Versetul zilei

Thursday, May 19, 2016

Mi-ai furat inima

Sursă imagine: www.pinterest.com

Toate se câștigă în lumea aceasta, nu poți lua nimic pe gratis. Astăzi nu te poți încrede în oricine, nu poți să îți deschizi sufletul în fața oricui dar se întâmplă câteodată să întâlnești persoane cărora le pasă. Se întâmplă să îi privești în ochi, să le urmărești acțiunile și să le cunoști chiar și pentru o vreme sufletul. 

Eram un călător, dar într-o zi te-am întâlnit pe Tine. Tu, Dumnezeu, eu, o simplă mână de țărână. 
Și te-am iubit pentru că în Tine am descoperit iubire. 
Mi-ai furat inima, Doamne cu felul Tău de a fi. 

Știu că nu ești om, că nu te pot vedea zilnic, că nu știu exact cum arăți sau unde ești. Știu că cunosc atât de puține lucruri despre Tine, că ochii mei nu te pot cuprinde pe de-antregul dar, chiar și așa Tu mi-ai furat inima. 

Te-am întâlnit într-o zi, pe când plângeam. Zilele îmi erau amare și trăiam în singurătate, eram ca o haină zdrențuită, plănuiam să curm totul dar m-ai iubit. Ți-ai așezat mâna blândă în palma mea și m-ai privit. Eu nu te-am văzut dar ți-am simțit dragostea. 

Mi-ai fost de atunci alături, zi după zi, seară după seară. Când eram tristă Tu erai acolo, mă luai în brațe. Când nu știam ce să fac îmi erai călăuză. Când mă împiedicam te așezai lângă mine și când eșuam Tu mă încurajai.

Am privit stelele de atâtea ori și te-am căutat pe Tine. 

Mi-ai câștigat inima, prin simplul fapt că ai fost lângă mine. 

Ești ce am mai drag pe lumea aceasta și nu am cum să îți mulțumesc, să îți răsplătesc tot ce faci pentru mine, dar aș vrea să îți spun că te iubesc. 

Wednesday, May 18, 2016

Dă-mi aripi să zbor

Sursă imagine: deviantart.ro

Când mă înlănțuie teama și mi se străpunge sufletul, când pășesc prin cioburi de sticlă și fiecare sângerare mi se pare mai amară ca cea din urma ei, dă-mi aripi să zbor spre zarea albastră.

Mă amăgesc cu gânduri și iluzii, mă mint pe mine și-mi spun că zilele se vor schimba, că oamenii vor înțelege, că inima va fi puternică. Mă îngrop într-un prezent ireal, mă închid și mă feresc de ochii lumi dar Tu mă vezi.

Mi-ai spus să privesc după nori, și am privit, și știi ce am văzut? Cerul, mai albastru ca niciodată.
Ce-i dincolo, Te-am întrebat. Ce înseamnă cerul albastru pentru mine? 

Printre suspine s-a așternut tăcerea iar glasul meu tăcut a devenit un punct pe un cer infinit. Și am mai privit de la fereastră infinitul.

Dă-mi aripi să zbor, de fiecare dată când mă acoperă marea cu valul ei necruțător, când văzduhul e aprins de lumina unui fulger și tulburat de apa ce lovește cu iuțeală pământul, când se îneacă vapoare în mine dă-mi aripi să zbor, să zbor spre zarea albastră.

Mă cutreieră vântul, îmi fluieră la ureche în timp ce îmi aduce în față toate florile rupte. Aveam o grădină cândva acum am rupturi, flori moarte și copaci căzuți. Și păsările au plecat iar Tu te-ai dus cu ele. 

Te-aș întreba dacă te-ai întors acum sau dacă mă pândești din vreun colț ascuns. Să știi că eu nu Te văd, dar știu că Tu mă vezi pe mine. 

Dă-mi aripi să zbor, spre Tine, căci mi-e așa de dor și sunt pustie. 

P.S. În zarea albastră te-am văzut pe Tine.

Tuesday, May 10, 2016

Mă poartă El în brațe


Sursă imagine: quotesvil.com

Nu pot merge uneori, cad la pământ și adulmec praful, mă prăbușesc și simt cum situația mă depășește.
Nu pot zâmbi uneori, mi se pun lacrimi în ochi și încerc să îmi mușc buzele, limba - se zice că dacă faci asta te oprești- dar lacrimile cad oricum.
Nu pot rosti cuvinte câteodată, mi se pune un gol imens în suflet și gâtul mi se usucă. 

Sunt momente în care oricât de mult aș încerca nu pot să fac nimic, dar am învățat că nici nu trebuie, pentru că în acele momente mă poartă El în brațe. 

Am învățat că îi pot încredința Lui bagajul în care-mi duc zilnic problemele; că dacă mă doare spatele iar picioarele îmi obosesc pot să mă așez la umbra unui copac, să iau o pauză.

Mă poartă El în brațe.

Uneori mă uit lângă mine și îl caut pe Dumnezeu cu privirea, câteodată îl zăresc acolo, dar câteodată simt cum locul e gol. Unde ești, îl întreb și nu primesc răspuns. 

Zilele acestea l-am întrebat, te poți uita la mine acum?

Nu îl vedeam, nu știam unde e. Dar acum știu. Era cu mine, mă purta în brațele Sale. 

Poate ți s-a întâmplat și ție, poate te-ai trezit într-o zi, te-ai uitat în jurul tău și ai văzut că Dumnezeu nu era acolo, și poate te-ai gândit că e absent, când de fapt El te purta în brațe. 

Amintește-ți, când tu nu mai poți și ai impresia că ești singur El te poartă în brațe.

Thursday, May 5, 2016

Tu ești o lumină

Sursă imagine: vtahlick.deviantart.com

De cele mai multe ori nu suntem conștienți de puterea pe care a pus-o Dumnezeu în noi, de rolul pe care ni l-a dat aici.
De multe ori ne uităm spre noi cu neputință, ne uităm la noi prin ochii lumii dar refuzăm să ne vedem prin ochii lui Dumnezeu.

Ți-am mai spus-o, și am să o mai repet. Ești o persoană valoroasă în ochii lui Dumnezeu, tu ești sarea pământului, tu ești o lumină. 

Tu poți lumina în întuneric, trebuie doar să te lași ghidat/ ghidată de Dumnezeu!

De multe ori m-am întrebat oare ce trebuie să fac eu, oare care e rolul meu, trebuie să am și eu ceva de făcut. Poate te-ai întrebat și tu la fel, și poate te-ai uitat după ceva mai mare, după ceva ce e foarte vizbil când de fapt indiciul legat despre ceea ce trebuia să faci era chiar lângă tine.

Dumnezeu a pus în noi atât de multe, a investit cu dragoste și bunătate în ființa noastră, a avut milă de noi ca și noi la rândul nostru să avem milă de alții.

Îți stă în putință să iubești, îți stă în putință să ierți, să ajuți, să arăți milă. Poți fi acolo când cineva e în nevoie, poți fi acolo când nimeni nu este. Poți lumina!

Spunem că vrem să facem ceva, și apoi ne întrebăm dar ce să facem? Îți dau un indiciu, începe cu ce îți place! 

Fiecare dintre noi are un talant, o îndemânare spre ceva, folosește acel ceva pentru a face bine, folosește acel ceva în lumina pe care o oferi altora!

Dacă nu tu și eu atunci cine?

Vă las și o melodie drăguță peste care am dat întâmplător astăzi și parcă m-a trezit...

Haideți să facem ceva!


Sunday, May 1, 2016

Hristos a înviat

Sursă imagine: radiociresarii.ro

Ne aflam în pragul unei sărbători atât de frumoase, învierea lui Hristos. Nu e minunat, să știi că atât de mult te-a iubit Dumnezeu încât și-a dat unicul fiu la moarte pentru tine? 
Hristos a purtat suferințele noastre, păcatele noastre, slăbiciunile noastre. A fost batjocorit, disprețuit și umilit, și a răbdat cu dragoste totul pentru noi.
Moartea Lui a fost prețul cu care ne-a eliberat.

Sunt sigură că te-ai privit de multe ori în oglindă și te-ai gândit că nu valorezi prea mult, dar dă-mi voie să îți spun că te înșeli.
Moartea Lui a fost prețul plătit pentru tine, pentru ca tu astăzi să fii liber, să fii plin de pace. 

Hristos a murit pentru tine și a treia zi a înviat. El nu e în mormânt, El a biruit moartea, e Dumnezeu puternic și suveran, și totuși se uită zilnic cu milă și cu îndurare către tine, către mine.

Sărbătoarea de astăzi ne duce cu gândul la Hristos, ne face să ne amintim cât de mult valorăm în ochii Lui și cât de prețuit ar trebui să fie El în ochii noștri. Ne-a iubit până la moarte. Ce dovadă a dragostei mai mare ca asta ați vrea?

Dragostea Lui spune totul. 

Eu cred din toată inima că Dumnezeu ne iubește pe fiecare, mi-aș dori să credeți și voi. 

”Să dărui totul, să sacrifici totul fără speranță de răsplată; asta înseamnă iubire.”
Albert Camus

Hristos a înviat!