Versetul zilei

Monday, October 26, 2020

M-aș duce undeva

Sursă imagine: Pinterest

Plecată după vată pe băț, înghețată și ceva colorat. 
Mă întorc repede.
Nu mă mai întorc.

M-aș duce undeva. Aș lua câteva haine la nimereală din dulap și aș cumpăra un bilet către o destinație oarecare. M-aș urca într-un tren și m-aș pierde în gânduri. Aș rosti o rugăciune în care m-aș confesa și în confesiunea mea aș spune că m-am săturat de lumea aceasta haină. O lume în care ți se ia și haina de pe tine, nu din nevoie ci din pură răutate. O lume în care adevărul moare și oamenii mor odată cu el. 

Aș fugi de locurile în care sufletele sunt înghețetate și inimile tot mai împovărate. Aș fugi de oamenii lacomi și avizi care se gândesc numai la ei. Aș fugi până și de mine. 

M-aș duce într-un loc în care nu am mai fost, dar la care visez și de care îmi e dor uneori. Într-un loc unde e pace și lumină, iar întunericul nu poate nicicum să ajungă. 

Aș lua o pauză de la pământ dacă aș putea, o pauză lungă, o pauză chiar de-o viață. M-aș duce acasă. Acolo unde nu e amar, nu e durere, nu e nici ură și nici scârbă. Acolo unde sunt doar lucruri frumoase care însuflețesc și dau viață. Nu, nu e un loc secret, e doar un loc îndepărtat. E locul pe care Dumnezeu ni-l păstrează. 

Aș lua o pauză de la lume și m-aș împrieteni mai mult cu Dumnezeu, într-un final, când tragi linie, El e îți e cel mai bun prieten și singurul ajutor de nădejde. El e Cel care urmărește binele tău și prosperitatea ta sufletească. El e Cel care te iubește necondiționat. Mai bine decât lângă El nu e niciunde. 

Saturday, October 24, 2020

Și, aproape de fiecare dată o cred.

Sursă imagine: Pinterest

Inima mea uneori o ia pe cărări străine. Se decide de nebună să fugă de acasă, deși își cunoaște identitatea și vocația. Eu fug pe urmele ei, încerc să o prind în pumnii goi și să o aduc spre locul în care ar trebui să se afle, dar de prea puține ori se lasă găsită. Îi place să se ascundă. Aruncă câteva vorbe în grabă și mai apoi evadează. Se ascunde de ea însăși, de lume, de Dumnezeu. De fiecare dată când reușesc să dau de ea, sângerează. Îmi spune că regretă amarnic ce a făcut și că nu dorește să se mai întoarcă pe acele cărări străine. Și, aproape de fiecare dată o cred. Pun accent pe aproape, pentru că de la o vreme am învățat să o cunosc mai bine și să nu mai iau drept bun chiar tot ce îmi spune. E adevărat că e inima mea, e parte din mine, și totuși, e atât de înșelătoare! 

Din când în când îi pun adevărul în față și o las să se confrunte cu el. Numai adevărul o pune la punct. E acel moment în care își deschide ochii și începe să vadă ceea ce înainte nu a văzut. Faptul că, sentimentele ei nu sunt tot. Tot zbuciumul din ea e înșelător și tot amarul vieții e capturat în ea chiar și atunci când viața nu mai e amară. Inima poartă cu sine toate cicatricile și rănile din trecut și din prezent, și, de ar ști ce-i rezerva viitorul și pe ce poteci o să mai calce, le-ar mai purta și pe cele viitoare. Probabil de aceea fuge de acasă. De fapt, tot ce știe e să fugă. Dar am de gând să mă transform într-un paznic pe timp de zi și pe timp de noapte și să îi spun cu o voce blândă, însă fermă: oriunde ai fugi, să știi că fugi degeaba. 

Pentru inimă am găsit o soluție. Ori de câte ori o văd amărâtă, mă pun și înalț o rugăciune către Dumnezeu. Ori de câte ori o văd descurajată, deschid Biblia și încep să citesc. Atunci când tace și începe să gândească aiurea, îi mai pun un cântec despre credință. Încet încet, inima își revine. Cine ar fi crezut că rugăciunile, Biblia și cântecele creștine sunt ca un leac vindecător? De fapt nu, nu ele în sine, ci Dumnezeu care are grijă ca inima mea să rămână în brațele Lui. 

Mă întreb, inima ta pe unde e? 

Thursday, October 22, 2020

Îmi place tot ce ești Tu în mine


Sursă imagine: Pinterest

Dragă Dumnezeu,  

Când eu nu pot, Tu îmi dai putere.
Când eu mă înfurii, Tu mă înveți să rabd. 
Când eu iubesc, Tu îmi spui că sunt pe aproape și că mai am de învățat. 
Când eu sunt slabă, Tu îmi arăți că pot mai mult decât atât. 
Când eu am o inimă amară, Tu îmi dai din dulceața inimii Tale. 
Când eu rănesc, Tu îmi oferi iertare și mă ajuți să mă îndrept.
Când drumul nu reușeșesc să îl mai văd, Tu îmi oferi îndrumare. 
Când mă simt singură, îmi amintești că ești cu mine. 
Când cad, îmi întinzi o mână și mă ridici cu blândețe.
Când îi judec pe alții, îmi amintești că și eu merit să fiu judecată, dar cu toate acestea am primit dragostea Ta. Așa că sunt și eu datoare să învăț să iubesc. 
Când greșesc, Tu cu răbdare îmi arăți unde am greșit și cum să mă corectez.
Când îmi privesc sufletul în oglindă și îi văd inima acră și urâtă, Tu te cuibărești în el și mă umpli de Tine. Când privesc iarăși în oglindă, văd frumusețea pe care Tu o pui zi de zi acolo.
Când eu sunt eu, Tu ești Tu și aș vrea să îți spun, dragă Dumnezeu, că îmi place tot ce ești Tu în mine și că fără Tine nu aș putea trăi. Fără Tine eu nu aș ști cum e să ai pace, cum e să iubești, cum e să fii iertat, iubit, cum e să te simți valoros, cum e să trăiești având un scop și o direcție. Fără Tine, eu nu aș fi tot ce sunt, pentru că Tu mă completezi, Tu îmi dai valoare, Tu ești în inima mea și ai grijă ca ea să strălucească cu adevărat. 
Da, e adevărat, îmi place tot ce ești Tu în mine, și, între noi fie vorba, Te-aș invita să mai schimbi câte ceva, pentru că încă mai sunt lucruri pe acolo care nu funcționează în parametri normali. 
P.S. Mulțumesc pentru că ești.

Tuesday, August 4, 2020

Unul dintre lucrurile faine ale vieții

Sursă imagine: Pinterest

Unul dintre lucrurile faine ale vieții e să poți vorbi cu Dumnezeu despre oamenii dragi. Pentru El toți oamenii sunt importanți, atât cei care îl iubesc și îl urmează cât și cei care nu o fac. De ce? Pentru că Dumnezeu are o inimă mare și încăpătoare, în ea cuprinde toată dragostea din lume și ceva pe deasupra. El nu iubește cu măsură și nici nu iubește în funcție de cum e iubit. El iubește curat, din tot sufletul pe toată lumea, pentru că inima Lui frumoasă e cea din care s-a născut inițial iubirea. 

Așa că, atunci când vezi oameni împovărați și nu poți să faci nimic pentru ei, înalță o rugăciune. Atunci când ai zile amare pentru că cineva te-a întristat, mergi și fă o rugăciune. Când clipele îți sunt senine și lumea ți-e plină de suflete dragi, spune o rugăciune.

Cel mai fain lucru la rugăciuni? Nu au termen de expirare. Sunt valabile pentru mult timp după ce însăși inima ta le-a uitat. Un alt lucru fain? Rugăciunile pleacă din inima ta și ajung în însăși inima lui Dumnezeu, la tronul Său de îndurare. Și ce fain e să vezi, când tu nu poți face nimic, cum El poate și o face. Și încă ceva, rugăciunile te aduc mai aproape de cer, te fac să mai uiți din necazuri și te ajută să semeni mai mult cu Hristos. 

Unul dintre lucrurile faine ale vieții e că Dumnezeu e sfânt, dar chiar în toată sfințenia Lui, te iubește și te primește exact așa cum ești, cu toate petele de pe sufletul tău, cu tot amarul și cu toată imperfecțiunea din tine. În schimb, îți promite să te curățe de murdăria din inimă, să te schimbe și să te facă un om nou, curat, asemeni Lui. Cum e posibil? Prin faptul că Cel ce nu a cunoscut păcat, a fost găsit vrednic de plată în locul nostru. Da, Hristos a luat asupra Lui pedeapsa care ne era menită nouă, ne-a semnat acordul la pace cu Dumnezeu, căci prin jertfa Lui pe cruce, prin sângele vărsat, noi am fost socotiți neprihăniți. Care noi? Noi, cei care decidem să credem în El, Hristos, să îl primim în inima noastră și să trăim asemeni Lui. 

Un alt lucru fain al vieții e că frumosul și bucuria se împărtășesc cu cei din jur, așa că acum, vă zic și eu despre acest mântuitor, Iisus Hristos care îmi face în fiecare zi viața mai plină de iubire și de pace. 

Nu lua drept bun tot ce crezi

Sursă imagine: Pinterest

Noi, oamenii avem multe credințe. Unele sunt prinse din zbor, de prin  auzite, primite de la alții și învățate. Altele sunt din propriile noastre experiențe, formate pe parcurs și însușite. Avem până și o vorbă: ”fiecare cu credința lui”, și ne comportăm de parcă adevărul nu este absolut, ci mai degrabă adevărul ți-l faci singur. De fapt, spre acest lucru merge lumea din ziua de astăzi. 

Te-ai întrebat vreodată care e adevărul, până la urmă? Oare chiar așa să fie, fiecare cu credința lui și în final ajungem toți în același loc sau fiecare acolo unde a crezut? 

Chiar este adevărul ceva ce poate fi făcut de mâna omului după bunul plac al acestuia? Poate, dar atunci nu am mai putea să îl numim adevăr. Adevărul fie e universal valabil, absolut, fie e doar relativ și atunci nu mai pot fi adevăr. 

Noi spunem că fiecare e liber să creadă în ce dorește, și chiar așa este, însă asta nu înseamnă că undeva acolo nu există un singur adevăr valabil pentru toți în aceleași condiții indiferent că oamenii aleg să îl creadă sau nu. 

Totuși, adevărul poate fi descoperit. Și cum descoperi adevărul? E simplu. Nu lua drept bun tot ce crezi. Da, tu ți-ai format anumite idei și credințe, însă acest lucru nu e de ajuns. Trebuie să cercetezi, trebuie să cauți să vezi dacă credința ta are o bază fondată sau nu. Vei descoperi că multe credințe sunt create pur și simplu din auzite, din tradiții, din generații în generații fără să aibă o bază. Din acest motiv vei întreba anumiți oameni de ce se închină în modul în care se închină, de ce țin un anumit post sau de ce zic o anumită rugăciune și îți vor răspunde că nu știu sau că așa se face, însă nu îți vor spune clar de ce. 

Convingerile tale sunt subiective, din acest motiv nu poți judeca lucrurile în totalitate în baza lor. Când vorbim de o credință reală, omul are în spate o bază, un adevăr, o explicație pentru aceasta. El nu crede 
în niște simple iluzii. 

Oprește-te astăzi și întreabă-te, care este dreptarul după care îți evaluezi credința și concepțiile? Te afli tu într-un loc potrivit sau poate ai ajuns să îți formezi anumite deprinderi fără să știi de fapt de ce le faci și pentru ce? Ești sigur că tot ceea ce consideri tu drept bun chiar este bun și tot ceea ce consideri tu greșit chiar este greșit? Asigură-te că modul în care privești lumea nu e bazat pe simpla ta percepție și pe propriul tău adevăr. Asigură-te că ești pe acelși palier cu Dumnezeu atunci când vine vorba de baza credinței tale, altfel, s-ar putea să crezi în ceva fals, gol și fără de valoare și ai să te trezești într-o zi că nici tu nu știi ce cauți pe acolo și cum ai ajuns așa departe urmând niște iluzii. 

Monday, August 3, 2020

Ne jucăm de-a gândurile și de-a ascunselea cu inima noastră

Sursă imagine: Pinterst

Se privi în oglindă, dar nu văzu decât un chip de lut, nimic deosebit, nimic ieșit din comun. Ochii mult prea obosiți, fața prea palidă și lacrimile prea amare. Dacă ar fi privit în jur, undeva dincolo de ea ar fi înțeles că tot ce are e suficient pentru acum și că uneori, singura ta grija trebuie să fie pentru prezent, nu pentru viitor. Dacă ar fi gândit măcar un pic, ar fi înțeles fără ezitare că este iubită, este protejată, este exact acolo unde trebuie să fie indiferent de ceea ce simte, dar era prea centrată pe sine ca să vadă și altceva. 

Așa suntem noi, uneori. Ne lăsăm conduși de sentimente în loc să ascultăm de rațiune. Ne îmbibăm prea tare cu dureri care nu ne-au fost de fapt menite. Ne jucăm de-a gândurile și de-a ascunselea cu inima noastră, neînțelegând de fapt ce se petrece cu noi, pe ce poziție suntem și în ce moment propria noastră inima ne-a dat șah-mat, oprind jocul, blocându-ne acolo pentru eternitate. 

Da, inima e importantă, dar atunci când aceasta se încarcă de sentimente negative fie de supărare, durere sau de nervi, egoism și ură totul devine prea periculos și în joc nu sunt doar niște pioni, în joc sunt oamenii dragi și chiar noi. Așa că pune stop. Stop joc. Când inima ți-o ia razna, oprește-te din drum. Stai o clipă, analizează-te și treci un pic pe la tărâmul rațiunii, acolo vei afla tot ce trebuie să știi, iar inima ți se va calma și se va echilibra. 

Joc șah cu Dumnezeu uneori. Eu îi spun ce mă doare și îl avertizez de propria mea inimă care încearcă să mă detroneze, așa înaintează pionii, iar El atentează la târâmul rațiunii mele, demascându-mi poziția și luptând cu inima mea, învingându-mă de fiecare dată. Și ce bine e să joci șah cu Dumnezeu și să pierzi, pentru că atunci când El rămâne singurul învingător de pe tabla de joc, inima ți se poate odhini în sfârșit liniștită îmbrățișând rațiunea și trăind în echilibru. 

Sunday, August 2, 2020

Oamenii plictisiți de azi

Sursă imagine: Pinterest


Mi-e dor de momentele acelea în care totul era mult mai simplu. Lumea părea mai naivă și mai pură, oamenii mai gingași și ziua mai lungă. Nu aveam nevoie de multe lucruri ca să ieșim din casă și nici nu postam selfie cu tot ce făceam. În schimb, râdeam cu gura până la urechi, nu conta dacă eram ciufuliți, prăfuiți și cu hainele mai puțin stilate. Ne adunam pe la blocuri, în gașcă și ne petreceam timpul împreună socializând și jucându-ne. 

Erau acele zile în care o pătură și puțină voie bună erau de ajuns. Aveam timp să privim cerul, să depănăm amintiri și vise. Aveam timp să trăim. Nu prea treceau mașini pe stradă și sunetul cretei se auzea scârțâind pe asfaltul tare. Eram copii. Eram copii și visam. Nu aveam multe, dar ce aveam ne era de ajuns și lumea părea chiar magică. 

Mi-e dor de momentele în care până și ploaia părea o aventură. Să arunci cu mingea dintr-o parte în alta, să sari prin bălți și singura grijă a ta să fie vocea mamei care să te cheme prea devreme la mâncare. La mâncare? Cine se gândea la așa ceva, când tot ce îți doreai era să te mai joci un pic în balta aceea. 

Mă întreb care a fost momentul ce ne-a transformat în oamenii plictisiți de azi? Am uitat să mai trăim. Zâmbim prea rar și scoatem capul pe geam doar câteodată. Privim cerul în grabă și ne spunem nostalgici că nu avem timp. Nu avem timp pentru o rugăciune, pentru un gând bun sau chiar pentru un simplu bună ziua. Nu avem timp. 

Suntem într-o goană continuă după bani și după tot ceea ce societatea ne pune pe tavă. Luăm drept bun toate stricăciunile ce ni se oferă și uităm să mai privim lumea într-un mod simplu, cu ochi de copil, cu o inima neprefăcută și cu o credință reală. 

Ne amăgim sufletul și ni-l amărâm în fiecare zi câte puțin, de fiecare dată când uităm să iubim, să privim în jur și să trăim.

Hai spune-mi tu, când ai ieșit ultima oară afară doar ca să privești cerul? Stelele, luna, toate au o poveste în spate. Când ai ascultat altceva decât muzica zgomotoasă de pe calculator? 

Înainte detestam mașinile, pentru că ele ne stricau planul de joacă. Acum, nu facem decât să ne urcăm în ele, zilnic, să claxonăm cu gândul pierdut de la volan și să comentăm traficul. Mergem la lucru obosiți și fără chef, ne întoarcem înapoi în același stadiu pe timp de seară și constatăm că ziua a trecut, urmând ca dimineață povestea să se repete. 

Asta să fie oare viața pe care vrem să o trăim? 

Cum rămâne cu visele noastre? Cum rămâne cu lumea reală, cu întâlnirile față în față și zâmbetul acela adevărat? Cum rămâne cu mine și cu tine și cu sufletul din noi care strigă cu disperare că în ritmul acesta se sufocă curând?

Când o să înțelegem oare că singura diferență dintre copiii ce am fost cândva și adulții care suntem acum, nu sunt banii, nu sunt locurile, nu e nici timpul ci doar noi?

Saturday, August 1, 2020

Hei străine

Sursă imagine: Pinterest

Bună străine, spune-mi cine ești și încotro te duci? Te-am observat de la distanță atunci când tu nu mă vedeai. Uneori erai grăbit, alteori erai ursuz și rece, iar inimile ce treceau pe lângă tine deveneau împovărate. Erau zile când zâmbeai. Zâmbetul tău părea luminos și cald, însă la o privire mai atentă se putea observa că tu de fapt erai gol pe dinăuntru și afișai un zâmbet de fațadă. 

Știi, atunci când lacrimi sărate ți-au brăzdat obrazul te-am văzut. Atunci ai lăsat să se vadă o parte din tine, o parte din adevăratul tu, cel care nu poartă sute de măști, cel care nu se ascunde după vorbe deșarte și iluzii. Persoana reală din tine, care e de fapt un suflet. Suflet stins și pricăjit, însetat după o iubire pe care nu o cunoaște încă, dar pe care o ignoră cu desăvârșire. 

Spune-mi străine, ce faci cu inima ta frântă și pentru cât timp ai de gând să o mai ascunzi? Nu ai auzit? Banii sunt trecători, la fel și faima, prietenii și chiar familia. Chipul de lut pe care îl ai în posesiune trece și acesta. Nu știi tu oare că viața e mai mult decât tot ceea ce se vede? 

Hei, tu, ai observat cumva că trăim într-o lume de plastic în care se fabrică orice până și oameni la indigo? Știi tu oare câte lacrimi varsă Dumnezeu și ce durere îl apasă zilnic pentru inima ta împietrită și pentru lumea în care trăiești? 

De ce, de ce ți-e inima amară și de ce scoți pe buze numai minciuni? De ce rătăcești de unul singur și te lași înconjurat de nemulțumire și pelin? De ce te zbați atât de tare să te îndepărtezi de Cel ce te-a creat și te iubește cel mai mult dintre toți? Nu ai auzit că El a făcut totul pentru tine? Nu ai auzit că până și-a viața și-a dat-o pe o cruce, sângele i-a curs pentru păcatele tale, pentru sufletul tău stins și întunecat. El încă te cheamă, te cheamă acasă.

Hei străine, îți mai zic doar ceva și plec. Viața ta va avea sens atunci când în sfârșit te vei întâlni cu El, acest Iisus, care te așteaptă. Inima ta va fi vindecată complet numai atunci. El este iubirea după care tânjești, acel ceva pe care îl cauți, de care ți-e dor fără ca măcar să știi. 

Acest Iisus se află la o rugăciune distanță. La o inimă sinceră și deschisă distanță. La un simplu bună, prin care să îi arăți că îl cauți, că ești interesat cu adevărat.

Friday, May 1, 2020

Eu am un vis

Sursă imagine: Pinterest

Nu știu cum ești tu, dar eu visez mult. Nu, nu când dorm ci ziua în amiaza mare cu ochii larg deschiși, privesc în jur și parcă visez să fiu undeva departe, undeva într-un alt loc. Noaptea, când stelele sclipesc pe cer le privesc cu ochii mari și mă trezesc visând din nou. 

Și nu, nu e greșit să visezi. Să îți dorești să pictezi lumea în tot felul de culori, să îți dorești să crești, să avansezi și să încerci și alte drumuri decât cel pe care ești acum. Nu e greșit să lași prezentul în urmă și să te aventurezi pe tărâmuri necunoscute încă de către tine. 

Nu e nimic dacă te temi, dacă te sperie gândul unui nou început și dacă ești blocat într-o mare de incertitudini. Tu ai drumul tău și chiar dacă acum lucrurile nu sunt chiar atât de clare, tu continuă să face ce ți-ai propus. Azi un pas, mâine un pas și în curând vei reuși. 

De fapt, vorba aia cum că visele nu se împlinesc e de fapt o minciună. Visele se împlinesc, dar trebuie să depui efort, ele țin de tine. Poate nu ai învățat până acum dar nimic în viața aceasta nu e gratis, totul se plătește într-un fel sau altul, inclusiv visele. 

Dacă vrei să ajungi mai sus, dacă vrei să îți desfaci aripile și să zbori spre visul tău vei plăti pentru asta. Cum? Poate că va trebui să lași trecutul în urmă sau poate că va trebui să lupți chiar cu tine însuți. Să ieși din zona ta de confort, să depui efort și să muncești pentru idealul tău, să mai tai din rațiile tale de plăcere și să te limitezi la ceea ce e nevoie să faci. Nu a spus nimeni că e ușor să îți urmezi visele sau că oamenii te vor încuraja, unii o vor face, alții nu. Unii vor fi alături de tine și te vor sprijini în timp ce alții vor arunca cu noroi în tine și cu vorbe goale ca să te facă să dai înapoi. Nu-i asculta. 

Viața e așa cum ți-o faci. Da, știu, nu toți pornim de la aceeași bază însă într-un fel sau altul, într-un moment sau în altul, putem să ajungem în același loc indiferent de unde am plecat. Oamenii de succes nu sunt cei cărora li s-a dat totul pe tavă ci sunt acei care și-au suflecat mânecile, au pus umărul la treabă și au trudit până au ajuns în vârf și acolo nu s-au oprit ci au continuat. 

Ai un vis? Foarte bine. Oamenii care nu visează nu ajung nicăieri. Așa că fă rost de vise, vise mărețe, importante, vise prin care poți face lumea un loc mai bun și luptă cu tot ce poți pentru împlinirea lor. (Desigur, când zic tot ce poți nu mă refer să îi calci pe alții în picioare. Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face.)

Singurul mod în care îți poți tăia aripile este să renunți la visul tău. Nu va lupta nimeni în locul tău, nu îți va apăra nimeni interesele dacă tu nu o faci. Nu trebuie să fii în nu știu ce poziție ca să începi să faci ceva cu viața ta ci trebuie doar să începi de acolo de unde ești și să nu mai bagi în seamă toți distrugătorii de vise. 

Eu am un vis. Am chiar mai multe. Și nu prea văd nimic la orizont, doar vorbe goale și un drum lung, dar știi ce? Voi începe de unde sunt și voi vedea unde pot să ajung. Mă voi ambiționa și voi depune efort. Am înțeles că oamenii nu vor lupta pentru mine, însă am o veste bună, eu o voi face. Eu și Dumnezeu. 

Te încurajez să faci la fel. 

Sunday, March 29, 2020

Om drag, TU nu ești la voia întâmplării.

Sursă imagine: Pinterest

Avem tendința să credem că suntem la voia întâmplării lăsați de capul nostru, fiecare pe unde apucă, fiecare încotro dorește, dar lucrurile nu stau chiar așa. Dumnezeul universului, Dumnezeul care ne-a creat, Cel prin care am luat ființă este un Dumnezeu al detaliilor. Pentru El totul are importanță. 
Noi nu suntem niște umbre șterse care trec prin viață fără scop și fără valoare. Suntem mai mult decât atât. Ca și oameni, am fost creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Noi am fost conturați și definiți întocmai ca și Creatorul nostru. De la El avem capacitatea de a iubi, de a răbda, de a ierta, de a ne disciplina, de a căuta curăția (sfințirea). 

Trăim în această lume, dar această lume nu este totul. Viața merge mai departe decât atât pentru că Dumnezeu este dincolo de toate acestea, dincolo de lumea această fizică pe care o percepem noi. De aceea, suflet, nu te opri la ceea ce se vede. Treci dincolo de circumstanțe și caută să înțelegi cine este Dumnezeu și cine ești tu de fapt. 

Dumnezeu este Cel care conturează și definește viața ta dar numai în măsura în care tu îl lași. Dumnezeu te iubește și dorește ca și tu la rândul tău să îl iubești, dar El nu te va forța. Dumnezeu nu intră cu forța în sufletul omului și odată ce intră nu își lasă papucii murdari pe acolo. Dumnezeu nu poate fi altcineva decât cine este, El nu poate fi altcineva decât curăția întruchipată, sfințenia adevărată, dragostea divină, dreptatea absolută. Odată intrat în inima ta El nu va face mizerie și nu va umbla cu papuci murdari la tine în suflet așa cum unii oameni fac, pentru că murdăria nu l-a reprezentat niciodată pe Dumnezeu. Minciuna nu l-a reprezentat niciodată pe Dumnezeu. 

De aceea, când Dumnezeu îți spune că te iubește, crede că chiar așa și este. Când Dumnezeu îți spune că vrea să îți contureze și să îți definească viața, crede că El știe mai bine decât tine ce are de făcut acolo. Când Dumnezeu îți cere permisiunea de a umbla încălțat prin inima ta, lasă-l să o facă. Dă-i voie să pășească cu zgomot și în stânga și în dreapta, și în sus, și în jos, peste tot. Lasă-i toate camerele la dispoziție și nu-i bloca calea. Tot ce va face este să îți facă inima mai curată, mai plină de lumină, mai plină de dragoste, de adevăr, de tot ce este vrednic de iubit; Mai plină de cer și mai goală de lume. 

Om drag, TU nu ești la voia întâmplării. Viața ta are valoare. Crede astăzi în ceea ce Iisus Hristos dorește să îți ofere. Acceptă darul fără plată a lui Dumnezeu, care este viața veșnică. Acceptă că nu faptele tale te mântuie, căci omul nu s-a putut niciodată mântui singur datorită păcatului și a întunericului care se ține ca scaiul lipit de el. De aceea, a fost nevoie de Iisus Hristos și moartea Lui. Prin moartea Lui pe cruce El a purtat asupra Sa, păcatele omenirii întregi, inclusiv al tău. 

Oprește-te din a crede că faptele tale te duc în cer sau oriunde altundeva. Faptele tale nu te duc nicăieri. Ori de câte ori îți accesezi inima și încerci să fii bun, papucii cu care calci în încăpere continuă să lase murdărie în urma lor. Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu este singurul care îți poată feri sufletul de mizeriile lumii, singurul care te poate ajuta să duci o viață sfântă, curată. Crezând în jertfa Lui și primindu-L în inima ta, dându-i acces în viața ta, El te va spăla, te va ierta, te va mântui. Și, ca rod al credinței tale în El, tu vei trăi curat, făcând fapte bune, știind că faptele tale nu te mântuie, dar vorbesc despre credința care e în tine și despre Cel ce e în tine. 

Om drag, Dumnezeu dorește să contureze și să definească viața ta. Întrebarea este: îl lași tu să facă asta?