Îmi amintesc primele zile în care ne-am întâlnit, eram două boboace pline de timiditate și speranțe. Am ajuns într-un grup plin de oameni, toți altfel, toți mă îndemnau parcă să-i cunosc, dar dintre toate chipurile cu care am rămas în amintire, tu, A, m-ai oprit și mi-ai schimbat viața.
Nu știu eu de ce tocmai tu, cred că așa a vrut Dumnezeu, ca tu să fii unul dintre oamenii cu care eu să mă intersectez. Tu ai traversat toate diferențele dintre noi, toate distanțele și toate lucruile care ne stăteau în cale pentru a-mi putea cunoaște sufletul. Tu m-ai cunoscut cel mai bine. Știai când țip, când am nervi, când vorbesc aiurea, știai când să taci și să mă lași în pace. Tu îmi cunoșteai visele și mă încurajai mereu. Întotdeauna îmi spuneai cuvinte frumoase, mă apreciai și mă vedeai mai bună decât era cazul. Nu am putut să nu mă obișnuiesc cu tine, A. Eram plină de răni când te-am întâlnit. Purtam în mine atâtea, atâția oameni care m-au lăsat, atâtea doruri, atâtea...și tu te-ai potrivit perfect. Ai fost cea mai bună prietenă pe care mi-am putut-o dori vreodată și ai rămas...căci nu te-am putut înlocui.
Străzile devenau goale când eram noi pe ele, căci toți oamenii dispăreau, râdeam ca nebunele, plângeam și vorbeam lucruri știute doar de noi. Nu ți-a fost niciodată rușine sau jenă să îmi împrumuți lucruri și să le iei pe ale mele, bani, mâncare, obiecte, orice. Eram ca două surori care au fost schimbate la naștere și s-au regăsit 15 ani mai târziu. Te-am iubit atât de mult, copil frumos. Nu puteam să concep viața fără tine, fără prietenia noastră. Nu puteam să concep că într-o zi ai să pleci, dar ai plecat.
Nu m-a durut la început. M-a durat mai târziu, când am realizat că te-am pierdut. Am avut de atâtea ori nevoie de tine. Erai omul cu care voiam să împărtășesc bucuriile și tristețile mele dar m-ai lăsat singură.
Nu am putut să accept asta, așa că am încercat să te rețin. Nu am înțeles atunci că tu ai plecat pe un drum diferit de al meu.
Nu pot să îți explic cât m-a durut plecarea ta la fel cum nu îți pot enumera de câte ori m-am întrebat de ce ai făcut asta, de ce m-ai lăsat așa...
A fost nevoie de doar o secundă ca să pleci, dar mi-a luat ani să te cunosc și mi-a luat ani să înțeleg că ai plecat.
Mi-a luat ani să realizez că viața mea trebuie să continue fără tine.
Nu știu câte dintre persoanele la care le-am povestit despre tine au înțeles ce mult ai marcat viața mea, dar tu ar trebui să știi.
Nu știu dacă ți-am mulțumit vreodată de prietenia pe care mi-ai oferit-o, de zilele în care m-ai găzduit la tine acasă, de zilele în care ai mers cu mine pe oriunde, de zilele în care am împărțit aceeași bancă la școală și de zilele în care am pălăvrăgit...și pentru miile de poze pe care mi le făceai, dar îți mulțumesc acum, A, pentru tot. Nu am să uit niciodată nimic din toate acestea, dar, deși mi-am luat rămas bun de la tine în gând, acum simt nevoie să o fac aici și să ți-o spun și ție.
Eu plec, A.
Plec, pentru că nu mai pot să sper că într-o zi te vei întoarce.
Plec pentru că am realizat că tu ai plecat mai întâi și că în viața ta nu mai e loc de mine.
Plec, pentru că a venit timpul să o fac.
Acesta este un mesaj de rămas bun...
Îmi pare rău să ți-o zic, dar inima mea se vindecă și e mai bine așa.
Tu mergi pe drumul pe care ți l-ai ales. Am văzut că ai prieteni, că ești frumoasă și că ai propria ta viață și nu pot decât să mă bucur, să îți urez tot ce e mai bun și să îți spun adio.
Mă bucur enorm de mult că te-am cunoscut, că Dumnezeu mi-a dat ocazia să te am în viața mea pentru câțiva ani și îl rog să îți lumineze drumul și să fie acolo mereu pentru tine.
Rămâi cu bine, A.
No comments:
Post a Comment