Sper ca ploaia să șteargă tot

Dacă stropii de ploaie vor să cadă, să îi opresc eu? 

Odată am crezut că sufletul îmi este în amorțire, acum însă simte prea mult și vreau să îl opresc. Au năvălit în el atâtea și  nu mai face față. El e obosit, vede o singură lumină și acea lumină e destul de departe.

Când nu știu ce să îi spun lui Dumnezeu încep să plâng, mă gândesc că El cel ce m-a făcut trebuie să îmi înțeleagă lacrimile.

Toate sunt o amăgire aici jos, muncești, îți dai din timpul tău, te chinui până te doare capul de la oboseală și pentru ce? Pentru un viitor mai bun...exact. Știți ce? Poate că viitorul ăla nici măcar nu o să vină. Pot să știu eu că viața mea nu se va termina mâine? Pot să știu eu ce îmi aduce până și ziua de azi?

Pe zi ce trece înțeleg tot mai mult că doar Dumnezeu mă cunoaște și că doar Dumnezeu merită din timpul meu restul sunt deșertăciune și goană după vânt.

Bine că plouă...sper ca ploaia să șteargă tot.

Câteodată îl limităm pe Dumnezeu

Uneori nu realizăm câtă nevoie avem de Dumnezeu și cât de multe poate să facă Dumnezeu. Câteodată Dumnezeu este limitat la resursele noastre, la prosibilități, la gândire și asta nu pentru că Dumnezeu nu poate ci pentru că noi ne facem această impresie.

E greu uneori să vezi dincolo de neceazuri, de uși închise, de lipsuri și obstacole, dar asta nu înseamnă că nu există speranță după toate acestea.

Nici eu , nu văd întotdeauna modalitățile prin care Dumnezeu ar putea schimba lucrurile sau avea grijă de ele dar întotdeauna este ceva ce îmi spune că El poate, că nu contează cum, când , unde ci contează doar că El vrea și poate.

Suntem oameni și ne izbim de tot felul de obstacole în drumul pe care îl parcurgem zilnic și de cele mai multe ori nu putem vedea ce este dincolo de ele dar încercăm să le dăm la o parte. Ne chinuim și totuși ele nu se clintesc din loc. Vreau să vă reamintesc că nu este nevoie să faceți asta, că trebuie doar să priviți spre cer.

Poate e greu de crezut, dar o rugăciune valorează mai mult decât orice sumă de bani. Câteodată ne uităm la ce avem și ne gândim că banii sunt problema, că dorințele noastră se opresc acolo, la bani. Nu este așa. Nu banii sunt problema, problema suntem noi și necredința noastră. Problema stă în faptul că ne uităm la ajutorul greșit. Banii sunt un mijloc de a ne îndeplini dorințele și nevoiele, soluția este Dumnezeu.

Aveți voi impresia că banii vi-i faceți singuri? Dacă ați răspuns cu da, mai dați-vă timp de gândire.
Banii voștri tot de la El sunt, așa că atunci când vă limitați dorințele la bani, nu mai căutați soluția prin ceea ce se numește mijloc, ci căutați soluția prin ceea ce se numește Dumnezeu.

Dumnezeu vorbește...

Sursă imagine: www.liveluvcreate.com

Nu știu dacă am denumit vreun articol : Dumnezeu tace, dar știu că am folosit de multe ori această expresie așa că m-am gândit că ar trebui să scriu și despre Dumnezeu vorbește, pentru că Dumnezeu a vorbit mai mult decât a tăcut în ceea ce mă privește pe mine și nu e corect să mă raportez doar la tăcerea Lui.

Da, Dumnezeu vorbește. Nu știu cât de credincioși sunteți voi, dar eu am îndrăznit și am crezut. Situațiile dificile cer măsuri dificile. Sunt multe lucruri, momente și timpuri în care și pentru care am apelat la Dumnezeu. Mie nu mi-a fost nici rușine, nici jenă și nu am venit cu promisiuni în fața Lui. Am auzit mereu de oameni care spuneau ceva de genul: Doamne, dacă îmi dai asta eu fac asta...
eu nu am făcut așa. Eu întotdeauna m-am prezentat în fața lui Dumnezeu ca în fața celui mai bun amic al meu, exact așa cum sunt. Acel amic la care apelezi fie pentru o bucată de pâine, fie pentru o îmbrățișare, fie pentru bani, fie pentru a-i povesti fleacuri.

Dacă am avut nevoie de bani i-am zis direct: Doamne am nevoie de bani, nu am de unde să îi iau dar știu că Tu poți.
Dacă am avut nevoie de orice altceva i-am zis.

Dumnezeu ascultă, dragilor. Are El urechile Lui speciale și când cineva îl strigă El aude.

După cum spuneam mai sus, Dumnezeu vorbește, așadar răspunsurile sale le-am văzut în multe moduri.

Ca de exmplu, cel cu banii. Banii au ajuns :)
Nu, nu au picat din cer și nici nu au fost o avere. Nu au venit toți odată, au venit pe rând de la oameni. Dar, Dumnezeu a răspuns. El a răspuns cu pot, doar ai răbdare că la momentul potrivit vei avea.

Dumnezeu vorbește prin semne. Nu știu dacă ați încercat, dar eu am pus semne și mi-a răspuns.

Dumnezeu vorbește prin cuvinte, cuvinte care pot fi găsite în Biblie, poezii, cântece, articole, biserici sau pur și simplu cuvintele pot fi găsite în gura unui trecător de pe stradă și uneori chiar în tine.

Dumnezeu vorbește și prin fapte.

Nu cred că v-am convins...dar nici nu trebuie să o fac, doar că de curând am văzut cum El mi-a ascultat rugăciunile și cum mi-a răspuns exact la întrebările mele și mi-a dat și resursele necesare și totul, și nu am putut să vă las doar cu articole în care scriam că Dumnezeu tace, pentru că Dumnezeu răspunde și vorbește și meritați să vă spun asta.

Așadar, nu mă credeți, nu e nevoie, dar încercați, îndrăzniți la El și poate vă veți convinge.

P.S. E nevoie de un gram de credință și o dorință curată. 

Oamenii doar au impresia că te cunosc

Sursă imagine: internet

Mă întreb când oare mi se vor termina gândurile?

Nu știu, dar ceva îmi spune că gândurile nu au un sfârșit, poate doar atunci când voi înceta să mai exist vor fi smulse și ele de lângă mine.

Gândurile spun totul. Stă cineva să le asculte? Nu. Ele sunt doar pentru mine, tocmai de aceea se numesc gânduri și se țin înăuntru.

Eu nu pot murmura tot ce simt, nu pot nici măcar să o exprim, dar o am în mine, ca un zbucium.

Gândurile sunt ca stelele, uneori chiar expuse fiind, mulți se uită la ele dar puțini, prea puțini le înțeleg cu adevărat. Ca să înțelegi gândurile și cuvintele unei persoane trebuie să pătrunzi prin ea, prin sufletul ei, prin rănile și bucuriile ei, iar asta, de prea puține ori se poate face.

Oamenii au doar impresia că te cunosc. Se înșeală. Dacă te-ar cunoaște te-ar înțelege și ți-ar ști fiecare sclipire. Ei în schimb nu știu decât părți din ceea ce le spui tu, părți pe care oricum le interpretează cum vor ei și nu cum trebuie. 

Dacă te-ar cunoaște ți-ar ști viața, ți-ar ști fiecare trsărire, fiecare coșmar și fiecare picătură de speranță. Ei nu te cunosc, dar au impresia că o fac.

În schimb, oamenii te judecă. La asta se pricep cel mai bine. Își dau cu părerea despre ce simți tu, despre ce porți, ce mănânci, ce gândești și ce postezi pe rețelele de socializare fără să îți cunoască haosul din suflet.

Oamenii îți zic cuvinte ca” te grăbești” , ”ești naiv”, ”ești prost”, ești de toate, ei știu asta, pentru că ei cunosc totul. Ei au trăit în locul tău fiecare moment al vieții și asta i-a făcut să devină experți în tine.

Ei pot să îți zică orice sau cel puțin au impresia că pot să o facă. Se comportă de parcă tu ai fi o carte deschisă pentru ei cu toate că ți-au cunoscut doar coperta și până și pe aia au trecut-o prin prorpiul lor filtru al examinării.

Pentru oameni nu vei fi niciodată bun. Ori ești prea deștept ori prea prost. Ori ești prea bogat ori prea sărac. Ori ești prea tăcut ori prea vorbăreț. Dacă simți prea mult ești prea sensibil, dacă ești mai rece ești prea insensibil.

Am să o spun o dată: sunt sătulă de oameni!

Fără supărare, sunt sătulă până peste cap.

De ipocrizii, de discuții, de argumente. Mereu trebuie să le demonstrezi ceva, mereu trebuie să sari peste prejudecățile lor și să îți vezi de viață căci ei nu pot să o facă.

Eu zic, stop. Am propria mea viață și nu am nevoie să explic nimănui acțiunile mele, gândurile mele, trăirile mele.

Nu mă mai obosesc.

Scrisoare către Dumnezeu

Am vrut să îți scriu, nu am vrut să îți vorbesc direct. Nu te mai înțeleg de la o vreme dar cum aș putea să o fac când nu mă mai înțeleg nici pe mine?
Mă simt neimportantă, dacă ăsta poate fi un sentiment...Nimic nu merge, Doamne. Nimic. Nu am oameni care să mă ajute, am tot încercat să caut pe cineva potrivit și nu am găsit, nimeni, Doamne. Nici măcar unul singur. 
Te superi dacă îți spun că vreau să fiu singură?  Și te rog, nu îndeplini asta, probabil îmi va trece peste câteva zile. 
Te superi dacă îți zic că sunt năruită iar? Că îmi vine să urlu numai ca să scap de liniștea groaznică care mi-a umplut urechile. Până și muzica tot a liniște îmi sună.
Sunt fizic în ațipire, sufletește sunt în alertă. 
Ce îți cer?
Nu știu ce să îți cer.
Știu doar ce vreau, și tu știi.
Dar cum pot realiza asta, Doamne când toate îmi stau împotrivă?
Nu am nevoie de oameni, știi, pentru că ei nu sunt aici oricum, am nevoie de Tine. De ce taci?
Îmi poți număra lacrimile și firele din părul care îmi cade. Îmi poți număra gândurile, sentimentele și vorbele și apoi poate poți să le și înțelegi. Poate poți să vii până la mine, putem sta amândoi cu o ceașcă de cafea în față fără să o bem. Ție nu îți trebuie și nici mie, și apoi, mă poți lua în brațe?
Nu mă îmbrățișează nimeni, în afară de el, și am așa mare nevoie.

Ți-am zis că vreau să vină vara? Nu mai suport răceala de afară, seamănă prea mult cu răceala pe care o găsesc în jurul meu și cu pustietatea. 

Nu pot, nu pot să mă gândesc la altceva. Nu pot. Nu vreau. 

Cred că nu te deranjează să fim doar noi doi, întrucât eu te am doar pe Tine...
Cred că nu te deranjează să mă privești chiar acum și să mă înțelegi.

Știi ce îmi place la Tine?
Îmi place că mă cunoști. Nu trebuie să îți povestesc nimic, Tu știi deja totul.

Vii aici, cât mai rapid, te rog? Nu știu cât mai rezist.

Eu sunt cu tine

Sursă imagine: www.resursecrestine.ro

Nu cer ca oamenii să mă înțeleagă, Dumnezeu o  face și asta îmi este de ajuns.

Am alergat prin viața asta ca un om ce caută fericirea și dragostea, naiv și orb, m-am încrezut în toți și în toate dar am rămas dezamăgită. Dacă este un lucru cert pe care pot spune că l-am învățat mai bine ca niciodată până acum acela este faptul că oamenii pleacă. Oamenii rănesc și fug , oamenii judecă și își dau cu părerea chiar și când nu este cazul, oamenii se dau prieteni pe din față dar îți înfing cuțite pe din dos.
Dacă acesta ar fi fost singurul lucru cert învățat de mine aș fi fost tristă acum, dar nu sunt tristă. Nu sunt tristă pentru că am mai învățat ceva: Dumnezeu rămâne. Dumnezeu nu rănește, El vindecă rănile, Dumnezeu nu fuge, El este credincios. Dumnezeu oferă iertare în schimbul judecății și nu își dă cu părerea decât atunci când trebuie. Dumnezeu are o singură față și nu îți înfinge cuțite, El doar le scoate.

Nu sunt tristă acum, dar am realizat încă o dată că nu la oameni trebuie să apelez, nici măcar la prieteni, ci la El.

Oamenii mi-au spus de toate, Dumnezeu în schimb mi-a spus doar câteva cuvinte și au fost exact acelea care trebuiau. Vă întrebați care erau acele cuvinte?

Eu sunt cu tine.

Atâta tot.

Oamenii mi-au spus de toate, dar asta nu. De ar fi știu ei, că în momentul în care le-am vorbit nu aveam nevoie de păreri, de judecăți și alte lucruri ci doar de sprijin, poate mi-ar fi spus la fel. Dar ce mai contează acum?

El e cu mine și asta mă bucură!

P.S. Nu mai căutați ajutor la oameni, căutați-l la cel ce știe să ajute, la El!

Rămâi cu bine, A.

Îmi amintesc primele zile în care ne-am întâlnit, eram două boboace pline de timiditate și speranțe. Am ajuns într-un grup plin de oameni, toți altfel, toți mă îndemnau parcă să-i cunosc, dar dintre toate chipurile cu care am rămas în amintire, tu, A, m-ai oprit și mi-ai schimbat viața.

Nu știu eu de ce tocmai tu, cred că așa a vrut Dumnezeu, ca tu să fii unul dintre oamenii cu care eu să mă intersectez. Tu ai traversat toate diferențele dintre noi, toate distanțele și toate lucruile care ne stăteau în cale pentru a-mi putea cunoaște sufletul. Tu m-ai cunoscut cel mai bine. Știai când țip, când am nervi, când vorbesc aiurea, știai când să taci și să mă lași în pace. Tu îmi cunoșteai visele și mă încurajai mereu. Întotdeauna îmi spuneai cuvinte frumoase, mă apreciai și mă vedeai mai bună decât era cazul. Nu am putut să nu mă obișnuiesc cu tine, A. Eram plină de răni când te-am întâlnit. Purtam în mine atâtea, atâția oameni care m-au lăsat, atâtea doruri, atâtea...și tu te-ai potrivit perfect. Ai fost cea mai bună prietenă pe care mi-am putut-o dori vreodată și ai rămas...căci nu te-am putut înlocui.

Străzile devenau goale când eram noi pe ele, căci toți oamenii dispăreau, râdeam ca nebunele, plângeam și vorbeam lucruri știute doar de noi. Nu ți-a fost niciodată rușine sau jenă să îmi împrumuți lucruri și să le iei pe ale mele, bani, mâncare, obiecte, orice. Eram ca două surori care au fost schimbate la naștere și s-au regăsit 15 ani mai târziu. Te-am iubit atât de mult, copil frumos. Nu puteam să concep viața fără tine, fără prietenia noastră. Nu puteam să concep că într-o zi ai să pleci, dar ai plecat. 

Nu m-a durut la început. M-a durat mai târziu, când am realizat că te-am pierdut. Am avut de atâtea ori nevoie de tine. Erai omul cu care voiam să împărtășesc bucuriile și tristețile mele dar m-ai lăsat singură.

Nu am putut să accept asta, așa că am încercat să te rețin. Nu am înțeles atunci că tu ai plecat pe un drum diferit de al meu.

Nu pot să îți explic cât m-a durut plecarea ta la fel cum nu îți pot enumera de câte ori m-am întrebat de ce ai făcut asta, de ce m-ai lăsat așa...

A fost nevoie de doar o secundă ca să pleci, dar mi-a luat ani să te cunosc și mi-a luat ani să înțeleg că ai plecat.

Mi-a luat ani să realizez că viața mea trebuie să continue fără tine.

Nu știu câte dintre persoanele la care le-am povestit despre tine au înțeles ce mult ai marcat viața mea, dar tu ar trebui să știi.

Nu știu dacă ți-am mulțumit vreodată de prietenia pe care mi-ai oferit-o, de zilele în care m-ai găzduit la tine acasă, de zilele în care ai mers cu mine pe oriunde, de zilele în care am împărțit aceeași bancă la școală și de zilele în care am pălăvrăgit...și pentru miile de poze pe care mi le făceai, dar îți mulțumesc acum, A, pentru tot. Nu am să uit niciodată nimic din toate acestea, dar, deși mi-am luat rămas bun de la tine în gând, acum simt nevoie să o fac aici și să ți-o spun și ție. 

Eu plec, A. 

Plec, pentru că nu mai pot să sper că într-o zi te vei întoarce.

Plec pentru că am realizat că tu ai plecat mai întâi și că în viața ta nu mai e loc de mine.

Plec, pentru că a venit timpul să o fac.

Acesta este un mesaj de rămas bun...

Îmi pare rău să ți-o zic, dar inima mea se vindecă și e mai bine așa.

Tu mergi pe drumul pe care ți l-ai ales. Am văzut că ai prieteni, că ești frumoasă și că ai propria ta viață și nu pot decât să mă bucur, să îți urez tot ce e mai bun și să îți spun adio. 

Mă bucur enorm de mult că te-am cunoscut, că Dumnezeu mi-a dat ocazia să te am în viața mea pentru câțiva ani și îl rog să îți lumineze drumul și să fie acolo mereu pentru tine.

Rămâi cu bine, A.

A new start with a new friend: me

M-am săturat să fiu comentată de alții pentru absolut orice fac și pentru cum sunt.
Când eram slabă, eram prea slabă și prea uscată pentru ei, acum că am pus ceva kilograme evidente pe mine sunt prea grasă și cine știe ce-am făcut de am devenit așa.

Așa că m-am decis, o să îmi ofer un nou început cu un nou prieten, adică eu. 
Pentru ce trebuie să mă duc eu să mă plâng nu știu cui?
Judecată oricum sunt pentru orice fac.

Eu și Dumnezeu, îmi ajunge.

Ce ne spunem când nu ne vorbim - Chris Simion

Sursă imagine: elefant.ro

Am citit această carte în luna lui august 2014.

”Ce ne spunem când nu ne vorbim” a fost o carte pe care am devorat-o în aproximativ 3 zile, dar a fost și o carte care m-a enervat. De ce?
Pentru că toată învălmășeala de sentimente, cuvinte în care mă regăseam și gânduri, deveniseră la un moment dat prea multe, prea plin.

Îmi place să găsesc astfel de gânduri în cărți dar și gândurile strică când sunt expuse prea mult.

Într-o altă ordine de idei povestea din această carte mi se pare un pic în ceață, recunosc că nu am înețeles finalul, totuși, dat fiind faptul că în august împrumutasem cartea de la o prietenă, m-am hotărât să o recitesc și să mi-o cumpăr dacă am ocazia.

”Ce ne spunem când nu ne vorbim” este o carte de suflet.

Citate:

”Sunt momente în care nu mai știu să cad în genunchi, nu mai știu să-i vorbesc lui Dumnezeu”

”Nici să murim unul fără altul nu putem căci până și moartea noastră e în doi”

”Când două suflete se iubesc, Dumnezeu nu toarnă apă doar unuia.”

”Când ești murdar pe corp te duci și te speli cu apă. Dar când îți e murdar sufletul cu ce te cureți?”

”Niciodată nu o să poți să zbori pe un culoar diferit de sufletul tău pereche”

Notă:  4/5

Vă recomand cartea!