Versetul zilei

Saturday, December 31, 2016

De la 2016 am învățat...

Sursă imagine: www.inewyearwishes.com

Și-a mai trecut un an...

S-a dus undeva în depărtări și anul 2016, s-a dus spre alte zări pe care tu și eu nu le vom mai atinge probabil niciodată. Ce a fost făcut rămâne făcut. Ce a fost zis rămâne zis. Nu mai poți da timpul înapoi, nu mai poți schimba nimic acum. 2016 mai are câteva rânduri și apoi își închide coperta.

De la 2016 am învățat...

că este important să ai sănătate iar atunci când o ai să o apreciezi;
că oamenii îți spun cuvinte frumoase și îți spun că vor fi alături de tine dar nu sunt;
că mulți nu te înțeleg, nu știu ce trăiești și ce simți dar tot își pot da cu părerea, pentru că ei știu mai bine.
să tac și să rabd; să îmi înghit cuvintele și să analizez totul, să îmi dau seama că după ce trece valul de nervi îmi voi dori să nu fi vorbit;
să iubesc și să dăruiesc de la mine fără să aștept ceva în schimb; să fiu îngăduitoare;
să aștept ca timpul să treacă, ca lucrurile să schimbe;
să accept eșecurile, căderile și pierderile;
că oamenii sunt egoiști și că le este greu să facă până și cel mai mic gest de bunătate pentru altcineva în afară de propria lor persoană;
că în ciuda frazei spuse anterior există câteva excepții, câțiva oameni care își vor rupe din timpul lor și îți vor arăta că lor le pasă;
că Dumnezeu îți cunoaște fiecare lacrimă, fiecare tăcere și fiecare gând și e capabil și vrea să îți dea răspuns la fiecare dintre ele;
că atunci când tu nu mai poți Dumnezeu îți dă noi puteri și te trezești dintr-o dată cu o forță pe care nu ai știut că o ai în tine;
să mă bucur de succesul altora și să nu mă mai compar cu ei;
să înțeleg că nu trebuie să rămân afundată în tristețe ci trebuie să înaintez orice ar fi;
că într-un final doar soarele rămâne învingător;
că nu ți se dă mai mult decât poți duce și că întotdeauna vor fi oameni care o duc mai rău ca tine și apreciază ceea ce au;
că pe lume chiar există oameni răi;
că în durere ești singur, doar tu cu Dumnezeu indiferent de cât de mulți prieteni ai avea sau cât de buni ți-ar fi.
că e bine să renunți la orgoliu și să asculți ce are celălalt de zis pentru că s-ar putea să o zică chiar spre binele tău;
că dacă un om a ținut cu adevărat la tine se întoarce din când în când să îți mai zică câte ceva...
să cad și să mă ridic iar apoi să fac pași;
să nu renunț niciodată atâta timp cât mai am un vis;
că ce a fost făcut rămâne făcut, nu poți lua nimic înapoi iar un iartă-mă nu schimbă lucrurile;
că întotdeauna voi avea ceva de îmbunătățit la mine;
să mă încred în Dumnezeu, să cred că ceea ce a pregătit El pentru mine este mai bun decât ceea ce îmi doresc eu.

Dacă vântul a bătut puternic și pe la tine și nu te-a făcut să te apleci cu totul la pământ, dacă încă mai poți umbla și dacă mai există măcar o fărâmă de speranță în tine înseamnă că ești biruitor. Înseamnă că lupta nu s-a sfârșit și că te așteaptă un 2017.

Dumnezeu e ca un viteaz în mijlocul tău și se apropie cu biruința! Fii tare în 2017 și îndreaptă-ți privirea către cer!

La mulți ani, 2017!

Monday, December 19, 2016

Crăciunul e despre Salvator

Sursă imagine: quotesgram.com

Iubesc cadourile, încă de când mă știu mi-a plăcut să dăruiesc și să primesc cadouri.
Iubesc luminițele și felul în care orașul se îmbracă în sărbătoare în această perioadă. Când eram mică și stăteam la bloc luminițele se aprindeau chiar la mine pe stradă. Dacă mă uitam pe geam puteam să le văd. Atunci când se aprindeau pentru prima oară bucuria pe care o simțeam era de nedescris.
Iubesc prăjiturile, bradul și multe altele la sărbătoarea de Crăciun, dar Crăciunul nu e despre toate acestea.

Crăciunul este despre Salvator.
Vă mai amintiți? Iisus, fiul lui Dumnezeu s-a întrupat acum mii de ani în urmă, s-a născut sub chip de copilaș într-o iesle alături de animale. A venit pe Pământ pentru noi, pentru ca mai târziu să fie răstignit pentru vina mea și a ta.

Știu că ești ocupat aproape tot timpul, întregul an ai fost ocupat. Și eu am fost. Însă anul 2016 este spre sfârșite, suntem în pragul sărbătorilor de iarnă care după cum se vede te găsesc tot ocupat.
Știu că ai probleme și poate că nici măcar nu te gândești la sărbători, sau poate te pregătești intens, dar vreau să îți spun ceva.

Acum 2000 de ani în urmă păstorilor li s-a vestit o veste bună, o veste care răsună și astăzi. Crăciunul e despre Salvator. ”Astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.” Luca 2:11

Un Salvator, dar pentru ce? Te dai jos dimineața din pat pe pcioarele tale, ai poate o familie, ai tot ce îți trebuie, de ce ai avea nevoie de un salvator?

Pentru că ești păcătos. Pentru că dincolo de tot ceea ce vezi cu ochiul pe acest Pământ, există o altă lume, o lume care te așteaptă după moarte. O lume în care trupul, cel pe care acum îl îngrijești, cel căruia îi acorzi atenție mai mult decât este necesar, nu îți va mai fi de folos. Tu ai un suflet, acea lume e pentru sufletul tău.

Poate ți-e greu să recunoști, dar da, ești păcătos. Și eu sunt. Toți suntem. În fiecare zi greșim cu câte ceva. În ficare zi se găsește o vină în noi. În caz că până acum nu te-a interesat, astăzi ți se vestește încă o dată vestea bună, Crăciunul e despre Salvator. 
Poate în 2016 nu te-ai întâlnit cu Dumnezeu, poate l-ai ignorat, poate nu ți-a păsat...dar astăzi Dumnezeu te cheamă, El ar vrea să se nască și în inima ta, ar vrea să aibă o relație cu tine, tu ce zici? 
Îl primești?

Sunday, December 11, 2016

Închide ochii, deschide-ți inima...

Sursă imagine: Pinterest


Știi care e problema? Nu îndrăznești. Stai în tăcere de unul singur, ții de inima ta cu dinții și privești în zare. I-ai spune ceva lui Dumnezeu, ai încerca dar nu ai curaj. Dacă nu e acolo? Dacă vei vorbi și tot ce vei putea auzi va fi sunetul vocii tale goale și stinse, un sunet de ecou prea strident, prea rece, prea de departe...

Stai pe gânduri și te cuprinde teama. Ai multe pe suflet, ai multe răni și multe cicatrici, și ai vrea să vină cineva și să le analizeze, ai vrea să privești lângă tine și să vezi pe cineva acolo, cineva care să te înțeleagă. Te uiți cu teamă și vezi că locul e gol. Lași încă o lacrimă să curgă în timp ce gândurile îți fug din nou către Dumnezeu. Ceva te îndeamnă să îi șoptești dorul inimii tale și deschizi buzele, ești pe cale să spui ceva când două cuvinte ți se arată parcă de nicăieri: ”Nu pot...” 

Ce șanse sunt ca Dumnezeu să privească din palatul Lui de cleștar tocmai la unul ca tine?

Nu știu cine ești, de unde vii și încotro te duci. Eu, sunt un om ca și tine. Ai sufletul rănit, sfărmat în mii de cioburi? Și eu îl am. Te simți neînțeles de oameni? Și eu mă simt. Ți se pare că aerul din plămâni îți dispare, că ziua de mâine nu mai are sens iar bucuria pare să fie plecată undeva într-o vacanță fără tine? Și eu gândesc la fel. Dar știi ceva? Eu am îndrăznit. Am îndrăznit să îmi mișc buzele, să scriu, să-i spun lui Dumnezeu ce am pe suflet iar El mi-a răspuns. Nu ai vrea să îndrăznești și tu?

De fapt, ce te oprește? Nu cumva e doar teama cum că vei fi respins? Dar Dumnezeu nu respinge pe nimeni, Dumnezeu e lângă tine chiar acum...închide ochii, deschide-ți inima și vorbește-i. Astăzi încă se poate, îndrăznește!

Nu ai nimic de pierdut dar s-ar putea să găsești un Tată și un prieten, pentru că Dumnezeu îți va spune că e cu tine, trebuie doar să îți deschizi inima și să îl asculți.

Îndrăznește!

Thursday, December 8, 2016

Te-am întâlnit odată...

Sursă imagine: deviantart.com

Te-am întâlnit odată, mergeam pe drumuri diferite. Tu mergeai înainte în timp ce eu  mergeam înapoi. Erau direcții opuse, nimic nu putea să ne atragă unul la altul. Tu aveai atât de multe de oferit, erai blând, plin de dragoste și ai fi vrut să îmi zici atâtea iar eu, eu nu aveam să îți zic nimic. M-ai strigat pe nume și te-am privit. M-am uitat lung la Tine, ți-am adresat două cuvinte iar apoi mi-am văzut mai departe de drum. Știu că ți-ai dat deja seama, eram prea ocupată. Aveam oameni cu care să mă întâlnesc, idealuri de construit și urme după care să pășesc. Nu avem timp de Tine. 

Și Tu, ai continuat să mă urmărești. În șoapte ușoare îmi vorbeai, în note melodioase și în tăceri. Îmi numărai pașii și sperai că am să mă întorc. Dar nu am făcut-o. 

Într-o zi ai hotărât să faci un pas uriaș. Te-ai gândit atunci că merit mai mult decât atât, că sunt copilul Tău și chiar dacă eu nu vreau să aud de Tine, Tu te preocupi de mine. Mi s-a zguduit lumea. Nu am știut de ce. Ai fi crezut că am să alerg la Tine? Ei bine, nu...am fost prea ocupată să sufăr și să mă agăț de orice rază de soare rămasă. Am vrut să am totul, dar nu te-am vrut pe Tine, și nu am înțeles atunci că acel ”tot” al meu era de fapt construite pe ruine.

Când drumurile ni s-au întâlnit a doua oară eram pe jos, așeazată în genunchi. Nu mai vedeam nimic în față. Drumul era pustiu, furtuna din năuntrul meu nu înceta. Ai fi putut să treci pe lângă mine, ai fi putut să fii nepăsător dar te-ai oprit și mi-ai întins o mână, m-ai privit cu ochii în lacrimi și mi-ai zis că mă aștepți și mă iubești. 
Nu am știut ce fac, nu aveam siguranță dar dragostea Ta m-a cucerit. Atunci ți-am zis Da, vreau să-ți fiu copil, și nimic nu a mai fost la fel.

Tu Dumnezeu, eu o mână de lut pieritoare, dar m-ai iubit. Mi-ai arătat că lucrurile după care tânjeam mi-ar fi adus mai mult rău decât bine și aș fi pierdut atât de multe...te-aș fi pierdut pe Tine. Mi-ai dat în schimb mai mult decât am visat atunci și pe lângă asta mi te-ai dat pe Tine. 

Au trecut ani de când am început să mergem pe același drum amândoi. Tu mergi zâmbind, mergi cu curaj și plin de dragoste. Eu mă împiedic, șchiopătez, uneori chiar mă opresc dar sunt fericită căci Tu nu mi-ai dat drumul la mână niciodată. 

Iubește-mă când nu o merit ți-aș spune azi, dar acum știu că mă iubești deja.

Friday, December 2, 2016

Prețuiește-i azi

Sursă imagine: deviantart.com

Ți s-a întâmplat vreodată să te trezești dimineața, să te uiți la tot ceea ce este în jurul tău și să observi cât de mult s-a schimbat viața ta în ultimul timp? Să privești ceasul și să știi cu exactitate că lucrurile, oamenii și tot ce ai trăit cândva nu se vor mai întoarce la tine?

Mă gândesc la mine cea de acum 4-6 ani, eram o altă persoană ce parcă trăia o altă viață. Aveam alături de mine oameni dragi pe care astăzi nu îi mai pot vedea. Cândva lucrurile erau atât de diferite. Știam că bunicul e bine și că cei pe care îi iubesc sunt bine. Nu știu în ce moment lucrurile au luat o întorsătură atât de diferită...iar astăzi sunt departe de acele momente, prea departe ca să le mai pot ajunge.

Mă gândesc că noi, nu prețuim lucrurile pe care le avem. Vă întrebați dacă mi-am dat seama acum câțiva ani cât sunt de privilegiată pentru faptul că pot să o am pe sora mea alături, pe mama și chiar pe tata, pentru faptul că am prieteni și că îmi pot vedea bunicii?  Nu mi-am dat seama... iar acum sunt la sute de kilometri distanță de ei și cu greu mai pot să ajung să îi văd.

Au trecut ani de când nu mai reușesc să ajung acasă, au trecut ani de când trăiesc o viață departe de ei și mă doare sufletul.

Ceea ce trăim astăzi nu ni se va mai întâmpla și mâine, s-ar putea ca oamenii care sunt acum lângă tine să fie pentru o perioadă temporară, s-ar putea să existe momente în care viața să te poarte mai departe, prea departe de ei. Așa că prețuiește-i astăzi, cât încă mai poți.

Niciodată nu poți ști când devine prea târziu...când tot ce poți să faci e să îți auzi omul drag la un capăt al telefonului, iar pe alții nici măcar atât.

Lumea e într-o continuă schimbare, așa că prețuiește tot ce ai azi, ziua de mâine e prea nesigură.

Saturday, November 26, 2016

Aș numi-o fericire

Sursă imagine: radiociresarii.ro

Cunoști atingerea caldă a unei nopți de primăvară, în care aerul e potrivit, nici călduț nici rece...
Știi sunetul acela înăbușitor pe care îl scot greierii și apusul de soare pe care l-ai privit de atâtea ori dar căruia nu i-ai acordat atenția cuvenită?

Mirosul familiar al vântului rece, așa zisul miros de iarnă...Aerul rece ce îți pătrunde în nări și te trimite cu gândul către zări străine, zări albastre.
Zâmbetul străinului de pe stradă și cățelul ce dă din coadă fericit mereu când te vede. 

Știi acea dungă a orizontului, dunga albastră ce poartă o mulțime de secrete și le duce către abisuri?

Aș numi-o fericire. 

Mirosul de ciocolată caldă și de mandarine, focul mocnind în sobă și frigul de afară. 
Cunoști tu taina cerului? 
Nici eu. 
Și totuși, cerul în toată splendoarea lui ne transmite de multe ori atâtea lucruri neînțelese de noi. 
Dacă...ce ar fi dacă le-am putea descifra măcar odată?

Stelele întinse, mândre și argintii, naivitatea și bucuria unui copil, doi îndrăgostiți în parc ținându-se de mână de parcă aceasta ar fi ultima zi în care ar putea să mai aibă această șansă.

Aș numi-o fericire.

Cunoști sunetul delicat al speranței și ai înțeles tu vreodată ce înseamnă sunetul dragostei?
Îmbrățișări gratuite, căldura pe care o ai atunci când brațele cuiva sunt peste tot asupra ta și nu mai ai aer, de fericire. 

Aș numi-o simplu, viață.

Dacă ai avut un motiv pentru care să zâmbești astăzi, dacă ochii tăi au avut sclipiri și scântei, dacă inima ți-a bătut un pic mai tare ca de obicei iar cerul a fost senin, ar trebui s-o numești fericire. 
Dacă cineva ți-a oferit o îmbrățișare iar animăluțul tău de companie a făcut vreun gest atunci când te-a văzut și s-a uitat la tine cu ochii aceia plini de speranță și bucurie ar trebui s-o numești fericire.
Dacă ai avut ce pune pe masă, un pat cald și un loc deasupra capului, dacă sănătatea ți-a permis să te simți bine ar trebui s-o numești fericire. 

Așa că spune-mi, ai fost tu fericit astăzi?

Friday, November 25, 2016

Viața ne frânge aripile

Sursă imagine: www.deviantart.com

Există momente în viață în care simți cum te cuprinde oboseala, simți cum se adună toate iar picioarele îți amorțesc și nu mai poți merge. Sunt acele momente în care nu contează în ce direcție privești sau în ce fel vezi lucrurile, pentru că orice ai face ești conștient de faptul că nu există un mai bine, că nu există acea fericire supremă la care ai tot sperat.

Venim pe această lume plini de speranță, poate înconjurați de zâmbete și de prezența celor dragi (asta într-un caz fericit, desigur) și copii fiind vedem viața ca pe o paletă de culori, una mai frumoasă decât alta.
Suntem hazlii, naivi și fericiți. Ni se pare că tot ce este în jur merită explorat și are o frumusețe aparte dar cu timpul viața ne frânge aripile. 

Pe drumul nostru ceva se întâmplă. O briza ușoară începe încet să ne mănânce câte un pic din speranță și din naivitate.
Nu știam cândva ce se întâmplă cu oamenii mari, de ce devin atât de reci, de ce uită să fie copii, de ce nu iubesc, dar acum știu.

Rănile sunt prea multe și prea adânci. Sufletul doare prea tare iar noi ne băgăm într-o carapace doar a noastră. Ne protejăm așa cum știm mai bine, rănindu-i pe alții.

Suntem ca aricii. Ne strângem, ne facem ghem și ne blocăm acolo iar ca nouă să ne fie bine este nevoie ca altcineva să primească țepii noștri.

Dansăm în același Univers, străbatem aceleași drumuri zi de zi și suntem făcuți după același Chip dar ne rănim mai mult ca niciodată. 

Naivitatea, bucuria și dragostea pe care le aveam cândva se risipesc iar în locul lor se instalează durerea, neajunsurile, lupta pentru supraviețuire și multe frustrări.

Există momente în viața în care toate acestea se adună și nu mai ai chef nici de oameni și nici de altceva...poate ați zis vreodată că v-ați săturat de acest Pământ, sau poate nu, dar adevărul este că de multe ori privim și ni se pare că trăim în gol.

Pământ, câte durere aduni în tine, până când?
Până când?

Thursday, November 24, 2016

Egoismul nu ajută la nimic, doar rănește inimi

Sursă imagine:Kathy's Adventures - WordPress.com

Răceala ne-a cucerit sufletul, nu mai vrem să arătăm bunătate, să facem sacrificii și gesturi de iubire pentru cei din jur, ne este greu pentru că am devenit comozi.
De ce să faci ceva pentru cel de lângă tine când ție îți merge bine? Când tu ai totul, de ce ai mai arunca un ochi către cel mai prăpădit?

Suntem atât de comozi încât ne este greu să facem până și cel mai mic gest pentru un alt om, pentru un străin. Avem familia și prietenii noștri, dacă apucăm să le facem lor un bine este de ajuns. 

Răceala de afară ne-a cucerit sufletul iar noi nici măcar nu ne-am dat seama. Am petrecut atât de mult timp în propria noastră companie încât am ajuns să nu mai vrem altceva. 
Știți ceva? Egoismul nu ajută la nimic, doar rănește inimi. 

Haideți să ne amintim de sufletul nostru,  să ne amintim de faptul că până și un animal are inimă, să luăm exemplu. 

Haideți să nu mai fim răi unii cu alții, să nu ne fie greu să facem un gest frumos pentru cel de lângă noi atunci când ne stă în putință.

Haideți să ne iubim unii pe alții și să nu ne mai rănim.

Fă-ți timp pentru cei dragi și pentru cei necunoscuți, fă-ți timp să ierți, să spui o vorbă bună și să îmbrățișezi pe cineva.
Fă-ți timp pentru un om al străzii, pentru un om din autobuz și pentru oricine altcineva. Fă-ți timp!

E mai rece afară, dar am putea să aducem căldura în inima noastră și în inima altora, astăzi, cât încă mai e timp.

Friday, November 4, 2016

Își întindea aripile...

Sursă imagine: www.hercampus.com

Îmi ridic ochii spre munți...
De unde-mi va veni ajutorul?
Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile și pământul. 
Da, El nu va îngădui să ți se clatine piciorul. 
Cel ce te păzește nu va dormita.

Psalmul 121: 1-8

Se zice că ce nu te doboară te face mai puternic; se zice că soarele e mai strălucitor după ce trec norii de furtună; se zice că este nevoie să vezi și fața urâtă a lucrurilor pentru a putea înțelege frumosul. 

Nu zice nimeni ce se întâmplă în acest proces de transformare, nu zice nimeni cum e când ți se sfarmă sufletul în bucățele și îl găsești pe undeva pe jos făcut zdrențe. 
Nu prea stă nimeni să urmărească ce se întâmplă de fapt cu omida atunci când aceasta se transformă într-un fluture. Nu-i poate nimeni cântări durerea și totuși, toți observăm frumosul de după. 

E greu să fii transformat. Nu e ușor să ia cineva dalta și să te modeleze, pentru că atunci te doare iar durerea nu e pe placul nimănui. Cărui om îi place durerea? 
Nu ne place durerea, chiar deloc și totuși viața se încăpățânează să ne-o scoată în cale. Există oameni în care ne punem încrederea și ne rănesc. Există speranțe și vise ce se sting pe măsură ce dăm de bolovani. 

Am urmărit o pasăre astăzi, dădea din aripi pentru câteva minute și mi se părea mie că depune efort, dar apoi ceva minunat s-a întâmplat. Își întindea aripile și arată ca o petală pe care o poartă vântul. Avea un zbor atât de lin și îmi închipui că era de asemenea și un zbor plăcut.

E frumos gândul că după osteneală va veni o zi a odihnei, că după ce aripile ni se vor frânge noi ne vom putea lăsa purtați de Mâna lui de Tată. 

Știu că va veni o zi în care vom zbura mai lin ca păsările și vom ateriza pe un tărâm nou unde nu va mai exista suferință, doar iubirea veșnică a preaiubitului nostru Dumnezeu. 

Credeți și voi la fel?

Monday, October 31, 2016

Cât de mult bine ne-a făcut Dumnezeu


Sursă imagine: WorshipHouseMedia.com

Câteodată uităm, uităm cât de mult bine ne-a făcut Dumnezeu, uităm de ce am ales să îl urmăm, uităm de unde am plecat atunci când mergeam fără El și unde am ajuns acum.
Ne trezim salivând după ruinele trecutului când prezentul este mult mai dulce și mai frumos.
Așa suntem noi, niciodată mulțumiți de ceea ce avem, întotdeauna vrem mai mult și ni se pare că am fi putut face mai bine.

Uităm să fim mulțumitori și recunoscători pentru ceea ce avem, pentru simplul fapt că suntem în viață sau că avem părinți.
Uităm să iubim, să iertăm, uităm să fim oameni.

Aș vrea să vă invit să aruncați câte o privire spre inima voastră, să vă dați măștile la o parte și să nu vă mai ascundeți. Aș vrea să vă deschideți sufletul și să vă analizați viața. Știți că toate pier nu-i așa? Totul este muritor și trecător însă nu și sufletul.

Nu știu cât de recunoscători ați fost zilele acestea, nu știu câți dintre voi v-ați întors privirea către Dumnezeu, câți dintre voi l-ați alungat, l-ați negat și câți dintre voi v-ați rușinat de El. Eu am făcut câte puțin din toate.

În ultima vreme m-am rușinat de Dumnezeu, l-am alungat și din când mi-am întors privirea către El.

El m-a întâlnit în toate ipostazele vieții mele și nu mi-a întors niciodată spatele.
M-a văzut în momente în care ar fi trebuit să îmi fie rușine, momente în care nu am luat tocmai cele mai bune decizii ci dimpotrivă și totuși nu s-a rușinat de mine.

Dumnezeu m-a iubit și m-a ales, așa cum am fost.

Așa că astăzi nu vreau să mă mai rușinez, să mă ascund și nici să o neg. Cred în El și îl iubesc de aceea vă scriu și vouă și vă invit să vă faceți o analiză amănunțită și să vă deschideți inima fără teamă în fața Celui ce vă așteaptă exact așa cum sunteți, fără măști.

Nu uita cât de mult bine ți-a făcut Dumnezeu și nu te rușina de El! 

Wednesday, October 19, 2016

Viața nu ne dă lămâi...

Sursă imagine:educatethebestofme

Nu contează dacă oamenii nu-ți cunosc sufletul, dacă ei nu ți-au văzut cicatricile și rănile adânci pe care le ai.
Nu contează dacă lumea nu-ți oferă atenție, dacă nu se oprește nimeni lângă tine să vadă ce faci cu adevărat.
Nu contează pentru că te știe El.

Se zice că atunci când viața îți dă lămâi faci limonadă, iar noi încercăm să luăm aceste cuvinte drept adevărate și să mai facem haz de necaz.
Ar trebui să o recunoaștem. Am putea să ne luăm inima în dinți și să o spunem o dată cu glas tare, viața nu ne dă lămâi.
Lămâile sunt acre și atât. Tocmai asta e problema, viața nu e acră, viața e amară.

Viața ne aruncă câte o cârpă îmbibată în pelin ca să putem simți amărăciunea din plin. Nu trebuie să urci, să escaladezi munți înalți ca să poți cădea, înveți căderea de la orice înălțime te-ai afla pentru că viața are grijă de asta.
Viața ne aruncă zdrențe  iar noi ne apucăm de ele și încercăm să  le facem un întreg.

Nu contează cât de mulți îți cunosc povestea, nu contează pentru că și dacă ar cunoaște-o tot nu ar înțelege-o și chiar dacă ar înțelege-o nu le-ar păsa. Pentru că așa suntem noi, egoiști de cele mai multe ori.

Oamenii dezamăgesc, oamenii uită și trec mai departe, Dumnezeu rămâne.

Sunday, October 9, 2016

Cum mai e la tine-n suflet?

Sursă imagine: deviantart.com

În sufletul meu pare să se fi așternut praful. A fost o iarnă cumplit de grea, l-a bătut vântul și i-a suflat neîncetat zăpada multă răceală. A fost înghețat dar primăvara l-a scos din amorțire. A stat un timp așa după care s-a uscat de tot din cauza soarelui. Și a mai trecut o vară și a urmat o toamnă...

Și totuși, unele răni nu se cicatrizează, unele amintiri te vor bântui pentru eternitate și unii oameni vor rămâne tot străini, indiferent de cât de multe ați avut în comun, de cât de des v-ați întâlnit sau de cât de mult v-ați iubit și v-ați pus amprenta unul asupra altuia.

Știu, știu că zâmbești. Știu că îți bei cafeaua liniștit în fiecare dimineață, că te trezești devreme și privești soarele și toate îți merg atât de bine. Dar, aș vrea să te rog să-ți dai masca jos. Aș vrea să te întreb cum mai e la tine în suflet?

Al meu e degradat. Mi s-a părut în ultima vreme că umblă în zdrențe și cade mereu prin tot felul de gropi. E murdar, stropit și singur. Și mă întrebam dacă sunt eu singura sau poate și la tine e la fel?

Mă gândeam că nebunia e o boală pe care am luat-o din treacăt de pe la tine. De parcă dacă aș afla că nu sunt singură în toate acestea s-ar schimba ceva.

Sigur că trăiesc într-o iluzie, într-o bulă de aer pe care am făcut-o special pentru mine. Sigur că știu că se va sparge într-o zi iar cerul se va transforma în gri. Știu, dar nu îmi pasă. Și cred că nici ție nu îți pasă, din moment ce ai propria ta iluzie.

Și cum mai e la tine-n suflet?
Nu-mi răspunde. Oricum nu te-aș crede.

Din când în când, dă-ți masca jos și amintește-ți, cel mai rău e când te minți pe tine.

Thursday, October 6, 2016

Ai furat clipe

Sursă imagine: deviantart.com

Te-ai crezut perfect. Te-ai gândit că tu ești altfel, că ești pătrățica care nu se potrivește oriunde și că într-o zi ceva sau cineva te va completa doar pe tine.
Ai fost surd și orb, nu ai văzut valurile ce se aporopiau atât de amenințătoare din depărtare așa că ele te-au lovit din senin.
Valurile au distrus totul.

Când te-ai trezit ți-ai dat seama că ceva nu mai era la fel. Ai privit în oglindă și te-ai văzut mai singur ca niciodată, atunci ți-ai dat masca jos. În ce moment ți-ai pus-o? Nici tu nu mai știi asta, dar ai realizat ceva, ceva ce te-a durut. Imaginea din oglindă striga cu disperare către tine: ești la fel ca toți ceilalți, îți spunea.

Te-ai spart în mii de cioburi și te-ai adunat apoi singur de pe jos, doar ca să îți demonstrezi ție că încă poți fi cineva, dar era deja în zadar, ai realizat atunci că mereu ai fost un simplu om, un nimeni.

Ți-au căzut lacrimi dar erau reci și fără vlagă. Nu te-ai deranjat să pui suflet în ele pentru că nu ai vrut să o faci. Te-ai întrebat în șoaptă, de parcă ți-era prea frică până și ție să îți auzi vocea, care a fost momentul acela ce te-a preschimbat într-o umbră trecătoare și rece ce respiră degeaba, dar nu ai știut să îți răspunzi așa că ai tăcut.

Ai tăcut și ai furat clipe în continuare, zicându-ți că totul e și așa pierdut iar tu nu mai poți face nimic acum.  

Thursday, September 29, 2016

Purtăm zdrențele lumii

Sursă imagine: google.ro

Știu că ți-ai pus o mască și că ai dat la o parte orice urmă de sentimente, cunosc răceala ta. Vreau să îți dai masca jos.

Nu pot. Am muncit prea mult la ea...

Vreau să îți ating inima, să îți înconjur sufletul cu iubire. Cândva mi-ai spus că vrei o îmbrățișare mare de la Mine, sunt gata să ți-o dau. Ce te reține acum?

Eu...Nu pot.

Sunt aici, Te aștept.

Purtăm măști în fiecare zi cu noi.
Purtăm măști atunci când zâmbim dar sufletul ne plânge, purtăm măști atunci când ascundem ceea ce simțim de fapt și pozăm în ceea ce trebuie sau în ceea ce are nevoie omul din fața noastră.

Nu suntem sinceri, nu suntem deschiși, dar asta nu ne deranjează. Ne place să fim niște străini, să trecem unii pe lângă alții fără să ne dăm bună ziua și fără să ne privim, pentru că fiecare are viața lui la fel cum noi o avem pe a noastră. Suntem bine așa. Suntem bine pe cont propriu.

Trăim într-o bulă de balon. În fiecare zi alergăm spre țelul nostru, strângem tot ce putem și ne continuăm drumul. Nu ne uităm la cei de lângă noi pentru că nu ne pasă. E dureros? Poate, dar e adevărul.

Ne urmărim visele iar asta e bine, de ce nu ar fi? Pășim pe drumuri prăfuite, ne dăm toată silința pentru a fi siguri că ajungem acolo unde ne-am propuș și reușim, dar suntem mai goi ca niciodată.

Ne dezbrăcăm sufletul de tot ce are el mai bun și mai frumos, doar pentru a putea purta zdrențele lumii. Suntem niște cerșetori care au impresia că au parte de comori. În goana noastră după toate lucrurile nu realizăm că de fapt nu adunăm nimic, căci tot ce am strâns se duce.

Purtăm zdrențele lumii și ne place. 

Saturday, September 17, 2016

Într-o zi ai dispărut

Sursă imagine: deviantart.com

N-am crezut că într-o zi vei pleca, că drumul nostru se va despica ca din senin în două, că norii vor aglomera cerul pentru câteva secunde și stropi mari de ploaie vor cădea la pământ.
N-am crezut că ne vom transforma în doi străini, în niște pasageri anonimi care circulă pe aceleași rute dar privesc în direcții diferite.
N-am crezut, dar acum știu.

Într-o zi ai dispărut. Și te-am căutat, te-am strigat și m-am sfărmat în bucăți de dragul tău, dar tu, nu te-ai mai întors.

Am sperat să privești în urmă, să privești spre mine, spre cerul întunecat, spre marea albastră, spre valurile înspumate...dar tu ai continuat să înaintezi.

M-a durut sufletul, iar apoi mi-a trecut. Pentru că vezi tu, toate trec cu timpul iar amintirile se șterg. Orizontul e liber. Sufletul e liniștit, e o liniște înebunitoare, ca după furtună.

Te-ai dus și ai luat cu tine stelele, eu am rămas cu cerul, gol. Și acum...și acum ce fac?

Continui. Fără tine.

Friday, September 16, 2016

Caută pe cineva


Sursă imagine: jenskiymir.com

Fă-ți o listă, imaginează-ți cum ai vrea să fie persoana cu care te-ai vedea petrecându-ți întreaga viață, mi-a spus cineva odată.

Nu mi-am dat seama pe atunci cât de important este acest lucru, aveam să aflu mai târziu că contează să ai în minte creionat portretul celui/celei pe care ți-l/ți-o dorești lângă tine.

Căută pe cineva pe care să te poți baza, caută o persoană care știe să fie responsabilă, o persoană care e sinceră și nu se teme de decizii.
Caută o persoană cu suflet mare, care e gata să ajute, o persoană care știe să te prețuiască, care poate pune nevoile tale mai presus decât nevoile ei.
Caută o persoană deschisă, transparentă care deși a fost rănită nu se teme să mai acorde o șansă și să își deschidă sufletul în fața ta.
Caută pe cineva care e dornic să îți cunoască povestea iar mai apoi să te respecte, o persoană care nu te judecă, care îți înțelege pasiunile și le susține. 
Caută o persoană care iartă, o persoană care se comportă frumos cu toți cei din jurul ei nu doar cu tine.
Caută pe cineva care ți se potrivește, cineva care te completează, cineva care se aseamănă și în același timp se diferențează de tine. 
Caută pe cineva cu care poți vorbi despre orice întruna. 

Caută persoana cu care te-ai vedea petrecându-ți întreaga viață și nu doar câteva luni, gândește-te cam cum ai vrea să fie. 

Am lăsat la urmă ce era mai important, caută persoana care îl are pe Dumnezeu în inimă. :)

Ne lăsăm duși de val, nu gândim în termeni de viitor de cele mai multe ori când începem ceva, într-un fel e bine pentru că lucrurile nu trebuiesc grăbite, dar totuși, ne-am putea creiona acel portret, acea listă în minte și am putea să observăm dacă persoana cu care ne întâlnim are măcar ceva de pe ea. 

Cu siguranța că nu ne va împlini nimeni lista complet, să nu uităm că suntem oameni, suntem supuși greșelilor, dar, totuși, unele lucruri sunt chiar importante și sunt oameni care chiar le posedă.

P.S. Și amintește-ți să fii și tu ceea ce cauți în alții :)

Saturday, August 13, 2016

Dumnezeu iubește păcătosul, nu păcatul!

Sursă imagine: lifehopeandtruth.com
Poate vă vine greu să credeți, dar a fi om nu înseamnă a fi perfect, nu a însemnat niciodată și nici nu cred că va însemna vreodată. Poate vă vine greu să acceptați asta, dar noi, oamenii avem părți rele, de fapt în esență noi suntem păcătoși, pentru că ne-am născut într-o astfel de lume și pentru că există bine și exisă rău. 

Dacă vom  căuta să fim sinceri cu noi, fie că ne place sau nu vom constată că răul caută întotdeauna să iasă la lumină. E ușor să fii rău. E ușor să spui o vorbă la mânie, să scoți un cuvânt urât pe buze, să alungi brațele care caută alinarea, dar e greu să fii bun. E nevoie de atât de multe din partea noastră uneori pentru ca să zicem o vorbă bună, pentru ca să oferim iertare, pentru ca să putem să ne deschidem sufletul spre iubire...

Știu că v-am mai scris de Dumnezeu, dar am să o mai spun o dată, Dumnezeu este iubire iar noi avem nevoie de El. Nu înțeleg de ce alegem să pribegim prin lumea aceasta de unii singuri, de ce ne avântăm înspre rău și de ce nu îmbrățișăm dragostea Lui. 
Ne-am născut în păcat, purtăm numele de păcătoși dar Dumnezeu ne-a iubit și ne-a dat în schimb un nume nou. ”Ești salvat, am deschis cerul pentru tine...”

Nu înțelegeți? 
Avem șansa prin El să ne lepădăm de trecutul nostru, de faptele noastre murdare și să îmbrățișăm iubirea. 
Am dat peste ceva astăzi, ceva ce m-a întristat, un articol de pe internet în care la un moment dat apare această frază: „Biblia este o carte sfântă, frumoasă, dar ca toate cărțile vechi importante, unele pasaje sunt depășite.” 

Eu aș zice că Biblia e Cuvântul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nu e nici depășit și nici vechi, unele lucruri nu se schimbă. Dumnezeu iubește păcătosul, nu păcatul. Discerneți lucrurile, vă stă în putință!

Nu trata Biblia ca pe o carte frumoasă. Știi ce se întâmplă cu cărțile frumoase? Le citești o dată și apoi le păstrezi pe un raft. Biblia este o carte de actualitate, dar nu mă crede pe cuvânt, cercetează singur.

Monday, August 1, 2016

Leapșă de la M :)



Mulțumesc, M. pentru că te-ai gândit la mine :D

Iată și răspunsurile mele :)

1.Care sunt cele 3 cuvinte care te descriu cel mai bine?

Visătoare, copilăroasă și capricioasă.

2. De ce blogging?

Când am dat pentru prima oară cu ochii de blogul unui amic mi s-a părut că e ceva „uau”, cred că m-am îndrăgostit de blogging încă de pe atunci...și am rămas fidelă, se pare.

3. Care este cea mai mare pasiune descoperită până acum? (în afară de scris, citit)

Fotografia. Nu cred că ar mai fi viața la fel fără aparatul meu și cadrele pe care le fac :)

4. Fără ce nu ai putea trăi?

Fără dragoste, fără speranță.

5. Care este ultima carte citită?

Spulberă-mă de Tahereh Mafi

6. Ce melodie fredonezi în momentul acesta?

Nu fredonez...doar ascult.

7.Ai iubit pe cineva atât de mult că te-a durut?

Da, de multe ori.

8. Ce crezi despre EQ? (Emotional Intelligence)
Cred că are rolul ei.

Îl nominalizez pe Creve, dacă vrea :)

Tuesday, July 26, 2016

De câte ori ți-ai purtat problemele astăzi?

Sursă imagine: theoatmeal.com

Imaginează-ți că unui om i s-a stricat mașina, așa că ia telefonul îl sună pe mecanic și îi spune: ”Am și eu o problemă cu mașina, poți să mi-o repari?” iar mecanicul zice:”Da, adu-o la mine”. Imaginează-ți că omul acela aduce mașina la mecanic dar în loc să o lase acolo o ia înapoi cu el acasă, la plecare. Apoi peste câteva zile îl sună pe mecanic și îi zice: ”Ți-am zis să îmi repari mașina, dar nu ai făcut nimic” iar mecanicul îi răspunde :”Eu am vrut, dar tu nu mi-ai dat voie.” 

Nu are nici o logică, nu-i așa? De ce ar face omul așa ceva?

Aceasta este doar o povestioară inventată, dar trebuie să recunoaștem că de multe ori facem și noi la fel când vine vorba de problemele noastre. Le aducem înaintea lui Dumnezeu prin rugăciune dar apoi continuăm să le purtăm cu noi, nu îl lăsăm să lucreze, să le poarte El.

Dă-mi voie să te întreb, de câte ori ți-ai purtat poverile astăzi? De câte ori te-ai gândit la ele?

Vorbeam astăzi cu un prieten și mi-a zis :”Dumnezeu nu face nimic.” așa că i-am zis să îi spună lui Dumnezeu ce probleme are, și a răspuns : ”Nu-i mai zic, deja știe nu a făcut nimic.” Apoi l-am întrebat: ”Ți-ai purtat poverile cu tine astăzi? Te-ai gândit la problemele tale astăzi?” A răspuns cu da.  ”De câte ori?  De câte ori le-ai purtat?” Mi-a răspuns: ”Întreaga zi le-am purtat.”

Vedeți voi, când Dumnezeu ne zice să aducem problemele noastre înaintea Lui, El vrea să le lăsăm acolo, să le aruncăm în fața Lui, să le dăm drumul. Dumnezeu vrea să poarte toate poverile Tale în locul Tău, Dumnezeu știe cum să le rezolve. 

Nu mai purta poverile cu tine, lasă-le înaintea lui Dumnezeu, El nu poate lucra la problemele tale atâta timp cât tu continui să le cari după tine zilnic, nu înțelegi, pentru ca mașina să fie reparată e nevoie să rămână la mecanic!

Sunday, July 24, 2016

L-am luat pe ”NU POT” în brațe


Lumea în care trăim zi de zi pare să se destrame din ce în ce mai mult și am putea să continuăm să o privim liniștiți de la fereastra noastră sau am putea să luăm atitudine și să facem ceva în privința asta.
Cu toții suntem oameni, cu toții avem probleme și purtăm zilnic poveri în spate. Da, știu, sunt atâtea lucruri care ne dor și nu mai avem timp pentru alții.

Zilele acestea am simțit cum grijile acestei lumi mă apasă și scot orice urmă de putere din mine, și, nu știu cum se întâmplă dar parcă chiar atunci când eu nu mai pot vine cineva și îmi spune ”ajută-mă”, ”roagă-te pentru mine” iar eu nu am pe buze decât ”nu pot.”

Zilele acestea l-am luat pe „NU POT” în brațe și l-am dus cu mine peste tot. Nu pot să ofer eu ajutorul, de ce tocmai eu? Sunt atâția alți oameni care ar putea să facă  asta, sunt alții care se pricep mai bine. Eu?  Eu nu pot face nimic în privința asta.
Știi, fiecare e bun la ceva, fiecare are partea lui, eu îmi fac partea mea, bine? Eu fac deja ceva, așa că...lasă-mă, nu pot să te ajut.

E tot ce aveam în minte. 

E trist. E trist că am gândit așa și poate tu ai gândit la fel. E trist faptul că suntem oameni, suntem în esență la fel, venim din același Tată și totuși nu suferim cu cel de lângă noi.
Eu nu am vrut să ajut, am fost egoistă, m-am gândit la mine și mi-am pus durerea mai presus. Poate vreodată ai pățit și tu la fel.Acum însă poți face ceva, te poți implica. 

Sunt atâția oameni care rămân fără copii în zilele de astăzi, sunt atâția oameni care chiar au nevoie de ajutorul tău și al meu. Și tu poți face ceva, poate o rugăciune, poate un gând bun, poate poți da informația mai departe...

Mai jos este un caz al unui tată  
Dina Stelica )care a rămas fără copil, deoarece statul i l-a luat. Până când vom sta nepăsători?

Suntem toți la fel, suntem toți înpânziți în dureri, vă rog, nu stați nepăsători. Nepăsarea apare mai întâi cu un ”NU POT”, dar știi ceva?  „TU POȚI” !

P.S. Dacă fiecare dintre noi va aștepta ca cel de lângă el să facă ceva nu se va întâmpla nimic, schimbarea începe cu noi! TU POȚI!


16.06.2016

"Am fost casatorit cu ani in urma. Am divortat de sotie cand avea un an de zile baietelul. L-am crescut singur pana la varsta de 10 anisori. Acum doi ani am cunoscut o fata pe facebook, ea in Romania, eu in Norvegia unde sunt de 6 ani.

Am fost in Romania, ne-am casatorit, ea a locuit un an de zile la mine la tara apoi am adus-o aici in Norvegia dupa un an de zile.


Cand am prins-o ca mi-a facut credite foarte multe in banci aici, am zis ca terminam relatia. Atunci ea m-a santajat la politie. Mie mi-a luat copilul 'Protectia' in noiembrie si de atunci l-am vazut doar 5 minute o data. Baietelu meu a crescut fara mama si am zis sa-mi fac o familie, dar din pacate m-am ales si cu credite in banci aici, si fara copil."

Monday, July 18, 2016

Dumnezeu te iubește :)

Sursă imagine: www.safeharborrescuemission.org

Știu că în fiecare zi te gândești la ceva, poate la problmele cu care te confrunți, poate te gândești la listele cu lucruri pe care le ai de făcut sau poate te gândești la altceva. Însă știu că în fiecare zi ai ceva în minte, ceva care să te preocupe.

E pe înserate acuma și ziua de astăzi deja se duce dar, m-am gândit că ți-ai putea face loc în programul tău pentru încă ceva. M-am gândit că tu și cu mine am putea lăsa deoparte tot ceea ce ne preocupă și am putea măcar pentru cât a mai rămas din această zi să reflectăm.

Să reflectăm, și la ce oare am putea medita?

Timpul care a mai rămas din ziua de azi ar putea fi despre Dumnezeu, mai exact despre cât de mult te iubește Dumnezeu. Da, știu, că tu ești sau nu ești un om religios, știu că tu crezi sau nu într-un Dumnezeu, știu cât ești de ocupat și mai știu că nu prea vrei să auzi așa ceva, și totuși, lasă-mă să ți-o spun. O spun doar o dată și nu îmi ia mult. În câteva secunde am spus-o iar mai apoi te poți preface că nu ai auzit nimic dacă asta vrei. 

Dumnezeu te iubește!

Dragostea Lui pentru tine a atât de mare încât nici nu ți-ai putea imagina. Știu, ți se pare că exagerez, dar, să nu uităm de faptul că și-a dat viața pentru tine, da pentru tine. Uită pentru o secundă de toți ceilalți, tu ai preț în ochii Lui, pentru tine și-a dat viața. 

Știu că nu ești perfect, că ai greșeli și că îl superi de multe ori, o știe și El, dar continuă să te iubească. Dumnezeu te iubește pentru ceea ce ești, nu te va iubi mai puțin dacă îl vei supără la fel cum nu te va iubi mai mult dacă îl vei bucura.

Știu că știi deja toate acestea dar m-am gândit că am putea petrece ziua de azi împreună, gândindu-ne la cât de mult ne iubește Dumnezeu.

Acum că m-am gândit la asta parcă nici problemele mele nu mai par așa mari...tu ce zici de ale tale?

Friday, July 15, 2016

În viață suntem egali

Sursă imagine: shaunaxton.com

Viața e un dar, căci ni s-a dat fără să fim întrebați.

În viață nu suntem egali în multe lucruri, ne naștem goi și săraci, dar unii au șansa unui început promițător pentru că au familii instărite, iar alții pornesc mai greu. De-alungul vieții unii se adaptează mai bine, dau peste ceea ce trebuie și cumva, zicem noi: ”au noroc”, pe când alții se chinuie, trudesc și tot nu par să ajungă nicăieri.

Și totuși, mi-am dat seama că am primit șanse egale în ceea ce era mai important.

Ni s-a dat tuturor șansa la viață, am primit acest dar de la Dumnezeu, suflarea de viață, sufletul și ni s-a dat șansa să trăim.
Ni s-a dat șansa de a iubi, suntem egali în iubire, da, poate că nu toți iubim la fel, poate nu tuturor ni s-a răspuns în dragoste dar de iubit, toți am putut iubi...

Suntem egali în bunătate, pentru că ne place să o recunoaștem sau nu, am fost făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu iar asta înseamnă că măcar un strop de bunătate există în fiecare dintre noi, că toți putem să ne folosim de el.

Ni s-a dat șansa la fericire, la zâmbete, ni s-a dat șansa să râdem. Poate nu avem toți castele, case mari și conturi bancare, poate nu suntem toți sănătoși și poate încă ne căutăm scopul sau dorim să ne împlinim idealurile, dar, putem totuși să zâmbim. Trebuie să existe ceva care să ne facă fericiți, pentru unii acel ceva e luna, pentru alții e persoana iubită, pentru unii e o ciocolată, pentru alții e o pasăre și lista poate continua...

Am trăit atât de mult timp cu impresia că ne naștem inegali, că nu primim șanse egale în viața asta, și e adevărat, dar, doar pe de-o parte. 
Cealaltă parte a priveliștii ne spune că suntem egali.

Ne naștem toți goi și săraci, pornim de la zero. Pornim cu una bucată inimă nevătămată, nouă, curată. Ne naștem cu un suflet, ne naștem fără amintiri, fără pete, cum alegem să trăim ține doar de noi. 

Ne naștem egali și dornici unii de alții, ne naștem goi tânjind după dragoste, afecțiune și acceptare iar mai apoi undeva pe drum ne despărțim, ne amestecăm prin mulțime și ne pierdem.  Ne vedem inegali, ne vedem inamici și ne uităm în zare dar suntem orbi.

M-am uitat la voi, oameni, și am vrut să vă strig, unde sunteți, sufletelor?
M-am uitat la voi și am plâns, erați o turmă rătăcită și vă săturați cu gunoaie....

Saturday, June 25, 2016

Noi îi spunem ”dragoste”

Sursă imagine: deviantart.com

Nu mai știm ce este aceea dragoste și ce nu este. Nu mai știm să ne organizăm viața, să ne formăm principii, să fim oameni cu caracter.

Observ cât de mult își doresc fetele să fie iubite de cineva și încerc să le înțeleg. Și eu sunt fată, am fost adolescentă și eu mi-am dorit relații și eu am avut inima frântă și tocmai de aceea știu cum doare.

Mă uit însă cu tristețe la fetele din jurul meu și  observ cum nu pot spune nu. Apare un ”el” și e fermecător, are numai vorbe bune, arată bine, se comportă frumos și dintr-o dată te simți fericită. Începi să ai fluturi în stomac, începi să petreci timp cu el și lumea ta începe să se învârtă în jurul lui.

Și lucrurile sunt atât de frumoase până când se ajunge la partea cu responsabilitățile. Te trezești în probleme, te trezești că ai nevoie de el și ți-ai dori un angajament...iar el nu e acolo. Apoi suferi și plângi și realizezi că de fapt ești singură. Inima ți-e la pământ, sufletul îți este în bucățele și tu nu știi ce nu a mers. 

Noi, fetele,  îi spunem ”dragoste”, băieții în schimb i-ar spune ”pasiune”.

Există angajament în dragoste, există intimitate, există prietenie și pasiune.

Unde greșim?
Greșim atunci când ne aruncăm în brațele unei persoane pe care o cunoaștem de atât de puțin timp, greșim când îi dăruim tot ce avem noi mai de preț adică sufletul și trupul. Greșim când ne facem iluzii și avem impresia că noi suntem angajate într-o relație de dragoste când de fapt nu am discutat nimic cu acel băiat despre asta. 

Dăruim totul și așteptăm să primim totul înapoi, dar cine a vorbit ceva de angajament? Cine a zis că după câteva luni acolo chiar este dragoste?

Ți-a zis că te iubește...da...ți-a zis, și tu l-ai și crezut.

Nu sunt eu o expertă în dragoste sau în relații și nici nu cred că voi fi, dar am un băiat minunat lângă mine și știu că există un astfel de băiat pentru fiecare dintre voi.

Cum îi veți câștiga inima? 
Cum vei ști că el este cel ales?

Nu îți deschide sufletul în fața oricui îți spune vorbe frumoase, toți, dar absolut toți te fac să te simți iubită la început, asta și urmăresc de fapt.
Trebuie să îți câștigi respectul. În momentul în care vei fi respectată, în momentul în care vei ști că ai găsit un adevărat prieten în acea persoană te vei putea gândi la mai mult.
Asigură-te că sunteți la aceleași gânduri, că priviți amândoi în aceeași direcție. De multe ori el vrea câteva nopți de pasiune pe când ea vrea o iubire adevărată.

Iubirea adevărată se cere așteptată. Trebuie să știi ce cauți la acea persoană, să vezi dacă e o persoană cu caracter, care își ține cuvântul, care te respectă, care nu te forțează, care te acceptă așa cum ești. O persoană cu care poți discuta, o persoană pe care te poți baza mai înainte de toate celelalte.

Nu pot suporta să văd cum unele fete bune, care merită atât de mult se lasă amăgite de niște băieți care nu urmăresc decât lucruri spre folosul lor.

Fetelor, vă rog, aveți grijă de sufletul și de trupul vostru. Sunteți minunate și frumoase și există un băiat pe lumea asta pentru voi, care să vă respecte și să vă aștepte, nu vă dăruiți oricui!

Noi îi spunem ”dragoste” dar de fapt e o pasiune costumată în zdrențe.

P.S. Rugați-vă pentru călăuzire, rugați-vă pentru jumătatea voastră.

Thursday, June 23, 2016

Desenezi în praf, păsări.

Sursă imagine: deviantart.ro

Câteodată nu poți auzi nimic din cauza zgomotului care te înconjoară și ți-ai dori un moment cu adevărat liniștit, dar, când liniștea îți dă târcoale totul pare mult prea lipsit de viață.

Valurile încetează să se mai izbească de stânci, norii amenințători de pe cer dispar, stropii de ploaie se opresc iar păsările zboară din nou și tot ce poți să  îți spui e că de fapt tu nu vrei liniște, de fapt drumul tău e pustiu și nu ai nici un semn cu înainte sau înapoi, la stânga sau la dreapta, după care să te iei.

Oamenii te grăbesc. Ei nu înțeleg staționarea ta. Ei nu înțeleg lacrimile ce îți spală în fiecare zi obrazul, buzele ce au învățat să rostească șoptit tăcerea, sufletul înțepat de mizeriile lumii. Ei nu înțeleg, degeaba îi cauți, degeaba le explici.

Te uiți în zare, e liniște, vântul s-a oprit iar acum îți poți auzi bătăile inimii. Arunci o privire, două...dar, nu știi ce cauți.
Te ridici, faci câțiva pași apoi te așezi din nou pe jos. Adulmeci praful. Privești la drumul din fața ta. Te sperie gândul că e atât de gol și plin de praf.

Observi acum ceva ce nu ai observat înainte. Înțelegi ce nu ai înțeles. Te înțeapă ochii și înghiți cu greu. O știi, o știi atât de bine dar nu vrei să o recunoști.

Într-un final vocea din capul tău devine tot mai mare. Iar ea pronunță clar, tare și răspicat cuvintele. ”Ești singură. Mereu ai fost.”

Desenezi în praf, păsări. Te gândești că ele zboară, te gândești că ele văd orizontul și lumea de sus. Te gândești că ele sunt libere iar apoi îți amintești că și pe tine te-a eliberat Cineva. Auzi o altă voce, vine de undeva de pe lângă tine.

”Știi, ca să îți iei zborul trebuie să îți iei avânt mai întâi. Nu se va întâmpla nimic dacă doar stai.”

Tuesday, June 14, 2016

Când ne vom trezi?

Sursă imagine: www.picturequotes.com

Observ cu tristețe că în ziua de astăzi lucrurile sunt făcute tot pe dos.
Religia are un loc mai presus decât Dumnezeu, sărbătorile înseamnă mai mult decât sărbătoriții, funcțiile și cariera sunt mai importante decât oamenii, decât dragostea și alte lucruri.

Am dat aseară despre un articol în care erau cuprinse părerile câtorva oameni din afara țării noastre dar care locuiesc aici, despre ce îi șochează pe ei la români. Spunea cineva în acel articol că nu înțelege de ce românii sunt atât de stresați, că parcă noi avem în cap numai bani, bani, bani. Și primul meu gând a fost unul de tipul unei scuze, da, dar, noi...și apoi m-am oprit.
Oricât de tristă mi s-ar fi părut acea părere, trebuia să îi dau dreptate persoanei respective.

Observ cu tristețe că noi am răsturnat lucrurile. În loc să lăudăm Creatorul noi lăudăm creația, în loc să ne preocupăm de Dumnezeu ne preocupăm de religie. În loc să ne preocupăm de sărbătorit alegem sărbătoarea.

Când ne vom trezi?
Oare chiar nu ne dăm seama că viața asta se duce?
Trupul nu ne este veșnic. Ne-am născut muritori, aici, în acest trup suntem muritori. Poate uneori avem impresia că suntem tineri și tot timpul din lume ne stă la dispoziție dar ne înșelăm. Moartea nu iartă pe nimeni, viața e prea scurtă pentru ca să o irosim.

De ce?
De ce petrecem atât de mult timp în certuri, în strigăte, în fuga după bani și în proclamarea atâtor lucruri care de fapt nu au valoare?

Dragii mei, biserica ar trebui să reprezinte casa lui Dumnezeu, locul în care ne adunăm pentru ca să avem părtășie unii cu alții, locul în care ne sprijinim și ne rugăm unii pentru alții, locul în care stăm de vorbă cu Domnul.
Religii sunt multe, oameni sunt mulți, păreri sunt multe, Dumnezeu e unul. Ne este chiar atât de greu să ne deschidem sufletul în fața Lui și să lăsăm restul deoparte?

Ne este chiar atât de greu în ciuda a toate să ne luăm de mână, să ne privim în ochi și să ne iubim pentru că pur și simplu Tatăl nostru e același?

Nu mai ridicați religia în slăvi, religia nu vă mântuiește, religia nu stă de vobă cu voi, Dumnezeu o face!

Banii nu vă aduc fericirea, banii nu vă iubesc, banii nu sunt alături de voi.

Petreceți o zi meditând și întrebați-vă ce este cu adevărat important în viața asta, amintiți-vă că viața trece. În lumea aceasta totul este trecător, doar Dumnezeu rămâne.

Sunday, June 12, 2016

Alege să mergi cu Dumnezeu, nu doar să crezi în El

Sursă imagine: deviantart.com

Ne place să fim independenți, ne place să avem libertate, ne place să facem noi totul și din când în când să ne mai gândim și la Dumnezeu. 

Mulți dintre noi credem deja în Dumnezeu. Da, credem că El există; da, credem că El poate totul, credem că e cu noi dar...aici ne oprim. Credem și atât. 

Noi, avem o viață. Noi, ne trezim în fiecare zi cu posibilitatea de a lua decizii. Noi, suntem ocupați. Avem atâtea lucruri după care vrem și trebuie să alergăm. Avem stres și avem necazuri, și ne mai trebuie timp și pentru distracții. Noi, vrem să fim pe cont propriu. Da, știm că Dumnezeu există dar noi, ne descurcăm de unii singuri și dacă chiar nu ne descurăm ne putem ruga, așa câteodată...

Alege să mergi cu Dumnezeu, nu doar să crezi în El. Cândva credeam și eu în Dumnezeu, dar nu mergeam pe același drum cu El. 

A merge cu Dumnezeu e una, a crede în El, e alta. 

Poți să crezi în Dumnezeu, poți să știi că El există, că El poate totul, dar vine o zi în care te întâlnești cu El pe drum. Vine o zi în care lucrurile se pot schimba, vine o zi în care trebuie să faci o alegere, o zi în care Dumnezeu te întreabă: ”Vrei tu să mergi cu Mine?”

Cred că cu toții am auzit măcar de o persoană cunoscută din această lume, poate un actor, cântăreț, pictor etc. Și toți credeți că acea persoană există. Știți că există, ați văzut acea persoană la televizor, sau poate ați auzit-o la radio, dar sunteți prieten cu acea persoană, o cunoașteți cu adevărat?

La fel este și cu Dumnezeu. Poate crezi în El, dar L-ai întâlnit?
Vine o zi în care poți avea o întâlnire personală cu Dumnezeu, vine o zi în care ai ocazia să treci la nivelul următor, vine o zi în care îi poți spune”Doamne, am auzit de Tine, am crezut în Tine dar de azi înainte vreau să merg cu Tine”

A merge cu Dumnezeu înseamnă a-ți preda viața în mâinile Lui! 

Thursday, June 9, 2016

Ne alungăm iar apoi ne căutăm


Sursă imagine: www.pinterest.com

Am luat în palmă un trandafir, era un boboc firav, avea niște petale roșii, plăcute la atingere ce parcă simțeau nevoia de a fi alintate. Mi s-a părut a fi o floare atât de delicată, iar apoi m-am înțepat...
Am privit oamenii din două unghiuri până acum. Mai întâi i-am văzut buni și frumoși și am trăit cu gândul că există ceva bun în fiecare, că toți avem dorința de iubire în noi, că în adâncul nostru în ciuda a toate noi chiar suntem oameni. 
Apoi, circumstanțele, viața, oamenii, m-au rănit, și-au arătat spinii și m-am gândit că în unii oameni chiar nu există bunătate, deoarece ei rănesc pentru că vor, pentru că pot, nu contează în ce mod și pe cine. 

Și am făcut câțiva pași, mi-am lăsat tălpile să se afunde în nisipul auriu, fierbinte, am înaintat și am văzut cum două drumuri se unesc, mai mulți pași se contopesc, și apoi am văzut trandafirul...

Așa suntem, noi, oamenii. Avem un suflet, avem o inimă, avem gânduri curate și un dor nebun după iubire, după înțelegere și bunătate, după Dumnezeu, dar circumstanțele își pun amprenta asupra noastră. 

În alergarea aceasta prin lumea întreagă dăm unii peste alții și ne rănim, pentru că suntem diferiți, gândim diferit și avem țeluri diferite. Ne rănim, ne murdărim, ne alungăm iar apoi ne căutăm pentru că de fapt noi, suntem la fel, suntem topiți după iubire, făcuți de același Tată, Dumnezeu. 

Suntem trandafiri, avem niște petale atât de frumoase și niște spini atât de ascuțiți. 

Noi, suntem niște boboci care așteaptă ploaia, doar alături de El, putem înflori.

P.S. Și spinii, în mâna Lui au rolul lor.

Wednesday, June 1, 2016

Nu ești dat uitării, niciodată nu ai fost

Sursă imagine:todayineed.tumblr.com

Oricât de mult ai căuta soarele uneori, sunt zile în care pe cer vezi doar nori negri.
Oricât te-ai zbate și orice ai face câteodată descoperi că nimic nu e de ajuns, că ești prea mic și prea slab ca să realizezi ceva.
Oricât de mult te lupți uneori ajungi să cazi tot la pământ căci picioarele nu te pot ține. 

Îți plânge sufletul și trupul îți e îngenunchiat și ai vrea să te prinzi și tu cu mâinile de o bucată din haina Lui, dar Iisus nu trece prin mulțime astăzi, nu în acel fel vizibil cum a trecut pe vremea când era pe pământ. 
Și atunci privești în zare, îl cauți cu privirea, îl strigi și nu-ți răspunde...

E o liniște puternică în jur, se aud doar bătăile inimii tale și plânsul tău amar. Te scufunzi printre suspine și ai impresia că cerul te-a uitat. 

Dar, amintește-ți, Iisus nu a fost singur pe cruce. Când lumea Lui se destrăma în mii de cioburi, când inima îi era plină de durere, Dumnezeu era cu El. 

Nici tu nu ești dat uitării, niciodată nu ai fost. Dumnezeu e cu tine chiar acum. 

Șterge-ți lacrimile și mergi mai departe, Cineva pășește alături de Tine. Se văd două urme de pași prin nisip.

Cineva avea o vorbă, ”fii strong” (pentru cine nu știe strong înseamnă puternic în limba engleză), așadar fiți tari, fiți puternici!

Noi suntem soldați ai cerului, de unii singuri nu putem purta luptele, dar ce bine că noi nu suntem dați uitării, ce bine că Dumnezeu e de partea noastră!

Fii strong, Dumnezeu e cu tine!

Thursday, May 19, 2016

Mi-ai furat inima

Sursă imagine: www.pinterest.com

Toate se câștigă în lumea aceasta, nu poți lua nimic pe gratis. Astăzi nu te poți încrede în oricine, nu poți să îți deschizi sufletul în fața oricui dar se întâmplă câteodată să întâlnești persoane cărora le pasă. Se întâmplă să îi privești în ochi, să le urmărești acțiunile și să le cunoști chiar și pentru o vreme sufletul. 

Eram un călător, dar într-o zi te-am întâlnit pe Tine. Tu, Dumnezeu, eu, o simplă mână de țărână. 
Și te-am iubit pentru că în Tine am descoperit iubire. 
Mi-ai furat inima, Doamne cu felul Tău de a fi. 

Știu că nu ești om, că nu te pot vedea zilnic, că nu știu exact cum arăți sau unde ești. Știu că cunosc atât de puține lucruri despre Tine, că ochii mei nu te pot cuprinde pe de-antregul dar, chiar și așa Tu mi-ai furat inima. 

Te-am întâlnit într-o zi, pe când plângeam. Zilele îmi erau amare și trăiam în singurătate, eram ca o haină zdrențuită, plănuiam să curm totul dar m-ai iubit. Ți-ai așezat mâna blândă în palma mea și m-ai privit. Eu nu te-am văzut dar ți-am simțit dragostea. 

Mi-ai fost de atunci alături, zi după zi, seară după seară. Când eram tristă Tu erai acolo, mă luai în brațe. Când nu știam ce să fac îmi erai călăuză. Când mă împiedicam te așezai lângă mine și când eșuam Tu mă încurajai.

Am privit stelele de atâtea ori și te-am căutat pe Tine. 

Mi-ai câștigat inima, prin simplul fapt că ai fost lângă mine. 

Ești ce am mai drag pe lumea aceasta și nu am cum să îți mulțumesc, să îți răsplătesc tot ce faci pentru mine, dar aș vrea să îți spun că te iubesc. 

Wednesday, May 18, 2016

Dă-mi aripi să zbor

Sursă imagine: deviantart.ro

Când mă înlănțuie teama și mi se străpunge sufletul, când pășesc prin cioburi de sticlă și fiecare sângerare mi se pare mai amară ca cea din urma ei, dă-mi aripi să zbor spre zarea albastră.

Mă amăgesc cu gânduri și iluzii, mă mint pe mine și-mi spun că zilele se vor schimba, că oamenii vor înțelege, că inima va fi puternică. Mă îngrop într-un prezent ireal, mă închid și mă feresc de ochii lumi dar Tu mă vezi.

Mi-ai spus să privesc după nori, și am privit, și știi ce am văzut? Cerul, mai albastru ca niciodată.
Ce-i dincolo, Te-am întrebat. Ce înseamnă cerul albastru pentru mine? 

Printre suspine s-a așternut tăcerea iar glasul meu tăcut a devenit un punct pe un cer infinit. Și am mai privit de la fereastră infinitul.

Dă-mi aripi să zbor, de fiecare dată când mă acoperă marea cu valul ei necruțător, când văzduhul e aprins de lumina unui fulger și tulburat de apa ce lovește cu iuțeală pământul, când se îneacă vapoare în mine dă-mi aripi să zbor, să zbor spre zarea albastră.

Mă cutreieră vântul, îmi fluieră la ureche în timp ce îmi aduce în față toate florile rupte. Aveam o grădină cândva acum am rupturi, flori moarte și copaci căzuți. Și păsările au plecat iar Tu te-ai dus cu ele. 

Te-aș întreba dacă te-ai întors acum sau dacă mă pândești din vreun colț ascuns. Să știi că eu nu Te văd, dar știu că Tu mă vezi pe mine. 

Dă-mi aripi să zbor, spre Tine, căci mi-e așa de dor și sunt pustie. 

P.S. În zarea albastră te-am văzut pe Tine.