiți cu ele. 
Prietenul meu a vrut să îmi cumpere ”doar” ciocolată, i-am replicat: Atât merit eu?

Mă întorc... am văzut cadourile lor și m-am gândit, uau... eu am primit mult mai mult decât atât, apoi am stat și m-am gândit la câte am, la ce am primit și la faptul că totul e de la El... 
M-am întrebat dacă i-am mulțumit vreodată îndeajuns pentru ceea ce am, răspunsul e nu.

Cred că nu e nevoie să mai zic că nici măcar nu-mi meritam cadoul...că am fost prea egoistă să apreciez lucrurile simple, mi-am dorit mai mult.

Am dat și de postarea cuiva care se referea la cei ce nu au ce îmbrăca...

Acum eu cred că voi nu sunteți așa egoiști ca mine, dar ceea ce vreau să vă spun este că trebuie să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ce avem, tot ce primim, întotdeauna vor exista oameni care vor visa la ceea ce avem noi.