Versetul zilei

Sunday, April 30, 2017

Cândva erai o promisiune


Bătea vântul, cerul era cenușiu și pământul tremura. Te-am văzut. Stăteai îngenunchiat. Erai rănit. Aveai haina ruptă și pătată și îți doreai cu ardoare un suflet doar al tău. Te rugai pentru mine. Și ai așteptat atât de mult, strigai către ceruri de atâtea ori și nu primeai răspuns. Într-o zi, am venit.
Nu mi-ai spus-o niciodată cu aceste cuvinte, dar, știu, cândva eram o promisiune, promisiunea lui Dumnezeu pentru tine.

O ploaie de toamnă, o inimă rănită și un suflet ciobit. Nu așteptam nimic de la oameni și totuși, Dumnezeu mi te-a trimis. Acum mi-am dat seama: cândva erai o promisiune, promisiunea lui Dumnezeu pentru mine.

Au venit furtuni și ploi, au venit uragane și pământul s-a cutremurat de atât de multe ori, iar inima, oh, inima a fost aproape frântă. Valurile s-au izbit cu putere de mine, de tine. Norii s-au întunecat mai tare ca niciodată și malul a părut atât de îndepărtat. ”Unde ești Doamne?” am întrebat printre suspine și tăcerea din jur a fost atât de apăsătoare încât nimeni nu a auzit-o.
Într-o zi, după lungi așteptări am primit un dar. Am zâmbit. Am plâns. Am zâmbit din nou. Am plâns din nou și într-un final am șoptit către acel dar: cândva erai o promisiune, cândva erai un vis, astăzi ești o împlinire, ești aici.

Furtuni vin mereu. Valurile lovesc fără încetare și vântul bate, dar când îmi este greu privesc darurile pe care Dumnezeu mi le-a dat. Privesc la ceea ce odată doar visam, la ceea ce mi se părea imposibil și îmi zic: Dumnezeu e în control. Vei fi o întâmplare. 

S-a dus Aprilie, nu știu cum ai trecut prin această lună, prin această primăvară, prin acest an, însă începe o nouă lună, luna mai.
Gândul pe care aș vrea să îl porți cu tine de astăzi înainte: Dumnezeu are întotdeauna promisiuni pentru tine și nu întârzie niciodată în a le aduce la împlinire. Oricare ar fi lupta ta, visul tău, încredințează totul în mâna Celui prea înalt și șoptește cu îndrăzneală: astăzi ești o promisiune, curând vei fi o întâmplare!

Crezi?

Sursă imagine: Pinterest

Sunday, April 23, 2017

Ți se șoptește: roagă-te

Sursă imagine: Pinterest

Se lasă noaptea, lumina se depărtează încet și primele stele își fac apariția pe cer. Când zgomotul lumii se depărtează, când te cuprinde liniștea și te pui în patul tău, ți se șoptește un gând la ureche: roagă-te.

Dumnezeul tău e mai mare ca orice pe lumea aceasta. Căci noi, avem un Dumnezeu viu, puternic, un Dumnezeu care este mai presus decât orice alt nume, un Dumnezeu care calcă până și pe moarte. Ce i-ai putea cere și nu ți-ar putea da, când El deține Universul? Ce i-ai putea spune, fără ca El să te poată înțelege când El îți pătrunde gândul și cuvântul mai înainte de a-l ști chiar tu?

Se lasă noaptea, o voce suavă și dulce îți șoptește: roagă-te, căci Dumnezeul tău poate totul, încredințează-ți problemele în mâna Lui. Nu privi cu teamă, nici cu disperare și deznădejde, Dumnezeu e în control. 

Nu știu ce fel de probleme ai purtat cu tine astăzi, nu știu ce durere ți-a sfărmat sufletul și ce dor te-a pătruns, știu doar că Dumnezeu e în controlul vieții tale, că așeaptă să vii să te rogi, să îți ia povara și că deja e în pregătirea unei rezolvări. 

Nu e minunat faptul că avem un Dumnezeu atât de mare? 

Am să închei cu un gând pe care l-am smuls și eu din cuvintele pe care le-am auzit cândva de la cineva. Parafrazez: ” Dumnezeu vine lângă tine, se oprește lângă tine și te întreabă, care e problema ta astăzi, ce nevoi ai tu astăzi? Dumnezeu se oprește lângă tine și îți șoptește, îmi pasă de tine, vreau să am grijă de tine.

Așadar, nu te cunosc, dar hai să facem un mic joculeț de cuvinte. Eu îmi voi pune numele aici, în momentul în care citești aceste rânduri, te rog să îți închipui că întrebarea îți este adresată ție și să înlocuiești numele meu cu numele tău. Bine? 

Lavinia, îmi pasă de tine, vreau să am grijă de tine. Ce nevoi ai astăzi?

Monday, April 17, 2017

Ridică-te și traversează marea

Sursă imagine: Pinterest

Nu știu dacă ai încercat vreodată să mergi pe ape. Nu, nu mă refer să mergi pe ape cu barca sau cu vaporul ci la mersul pe ape pe propriile tale picioare. Ai încercat? Sună nebunesc nu-i așa?

Anul trecut, când treceam printr-o perioadă mai grea, o prietenă mi-a zis la un moment dat să îndrăznesc, să merg pe ape. Acela a fost momentul în care conceptul acesta mi-a stârnit curiozitatea. Dar cum? Cum poate cineva să meargă pe ape? Așa ceva e imposibil! Asta îmi spunea mintea, în timp ce inima încerca să născocească un plan, sperând că lucrurile sunt posibile.

Există momente în viață în care vântul începe să bată cu putere, barca ți se răstoarnă și rămâi singur în valurile ce se luptă cu putere. În acele momente nu prea ai multe variante, fie te ridici și încerci să faci ceva, fie te scufunzi, sau, plutești așa la nesfârșit. În acele momente poți învăța să mergi pe ape.

Când vântul bate și furtuna se înrăutățește, când apele sunt tulburate și totul în jurul tău se clatină, tu poți merge pe ape.

Am prins un gând pentru tine astăzi, oricine ai fi, oriunde te-ai afla blocat, ridică-te și traversează marea. Primul pas e mai greu și poate chiar și al doilea. Din când în când îți vei pierde echilibrul, te vei scufunda, dar Dumnezeu merge alături de tine. Te va prinde.

Știi? Furtuna e grea, te lasă sleit de puteri, mersul pe apă pare o variantă nebunească. Ca să mergi pe ape trebuie să te lași purtat de mâna Creatorului, de ghidarea Lui. Ca să mergi pe ape trebuie să înveți să renunți la tot ce te ține pe loc.
Știi? Pașii nu sunt chiar ușor de făcut. Uneori ți se pare că rămâi fără aer și că stai pe loc. Ți se pare că indiferent de cât de mult înaintezi nu ajungi nicăieri. Dar, doar ți se pare.

La capăt te așteaptă malul plin de flori. La căpăt te așteaptă zâmbete și o cunună. Știu că pare imposibil, dar încearcă, prinde și tu acest gând din zbor: traversează marea, mergi pe ape! Poți să o faci. 

Saturday, April 15, 2017

Mi-ai sădit flori în suflet

Sursă imagine: google.ro

A fost o zi în care cerul s-a coborât pe pământ, o zi în care ne-ai prins de mână și ne-ai tras spre Tine. A fost o zi în care ai ales să ne arăți că dragostea Ta pentru noi este atât de mare încât ai face totul pentru noi. Pentru mine, pentru cel ce citește acum versurile, pentru toți. 

Nu am meritat. O știi și Tu, o știu și eu. Dar ne-ai privit pe toți cu blândețe și iubire și ne-ai șoptit: vă iubesc, nu pot să vă las așa. 
O lume întreagă astăzi, se duce în pierzare, se depărtează tot mai mult de Tine. Ai observat? Suntem atât de egoiști. Ne omorâm unii pe alții, ne călcăm în picioare, ne rănim sufletele și ne transformăm singuri în bucățele apoi te învinovățim. 
E vina noastră, știu. Noi alegem păcatul, moartea și deznădejdea în loc să te alegem pe Tine, Dumnezeul iubirii și al sacrificiului, Cel ce stai cu brațele deschise și ne chemi și astăzi. 

”Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă.” 
Matei 11:28

Sunt spini pe cale, Doamne. Sunt oameni răi și lumea înebunește. Te văd aici, Iisus, îmi arăți palmele pironite de cuiele ce te-au străpuns cândva și plâng. 
Te apropii cu o privire blândă, ai un zâmbet pe față. Îmi șoptești la ureche: 
Știi ce sărbătoriți zilele acestea?
Da, răspund. Învierea Ta. 
Mă privești și continui să îmi vorbești cu aceeași duioșie în voce.
Am luat vina tuturor asupra mea, pentru ei ca să fie liberi. M-a durut. Dar i-am iubit și îi iubesc cu o iubire veșnică. Astăzi încă mai e timp. 
Dar, ce ai vrea ca ei să facă? te întreb.
Să vină la Mine, să își deschidă inima în fața Mea și să mă lase să fiu în centrul vieții lor. Vreau să le spun că îi iubesc, că îi aștept, fără rușine, exact așa cum sunt. 
Iisus?
Da? îmi răspunzi întrebător.
Mi-ai sădit flori în suflet și m-ai transformat în omul care sunt astăzi. N-am meritat, dar îți mulțumesc. Vreau să rămân mereu lângă Tine. 

Doresc ca în acest an de Paște, Domnul Iisus, Cel ce a murit pentru tine, Cel a cărui înviere o sărbătorim să intre și în inima ta și să îți sădească flori în suflet. Lasă-L să te atingă astăzi.

Friday, April 7, 2017

Ușa potrivită se va deschide exact la timp

Sursă imagine: Pinterest

Există anumite intersecții peste care dai în viață, intersecții la care te blochezi. Ajungi într-un punct în care nu mai știi ce ai de făcut, nu mai știi dacă trebuie să mergi înainte sau dacă ar fi mai bine să dai înapoi, poți să mergi la stânga sau la dreapta...

Uneori ți se pare că ai atât de multe uși deschise în față, că ai atâtea drumuri pe care ai putea să alergi liber, dar, aparențele sunt înșelătoare. Există o singură ușă. Ușa potrivită, cea care se va deschide exact la timp, nici mai devreme nici mai târziu.

Te încăpățânezi. Ai vrea să se deschidă totul acum, ai vrea să îți primești răspunsul, să îți potolești dorul măcar cu o gură rece de apă, dar, nu se poate. Nu e timpul tău. Așteaptă-ți ușa.

Încă o zi, Dumnezeu va face o cale. Dumnezeu va scoate un drum, va deschide o ușă. El poate. Acordă-i timpul de care are nevoie.

Există cărări la care ajungi și ți se pare că sunt pentru tine, că te așteaptă. Ele sunt frumoase și vii colorate, însă nu sunt ale tale. Nu e cărarea ta.

Dumnezeu zice, să aștepți în tăcere. Atunci când alegi să mergi pe o ușă ce nu îți este destinată te poți pierde, riști să te rănești. Nu te grăbi.

Poate aștepți astăzi un răspuns, poate ți s-a deschis o ușă sau poate ți-ai dori să se deschidă una. Și eu am fost ca tine, tocmai de aceea vreau să îți spun să nu îți faci griji. Lasă-l pe Dumnezeu să rezolve problema ta, El poate face o cale, El poate da trecere.

Ușa ta se va deschide la timpul potrivit, timpul ales de Dumnezeu. Nu te poticni la alte uși, nu te alarma, nu dispera. Dumnezeu e în control. Ce e al tău e pus deoparte. 

Sunday, April 2, 2017

Ia loc. Hai să vorbim!

Sursă imagine: Pinterest

”Ia loc. Hai să vorbim!
Dumnezeu.”

Așa suna mesajul peste care am dat într-o zi și nu am putut să îl ignor. Zicem adesea că Dumnezeu nu stă de vorbă cu noi, însă nu îi dăm oportunitatea să o facă. 

Ai stat astăzi de vorbă cu Dumnezeu? 
Poate a avut ceva să îți zică. Ți-ai început ziua, ai deschis ochii, ai mers încotro a trebuit să mergi, te-ai întâlnit cu oameni, ai schimbat câteva vorbe cu ei și poate chiar le-ai zâmbit. Lui Dumnezeu i-ai adresat măcar un cuvânt?

Ai fost implicat în activități și te-ai îndreptat într-un final spre casă, obosit. Te-ai gândit să mergi să te odihnești. 

În tot acest timp Dumnezeu te-a așteptat. A stat lângă tine, în tăcere. Te-a privit tăcut, a zâmbit când te-a văzut fericit, s-a întristat când te-a zărit mai trist și a așteptat. Dumnezeu a vrut să vorbească cu tine astăzi, ai vorbit cu El?

Poate că da, poate că nu. Dar știi ceva? Știu că e târziu, este ora 22, iar mâine e luni, te trezești devreme, dar, cred că Dumnezeu vrea să îți zică ceva:

Ia loc. Hai să vorbim. 
Te aștept,
 cu drag, Dumnezeu.