Versetul zilei

Thursday, December 10, 2015

Dumnezeu a creat omul pentru cer

Sursă imagine:  www.slideshare.net

Știu că alergăm în fiecare zi în căutarea fericirii, știu că fiecare om încă de când deschide pentru prima oară ochii și până inima încetează să îi mai bată visează la fericire. Și eu visez. Am deja câteva zile bune de când visez la o minune și am o viață întreagă în spate de când visez la un viitor mai bun, la fericire.

Așa suntem noi, oamenii, nu ne mulțumim cu puțin, ne dorim totul. Și de ce să nu ni-l dorim dacă putem să ajungem la el?

Fericirea este peste tot, însă articolul acesta nu ar trebui să fie despre fericire, ci despre altceva.

Vă vine să credeți sau nu, Dumnezeu nu ne-a pus pe pământul acesta ca noi să avem fericire. Dacă lucrurile ar fi stat așa, nu am mai fi fost înconjurați de atâta suferință.
Dumnezeu ne-a pus aici pentru altceva. Rolul omului în această viață nu e de a căuta fericirea, rolul omului este de a-l căuta pe Dumnezeu.

Dumnezeu are veșnicia, Dumnezeu există din veșnicie în veșnicie, și când a creat omul nu l-a creat pentru rușine, pentru suferință dar nici pentru pământ și nici pentru fericirea după care alergăm noi astăzi. Dumnezeu a creat omul pentru cer.

Iisus a zis că se duce să ne pregătească un loc, ca acolo unde este El să fim și noi, iar El este în cer. Iisus a fost un om al suferinței, un om disprețuit, batjocorit de mulți, dar El nu a căutat fericirea pe pământ. El nu a căutat să audă ce spun alții despre El, nu a căutat decât să împlinească voia Tatălui.

Dar noi? Noi ce facem?

De câteva zile am fost tristă, nu mi-am găsit fericirea aici, și am văzut că alții au și eu nu, m-am gândit că toată viața mea a fost împletită cu durere. Acum câțiva ani în urmă îmi era frică să râd, pentru că știam că după râs urmează plâns, știam că de undeva va răsări durerea.

Nu știu dacă există vreun om care să nu fi trecut prin suferință, și nu doar o dată ci de mai multe ori, dar astăzi vă spun ceva, viața de pe acest pământ nu este pentru fericire.
Bucură-te dacă astăzi plângi, pentru că te așteaptă cerul, te așteaptă Dumnezeu, va veni și ziua în care El îți va șterge lacrimile, va veni ziua în care te vei bucura din toată inima, și nu vei mai fi amăgit de truda de aici.

Bucură-te, și ai răbdare!
Dumnezeu nu te-a uitat și nici nu te va uita!

Sunday, December 6, 2015

O licărire în vânt.

Sursă imagine:  moviespix.com

Ce e viața? 
O licărire în vânt.
Cum poate fi definită viața oare? Eu mă gândesc la momentele pe care le-am trăit, la oamenii pe care i-am întâlnit, la locurile în care mi-am petrecut timpul. Pământul nu e casa noastră, e o destinație temporară, așa ar trebui să stea lucrurile și totuși ne obișnuim aici. Ne naștem, întâlnim oameni și iubim locuri, ne facem amintiri și spunem ”acasă”, căci ni se pare că totul e veșnic.

Întâlnim oameni, îi primim în sufletul nostru fără să știm că într-o zi vor pleca și vor lua cu ei o parte din noi. Ne facem case și ne cuibărim într-un colț călduros fără să știm că va veni poate o vreme în care va trebui să ne schimbăm căsuța, să ne înlocuim orașul, oamenii, visele...

Vine o vreme când învățâm cum e să te apese ceva pe inimă, cum e să fii rănit, și acea vreme uneori pare atât de nesfârșită... Vine un timp în care învățăm să ne luăm rămas bun, de la oameni, de la amintiri, de la trecut pentru că așa trebuie.

Viața nu poate fi înțeleasă tot timpul.

Și plecăm. Ne trezim pe drumuri cu inima frântă, cu sufletul spart în mii de bucăți și ne întrebăm de ce, de ce mie? De ce alții râd, au parte de lucruri frumoase iar eu plâng? De ce atâta durere? De ce se termină una și dau de alta?

De ce...

Pentru că viața aici e temporară, pentru că deși învățăm să iubim, să ne alipim de toate, va veni o zi în care vom pleca, nu în alt oraș aici pe pământ ci în orașul ceresc, unde ne-a spuse Dumnezeu că nu vor mai fi lacrimi, că nu va mai fi durere, ci va fi doar bucurie, și eu abia aștept să ajung acolo.

Sper ca într-o zi să mă întâlnesc cu voi în cer, sper să fie curând.

Tuesday, December 1, 2015

Din toată inima pentru România

Nu cred că sunt singura care ar pleca dacă ar avea ocazia, din România, pentru că haideți să fim sinceri nu vedem un viitor aici. Nu vedem un trai mai bun aici. Nu de puține ori am suferit de lipsa de bani, de sărăcie, iar eu ca eu, dar am auzit povestea unor oameni ce mi-a sfâșiat inima, și asta din cauză că România are posibilități, dar se vinde și ne lasă să trăim în sărăcie. Așă că da, aș pleca, aș pleca spre o viață mai bună, aș pleca undeva unde nu aș consuma toți banii ce îi câștig pe chelutuieli. Aș pleca, și nu cred că sunt singura care ar face asta.

De ce m-a pus Dumnezeu în țara asta, mă întreb uneori însă nu știu răspunsul. Ce știu însă e că iubesc România, e casa mea. Oriunde m-aș duce, oricând, m-aș întoarce. 
Casa mea nu e printre străini, și așa gândesc și toți cei care au plecat ca să câștige o pâine, s-ar întoarce dacă ar putea.

Am citit azi afirmațiile unora, cum că în toate celelate zile vorbim urât de România iar azi, de 1 decembrie toți o iubim.
Adevărul este că iubim în fiecare zi România, doar că nu ne dăm seama. Uneori suntem supărați, uneori nu știm care e rostul a toate, dar tot ne iubim țara, tot români suntem și rămânem indiferent de unde ne va purta viața.

Câți ar mai pleca dacă viața ar fi mai bună aici? Câți? Nimeni, pentru că iubim România și am vrea din tot sufletul să putem să rămânem.