Versetul zilei

Sunday, December 30, 2018

Câteodată viața e despre așteptare

Sursă imagine: Pinterest

Câteodată este necesar să aștepți. Să aștepți până să intri la jobul dorit, să aștepți până să întâlnești persoana potrivită, să aștepți până să pleci în alt oraș sau să te muți la casa ta. Să aștepți până să te înscrii la facultate. Da, câteodată viața e despre așteptare. Știi tu, acea parte teribil de grea în care totul pare să se miște în reluare și brusc viața nu mai are nici un sens. Ai vrea să îi tragi o palmă, sau să derulezi cumva caseta ca să o pui pe repede înainte. 

Uneori poate pățești ca mine și întrebi în tăcere: Doamne, nu mai trece odată timpul ăsta? Nu pot să sar și eu peste câteva luni, câțiva ani?
Și Dumnezeu zice: Nu. E bine acolo unde ești. Exact acolo trebuia tu să fii.

E greu să aștepți. Pentru că atunci când aștepți înseamnă că ești acolo unde trebuie să fii și nu neapărat acolo unde ți-ai dori să fii. Și ar fi fost fain ca aceste două lucruri să se unească, dar din păcate, de multe ori, ceea ce ne dorim noi nu e tot una cu ceea ce ar trebui de fapt să facem. 

Și poate obosești. Poate începi să îți spui că ești în perioada aceea a vieții tale în care nimic nu contează. Nu are importanță că e marți sau că e vineri, pentru că oricum nimic nu se schimbă și toate trec pe lângă tine. Și uitându-te în alte părți vezi oameni care au ceea ce ai vrea și tu să ai. Ei și-au găsit deja persoana potrivită, s-au înscris deja la facultatea la care visai tu să mergi, au jobul acela bun. Și tu, nimic. 

E greu să aștepți. Dar așteptarea are rolul său. Uită-te în spate. Uită-te pe unde ai trecut. Cu ce oameni ți-ai petrecut timpul. Cum te-au modelat circumstanțele prin care ai fost purtat. Uită-te la persoana care ai fost în momentul în care ai fost nevoit să aștepți și la persoana care ești acum. Vezi tu, nimic nu te modelează mai bine ca așteptarea și lucrurile ce se petrec pe parcursul ei în viața ta. Ți se poate părea că ție nu ți se întâmplă nimic, dar de fapt ți se întâmplă. Dumnezeu te schimbă. Îți modelează caracterul. Te conturează pentru pătrățica următoare din viața ta. Da, ai să ajungi și acolo, dar numai atunci când vei fi potrivit pentru acel lucru.

Noi am vrea ca viața să se deruleze rapid atunci când nu ne place și încet atunci când e spectaculoasă. Însă adevărul este că trebuie luate toate pe rând exact așa cum sunt, și bucurie și întristare, și oamenii buni și oamenii mai puțin plăcuți, și momentele prețioase dar și cele mai puțin importante. Pentru că viața e exact așa și fiecare zi contează. 

Așa că, nu fi trist dacă încă n-ai găsit persoana potrivită și finalul acestui an te găsește tot singur. Nu fi trist dacă încă n-ai copii. Nu fi trist dacă încă n-ai găsit jobul acela bun sau facultatea potrivită. Nu fi trist dacă încă n-ai plecat într-un oraș mai mare. Ai încredere, se va întâmpla exact la momentul potrivit. Și atunci tu ai să te potrivești exact acolo unde trebuie, în pătrățica ta, pentru că Dumnezeu prin circumstanțe și așteptare, prin zile senine și zile grele a avut grijă să te modeleze în forma în care era nevoie să fii.

Sunday, December 2, 2018

Viața e aici și acum

Sursă imagine: Pinterest

Decembrie, una dintre lunile mele preferate. Poate datorită faptului că e începutul iernii, că aștepți cu drag prima ninsoare și aprinderea luminițelor ce marchează deschiderea sărbătorilor. Poate datorită faptului că lumea intră într-o atmosferă mai fastuoasă iar oamenii încearcă să fie mai buni, parcă amintindu-și de Isus și de ce înseamnă de fapt să fii om. Sau poate datorită colindelor ce ne încălzesc sufletul și ne amintesc ce s-a întâmplat acum mult timp în Betleem. 

M-am gândit la toate aceste lucruri, le-am creionat cumva în mintea mea, însă ieri am mai remarcat ceva. Trece anul. 2018 chiar se sfârșește. 2018 e anul care începe încet să plece și nu se va mai întoarce înapoi, nici el, nici toate momentele care ți-au fost oferite. Ai avut uși deschise de care nu ai profitat? Acolo au rămas. Au fost oameni pe care ai avut oportunitatea să îi iubești?  Vise pe care ai căutat să le aduci la viață?

Știi, tot ce ai făcut în acest an, a rămas făcut, iar tot ce nu ai apucat să faci, a rămas nefăcut. Oare chiar au meritat lucrurile în care ți-ai investit timpul, banii și sufletul? Oare în 2018 ai trăit chiar viața pe care dorești să o trăiești? 

Noi, oamenii, de cele mai multe ori suntem pe grabă și folosim această frază: nu am timp. De fapt, avem timp. Doar că avem timp numai pentru ce dorim. Este surprinzător cum nu avem timp să punem mâna pe un telefon, să ne sunăm părinții, bunicii, prietenii, dar avem mereu timp pentru un serial sau pentru stat pe Facebook și Instagram. 
Este surprinzător cum nu avem timp să ne rugăm dar avem timp să îi vorbim de rău pe alții. Cum nu avem timp să mulțumim, dar avem timp să criticăm. Cum nu avem timp să ieșim în oraș cu cineva sau să citim o carte, dar avem timp să facem tot felul de lucruri care nu sunt deloc valoroase. 

Au trecut 24 de ani din viața mea pe care nu am să îi recapăt niciodată înapoi. Toate zilele pe care le-am pierdut stând supărată, nervoasă, îmbufnată. Toate momentele în care am stat prea serioasă, sunt pierdute. Nu mă mai pot întoarce la ele. 
Toții oamenii care au fost în viața mea cândva, au avut un timp al lor, un moment cheie în care au fost acolo. Am făcut tot ce am putut pentru ei? Am iubit, am iertat, am râs? 

Nu știu despre tine, dar eu nu am trăit din plin. De multe ori m-am trezit printre ruine, târându-mă prin ceea ce noi numim viață. Însă acum, acum doresc să trăiesc din plin. Ce înseamnă asta? Înseamnă că fiecare secundă contează. Înseamnă că fiecare om pe care îl întâlnești e prețios. Înseamnă că fiecare oportunitate care ți se ivește trebuie luată. Înseamnă că fiecare zi își are misiunea ei și tu ești omul potrivit la locul potrivit. Înseamnă că viața e mai mult decât o monotonie zilnică fără sens. Mai mult decât a pierde timpul în fața unui ecran. 

Viața e despre scop, despre vise, despre cine ești tu și ce ai de făcut atâta timp cât încă ești. Viața e despre acel Isus pe care îl vom sărbători în curând, despre ce a făcut El pentru noi toți și despre cum dorește să ne învețe să iubim și să fim mulțumiți cu ce avem. Viața e călătoria de aici, pe care o parcurgem în drumul nostru spre cer, spre Dumnezeu. Și contează, contează ce facem cu ea. 

Viața e aici și acum și e atât de prețioasă încât tot aurul din lume nu ar putea să o cumpere. Întrebarea e cât valorează viața ta pentru tine? Nu, nu spune nimic. Răspunsul ți-l vei da tu singur atunci când te vei uita la modul în care îți petreci timpul. 

Sunday, November 11, 2018

Am deschis ochii într-o dimineață

Sursă imagine: Pinterest
Am deschis ochii într-o dimineață și am observat că nu mai era acolo. Toată fericirea pe care o strânsesem în mine dispăruse. În ochi nu erau decât lacrimi și în inimă se întrevedeau doar cioburi. Am privit în sus și l-am întrebat pe Dumnezeu: Doamne, unde ești acum? Nici un răspuns, doar o tăcere apăsătoare. 

În jur nu se vedea nimeni, nimic. Eram în singurătate. Și aș fi întins o mână să prind ceva în ea, să ajung cumva la un licăr de speranță, dar nu vedeam decât întuneric. Și am pornit la drum, cu o bucată de inimă zdrențuită și cu sufletul dezbrăcat. Am întins mâna și am cerut ajutor. M-am dus la oameni. Le-am spus: hei, sunt aici și mă doare. Și aș fi vrut o îmbrățișare, o vorbă bună, o privire înțelegătoare dar nu le-am primit. 

Lor nu le păsa. Pe ei nu îi interesa. Unii împingeau cuțitul mai tare. Alții erau ironici. Alții zâmbeau. 

Am deschis ochii într-o dimineață și nu am putut să văd nimic. Nici un drum pe care să merg. Nici un vis după care să alerg. Nici un motiv pentru care să mă dau jos din pat și să îi dau zilei o șansă. Dar m-am ridicat. M-am forțat să trag aer în piept, să deschid ochii larg, să caut lumina. M-am forțat să zâmbesc, să caut puterea de a merge mai departe. M-am forțat să îmi spun că mâine va fi mai bine, deși știam că nu va fi. 
Am privit în sus și am întrebat: Doamne, unde ești acum? Nu am primit răspuns. 

În jur nu se vedea nimic. Muzica încetase să se mai audă iar zorile nu mai soseau. Și aș fi întins o mână să ating ceva cu ea. Să prind o bucată de fericire sau măcar o iluzie a extistenței ei, dar nu dădeam peste nimic. Și am pornit la drum, obosită și fără speranță. Și m-am dus la oamenii din jurul meu și le-am spus: hei, sunt aici și mă doare. Ei nu m-au băgat în seamă. Ei nu mă înțelegeau pentru că ei nu erau în locul meu, nu simțeau ce simțeam eu.

Am deschis ochii într-o dimineață și l-am văzut pe Dumnezeu stând lângă mine. 
Ce faci aici? l-am întrebat. 
Așteptam să te trezești.
De ce?
Ca să îți spun că sunt aici. Întotdeauna. În fiecare secundă din viața ta, sunt aici, lângă tine.
M-am uitat îndoielnică la El și am spus: dar nu te vad decât foarte foarte rar. 
Nu mă vezi pentru că nu privești mereu prin credință, dar Eu sunt aici și voi fi aici, întotdeauna. 

Sunday, October 28, 2018

Timpul are termenul lui de expirare

Sursă imagine: Pinterest

Găsește timp să privești un răsărit de soare și un apus. Să îți iei un răgaz, un moment de liniște în care să reflectezi la ziua ce tocmai a trecut, la dimineața ce ți-a fost oferită. Știai tu oare că timpul e un dar? Un cadou pe care ți-l faci singur. Cum așa? Ei bine, de fiecare dată când ți se oferă o bătaie de inimă, o dimineață și o sclipire în suflet, tu ai parte de timp. Și atunci, timpul îți este oferit, cum să fie un cadou pe care ți-l faci singur? Este adevărat, timpul îți este oferit, însă tu ești cel care alegi ce să faci cu el. Tu ești cel care alegi dacă îl irosești sau dacă îl prețuiești la valoarea lui maximă. Vezi tu, în fiecare dimineață noi primim aceeași măsură, același gram de timp, dar fiecare dintre noi îl petrecem într-un mod diferit. 

Oare, dacă timpul ar fi de vânzare și în posesia lui nu ar putea intra decât oamenii bogați, ce am face? Cât am fi dispuși să plătim pentru câteva minute?
Și totuși, Dumnezeu nu ne-a cerut nimic în schimbul timpului, ni l-a oferit ca pe un cadou. Îl folosim noi oare cu înțelepciune? Îl valorificăm?

Oh, timpul are termenul lui de expirare. Într-o zi, ticăitul inimii noastre va sta în loc. Va înceta să mai facă zgomot și atunci timpul ni se va lua. Vom regreta? Sau vom ști că am trăit așa cum s-a putut mai frumos și mai bine?

Găsește timp să îți suni familia. Să stai de vorbă cu un prieten, să îl întrebi cum i-a fost ziua. Să bei o cafea alături de cineva, să oferi un zâmbet și o îmbrățișare. De fapt, cele mai minunate și mai scumpe lucruri din viață sunt chiar gratuite, la îndemâna oricui. Acestea sunt iubirea de oameni, iubirea de Dumnezeu, îmbrățișările, sărutările, strângerile de mână. Un surâs, o vorbă caldă, un cuvânt pentru suflet. Sunt chiar acele lucruri care nu pot fi cumpărate, nici deținute, ci pot fi doar iubite și ancorate în suflet. 

Găsește timp să citești o carte. Să afli și alte povești de prin această lume. Să vizitezi fiecare colțișor al naturii, să te plimbi cu bicicleta, sau pe malul unui lac. Să te așezi pe iarba verde și să te bucuri pentru că ești. Timp pentru a mânca o prăjitură și a bea o limonadă. Timp pentru tine. 

Găsește timp pentru stele. Pentru a le privi și a sta de vorbă cu Cel ce este dincolo de ele. Pentru a îl întreba ce face, ce dorește de la tine, El cel care te-a creat pe tine și lumea întreaga. Ascultă tăcerea. Ascultă răspunsul. 

Găsește timp pentru o melodie frumoasă și pentru un film a cărui poveste merită văzută. Timp pentru a vedea oamenii de lângă tine și poveștile lor. 

Găsește timp. Pentru că timpul este acel cadou pe care ți-l faci tu singur, ori de câte ori realizezi cât de valoros este și cât de ușor se poate pierde. Găsește timp pentru această frumoasă viață, cu bune și cu rele care merită prețuită, trăită la cote maxime și învățată. Găsește timp pentru sufletul tău și mai apoi, dăruiește acel timp celor din jur. 

Sunday, October 14, 2018

Așa că hai, hai să ne iubim

Sursă imagine: Pinterest

Haideți să ne iubim. Să ne deschidem inima spre cei de lângă noi, să le arătăm că nouă ne pasă. Să le arătăm că în inima noastră este loc și pentru cel ce umblă șchiopătând, și pentru cel ce nu știe să iubească, și pentru cel flămând, și pentru cel bătrân, și pentru cel bogat. 
Haideți să ne oprim din a ne pune etichete, din a ne judeca unii pe alții și a ne arăta cu degetul. Haideți să ne amintim că suntem niște simpli oameni, niște suflete flămânde ce tânjesc după iubire. Să ne ridicăm privirea înspre cer și să ne gândim că Dumnezeu ne-a spus să ne iubim, să ne răbdăm, să ne sprijinim unii pe alții. 

Haideți să construim poduri în loc de ziduri. Să oferim o strângere în brațe în loc de o vorbă rea. Haideți să nu mai gândim doar cu creierul, doar cu inima prinsă în plăceri și să nu mai folosim cuvântul ”eu” peste tot, ci să gândim cu sufletul, să ne lăsăm inima să se umple de dragoste de la Dumnezeu și să reverse dragoste peste tot, pe oriunde merge. Haideți să înlocuim cuvântul ”eu” cu cuvântul ”noi”. 

Cum ar fi oare dacă am trece toți în aceeași tabără? În tabăra dragostei. Tabăra celor ce iubesc ceea ce este de neiubit. Tabăra celor ce iartă ceea ce este de neiertat. Tabăra celor care înțeleg și caută să îndrepte greșeala în dragoste. 

Cum ar fi dacă noi, oamenii chiar am învăța să ne iubim unii pe alții? Cum ar fi dacă noi chiar ne-am iubi? 

Haideți să nu ne mai urâm. Să nu mai vânăm greșeală după greșeală și să vedem ce se poate face, ce se poate repara. Unde s-a stricat și unde s-a surpat podul. Haideți să ne adunăm împreună ca să construim vise, nu ca să le năruim. Să ne adunăm împreună ca să creștem, ca să ne înfrumusețăm sufletul, ca să învățăm unii de la alții, nu ca să ne certăm și să ne călcăm în picioare. 

Oare chiar nu înțelegem noi că numai iubind vom reuși în lumea aceasta mare? Oare chiar nu înțelegem noi că fără iubire suntem dezbrăcați, goi și murdari?

Isus, nu a dorit altceva decât să își arate dragostea. Iar dragostea Lui ne cheamă azi la pocăință. Dragostea Lui arătată pe Calvar, plătită cu durere și sânge, ne cheamă azi la sfințire. Dragostea Lui Hristos îți șoptește astăzi că poate să umple și inima ta, și că atunci când vei fi umplut, vei radia. 

Așa că hai, hai să ne iubim. 

Friday, October 5, 2018

Un munte, un ditamai muntele

Sursă imagine: Pinterest

Era o zi senină când l-am văzut pentru prima oară. O zi frumoasă de octombrie. Nu mi-am dat seama atunci că noi doi nu vom fi chiar cei mai buni prieteni, ci că vom fi mai degrabă niște dușmani, luptând mereu unul împotriva celuilalt. Dar iată-l. Era acolo. Înalt, mândru și, de neatins. Un munte. Un ditamai muntele. M-am uitat la el și i-am spus: bună ție, zâmbind. 
Așa a început totul. 

În fiecare zi, de când mă trezeam dimineața și până când mă puneam seara în pat, tot ce puteam să văd era acel munte. La început mi-am spus că priveliștea e uimitoare. Mi-a luat puțin privirea. Bine, trebuie să recunosc, mi-a luat puțin mai mult privirea. Așa că zâmbeam și zilele treceau ușor. 

Cu timpul însă a început să devină din ce în ce mai greu. Cu cât vedeam mai mult muntele acela, cu atât mai mult îl detestam. Voiam să scap de el. Și cum poți oare scăpa de un munte uriaș? 
Nu știam cum. Așa că zile întregi m-am luptat cu stările mele. Le-am luat pe toate la rând. De la o simplă senzație de nervi la o explozie întreagă. De la un zâmbet ironic la o furtună plină de ură. De la o mare de lacrimi la strigăte și bocete. Și într-un final am oftat. Un oftat lung și aproape stins. Așa nu merge. Trebuie să fac ceva cu muntele acesta. 

Am realizat că dacă vreau să scap de el, trebuie să învăț să îl escaladez. Așa că m-am echipat cu răbdare, cu bună voință și cu bucurie și am pornit la drum. Ori de câte ori reușeam să urc câte puțin, piciorul îmi aluneca înapoi și mă trezeam exact în același loc de unde am început, dar nu voiam să renunț. În fiecare dimineața deschideam ochii, vedeam muntele și încercam să mă cațăr pe el. Uneori avansam, alteori staționam și din când în când alunecam înapoi. 

Mi-a luat ani de zile să escaladez muntele și nu a fost deloc ușor. Au fost multe lacrimi, multe lecții, multe căderi și multe urcușuri, iar acum, acum sunt aproape în vârf. Sau poate chiar în vârf. Ar trebui să mă bucur. Acesta este momentul la care visez de ani de zile și atunci de ce mă tem? 

Descoperisem ce trebuie să fac, unde vreau să ajung și am avut senzația că îmi va lua o veșnicie. Acum, timpul e pe final, muntele pare în sfârșit să se lase cucerit, iar eu știu că dincolo de el se află o priveliște superbă. Și totuși, frica bate la ușă spunându-mi: în fața e chiar necunoscutul, ce ai să faci acum? Pe ce poteci ai să mai umbli și dacă nu vei reuși?

Poate că în acest moment al vieții tale și tu te găsești pe vârful muntelui. Poate ai tot urcat și ești obosit, iar acum că ești pe cale să vezi priveliștea ce s-a ascuns atâta timp de tine, în loc să te bucuri, te apucă groaza, dar știi ceva? Va fi bine. Pentru că drumul ți se va deschide pentru mai departe și așa cum ai pășit până aici, vei ajunge oriunde va trebui să ajungi. Pentru că până acum nu ai fost singur și nici în continuare nu vei fi, Dumnezeu te ține de mână. 

Și știi ceva? Poate că vor mai apărea munți de urcat și văi de coborât, dar va exista o vreme în care tot ce vei putea vedea, va fi orizontul. Mai limpede și mai colorat ca niciodată. Și în orizontul acela te vei oglindi tu. Inima îți va bătea mai tare și ochii tăi vor scăpa câteva lacrimi de bucurie. Îți vei întinde mâna și vei zice: în sfârșit, visul meu s-a împlinit. În sfârșit am reușit să escaladez acest munte, sunt aici. 

Da, e adevărat, chiar vei fi acolo. 

Așa că speră, visează, luptă, crede. Și nu te opri. Atâta timp cât ai un munte în față este un semn că trebuie să îl escaladezi. Nu te opri nici măcar după aceea. Pentru că dincolo de munți te așteaptă orizontul ce îți taie răsuflarea.

Saturday, September 22, 2018

Poate că tu nu auzi, dar inima ta plânge

Sursă imagine: Deviantart
Ai pus accent pe trupul tău. Te-ai asigurat că este îmbrăcat, hrănit, spălat, parfumat și scos la vedere, ca o bucată de carne pusă pe raft la magazin. Nu ai pus un preț pe el, dar aproape că ai fi ajuns și acolo. Te-ai delectat cu like-uri și cu priviri deocheate și ți-ai zis că asta este fericirea ta. Dar oare ai uitat că ai o inimă? Ai auzit-o vreodată plângând?
Poate că tu nu auzi, dar inima ta plânge. Plânge pentru că este goală și neîngrijită. Pentru că în goana ta după plăceri în această lume, ți-ai abandonat inima și ți-ai ridicat trupul pe un piedestal. Ți-ai dorit admirația oamenilor și ai căutat să fii bine văzut. Dar oare asta este ceea ce contează cu adevărat? 

Ai pus accent pe avere. Ai muncit și ți-ai dat toată suflarea pentru ca să ai tot ceea ce îți trebuie. Te-ai asigurat că nu vei duce lipsă de nimic. Practic, tu ți-ai cumpărat fericirea. Te-ai gândit că atâta timp cât ai casă, mașină, haine de firmă și poți călători prin lumea întreagă, ai totul. Dar oare ai uitat că ai o inimă? Ai auzit-o vreodată plângând? Oare știi tu că inima ta tânjește după mult mai mult decât atât?
Poate că tu nu auzi, dar inima ta plânge. Plânge pentru că este goală și neîngrijită. Pentru că în drumul tău prin această lume, ai uitat cine ești de fapt și încotro te duci. Ai uitat că vine o zi în care averea nu îți va mai folosi la nimic, pentru că acolo unde te duci, banii nu au nici o valoare. Vine o zi în care moartea îți va bate la ușă și aici o să rămână tot ce ai strâns cu atâta ardoare. Spune-mi, chiar se merită să dai tot ceea ce ești pentru așa ceva? Chiar se merită să faci totul pentru acest trup muritor?

Ascultă-ți inima cum plânge. Ascultă-ți sufletul cum tânjește să fie îmbrăcat, hrănit, spălat și scos la vedere. Nu, trupul tău nu este tot ceea ce ai și nu, nu trebuie să dai totul pentru o mână de țărână care astăzi există dar mâine va înceta să mai fie. Tu ești un suflet, comportă-te ca atare. Nu îți mai irosi viața alergând după plăceri, căutănd să îți găsești împlinirea în ceea ce oamenii văd în tine. Ești mai mult decât atât. Când ai să înțelegi asta?

Saturday, September 15, 2018

Oameni cu povești - Ionuț - 8

În luna octombrie 2017 a luat naștere proiectul: ”Oameni cu povești.” 
De ce? 
Pentru că peste tot în jurul nostru sunt oameni, ca și noi. Oameni cu dureri, oameni cu bucurii, cu bune și cu rele. Spre acești oameni aș dori să privim. 
Aici nu puteți găsi decât o mică parte din povestea lor.

A se citi numai cu inima deschisă.

Bună, spune-mi ceva despre tine, care este povestea ta?
Bună, numele meu este Prilipceanu Dragoș Ionuț, deși primul prenume este Dragoș toată lumea mă știe drept Ionuț. Am 25 de ani, sunt din Botoșani, dar de 5 ani locuiesc în Iași, deoarece aici am început studiile la Universitatea Tehnică Iași (UTI), mai precis Facultatea de Construcții de Mașini și Management Industrial. Între timp, am absolvit cursurile de licență dar am continuat cu masterul în cadrul aceleiași facultăți.
După absolvire am reușit să găsesc un job în domeniul studiat în facultate, de asemenea sunt și fotograf. Uneori lucrez 7 zile din 7 a cate 15-16 ore pe zi,
sună ciudat dar chiar este adevărat, se pare că am venit cu vechi obiceiuri din USA (daca nu mă crezi caută oameni care au mers cu programele Work and Travel ☺).
Povestea cu USA s-a petrecut în vara lui 2016 când, ca să strâng bani pentru a-mi plăti programul, am fost nevoit să lucrez multe ore pe zi.  Primul job pe care l-am avut a fost ca “Houseman”, adică, acel om care face curat prin hoteluri, iar al doilea job, a fost ca bucătar într-un restaurant, acolo am descoperit că, gătitul nu-i chiar așa greu.☺

În viață primim multe lecții, care ar fi cea mai prețioasă lecție pe care consideri că ai primit-o?
Consider că o lecție prețioasă pe care am primit-o, a fost aceea că trebuie să-ți prețuiești părinții. Până să plec la facultate nu mi-am dat seama de acest lucru, dar ei sunt singurele persoane care te susțin și ar face orice pentru tine. Datorită lor, sunt omul din spatele acestor cuvinte, ei m-au crescut și mi-au oferit ce au avut mai bun, pentru asta le sunt recunoscător și le mulțumesc!

Spune-mi care este visul tău? Ce ți-ai dori să faci cu viața ta?
Sincer, nu am un vis anume, am multe idei pe care le-aș pune în aplicare. Momentan, vreau să las timpul să treacă pentru a mă mai “coace” la minte și apoi voi vedea încotro o voi apuca.  

Dacă ar fi să alegi o amintire memorabilă din viața ta, una la care te-ai tot reîntoarce, care ar fi aceea?     
Cred că o amintire notabilă s-a petrecut în 2016 la New York, mai exact la 86 de etaje desupra Manhattan-ului, pe Empire State Building, undeva la apus de soare, când mi-am luat inima în dinți și am cerut-o pe Daniela, logodnica mea, de soție. A fost un moment interesant în care ea și prietena ei de față, Doina, au rămas mască așa că m-aș întoarce doar pentru a le vedea expresiile. ☺

Friday, August 31, 2018

HAR, trei litere simple

Sursă imagine: Pinterest

Era o zi târzie de vară, iar noi ne plimbam. Ne-am așezat pe iarbă și dintr-o dată m-a întrebat: Ce e harul? 
HAR. Trei litere simple, aparent nesemnificative. Majoritatea mașinilor oamenilor din biserică le aveau la numărul de înmatriculare. Iar el s-a gândit, că eu, fiind una de a lor, trebuia să știu ce e harul. Însă nu știam. Eram la fel de pierdută ca și el, dacă nu chiar, mai pierdută decât el.
Nici nu îmi amintesc ce i-am răspuns, dar probabil a sunat cam așa: Habar nu am ce e harul. Habar nu am de ce poartă acele trei litere pe mașinile lor. 

Un an mai târziu am aflat ce este harul. HAR. De fapt harul e ceva foarte prețios. Ceva ce poate veni numai de la o inimă foarte încăpătoare, plină de iubire. 

Harul este atunci când cineva face ceva foarte frumos pentru tine, deși tu nu meriți deloc.E cadoul acela pe care îl primești, deși nu ești prieten cu acea persoană și, nici măcar nu o cunoști. E acel ceva, pe care îl dai la schimb, pentru cineva care nu îți poate da nimic de valoare înapoi.

Când arăți bunătate, milă și dragoste, când dai ceva prețios pentru cineva care nu are nici un merit, cineva care s-a comportat mereu urât cu tine, cineva care nu îți va putea răsplăti niciodată, acela e har.

Harul, e ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi, pentru mine și pentru tine, atunci când l-a trimis pe Isus Hristos în lume, să moară pe cruce, să poarte păcatele noastre și să ne ofere prin credința în El viața veșnică.
Noi, nu îl cunoșteam pe Dumnezeu. El nu ne era dator cu nimic. Dar a ales să ne iubească și să sacrifice tot. A ales să ne dea iertarea de păcate, iubirea Lui și viața veșnică în dar, prin Harul Său, pe care noi nu îl merităm.

Eram ai Lui, pentru că El ne-a creat. Dar, prin neascultare, ne-am rupt de El. Așa că, El ne-a răscumpărat, plătind prețul prin Isus. 

Înțelegi acum?

Am primit multe vești bune zilele acestea, însă cea mai frumoasă veste bună pe care am primit-o vreodată, a fost atunci când am înțeles ce este harul. Atunci când Isus m-a salvat și pe mine și mi-a dat o viață nouă alături de El.

Astăzi, lasă-mă să îți dau și eu ție o veste bună. Dacă până acum nu ai știut ce înseamnă harul, de astăzi știi. Iar vestea bună este că Dumnezeu vrea să își reverse harul și peste tine. Nu trebuie decât să îl primești, ca pe un dar. Deschide-ți inima și primește darul vieții veșnice, primește-L pe Mântuitorul Isus Hristos, Cel care îți poate schimba viața!

Saturday, August 18, 2018

Șterge-ți lacrimile și crede

Este momentul să îți ridici privirea sper cer. Să încetezi să mai plângi și să ieși din starea de jale care ți-a cuprins inima. Știu, știu că te doare, că oamenii nu te înțeleg și că nu mai poți. Dar, ascultă-mă, tu ești un învingător. Ai puterea să o iei de la capăt, știi de ce? Pentru că nu ești singur. Tu l-ai îmbrățișat pe Dumnezeu și ai mers alături de El în fiecare clipă. Așa că da, poți totul în Hristos. Poți să te ridici și să pășești din nou cu încredere.

Este momentul să realizezi cât de important ești. Lumea din jurul tău are nevoie de tine. Da, datoria ta este să luminezi, să îndrepți suflete către cer, să aduci soarele în inimi și să pui zâmbete pe chipurile întunecate. Haide, nu mai plânge. Șterge-ți lacrimile și crede. Crede că Dumnezeul căruia i te rogi, lucrează deja la cauzele tale și te poartă pe brațele Lui. El plânge alături de tine și nu te lasă pradă deznădejdii. 

Haide, oferă azi o îmbrățișare, căci știi, tu nu ești singurul care suferă. Lângă tine sunt mii de suflete care au nevoie de o mângâiere, de un cuvânt spus cu blândețe și de o strângere în brațe. Poate oamenii nu te-au înțeles, nu te-au iubit și nu au dorit să îți mângâie rana, ci au pus sare pe ea. Dar știi ceva? Iartă-i. Tu nu fi ca ei. Arată-le că tu ești bun. Că inima ta sângerândă dorește să iubească, să ierte și să mângâie. 
Tu poți mângâia. Pentru că inimile ce trec prin durere știu să se ridice, să se refacă și să aibă grijă de alte inimi. Nu, nu prin puterea lor, ci prin Isus Hristos, Dumnezeul în care își pun încrederea. El poartă bătălia alături de tine, El te ridică, El îți dă putere și tărie. Așa că haide, mai luptă puțin. 

E nevoie de tine pe front, ce spui, inimă? Te ridici și continuăm ce am început?

Sursă imagine: Pinterest

Monday, August 13, 2018

Să ai credință


„Să ai credință. Să ai credință. Când nu-ți mai rămâne nimic altceva, să ai credință.” Francine Rivers, Un glas purtat de vânt

Câteodată e greu să mai crezi în ceva. Să te uiți undeva în față și să nădăjduiești că dincolo de tot ceea ce se află în fața ochilor tăi chiar acum, există ceva mai bun, ceva mai luminos ce te așteaptă pe tine. 
Nu poți privi dincolo de situația în care te afli și oricât de mult ți-ai dori să te agăți de speranță, ceva îți spune că nimic nu se va schimba, că de fapt nu va fi bine niciodată. Poate pentru alții dar nu și pentru tine. 

În negura nopții ce te cuprinde, de undeva din depărtare se aude încet: Ai credință. Să ai credință. Dar ești atât de obosit încât nu ești în stare nici măcar să îți ridici privirea. Ar trebui să asculți de aceste cuvinte? Ar trebui să ai credință?

Credință în cine, în ce? În Dumnezeu?

Da, ar trebui să ai credință în Dumnezeu. Când nu-ți mai rămâne nimic altceva, să ai credință. Credință că Dumnezeu încă este în control. Credință că Dumnezeu nu te lasă nici măcar o clipă singur, chiar dacă nu îl vezi, nu îl auzi. El este chiar lângă tine. Credință că ziua de mâine va aduce ceva bun după ea, și după ce această furtună va trece, pentru că ea chiar va trece, tu vei ieși învingător și vei vedea soarele. Credință că Dumnezeu va schimba ceva în dreptul tău. Că vine și rândul tău pentru că și tu ești copilul Lui. Și tu ești printre luptele Lui. Credință că Dumnezeu luptă azi și pentru tine.

Când nu-ți mai rămâne nimic altceva, să ai credință că poți să continui. Poți să mergi mai departe. Chiar dacă pieptul te doare, chiar dacă sufletul ți se frânge și inima îți este zdrobită, să ai credință. Chiar dacă oamenii nu te înțeleg, chiar dacă fiecare dimineață pare lipsită de sens și fiecare seară e plină de lacrimi, să ai credință. 

Dar e greu să ai credință, îți șoptește inima. 
Știu, îi răspunzi tu. Dar trebuie să încercăm.

Sursă imagine: Pinterest

Sunday, August 12, 2018

Sunt ca vaporul Titanic și mă scufund

Doamne, în seara aceasta poți să vii să stai puțin lângă mine? 
Aș avea nevoie acum de o gură mare de aer și de puțină liniște. Nu se aude nimic în jurul meu, dar îmi curg lacrimi pe obraz și am senzația că undeva în mine este haos. Nu prea știu ce am, ce mă doare și ce mi-aș dori, știu doar că nu mai pot. 
Aș vrea să vii, să îmi dai o îmbrățișare gigantică și să îmi spui doar atât: Va fi bine. Am totul sub control. Eu chiar știu ce fac. Și sunt aici, cu tine. 

Doamne, câteodată sunt ca o epavă. Sunt ca vaporul Titanic și mă scufund, cu tot ce e în mine. Sufletul îmi strigă disperat după ajutor dar în jur nu se găsesc bărci de salvare și marea e atât de înfuriată încât am senzația că în curând mă va înghiți pe de-antregul.

De fiecare dată când cred că ajung undeva, că reușesc să descifrez ceva; De fiecare dată când încep să mă bucur că realizez ceva, de fiecare dată când văd luminița de la capătul tunelului întunecos, sunt lovită cu putere și trasă înapoi.

Doamne, în seara aceasta aș vrea să îți spun că sunt bine, că lupt, că trăiesc așa cum Tu mă înveți. Iubind, iertând, slujind, răbdând. Dar amândoi știm că nu este adevărat. Amândoi știm că de fapt m-am săturat. Că nu iubesc decât puțin din când în când. Că îmi e greu să iert, să rabd și să slujesc. Amândoi știm că sunt la capătul puterilor. Și mi-aș dori atât de mult să faci ceva. Să spui ceva. Să faci ceva. 

Am văzut de atâtea ori că poți și că ești. Și în seara asta aș vrea să mai văd încă o dată. Aș vrea o minune. Aș vrea o gură mare de aer și puțină liniște. Și aș mai vrea o îmbrățișare gigantică plină de dragoste de la Tine.

Te aștept, ai de gând să vii?

Sursă imagine: Pinterest

Tuesday, August 7, 2018

Oameni cu povești - Flavius -7

În luna octombrie 2017 a luat naștere proiectul: ”Oameni cu povești.” 
De ce? 
Pentru că peste tot în jurul nostru sunt oameni, ca și noi. Oameni cu dureri, oameni cu bucurii, cu bune și cu rele. Spre acești oameni aș dori să privim. 
Aici nu puteți găsi decât o mică parte din povestea lor.

A se citi numai cu inima deschisă.


Bună, spune-mi ceva despre tine, care este povestea ta?
Mă numesc Flavius și am 21 de ani. M-am născut în orașul Timișoara. O mare parte din copilărie am petrecut-o aici.
Am studiat asistența medicală iar curând urmează să lucrez în domeniu. Cred că Dumnezeu mă cheamă să îi slujesc în locul în care m-a așezat, însă consider că în viitor vor apărea și ocazii de a sluji peste hotar.

Îmi place să mă împlic mult în biserică, ceea ce și fac. Cânt în orchestra bisericii la violoncel iar pe lângă aceasta caut să fiu de ajutor în orice domeniu mi se cere sau este nevoie de mine.
Ador momentele de rugăciune, acolo simt că pot să mă descarc înaintea lui Dumnezeu. Am crescut de mic copil în biserică, fiind obișnuit cu cântarea, rugăciunea dar și cu mediul creștin.
Sunt o persoană pozitivă,voioasă și ador să călătoresc, este jobul meu preferat! 😊

În viața primim multe lecții, care ar fi cea mai prețioasă lecție pe care consideri că ai primit-o?
Pot spune că lecția cea mai prețioasă pe care am primit-o este ascultarea.În urma ascultării vine și supunerea, iar în urma supunerii vine binecuvântarea. Fie că vorbim despre binecuvântarea oamenilor sau a lui Dumnezeu.

Spune-mi care este visul tău? Ce ți-ai dori să faci cu viața ta?
Visul meu este să devin un asistent medical de excepție. Un bun samaritean.Un om care știe să pună un leac vindecător pe trupul și pe inima oamenilor. Aceasta este chemarea mea.

Dacă ar fi să alegi o amintire memorabilă din viața ta, una la care te-ai tot reîntoarce, care ar fi aceea?
Poate pe unii oameni îi va surprinde răspunsul meu, dar cea mai memorabilă experiență a mea este de ordin spiritual, și anume acea zi în care Dumnezeu m-a botezat cu Duhul lui cel Sfânt. Este cel mai  frumos lucru pe care l-am  experimentat și pe care nu îl voi uita niciodată. Dar trăiesc cu perspectiva că vor urma și altele mai mari și mai frumoase.

P.S. Acest proiect se desfășoară sub formă de interviu. Întrebările rămân mereu aceleași. Oricine este bine venit să participe. Pentru înscriere nu trebuie decât să lași un email cu dorința ta pe laviniahumeniuc@gmail.com și vom discuta detalii.

Saturday, August 4, 2018

Plantează și tu o floare în inima cuiva

Cu toții știm să sădim buruieni și spini în oameni. Poate îmi vei spune că tu niciodată nu ai făcut așa ceva. Oh, dar am făcut-o. De fiecare dată când ne-am uitat la cineva într-un mod urât, de fiecare dată când am aruncat priviri de ură și am spus vorbe la nervi, am plantat câte o buruiană și câte un spin în acel om. 
Ori de câte ori cineva ne-a cerut ajutorul și am preferat să ne punem pe noi pe primul loc, am lăsat buruienile și spinii să crească în acea inimă. 
Atunci când am judecat, când ne-am întrebat ce drept are persoana cutare să facă acele lucruri, sau când ne-am zis că noi suntem mai buni decât nu știu cine, ori când am arătat cu degetul pe cineva, am sădit spini și buruieni.

Vezi tu, e ușor să sădești spini și buruieni. E ușor să judeci fără să cunoști omul, fără să îl înțelegi. E ușor să arunci priviri urâte și jigniri, mai ales dacă ai zile proaste și ești nervos. E ușor să te consideri superior, să nu dai doi bani pe un om despre care tu crezi că nu merită. 
E ușor să judeci omul sărac de la colțul străzii care nu are la fel de multe lucruri ca și tine și nici nu este la fel de educat precum ești tu. Este ușor. 

Să plantezi flori, e mai greu. Da, este adevărat. Nu toți oamenii știu să planteze flori în inimi. Nu toți oamenii știu să îngrijească un pământ uscat, să îl ude, să îi vorbească cu dragoste și să planteze apoi o sămânță acolo. Nu toți oamenii au răbdare ca sămânța să crească. Și nu, nu toți oamenii au dispoziția de a planta ceva. 
Să plantezi flori necesită mult efort, mult timp și multă muncă. Să plantezi flori înseamnă uneori să renunți la timpul personal- acel timp în care faci ce îți place- și să mergi să dăruiești o bucățică din inima ta, cuiva, care poate nu merită. 
Dar știi ceva? În final, rezultatul e pur și simplu uimitor.

Când vezi ce floare frumoasă răsare, când vezi câtă gingășie, câtă finețe și frumusețe se naște prin ea, nu poți să nu radiezi. Cam la fel e și cu oamenii. Știai că până și din cel mai uscat pământ poți crești o floare frumoasă într-o inimă? Știai că și inimile cele mai pline de spini au nevoie de flori gingașe? Știai tu că și ele pot să înflorească și să se transforme?

Hai să îți spun ceva. Odată, când te-ai întâlnit cu Dumnezeu, erai și tu un pământ uscat, plin de buruieni și spini. Lui Dumnezeu i-a fost drag de tine. Așa că te-a luat, a început să te ude, a început să te îngrijească și să planteze flori în tine. Așa-i că astăzi tu ești un om frumos care știe să iubească?
A venit timpul să îți dăruiești iubirea. Plantează și tu o floare în inima cuiva. De fapt, nu, plantează flori în inimile tuturor.

P.S. Eu nu știu să grădinăresc, dar mi-ar plăcea să învăț să plantez flori în inimi. Ce spui, învățăm împreună?

Sursă imagine: Pinterest

Thursday, August 2, 2018

Și când te-ai săturat, mai rabdă puțin.

Poate că astăzi pare imposibil să mergi prin credință, să crezi că în curând o minune se va întâmpla și pentru tine. Eu te cred. Și mie îmi pare imposibil. 
Poate că astăzi rugăciunile tale sunt aceleași rugăciuni pe care le-ai făcut și ieri, și alaltăieri. Poate că deja ai zile, săptămâni, luni, ani de când te rogi pentru exact aceleași lucruri. Și poate că te-ai săturat să aștepți. Eu te cred. Și eu m-am săturat.
Poate că astăzi te-ai încăpățânat să ții cu toată forța de ultima ta fărâmă de nădejde și te-ai gândit că de data aceasta va fi bine, rezolvarea va veni. Însă apoi gândurile ți s-au întunecat iarăși și ai făcut din nou cunoștință cu vocea îndoielii care ți-a șoptit răspicat: Așa ai zis și data trecută, uite unde te-a dus, tot aici. Aproape că ai putut să auzi sunetul râsului ei în urechile tale. 

Și totuși, Dumnezeul nostru este la fel de plin de promisiuni astăzi, pe cât era și ieri. El nu s-a schimbat. În ciuda timpului ce s-a așternut, în ciuda bătăliei în care te afli, în ciuda rugăciunilor ce par fără răspuns, Dumnezeu continuă să fie. Ceea ce El a promis nu va ezita să împlinească, la timpul potrivit.

Dumnezeu rămâne credincios față de tine. Amintește-ți că El este Dumnezeul imposibilului. El face din imposibil, posibil. Toate ascultă de comanda Lui. La glasul Lui marea și vântul se supun iar pământul se cutremură. Amintește-ți că El este Dumnezeul minunilor. Da, nouă ne pare imposibil și cine nu zice că nu este imposibil pentru noi? Dar El poate. Nu este ceva ce El să nu poată. 

Dumnezeu rămâne statornic față de tine. El te-a așteptat de atâtea ori, de data aceasta așteaptă-L și tu. Da, e adevărat au trecut ani, luni, săptămâni, zile, ore. Dar crede-L pe cuvânt când îți spune că te aude și că este la lucru. Poate că durează mai mult decât ai fi vrut tu sau mai mult decât ai fost dispus să aștepți, însă El știe ce face. Ai încredere. Și când te-ai săturat, mai rabdă puțin.

Poate că acea zi nu e astăzi, poate că acea zi nu e mâine, dar există o zi. Există o zi în care izbăvirea este scrisă în dreptul tău. O zi a bucuriei, o zi a păcii, o zi în care Dumnezeu va face ceva nou pentru tine și îți va răspunde la fiecare rugăciune în parte. (Și nu, nu mă refer la ziua din ceruri, ci mă refer la o zi aici jos.)

”În adevăr, făgăduințele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt da; de aceea și Amin, pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu.” 2 Corinteni 1:20

P.S. Ceea ce am scris este valabil numai dacă te rogi conform voii lui Dumnezeu.

Sursă imagine: Deviantart.com

Tuesday, July 31, 2018

I-ai dat atât de multe șanse lumii

Poate că a venit momentul să fii sincer cu inima ta. I-ai dat atât de multe șanse lumii. Te-ai agățat de oameni, de vise, de lucruri. Te-ai agățat de banii tăi, de cariera ta, de familia ta. Te-ai agățat de toți acei care ți-au făcut promisiuni, în ciuda trădărilor altora. Te-ai agățat cu disperare de cine ai vrea să fii sau de cine ești. 

I-ai dat atât de multe șanse lumii acesteia și de prea puține ori ai fost cu adevărat fericit. De prea puține ori inima ta a primit acel ceva după care tânjea de fapt. Ți-ai spus de multe ori că totul în această viață este deșertăciune și goană după vânt. Sufletul tău o știe, o știi și tu. Știi și tu că de fapt nu ești împlinit. Nu ești întreg. 

Suflet drag, astăzi Dumnezeu te cheamă, îți cere și El o șansă. Dumnezeu vrea și El o șansă din acele mii pe care le-ai acordat tuturor și peste tot. Dumnezeu vrea și El o șansă la inima ta. Promite să nu te rănească, să îți rămână mereu credincios. Promite să te iubească și să te facă întreg. El vrea să umple acel gol din inima ta. Acel gol care există în sufletul tău, despre care știi foarte bine că nu îl poat umple nici oamenii, nici lucrurile, nici măcar tu, ci numai El. 

Dumnezeu promite că în El îți poți găsi cu advărat identitatea, pacea și bucuria după care tânjești. Nu te-ai săturat oare să tot trăiești pentru nimic? Nu te-ai întrebat niciodată unde te va duce această viață când totul se va termina aici jos?

Oare chiar nu poți să vezi, că sufletul tău are nevoie de mai mult decât de o mâncare bună, de un vin bun, de niște haine stilate sau de cele mai noi mașini? Oare chiar nu poți să vezi că cariera și banii nu îți hrănesc sufletul? Chiar nu înțelegi cât de gol ești fără Dumnezeu?

Poate că a venit momentul să îți întorci privirea înspre Dumnezeu, înspre cer. Poate că a venit momentul suflet drag, să te întorci acasă la Tatăl care te așteaptă chiar în prag cu brațele deschise. Și cine știe, dacă nu cumva, asta e ultima chemare pe care El ți-o face?

Te-a chemat de atâtea ori, prin atâtea moduri. De atâtea ori ți-a spus Dumnezeu cu o voce blândă că te iubește, că a dat totul pentru tine, pe Fiul Său, Isus Hristos, pe cruce. De atâtea ori a așteptat răbdător ca tu să îi adresezi măcar niște cuvinte. De atâtea ori ți-a vorbit inima Lui încercând să îmbrățișeze inima ta. 
Când oamenii te-au părăsit și ai plâns, El era acolo. Și voia să te mângâie, dar nu l-ai lăsat. 
Când viața ți-a fost grea, El era acolo. A vrut să îți vină în ajutor, dar l-ai împins cât mai departe.
Când tu erai plin de fericire pentru reușitele tale, El era acolo. A vrut să se bucure alături de tine și să îți spună cât de multe victorii puteți avea împreună, dar nu ai avut loc de El și nici timp. 

Și astăzi, se îndreaptă din nou Dumnezeu spre inima ta. El continuă să îți șoptească că degeaba te rogi, dacă nu îl lași cu adevărat să se implice, dacă nu ceri voia Lui. Degeaba te rogi dacă un zid de despărțire este pus între tine și El, de toate păcatele tale. Degeaba te rogi, dacă continui să trăiești de parcă Dumnezeu nu ar exista în viața ta. 

Poate că a venit momentul să îi spui da lui Dumnezeu cu adevărat. Să spui da, Doamne, sunt aici și doresc ca Tu să vii în inima mea și să îmi schimbi viața. Doresc să călătoresc alături de Tine. I-am dat lumii multe șanse și tot ce mi-a oferit a fost o pură amăgire. Astăzi îți dau și Ție o șansă, primește-mă și arătă-mi ce ai Tu de oferit. Doamne, vreau să fiu curățit de păcatele mele, de tot ce mă apasă pe suflet. Îți mărturisesc cât sunt de păcătos și vreau să primesc iertarea datorită faptului că Domnul Isus a murit pentru mine. 
Nu mai vreau să trăiesc pentru lumea aceasta, pentru toate aceste lucruri trecătoare, ci vreau să trăiesc cu Tine. Pentru cer. Pentru veșnicie.

Astăzi Dumnezeu te cheamă și te așteaptă. Nu îl refuza..e poate ultima strigare.

Sursă imagine: Pinterest

Sunday, July 29, 2018

Unul dintre voi trebuie să se dea jos

Nu știu dacă ai auzit de filmul War Room, dar oficial, este filmul meu preferat. Una dintre replicile ce îmi place atât de mult din film spune ceva de genul acesta: Nu este loc pe tronul inimii tale și pentru tine și pentru Dumnezeu. Unul dintre voi trebuie să se dea jos. 

M-am tot gândit la acest aspect. Nu-i așa că de multe ori ne urcăm pe tronul inimii noastre iar mai apoi îi spunem lui Dumnezeu că vrem de fapt ca El să conducă? Numai că nu îi dăm voie deloc. Apoi începem să ne întrebem ce nu merge bine, de ce Dumnezeu tace, de ce nu intervine.

Dragă suflet, a venit momentul să te dai jos de pe tronul inimii tale și să îl lași pe Dumnezeu să își facă treaba. Nu, nu puteți fi amândoi acolo. Tu tragi înspre lume, înspre pofte, înspre minciună și păcat. Tu mergi înspre văi adânci și te hrănești cu iluzii. Ți se pare că tot ce zboară se mănâncă și răstălmâcești de multe ori cuvântul Lui.
Te uiți la lume, la ziduri, la oameni. Te uiți la neajunsuri. Te uiți la tot ce lumea aceasta are de oferit și vrei să guști și mai mult din plăcerea ei.
Vrei ca totul să meargă bine. Vrei bani, mașini, vrei de toate. Tu nu ai loc de Dumnzeu în inima ta.

Dragă suflet, a venit momentul să te predai. Nu, drag suflet. Dumnezeu nu vrea ce vrei și tu. Dumnezeu vrea să te facă să crești, să fii asemeni Lui. Dumnezeu vrea să facă din tine un om cu caracter. Un om puternic. Un om care poate să ierte, să iubească, să dețină autocontrol. Un om care poate să aibă milă și bunătate, smerenie și facere de bine. Un om care să fie plin de pace și de bucurie. Un om plin de credință într-un Dumnezeu atotputernic.
Dumnezeu te cheamă la sfințire, la a te pune deoparte pentru cer.
Da, este adevărat. Pământul are ceva aparte. Și da, ar fi frumos să ai de toate. Dar știi ceva? Totul e trecător. Și poftele trec. Faci sex și nu îți este de ajuns. Mânânci și nu te saturi. Cumperi lucruri și nu te poți opri.
Banii îți amărăsc sufletul și oricât de mult ai câștiga, tot îți mai trebuie. Minciuna se împânzește pe lângă tine și nu te mai lasă să trăiești. Chiar nu îți dai seama, că toată împlinirea pe care această lume o oferă e doar o iluzie?  O goliciune urâtă îmbrăcată într-un costum frumos scos la vânzare?
Chiar nu îți dai seama că inima ta tânjește după mai mult decât atât?

Drag suflet, ai fost creat pentru cer. Ai fost creat pentru o altfel de împlinire. Pentru viața eternă. Pentru Paradis.Pentru Dumnezeu. Nu te mai pângări și alege să trăiești pentru El. Dă-te jos de pe tronul inimii tale și lasă-L pe Dumnezeu să îți schimbe inima și viața, să facă din tine, ceea ce ai fost menit să fii.

Sursă imagine: Pinterest

Friday, July 27, 2018

Nici o stea nu se zărește

Este noapte. Îmi ridic privirea și mă uit pe fereastră. O eclipsă de lună. Cum reușește luna să fie atât de spectaculoasă de fiecare dată când apare? Chiar și când o vezi pe un sfert, ea tot frumoasă e. De parcă ar fi mereu pregătită pentru a străluci.
Mi-aș dori să fiu și eu ca ea. Să fiu în stare să strălucesc de fiecare dată, însă nu reușesc. Cad. Mă frământ. Mă îngrijorez. Plâng. Obosesc. Mă pierd. Uneori am nevoie de pauze. Dar cine poate lua o pauză de la viață?

Privesc luna. Astăzi cerul este înnorat. Nici o stea nu se zărește. Totuși, ceva acolo strălucește cu putere. Mă uit cu atenție. Îmi doresc să strălucească pentru mine. Îmi doresc să aud vocea lui Dumnezeu venind din cer în ecouri înspre mine spunându-mi: sunt aici pentru tine. Dar afară e liniște. Pe stradă nu e nimeni la această ori și nici măcar un sunet slab nu e scos. 

Oftez. Aș fi vrut ca astăzi să fiu învingătoare. Aș fi vrut...dar nu am fost. Mă gândesc că Dumnezeu e atât de minunat. Întreaga natură i se supune. Mă gândesc la planeta Pământ, ce mici suntem în comparție cu tot ceea ce se află în Univers. Îmi aduc aminte că Dumnezeul acestui Univers se gândește la mine și îmi știe fiecare tresărire. 

A gândit în cele mai mici detalii, totul. Eu nu pot înțelege Universul. Și dacă mintea mea e prea mică ca să priceapă Universul, cum oare aș putea să îl înțeleg pe Cel ce l-a creat?

Îmi dau seama acum că Dumnezeu e în controlul vieții mele, cunoaște toate detaliile și știe ce face. Și totuși, parcă mi-aș dori să se grăbească cu rezolvarea la tot ceea ce îi cer.

Dacă ești treaz acum, dacă nu poți dormi datorită tuturor problemelor care se țin ca scaiul de tine, lasă-mă să îți amintesc că Dumnezeu e în control. Poate că nu-i auzi vocea și nu-L simți lângă tine, dar El cunoaște tot ceea ce se întâmplă în viața ta, și nu va întârzia. Poate că timpul tău nu e și timpul Lui, și îți este greu să aștepți, dar și când va lucra, ce minunat va fi!

Ai încredere în Dumnezeul care a creat Universul în cele mai mici detalii, El chiar știe ce face. Și dacă acum tace în dreptul tău, cu siguranță asta face parte din planul Lui minunat pentru tine.

Sursă imagine: Pinterest

Sunday, July 22, 2018

Sufletele noastre când se privesc în oglindă

Momente. Trăim în momente, respirăm în secunde și visăm în anotimpuri. Nimic nu e prea sigur. De fapt, tot ce avem este acum. Cândva, mi se părea că avem infinitul, dar nu îl avem. Nu avem decât un moment. Poți să iubești chiar acum? Poți să spui chiar acum că s-a meritat călătoria? 

Da, știu că lucrurile nu au fost chiar așa roz precum ai vrut tu să pară. De fapt, recunoaște-o, lucrurile nu au fost roz deloc. Da, ai râs, ai dansat pe timp de noapte și apoi ai plâns. Da, ai iubit și ai iertat și ai iubit și ai iertat, și apoi ai urât și ai urât. Da, ai creionat lumini și culori peste tot, te-ai dat în carusele de o mie de ori și ai zis că trăiești. Dar oare, oare asta să fi fost tot? Tot ce contează?

Momentele...momentele fug de tine. Fuge timpul. E ca un bătrân cu barbă lung, iscusit și miștocar ce te tratează mereu cu neseriozitate și râde de tine. Îți fură clipele, una câte una și apoi te face să crezi că a fost ideea ta. Oh, sau poate chiar a fost. Nu ai vrut tu să stai cu orele la lucru în goana după bani? Nu ai vrut să lenevești mai mult în pat cu gândul că tot timpul din lume e al tău și de data aceasta te vei odihni așa cum trebuie? 
Nu ai vrut tu să rupi legătura cu trecutul, cu prezentul și să începi a alerga cât mai în grabă după un viitor imprecis, necunoscut și aproape inexistent?
Cum? De fapt tu nu ai vrut să trăiești cu gândul la viitor, într-o goană continuă după ceva, fără să te bucuri de nimic pe parcursul călătoriei? Oh...dar așa dădeai impresia.

Să revenim. Momente. Trăim în momente, respirăm în secunde și visăm anotimpuri. Nimic nu e prea sigur. De fap, nici măcar noi nu suntem prea siguri. Știi, trupul acesta de carne? E chiar fragil. Fragil rău. Dă o mașină peste tine și te-ai dus. Te îmbolnăvești și într-o fracțiune de secundă totul se schimbă, viața ta s-a dus. Da, suntem chiar fragili. Oh, ce bine că avem un suflet. Acesta va trăi veșnic. Dar oare... mă întreb, sufletele noastre când se privesc în oglindă văd ceva frumos sau văd monștri?

Pentru că mi se pare că în ultima vreme lumea e plină de oameni ce poartă monștri în suflet. Oh, și de la o vreme au început să iasă pe afară, să viziteze lumea și să o transforme într-o tenebră a morții. 

Cum era cu momentele?
Da, de fapt, poate că a venit momentul să nu mai trăiești doar pentru mâncare și băutură, doar pentru egoul tău și poate a venit momentul să nu te mai enervezi atât, să nu mai răbufnești și să nu mai lași monștrii din tine să iasă afară și să afecteze tot ceea ce este în jur. Acum e momentul să privești în oglindă și să o iei de la capăt. Și tu poți fi un om bun. 

Dacă te-ai opri puțin, dacă ai vedea că timpul îți fură clipele și că astăzi este posibil să fie tot ce ți-a mai rămas...dacă ai înțelege cât de importantă este familia ta, cea care te iubește și e lângă tine; și dacă ți-ai folosi inima pentru a iubi și a scoate cuvinte frumoase pe gură, și nu pentru a urî și a te venera pe tine poate că atunci ai vedea toate luminile pâlpâinde din sufletele altora ce se luptă să facă lumea un loc mai bun. 

Sursă imagine: Pinterest

Saturday, July 21, 2018

Undeva, cândva, pentru totdeauna

S-ar putea ca mâine să mă uiți. Tu nu știi încă, dar va veni o zi în care umbrele timpului se vor așeza încet peste mine, peste tine. Și atunci mă vei uita. Vei uita că cândva am râs împreună, am făcut planuri împreună, am creionat lumea în culori împreună.
Tu nu știi încă, dar într-o zi eu voi pleca, tu vei pleca și de acolo totul va începe să se strice.

Mâine, s-ar putea să îmi uiți surâsul, iar eu ție chipul. Mâine, toate vorbele pe care le-am rostit cândva, fiecare promisiune și orice cuvânt, toate vor fi în zadar, pentru că timpul se va așterne peste ele și vor fi uitate.

Știi, amintirile acelea prețioase, cele cu țineri de mână, cu plânsete, cu râsete, cu nebunii și pozne, vor dispărea subit peste noapte de parcă nici nu au fost iar în locul lor va rămâne o durere amară și un strigăt mut, asurzitor dar neauzit și nebăgat în seamă.

S-ar putea ca mâine lumea pe care o știam noi să nu mai existe și totul să se schimbe într-o clipită. S-ar putea să îți uit privirea și glasul. Iar tu, tu mă vei uita pe mine. Vei uita că am existat. Curând voi deveni o simplă amintire pusă într-un cufăr undeva departe, închisă cu un lacăt și lăsată acolo, în singurătate.

Mâine, locurile ne vor plânge și orașele își vor aminti de noi, de râsetele noastre, de visele noastre și de pașii pe care i-am parcurs de atâtea ori pe atâtea străzi. Și poate că cerul își va aminti povestea noastră și prietenia ce ne-a unit.
Undeva, în depărtare se aude un cântec trist. E pentru noi. E despre noi. Despre tot ce a fost și nu mai este.

Știi, o să cam doară. Da, atunci când eu am să plec și tu ai să pleci, o să doară. Apoi o să treacă. Inimile noastre au să tacă. Au să urmeze clipe lungi de tăcere și poate tu ai să reapari la ușa mea. Dar nu, nu va mai fi deloc la fel.
Mâine e posibil să plouă. Pentru că și cerul plânge câteodată, pentru oameni, pentru poveștile pline de durere și de dragoste abandonate de-alungul timpului.

S-ar putea ca mâine să mă uiți. Dar nu-i nimic, și eu te voi uita. Și apoi ne vom vedea amândoi de drum ca doi necunoscuți. Ne vom vedea amândoi de drum, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic niciodată.

Numai că s-a întâmplat și s-a ștampilat pe niște inimi, undeva, cândva, pentru totdeauna.

Scrisoare către oamenii ce au fost în viața mea, s-au agățat de sufletul meu și apoi au plecat.

Sursă imagine: Pinterest

Thursday, July 19, 2018

Iubind, te vindeci


Toți pornim de undeva în această viață. Ni se spune că suntem egali, încă de când suntem mici. De pe la grădiniță, începem să ne ținem de mâini și să ne jucăm împreună. Învățăm să îl privim pe celălalt cu bunătate și respect, învățăm să ne împărțim jucăriile și să ne comportăm frumos. Acesta este primul pas pe care îl facem într-o societate. Undeva pe drum, ceva se pierde. În călătoria pe care o facem pe acest Pământ, în trecerea noastră de la copii către oameni mari ceva se schimbă.

Mă uit la oamenii din jurul meu cu gândul că și ei au fost cândva copii și mă întreb ce s-a întâmplat; Ce poate să schimbe viața unui om atât de radical încât un suflet cald, naiv de copil să se transforme într-un sloi de gheață?
Un singur cuvânt le poate cuprinde pe toate: durere. Omul învață ce este suferința. Omul, o ființă plăpândă cu prea multe speranțe, prea multe vise și prea multe sentimente se transformă într-o stană de piatră, mai rece decât gheața, mai amară decât pelinul, mai tare ca stânca...

Și totuși, de ce? De ce îi este omului dat să cunoască durerea? De ce nu pot lucrurile să rămână la stadiul acela de naivitate și frumusețe? Prea multe ”de ce-uri” și prea puține răspunsuri. Poate că într-o zi, Dumnezeu ne va răspunde la toate întrebările...

Omule, știu că doare, dar nu lăsa ca inima ta să se stingă, nu îți lăsa sufletul să fie acoperit de ură, de deznădejde și de răceală. Iubește, chiar dacă doare.
Iubirea te înalță, iubirea zidește. Iubind, te vindeci pe tine și îi zidești pe alții. Nu renunța la iubire, nu renunța la inima ta.

Astăzi, e o altă zi, în care ți se dă șansa să iubești.


Sursă imagine: Pinterest