I-ai dat atât de multe șanse lumii

Poate că a venit momentul să fii sincer cu inima ta. I-ai dat atât de multe șanse lumii. Te-ai agățat de oameni, de vise, de lucruri. Te-ai agățat de banii tăi, de cariera ta, de familia ta. Te-ai agățat de toți acei care ți-au făcut promisiuni, în ciuda trădărilor altora. Te-ai agățat cu disperare de cine ai vrea să fii sau de cine ești. 

I-ai dat atât de multe șanse lumii acesteia și de prea puține ori ai fost cu adevărat fericit. De prea puține ori inima ta a primit acel ceva după care tânjea de fapt. Ți-ai spus de multe ori că totul în această viață este deșertăciune și goană după vânt. Sufletul tău o știe, o știi și tu. Știi și tu că de fapt nu ești împlinit. Nu ești întreg. 

Suflet drag, astăzi Dumnezeu te cheamă, îți cere și El o șansă. Dumnezeu vrea și El o șansă din acele mii pe care le-ai acordat tuturor și peste tot. Dumnezeu vrea și El o șansă la inima ta. Promite să nu te rănească, să îți rămână mereu credincios. Promite să te iubească și să te facă întreg. El vrea să umple acel gol din inima ta. Acel gol care există în sufletul tău, despre care știi foarte bine că nu îl poat umple nici oamenii, nici lucrurile, nici măcar tu, ci numai El. 

Dumnezeu promite că în El îți poți găsi cu advărat identitatea, pacea și bucuria după care tânjești. Nu te-ai săturat oare să tot trăiești pentru nimic? Nu te-ai întrebat niciodată unde te va duce această viață când totul se va termina aici jos?

Oare chiar nu poți să vezi, că sufletul tău are nevoie de mai mult decât de o mâncare bună, de un vin bun, de niște haine stilate sau de cele mai noi mașini? Oare chiar nu poți să vezi că cariera și banii nu îți hrănesc sufletul? Chiar nu înțelegi cât de gol ești fără Dumnezeu?

Poate că a venit momentul să îți întorci privirea înspre Dumnezeu, înspre cer. Poate că a venit momentul suflet drag, să te întorci acasă la Tatăl care te așteaptă chiar în prag cu brațele deschise. Și cine știe, dacă nu cumva, asta e ultima chemare pe care El ți-o face?

Te-a chemat de atâtea ori, prin atâtea moduri. De atâtea ori ți-a spus Dumnezeu cu o voce blândă că te iubește, că a dat totul pentru tine, pe Fiul Său, Isus Hristos, pe cruce. De atâtea ori a așteptat răbdător ca tu să îi adresezi măcar niște cuvinte. De atâtea ori ți-a vorbit inima Lui încercând să îmbrățișeze inima ta. 

Când oamenii te-au părăsit și ai plâns, El era acolo. Și voia să te mângâie, dar nu l-ai lăsat. 

Când viața ți-a fost grea, El era acolo. A vrut să îți vină în ajutor, dar l-ai împins cât mai departe.

Când tu erai plin de fericire pentru reușitele tale, El era acolo. A vrut să se bucure alături de tine și să îți spună cât de multe victorii puteți avea împreună, dar nu ai avut loc de El și nici timp. 

Și astăzi, se îndreaptă din nou Dumnezeu spre inima ta. El continuă să îți șoptească că degeaba te rogi, dacă nu îl lași cu adevărat să se implice, dacă nu ceri voia Lui. Degeaba te rogi dacă un zid de despărțire este pus între tine și El, de toate păcatele tale. Degeaba te rogi, dacă continui să trăiești de parcă Dumnezeu nu ar exista în viața ta. 

Poate că a venit momentul să îi spui da lui Dumnezeu cu adevărat. Să spui da, Doamne, sunt aici și doresc ca Tu să vii în inima mea și să îmi schimbi viața. Doresc să călătoresc alături de Tine. I-am dat lumii multe șanse și tot ce mi-a oferit a fost o pură amăgire. Astăzi îți dau și Ție o șansă, primește-mă și arătă-mi ce ai Tu de oferit. Doamne, vreau să fiu curățit de păcatele mele, de tot ce mă apasă pe suflet. Îți mărturisesc cât sunt de păcătos și vreau să primesc iertarea datorită faptului că Domnul Isus a murit pentru mine. 

Nu mai vreau să trăiesc pentru lumea aceasta, pentru toate aceste lucruri trecătoare, ci vreau să trăiesc cu Tine. Pentru cer. Pentru veșnicie.

Astăzi Dumnezeu te cheamă și te așteaptă. Nu îl refuza..e poate ultima strigare.

Sursă imagine: Pinterest

Unul dintre voi trebuie să se dea jos

Nu știu dacă ai auzit de filmul War Room, dar oficial, este filmul meu preferat. Una dintre replicile ce îmi place atât de mult din film spune ceva de genul acesta: Nu este loc pe tronul inimii tale și pentru tine și pentru Dumnezeu. Unul dintre voi trebuie să se dea jos. 

M-am tot gândit la acest aspect. Nu-i așa că de multe ori ne urcăm pe tronul inimii noastre iar mai apoi îi spunem lui Dumnezeu că vrem de fapt ca El să conducă? Numai că nu îi dăm voie deloc. Apoi începem să ne întrebem ce nu merge bine, de ce Dumnezeu tace, de ce nu intervine.

Dragă suflet, a venit momentul să te dai jos de pe tronul inimii tale și să îl lași pe Dumnezeu să își facă treaba. Nu, nu puteți fi amândoi acolo. Tu tragi înspre lume, înspre pofte, înspre minciună și păcat. Tu mergi înspre văi adânci și te hrănești cu iluzii. Ți se pare că tot ce zboară se mănâncă și răstălmâcești de multe ori cuvântul Lui.
Te uiți la lume, la ziduri, la oameni. Te uiți la neajunsuri. Te uiți la tot ce lumea aceasta are de oferit și vrei să guști și mai mult din plăcerea ei.
Vrei ca totul să meargă bine. Vrei bani, mașini, vrei de toate. Tu nu ai loc de Dumnzeu în inima ta.

Dragă suflet, a venit momentul să te predai. Nu, drag suflet. Dumnezeu nu vrea ce vrei și tu. Dumnezeu vrea să te facă să crești, să fii asemeni Lui. Dumnezeu vrea să facă din tine un om cu caracter. Un om puternic. Un om care poate să ierte, să iubească, să dețină autocontrol. Un om care poate să aibă milă și bunătate, smerenie și facere de bine. Un om care să fie plin de pace și de bucurie. Un om plin de credință într-un Dumnezeu atotputernic.
Dumnezeu te cheamă la sfințire, la a te pune deoparte pentru cer.
Da, este adevărat. Pământul are ceva aparte. Și da, ar fi frumos să ai de toate. Dar știi ceva? Totul e trecător. Și poftele trec. Faci sex și nu îți este de ajuns. Mânânci și nu te saturi. Cumperi lucruri și nu te poți opri.
Banii îți amărăsc sufletul și oricât de mult ai câștiga, tot îți mai trebuie. Minciuna se împânzește pe lângă tine și nu te mai lasă să trăiești. Chiar nu îți dai seama, că toată împlinirea pe care această lume o oferă e doar o iluzie?  O goliciune urâtă îmbrăcată într-un costum frumos scos la vânzare?
Chiar nu îți dai seama că inima ta tânjește după mai mult decât atât?

Drag suflet, ai fost creat pentru cer. Ai fost creat pentru o altfel de împlinire. Pentru viața eternă. Pentru Paradis.Pentru Dumnezeu. Nu te mai pângări și alege să trăiești pentru El. Dă-te jos de pe tronul inimii tale și lasă-L pe Dumnezeu să îți schimbe inima și viața, să facă din tine, ceea ce ai fost menit să fii.

Sursă imagine: Pinterest

Nici o stea nu se zărește

Este noapte. Îmi ridic privirea și mă uit pe fereastră. O eclipsă de lună. Cum reușește luna să fie atât de spectaculoasă de fiecare dată când apare? Chiar și când o vezi pe un sfert, ea tot frumoasă e. De parcă ar fi mereu pregătită pentru a străluci.

Mi-aș dori să fiu și eu ca ea. Să fiu în stare să strălucesc de fiecare dată, însă nu reușesc. Cad. Mă frământ. Mă îngrijorez. Plâng. Obosesc. Mă pierd. Uneori am nevoie de pauze. Dar cine poate lua o pauză de la viață?

Privesc luna. Astăzi cerul este înnorat. Nici o stea nu se zărește. Totuși, ceva acolo strălucește cu putere. Mă uit cu atenție. Îmi doresc să strălucească pentru mine. Îmi doresc să aud vocea lui Dumnezeu venind din cer în ecouri înspre mine spunându-mi: sunt aici pentru tine. Dar afară e liniște. Pe stradă nu e nimeni la această ori și nici măcar un sunet slab nu e scos. 

Oftez. Aș fi vrut ca astăzi să fiu învingătoare. Aș fi vrut...dar nu am fost. Mă gândesc că Dumnezeu e atât de minunat. Întreaga natură i se supune. Mă gândesc la planeta Pământ, ce mici suntem în comparție cu tot ceea ce se află în Univers. Îmi aduc aminte că Dumnezeul acestui Univers se gândește la mine și îmi știe fiecare tresărire. 

A gândit în cele mai mici detalii, totul. Eu nu pot înțelege Universul. Și dacă mintea mea e prea mică ca să priceapă Universul, cum oare aș putea să îl înțeleg pe Cel ce l-a creat?

Îmi dau seama acum că Dumnezeu e în controlul vieții mele, cunoaște toate detaliile și știe ce face. Și totuși, parcă mi-aș dori să se grăbească cu rezolvarea la tot ceea ce îi cer.

Dacă ești treaz acum, dacă nu poți dormi datorită tuturor problemelor care se țin ca scaiul de tine, lasă-mă să îți amintesc că Dumnezeu e în control. Poate că nu-i auzi vocea și nu-L simți lângă tine, dar El cunoaște tot ceea ce se întâmplă în viața ta, și nu va întârzia. Poate că timpul tău nu e și timpul Lui, și îți este greu să aștepți, dar și când va lucra, ce minunat va fi!

Ai încredere în Dumnezeul care a creat Universul în cele mai mici detalii, El chiar știe ce face. Și dacă acum tace în dreptul tău, cu siguranță asta face parte din planul Lui minunat pentru tine.

Sursă imagine: Pinterest

Sufletele noastre când se privesc în oglindă

Momente. Trăim în momente, respirăm în secunde și visăm în anotimpuri. Nimic nu e prea sigur. De fapt, tot ce avem este acum. Cândva, mi se părea că avem infinitul, dar nu îl avem. Nu avem decât un moment. Poți să iubești chiar acum? Poți să spui chiar acum că s-a meritat călătoria? 

Da, știu că lucrurile nu au fost chiar așa roz precum ai vrut tu să pară. De fapt, recunoaște-o, lucrurile nu au fost roz deloc. Da, ai râs, ai dansat pe timp de noapte și apoi ai plâns. Da, ai iubit și ai iertat și ai iubit și ai iertat, și apoi ai urât și ai urât. Da, ai creionat lumini și culori peste tot, te-ai dat în carusele de o mie de ori și ai zis că trăiești. Dar oare, oare asta să fi fost tot? Tot ce contează?

Momentele...momentele fug de tine. Fuge timpul. E ca un bătrân cu barbă lung, iscusit și miștocar ce te tratează mereu cu neseriozitate și râde de tine. Îți fură clipele, una câte una și apoi te face să crezi că a fost ideea ta. Oh, sau poate chiar a fost. Nu ai vrut tu să stai cu orele la lucru în goana după bani? Nu ai vrut să lenevești mai mult în pat cu gândul că tot timpul din lume e al tău și de data aceasta te vei odihni așa cum trebuie? 

Nu ai vrut tu să rupi legătura cu trecutul, cu prezentul și să începi a alerga cât mai în grabă după un viitor imprecis, necunoscut și aproape inexistent?

Cum? De fapt tu nu ai vrut să trăiești cu gândul la viitor, într-o goană continuă după ceva, fără să te bucuri de nimic pe parcursul călătoriei? Oh...dar așa dădeai impresia.

Să revenim. Momente. Trăim în momente, respirăm în secunde și visăm anotimpuri. Nimic nu e prea sigur. De fap, nici măcar noi nu suntem prea siguri. Știi, trupul acesta de carne? E chiar fragil. Fragil rău. Dă o mașină peste tine și te-ai dus. Te îmbolnăvești și într-o fracțiune de secundă totul se schimbă, viața ta s-a dus. Da, suntem chiar fragili. Oh, ce bine că avem un suflet. Acesta va trăi veșnic. Dar oare... mă întreb, sufletele noastre când se privesc în oglindă văd ceva frumos sau văd monștri?

Pentru că mi se pare că în ultima vreme lumea e plină de oameni ce poartă monștri în suflet. Oh, și de la o vreme au început să iasă pe afară, să viziteze lumea și să o transforme într-o tenebră a morții. 

Cum era cu momentele?

Da, de fapt, poate că a venit momentul să nu mai trăiești doar pentru mâncare și băutură, doar pentru egoul tău și poate a venit momentul să nu te mai enervezi atât, să nu mai răbufnești și să nu mai lași monștrii din tine să iasă afară și să afecteze tot ceea ce este în jur. Acum e momentul să privești în oglindă și să o iei de la capăt. Și tu poți fi un om bun. 

Dacă te-ai opri puțin, dacă ai vedea că timpul îți fură clipele și că astăzi este posibil să fie tot ce ți-a mai rămas...dacă ai înțelege cât de importantă este familia ta, cea care te iubește și e lângă tine; și dacă ți-ai folosi inima pentru a iubi și a scoate cuvinte frumoase pe gură, și nu pentru a urî și a te venera pe tine poate că atunci ai vedea toate luminile pâlpâinde din sufletele altora ce se luptă să facă lumea un loc mai bun. 

Sursă imagine: Pinterest

Undeva, cândva, pentru totdeauna

S-ar putea ca mâine să mă uiți. Tu nu știi încă, dar va veni o zi în care umbrele timpului se vor așeza încet peste mine, peste tine. Și atunci mă vei uita. Vei uita că cândva am râs împreună, am făcut planuri împreună, am creionat lumea în culori împreună.

Tu nu știi încă, dar într-o zi eu voi pleca, tu vei pleca și de acolo totul va începe să se strice.

Mâine, s-ar putea să îmi uiți surâsul, iar eu ție chipul. Mâine, toate vorbele pe care le-am rostit cândva, fiecare promisiune și orice cuvânt, toate vor fi în zadar, pentru că timpul se va așterne peste ele și vor fi uitate.

Știi, amintirile acelea prețioase, cele cu țineri de mână, cu plânsete, cu râsete, cu nebunii și pozne, vor dispărea subit peste noapte de parcă nici nu au fost iar în locul lor va rămâne o durere amară și un strigăt mut, asurzitor dar neauzit și nebăgat în seamă.

S-ar putea ca mâine lumea pe care o știam noi să nu mai existe și totul să se schimbe într-o clipită. S-ar putea să îți uit privirea și glasul. Iar tu, tu mă vei uita pe mine. Vei uita că am existat. Curând voi deveni o simplă amintire pusă într-un cufăr undeva departe, închisă cu un lacăt și lăsată acolo, în singurătate.

Mâine, locurile ne vor plânge și orașele își vor aminti de noi, de râsetele noastre, de visele noastre și de pașii pe care i-am parcurs de atâtea ori pe atâtea străzi. Și poate că cerul își va aminti povestea noastră și prietenia ce ne-a unit.

Undeva, în depărtare se aude un cântec trist. E pentru noi. E despre noi. Despre tot ce a fost și nu mai este.

Știi, o să cam doară. Da, atunci când eu am să plec și tu ai să pleci, o să doară. Apoi o să treacă. Inimile noastre au să tacă. Au să urmeze clipe lungi de tăcere și poate tu ai să reapari la ușa mea. Dar nu, nu va mai fi deloc la fel.

Mâine e posibil să plouă. Pentru că și cerul plânge câteodată, pentru oameni, pentru poveștile pline de durere și de dragoste abandonate de-alungul timpului.

S-ar putea ca mâine să mă uiți. Dar nu-i nimic, și eu te voi uita. Și apoi ne vom vedea amândoi de drum ca doi necunoscuți. Ne vom vedea amândoi de drum, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic niciodată.

Numai că s-a întâmplat și s-a ștampilat pe niște inimi, undeva, cândva, pentru totdeauna.

Scrisoare către oamenii ce au fost în viața mea, s-au agățat de sufletul meu și apoi au plecat.

Sursă imagine: Pinterest

Iubind, te vindeci

Toți pornim de undeva în această viață. Ni se spune că suntem egali, încă de când suntem mici. De pe la grădiniță, începem să ne ținem de mâini și să ne jucăm împreună. Învățăm să îl privim pe celălalt cu bunătate și respect, învățăm să ne împărțim jucăriile și să ne comportăm frumos. Acesta este primul pas pe care îl facem într-o societate. Undeva pe drum, ceva se pierde. În călătoria pe care o facem pe acest Pământ, în trecerea noastră de la copii către oameni mari ceva se schimbă.

Mă uit la oamenii din jurul meu cu gândul că și ei au fost cândva copii și mă întreb ce s-a întâmplat; Ce poate să schimbe viața unui om atât de radical încât un suflet cald, naiv de copil să se transforme într-un sloi de gheață?

Un singur cuvânt le poate cuprinde pe toate: durere. Omul învață ce este suferința. Omul, o ființă plăpândă cu prea multe speranțe, prea multe vise și prea multe sentimente se transformă într-o stană de piatră, mai rece decât gheața, mai amară decât pelinul, mai tare ca stânca...

Și totuși, de ce? De ce îi este omului dat să cunoască durerea? De ce nu pot lucrurile să rămână la stadiul acela de naivitate și frumusețe? Prea multe ”de ce-uri” și prea puține răspunsuri. Poate că într-o zi, Dumnezeu ne va răspunde la toate întrebările...

Omule, știu că doare, dar nu lăsa ca inima ta să se stingă, nu îți lăsa sufletul să fie acoperit de ură, de deznădejde și de răceală. Iubește, chiar dacă doare.

Iubirea te înalță, iubirea zidește. Iubind, te vindeci pe tine și îi zidești pe alții. Nu renunța la iubire, nu renunța la inima ta.

Astăzi, e o altă zi, în care ți se dă șansa să iubești.

Sursă imagine: Pinterest

Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți

”Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” 

Matei 22:39

Isus a lăsat iubirea pentru semenii noștri ca pe o poruncă. Nu a zis ceva de genul: știți, dacă vreți puteți să încercați să vă iubiți aproapele. Nicidecum. Isus a zis: să îi iubim. Pur și simplu. 

Sună frumos să poți să iubești pe cineva ca pe tine însuți. Însă de multe ori este tare greu, uneori chiar imposibil. 

Cine este aproapele nostru?

Este ușor să iubești persoanele drăguțe. Acele persoane care sunt mereu cu zâmbetul pe buze, vorbesc frumos cu tine și sunt gata să îți sară în ajutor. Vrei sau nu, îți vine pur și simplu să le iubești.

Dar cum rămâne cu vecinul morocănos ce stă gard în gard cu tine? Sau omul de pe stradă care nici măcar nu te cunoaște dar îți aruncă niște priviri urâte, de parcă îi vine să te mânânce cu totul; Cum rămâne cu cel din trafic, cel care nu respectă regulile și te predispune la ciocniri? Cum rămâne cu vânzătoarea nepoliticoasă care îți vorbește urât și îți aruncă priviri mânioase ori de cât ori te vede, ca și cum tu ai fi vinovatul pentru zilele ei proaste?

Cum rămâne cu cel care te nedreptățește?

Când Isus îți spune să îți iubești aproapele nu sare peste acești oameni. Isus nu lasă nici măcar pe unul din ei afară. El se referă la toți. Adică vrei să spui că trebuie să îi iubesc și pe criminali, și pe hoți și pe cei ce fac rău? Da. Exact asta vreau să spun. Pe toți. 

Cum trebuie să îi iubești?

Ca pe tine însuți. Adică cum? Aruncă o privire în 1Corinteni 13.

Dragostea este îndelung răbdătoare. Vrei să spui că trebuie să rabd când cineva mă tot supără, mă tot jignește?! Da, rabdă. 

Dragostea este plină de bunătate. Trebuie să fac bine inclusiv celor ce mă privesc urât și se comportă urât cu mine? Da.

Dragostea nu pizmuiește. Cum? Adică să nu am invidie față de nimeni? Nici măcar puțin? Nici măcar atunci când unii au totul și eu mă chinui de pe o zi pe alta? Nu, nici măcar atunci.

Dragostea nu se laudă. Stai, stai așa. Cum adică dragostea nu se laudă? Ce are dacă mă laud puțin? Nu fac rău nimănui.  Ba, da, faci. Cu ce motiv te lauzi? Nu ca să îi arăți aproapelui tău, ceea ce tu ai și el nu are? 

Dragostea nu se umflă de mândrie. Asta înseamnă că trebuie să am o atiudine de smerenie față de aproapele meu? Da.

Dragostea nu se poartă necuviincios. Nu știu despre ce vorbești. Eu mă comport frumos tot timpul. Dar atunci când ridici tonul? Atunci când bârfești și spui cuvinte urâte despre vecinul tău? Atunci când în loc să vorbești politicos, respectuos tu de fapt înjuri și blastemi? 

Dragostea nu caută folosul său. Când caut eu folosul meu? Eu chiar ajut oamenii, eu chiar fac fapte bune. Cum rămâne cu zilele în care cineva îți cere ajutorul și îl refuzi pentru că ți-e lene până să duci și gunoiul; Cum rămâne cu zilele în care știi că fâcând ceva, superi pe cineva dar continui să o faci, pentru că așa îți cere eul tău; Cum rămâne cu zilele acelea în care se aude peste tot, eu vreau așa, eu așa, eu așa?

Dragostea nu se mânie. Asta chiar e culmea. Nu am cum să nu mă mânii. Trebuie să mă enervez măcar puțin. Nu, nu trebuie. 

Dragostea nu se gândește la rău. Deloc? Vrei să spui că nu am voie să doresc răul aproapelui meu? Adică să nu sper să se împiedice de ceva, să se îmbolnăvească, să pățească ceva? Dar ce spui de momentul ăla când sunt așa de nervos încât îmi vine să îi trag una, nici măcar asta? Nu, niciodată.

Dragostea nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr. Adică dragostea e morală? 

Dragostea acoperă totul. Stai așa. Vrei să spui că trebuie să acopăr greșelile altuia? Păi cum. E vina lui, să plătească. Asta i se cuvine. Dragostea acoperă.

Dragostea crede totul. Ce vrei să spui? Trebuie să nădăjduiesc în bine?

Dragostea suferă totul. Serios? Cum să spui așa ceva? Nu, nu voi suferi din cauza altora. Asta nu e dragoste. Ba da, este.

Dragostea nu va pieri niciodată. 

Și acum, după ce ai înțeles cum vrea Isus ca tu să iubești, poate vei spune că e complet nedrept, că e imposibil, că nu se merită. Ei bine, poate că ai dreptate. Dar oare, Isus nu te-a iubit și nu te iubește la fel pe tine?

De fapt, iubind așa pe aproapele tău, tu iubești pe Dumnezeu. 

Știu, e o iubire ideală, greu de pus în aplicare. Dar dacă îți pleci genunchii în fiecare zi și ceri dragoste de la Cel ce este sursa dragostei, Dumnezeu, vei învăța să iubești chiar și oamenii care sunt tare greu de iubit.

În final, te las cu un gând care sper să îți dea de meditat. Lumea e plină de oameni care sunt greu de iubit, iar tu ești unul dintre ei.  Pe această temă vom discuta în articolul următor, așa că dacă sunteți curioși rămâneți pe aproape.

P.S. În tot ce scriu, mă includ și pe mine. Să nu crezi că mesajul îți este adresat doar ție. Mesajul îmi este adresat și mie. Cu toții avem nevoie să învățăm să iubim.

Sursă imagine: Deviantart

Trece Isus din Nazaret

”Când a auzit norodul trecând, a întrebat ce este. I-au spus: Trece Isus din Nazaret. Și el a strigat: Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine! Cei ce mergeau înainte, îl certau să tacă, dar el țipa și mai tare: Fiul lui David, ai milă de mine! 

Isus S-a oprit, și a poruncit să-l aducă la El, și după ce s-a apropiat, l-a întrebat: Ce vrei să-ți fac?

Doamne, a răspuns el, să-mi capăt vederea. 

Și Isus i-a zis: Capătă-ți vederea. Credința ta te-a mântuit. ” Luca 18: 36-42

Poate te-ai întrebat și tu măcar o dată, cum ar fi dacă Isus ar trece pe lângă tine, cum ar fi dacă s-ar opri în dreptul tău și ți-ar pune această întrebare: Ce vrei să îți fac?

Astăzi, Isus nu mai trece pe pământ, nu ca și om. Însă El este înălțat la ceruri, El, Dumnezeu, ce șade la dreapta Tatălui și mijlocește pentru tine, este preocupat de viața ta, de dorințele tale și de nevoile tale, dar mai mult decât atât, El este preocupat de sufletul tău. 

Astăzi, fizic El nu mai este vizibil, însă continuă să treacă pe lângă tine. Întrebarea este, strigi tu după El?

Orbul nu putea să vadă. Dar nici nu era nevoie. Nu era necesar ca Isus să fie văzut cu ochii de carne, căci credința nu are nevoie de ochi de carne ci de o inimă nădăjduitoare. Orbul a întrebat ce este. I-au spus: Trece Isus din Nazaret. 

Și atât i-a trebuit pentru ca inima lui să tresalte și să strige după ajutor. Orbul nu putea să îl vadă pe Isus, nu știa nici măcar pe unde stătea Isus prin mulțime, dar știa că Isus este acolo și acest lucru îi era de ajuns. Dintr-o dată nimic altceva nu a mai contat pentru el, doar Isus și întâlnirea lor. Orbul voia să ajungă în contact cu Isus. Chiar dacă oamenii au început să îl certe să tacă el nu s-a oprit. Ai crede că după ce cineva te ceartă și se ia de tine, taci din gură și îți vezi de ale tale. Însă el nu a făcut așa. Știa că aceasta este șansa lui, poate singura șansă pe care o are, așa că a început să strige și mai tare. 

Rezultatul?

Isus, s-a oprit. Isus l-a auzit. Putea El să treacă nepăsător pe lângă acest orb? Nu, pentru că fusese chemat. Fusese rugat. Pentru că El este milostiv și îndurător. Isus s-a oprit, a poruncit ca să-l aducă la El, și s-a apropiat de orb, l-a întrebat: Ce vrei să îți fac?

Prieten drag, astăzi, Isus trece prin mulțime. Nu îl poți vedea cu ochii aceștia de carne, dar îl poți atinge cu inima. Nu ai vrea astăzi să îl strigi? Să strigi și tu ca orbul, Isus, ai milă de mine? 

Prieten drag, astăzi Isus trece prin mulțime. Tu nu îl poți vedea, dar încearcă să îl auzi, întrebarea Lui pentru tine este: Ce vrei să îți fac?

Și poate că ai mai multe probleme și nevoi în care vrei ca El să intervină, poate că ești cuprins de panică și de îngrijorări, poate ți-ai pierdut credința și drumul sau poate ești bolnav, oricare din acestea ar fi, Isus trece pe lângă tine și vrea să intervină. Cere-i. Dar, mai știi ceva? La fel ca și orbului, Isus vrea să îți dea mântuire. Așa că hai la El. Deschide-ți inima larg și cheamă-L la tine. 

Trece astăzi Isus pe lângă tine, nu refuza șansa de a te întâlni cu El, e poate ultima ta șansă.

Acel orb a știut că e necesar să se întâlnească cu Isus. A făcut totul pentru ca această întâlnire să fie posibilă. Nu ai vrea să te întâlnești și tu cu Isus, Domnul?

Sursă imagine: Pinterest

Oamenii fericiți privesc spre cer

În lume sunt necazuri. Există oameni care suferă de boli incurabile, există oameni care nu au ce pune pe masă, există oameni care nu au unde să își pună capul seara pe pernă și dorm afară în frig. Sunt oameni care deși merg la serviciu și câștigă bani pentru pâine, trăiesc de pe o zi pe alta. 

Și desigur, există oameni care au de toate dar sunt nemulțumiți pentru că vor mai mult, pentru că nu au la fel de mult ca cei de lângă ei.

Se zice că banii nu aduc fericirea, și bine se zice. Se zice că dragostea te face fericit, asta până când apar certurile și neînțelegerile. Se zice că fericirea e ascunsă în lucrurile mărunte. 

De spus, se spun multe, dar hai să fim sinceri. Pe o scară de la 1 la 10, dacă ar fi să îți evaluezi fericirea, cât de fericit ești de fapt? 

Ești fericit? 

Și poate că ești fericit astăzi pentru că ți-a mers bine. Dar poți spune că ești fericit atunci când afară plouă, când rămâi fără bani, când te lasă mașina în mijlocul drumului și nu îți sare nimeni în ajutor?

Poți spune că ești fericit atunci când persoana pe care o iubești te respinge și cardul tău bancar e gol?

Dar când ești bolnav, pe un pat de spital? Sau când facturile și datoriile se țin ca scaiul de tine?

Oamenii vor să fie fericiți, se prefac că sunt fericiți, încearcă să fie fericiți, au câteva momente de fericire, dar adevărul este că oamenii în marea majoritate a timpului nu sunt fericiți. 

Da, am văzut și eu sutele de poze de pe Instagram și Facebook cu fericirea unora și chiar cu fericirea mea. Dar, apoi mi-am pus o întrebare. Era aceea fericirea? Pentru că fericit ești în momentul în care chiar trăiești, și știi ceva? În acel moment nu ai nevoie să te fotografiezi, nu ai nici timp pentru așa ceva. Pentru că în acel moment pur și simplu te bucuri de viață. 

Dragii mei, voi cei care îndrăzniți să visați la fericire, amintiți-vă de Dumnezeu. De ce? Pentru că undeva printre toate aceste ”se zice” există unul cât se poate de real. Acel ” se spune că dragostea aduce fericirea.” Da, fericirea se găsește în dragoste, dar nu în orice fel de dragoste, ci în dragostea pe care Dumnezeu o arată față de noi.

De fapt, e destul de simplu, trebuie mers direct la sursă nu-i așa? Dacă vrei apă mergi la izvor. Dacă vrei fericire mergi la sursa fericirii, care este Dumnezeu. 

Oamenii fericiți au necazuri. Oamenii fericiți au zile proaste. Oamenii fericiți au căderi. Dar ei știu că fericirea lor este ancorată în dragostea lui Dumnezeu. Ei știu că bătăliile se poartă pe genunchi, că soarele răsare iarăși după noapte și că toate sunt trecătoare. Oamenii fericiți știu că inimile frânte sunt mai frumoase pentru că ele învață să lege răni, învață iubirea. 

Știi ceva?

Oamenii fericiți privesc spre cer la sursa de fericire, la Dumnezeu și își înnoiesc puterea. Vrei și tu să fii fericit? 

Privește cerul, privește la Dumnezeu!

Sursă imagine: Pinterest

Noaptea, când stelele sclipesc...

E o noapte caldă de vară și greierii cântă. Un sentiment lin și ușor coboară, ajunge până la inima mea și pare că vrea să îmi spună să iau o pauză de la zgomotul produs de lume. 

De fapt ce e viața?

Nu cumva e acel ceva pe care uităm să îl mai băgăm în seamă din cauza grabei noastre prin toate lucrurile?

Se aud greierii și stelele scânteiază. Mă întreb, oare ce face Dumnezeu acum...

Se zice că lucrurile simple și mici sunt de fapt cele mai frumoase, oare de ce le împingem în cel mai îndepărtat colț al inimii noastre? De ce lăsăm lumea, zgomotul și graba să strice tot? 

Hai să o luăm o pauză. Tu și cu mine. Aici și acum. Pentru cine vrea să asculte, se aude liniștea nopții și cântecul greierilor. Pentru cine vrea să vadă, afară se întrezărește cerul plin de stele și de vise. Pentru cine vrea să creadă, dincolo de toate, undeva de foarte aproape, Dumnezeu încă zâmbește și face chemări la credință. 

E o noapte caldă de vară și greierii cântă. Eu stau în casă cu geamul deschis și îi ascult. Mă întreb oare, cântecul lor poată să ajungă și până la inima mea?

Mă întreb oare, liniștea de afară poate ajunge până la mine?

Un sentiment lin și ușor coboară, intră pe geam, ajunge până la sufletul meu și pare că îmi șoptește încet la ureche: da. 

Cât timp există un astăzi oprește-te din alergare, ascultă liniștea nopții, ascultă cântecul greierilor, ascultă inima lui Dumnezeu și lasă-ți sufletul să creadă și să viseze, căci noaptea, când stelele sclipesc, totul e posibil.

Sursă imagine: Instagram