Versetul zilei

Wednesday, August 30, 2017

Tată, mi-e dor de tine!

Articol câștigător, locul 2 la concurs, scris de Narcisa. Vă invit să treceți și pe la ea! https://gandurideprimavara.wordpress.com/

Cele mai vii și mai frumoase amintiri din copilărie sunt legate de tata. Când eram mică de tot, abia așteptam să vină de la serviciu, ca să îi aduc papucii de casă și apoi să mă cațăr în brațele lui. Când am mai crescut, mergeam amândoi în plimbări lungi pe câmp și la pădure, munceam amândoi în grădină, la vopsit ușile și geamurile și chiar la zugrăvit mă lua să îl ajut.

Tata m-a învățat cât de valoroasă sunt. Vorbea odată cu un vecin căruia, printre altele, îi spunea că pe fata lui nu o dă nici pe șapte feciori. Pe mine m-a pufnit râsul auzindu-l și m-am gândit: ”Ce prostii mai vorbește și tata!” Dar nu am putut să uit acele cuvinte și mi le amintesc și acum, când mă simt fără valoare și tata nu mai e lângă mine, ca să îmi spună cât de iubită și de prețuită sunt.

Tata m-a învățat să fiu independentă și să mă descurc singură. Voiam să-mi vizitez sora din Germania și pe vremea aceea se putea trece granița numai cu viză, iar vizele se obțineau destul de greu. Tata a stat la coadă la Consulatul German ore întregi, iar când am ajuns și eu acolo, nu mai era mult de așteptat și m-a lăsat să îmi iau viza singură. Atunci am fost nemulțumită și i-am reproșat că mă lasă singură, dar acum realizez: dacă ar fi făcut el totul pentru mine, cum m-aș fi descurcat acum, când el nu mai poate să mă ajute?

Tata m-a învățat să citesc Biblia. Îmi amintesc și acum cum mă sfătuia că, oricâte predici bune aș asculta, nu este de ajuns, ci este nevoie să citesc Cuvântul lui Dumnezeu și să-L las să îmi vorbească prin el, să mă ajute să înțeleg chiar lucruri noi, pe care nu le-am priceput înainte.

Tata m-a învățat ce înseamnă dragostea fără cuvinte. Când se făcea seară și eu nu ajungeam acasă, își lua bicicleta și venea după mine. Uneori mă incomoda și mi se părea că grija lui pentru mine este exagerată... dar acum cât mi-aș dori să mai am parte de ea! Iar când mama era plecată pentru un timp la sora mea și tata, fiind în comitetul Bisericii, a fost nevoit să meargă și el câteva zile la o conferință, la întoarcere m-a îmbrățișat ca și cum nu m-ar mai fi văzut de mult timp și a răsuflat ușurat că supraviețuisem singură acasă.

Tata m-a învățat să am grijă de cei pe care îi iubesc, prin exemplul lui personal. El s-a îngrijit cu drag de mama, timp de mulți ani, ea fiind deseori bolnavă, iar după ce el s-a dus într-o lume mai bună, am rămas eu ”în locul lui tata”, cum spunea mama. Mi-a fost tare greu, și încă îmi este greu fără el, chiar dacă au trecut mulți ani de când nu îl mai am lângă mine, dar ceea ce a sădit el în inima mea va rămâne acolo pentru totdeauna. Abia aștept să mă reîntâlnesc cu tata pe meleagurile veșniciei!


Sursă imagine: Pinterest

Sunday, August 27, 2017

Dragi fete, există băieți care așteaptă


Dragi fete, există băieți care se pun pe genunchi și vorbesc cu Dumnezeu despre acea fată - the one. Băieți care se uită în jur (nu pentru că caută, ci pentru că nu sunt orbi), văd fete frumoase și își spun: într-o zi, o voi întâlni și eu pe fata pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru mine. 

Dragi fete, există băieți care știu ce vor. Băieți care nu au nevoie să se uite la ce fac ceilalți, la cum se distrează alții cu fetele, pentru că ei știu că o inimă trebuie prețuită. Aceștia știu exact ce caută la o fată, știu pe cine își doresc să aibă alături. Ei își creionează în minte persoana cu care vor să își petreacă nu doar câteva momente, ci întreaga viață. 

Dragi fete, există tineri care apreciază așteptarea! 
Băieți care doresc ca tu să îi aștepți, ca tu să nu îți dăruiești bucățele din inimă și din trup pe la tot pasul. 
S-ar putea ca într-o zi să stai față în față cu un tânăr care îți va spune: Eu te-am așteptat! Tu de ce nu ai făcut-o? 

Poate că realitatea pare să lovească uneori prea tare, poate că oamenii nu mai pun accentul pe așteptare și pe dragoste adevărată. Adevărata dragoste cere sacrificiu, iar oamenii caută să evite din ce în ce mai mult acest cuvânt. Comoditatea e mai ușoară. E mai ușor să schimbi parteneri, să dai peste persoane noi, să o iei de la capăt, să rămâi la stadiul de îndrăgostit unde totul e dulce ca mierea. 
Să faci parte dintr-o relație de durată e mai greu. Uneori sunt certuri, neajunsuri, enervări. Sunt de toate. 

Însă persoanele ancorate în Dumnezeu știu ce au de făcut. Ele învață că trebuie să fie ajutorul potrivit în orice vreme. 

Dragi fete, există băieți care doresc să fie ajutorul potrivit, băieți ancorați în Dumnezeu. Băieți care vor să își dăruiască inima întreagă și să primească una întreagă înapoi. 

Pe acești băieți, să-i așteptați. 

Sursă imagine: Pinterest

Friday, August 25, 2017

Se moare câte puțin


Lumea în care trăiesc moare câte puțin în fiecare zi, dar pe mine, lasă-mă să visez. Doresc să îmi crească aripi, să mă pot înălța cu ele până la cer, să ating pulberea de nori și întinderea de stele, curcubeul și soarele. 

Se moare câte puțin, încet, dar sigur. Dacă s-ar muri dintr-o singură suflare, ar fi prea evident. Dar i se spune răului bine, așa treptat. Azi puțin, mâine puțin. Se ajunge la catastrofă din puținul acesta, dar nimeni nu pare să observe.

Nu ne dăm seama că noi am creat de fapt totul, când l-am împins pe Dumnezeu la o parte din planurile noastre, când am început să fim iubitori de sine, când viața a încetat să mai aibă valoare, când sufletul a fost făcut mic și inexistent iar trupul ridicat în slăvi și vândut. 

Se moare câte puțin, atunci când noi renunțăm să mai credem. Când îngropăm copilul din noi și facem loc desfrâului, imoralității și egoului. 

Lumea în care trăiesc moare, dar eu nu vreau să mor. Pe mine, lasă-mă să iubesc, te rog. Dă-mi o inimă mare în care să încapă toată lumea și tot universul. Fă-mi sufletul curat, spală-mi hainele și fă-mă să semăn cu Tine. Dă-mi mâini lungi și darnice, să ajungă pe la toți, învață-mă să zbor. 

Pe mine lasă-mă să respir aer curat, dă-mi din odihna și pacea Ta. Și te-aș mai ruga, dacă poți, trezește lumea din ațipirea aceasta groaznică. Trezește totul. 

Sursă imagine: Pinterest

Tuesday, August 22, 2017

Nu am strigat-o vreodată pe nume.


Articol câștigător, locul 1 la concurs. Scris de Ana- Maria. Vă invit să intrați și pe blogul ei :) http://soapteinfurtuna.blogspot.ro/

N-are să-i ridice nimeni o statuie. Lumea întreagă n-are să vadă ce persoană extraordinară e fiindcă tot ce are mai bun e ascuns de ochii lumii. Tot ce are mai bun mi-a dăruit mie, să-mi rămână în inimă pentru totdeauna ca un secret între noi două. Nimeni nu ştie cât de multe sacrificii a făcut, cu câtă blândeţe şi înţelepciune m-a învăţat să stau în picioare.

Cândva credeam că ştie totul. Credeam că ea are răspunsul corect pentru orice problemă, că ajunge doar să o întreb. Am crescut şi am văzut că nu e aşa. Şi totuşi, acum mai mult ca niciodată, nu încetez să mă minunez când mă uit la ea. Nimeni nu-i va cere vreodată să ţină un discurs motivaţional, dar nu e nimeni pe pământ ale cărui cuvinte să mă aline ca ale ei. 

E omul care mă învaţă zi de zi ce înseamnă cu adevărat să fii o persoană puternică. Îmi arată cum adevăratul curaj stă în a-ţi duce tăcut luptele, cum să îţi întăreşti credinţa uitându-te dincolo de aparenţe şi mă face să mă rog să primesc măcar jumatăte din dragostea şi răbdarea ei faţă de ceilalţi oameni şi ştiu că voi fi un om bun.


Încă de când pentru mine nu exista alt cuvânt pe lume, am strigat-o. I-am spus „mama” şi de atunci nu a avut nevoie de nume pentru mine. Sunt milioane de mame în lume, dar numai una contează cu adevărat pentru mine. Nu cred că voi putea face vreodată ceva să-i mulţumesc suficient pentru că mi-a dăruit lumea întreagă şi mi-a arătat că mult mai de preţ decât succesul (în orice fel e definit el de oameni) e o inimă iubitoare şi nişte braţe în care te poţi simţi în siguranţă. 

Sursă imagine: Pinterest

P.S. Urmează să trimit și coletul curând.

Sunday, August 20, 2017

Într-o zi, bunicul a plecat.


Când timpul își pune amprenta nimic nu mai e la fel. 
Odată intram pe poartă și zăngănitul scos de aceasta îmi umplea stomacul de fluturi și văpăi. Mă gândeam cu bucurie că îmi voi vedea bunicii. Bunica îmi va ieși înainte, prima, și de undeva, de prin spate o va urma bunicul.

Odată, mi se părea că cerul coboară pe Pământ, că zorile au ceva dumnezeiesc în ele iar locul acela arată a paradis. Datorită lor, bunicilor. Doi oameni simpli cu o inimă mare.

De ceva vreme când poarta se deschidea, nu mai apărea decât bunica. Bunicul era la pat. Nu mai venea să mă întâmpine, nu mai punea bagaje pe bicicletă și nu mă mai privea așa cum o făcea cândva. Nu mă mai întreba ce fac, îl întrebam în schimb eu pe el și nu putea să îmi răspundă. Dar știam, știam că e în durere.

Într-o zi, bunicul a plecat. S-a dus la cer, la Dumnezeu. Și poate trupul lui bolnav și trecător nu a putut să exprime asta, dar eu știu că în acel moment el avea o sclipire în ochi, un licăr în inimă și o speranță în suflet. Era bucuros. 

Când a plecat, nu a luat nimic cu el. Nici casa, nici bicicleta, nici bani, nici pământ, nici măcar trupul acela muritor. A plecat doar cu sufletul.

Apoi am intrat din nou pe poarta aceia și mă așteptam să îl mai văd ieșind de pe undeva, mă așteptam să vină, dar nu a mai venit. El nu mai era.

Eu mi-l amintesc ca pe un om tăcut, cu suflet bun.

Celor care treceți pe aici, vă zic astăzi ceva. Bunicul a lăsat în urmă oameni și amintiri. Nu își aduce nimeni aminte ce haine a purtat, câți bani a avut, pe unde a umblat, ci doar, ce a făcut, câtă iubire a lăsat în urmă.

Așa că lăsați trupul acesta muritor deoparte și îngrijiți-vă de suflet, e tot ce va rămâne într-o zi din voi. Sufletul vostru și amintirile sădite în sufletele altora.

Sursă imagine: Pinterest

Saturday, August 19, 2017

Câștigătorii concursului


Aș vrea să îi felicit pe toți cei care au avut curajul să își deschidă sufletul și să îmi trimită o bucățică din povestea lor de viață, pentru concurs.

Din 5 articole primite, 3 vor fi publicate pe blogul acesta, cu menționarea numelui autorului și premiate cu o surpriză.

Persoanele câștigătoare sunt:
Locul 1: Ana-Maria
Locul 2: Narcisa Flaviana
Locul 3: Maurizia N.

Felicitări!

Vă voi contacta prin email mai târziu, urmând să discutăm detalii.

Monday, August 7, 2017

Are sufletul desenat cu flori

Partea cea mai frumoasă la oamenii minunați, e că ei nici măcar nu își dau seama de efectul pe care îl au asupra altor oameni. Ei te luminează fără să știe ce fac, pentru că ei nu fac asta ca să te impresioneze, nu se forțează, ei pur și simplu sunt, iar acest lucru e de ajuns. 

Am întâlnit o fată, avea ceva diferit de ceilalți. O sclipire, ceva aparte. Îmi părea plină de viață și jucăușă. Copilăroasă, dulce. Îmi amintea de mine, de vechea eu. 

Nu m-am gândit că se va cuibări la mine în suflet. Nici măcar nu știu cum s-a întâmplat, dar știu că azi e acolo și că dacă nu aș fi cunoscut-o, i-aș fi dus dorul. E prietena pe care și-ar dori-o oricine. 

Când sunt la pământ, mă ridică, are mereu cuvintele potrivite la ea și nu încetează să le rostească. Când vede că nu mai am speranță iar vorbele nu mă ajută, se așează lângă mine și mă lasă să mă liniștesc iar între timp se roagă pentru mine. 
Nu mă judecă. Mă acceptă așa cum sunt.
Când sunt veselă, e acolo. Când e veselă îmi dă și mie din bucuria ei. 

Cuvintele nu sunt de ajuns ca să o pot descrie, așa cum o văd eu. E ca un diamant ce strălucește de la mare depărtare, dar nu își cunoaște valoarea. 

Are sufletul desenat cu flori și în fiecare zi rupe câte una și împarte la fiecare. 
Mie, cred că mi-a dăruit un buchet întreg, pentru că îi simt mireasma peste tot. 

Ea este prietena mea, Ala (M), mi-aș dori ca într-o zi să se poată vedea prin ochii mei, ca să înțeleagă cât e de prețioasă. Ea este un dar de la Dumnezeu. 

Sursă imagine: Pinterest

Vă rog nu uitați de concurs!

Sunday, August 6, 2017

Ce crede Dumnezeu despre tine


Recunosc, nu port rochii foarte lungi, dar și când port una e ca și cum ar fi sărbătoare, toți oamenii mă privesc! Și nu, nu mă privesc în sensul bun. Azi am fost îmbrăcată cu o rochiță ceva mai lungă și puțin lărguță și am făcut greșeala să intru într-un super market. Se uitau toți la mine ca la felul patru. Și eu mă uitam la ei și nu știam în ce colț să mă ascund, cum să îmi mișc picioarele mai repede și să ies afară. Încercam să zic că nu îmi pasă, dacă eu mă simt bine ce contează ce cred alții? Dar îmi păsa.

Te-ai întrebat vreodată ce cred ceilalți oameni despre tine? Cum te văd ei? Sunt sigură că ți-ai pus întrebarea aceasta măcar o dată și ți-a păsat.
Te-ai întrebat vreodată ce crede Dumnezeu despre tine? Cum te vede El?

Oamenii se uită la suprafață. Se uită la aspectul tău fizic, la ce haine porți și cum îți stă freza. Ce machiaj ai azi și uite, ți s-a agățat tricoul!
Dumnezeu se uită la partea ta interioară. Se uită la sufletul tău, la persoana ta în esență. Dumnezeu se uită la tine. Îți vede rănile, îți vede lacrimile, zâmbetul. Dumnezeu observă cu cine te-ai certat astăzi și ieri, pe cine ai îmbrățișat, cu cine ai vorbit, ce ai făcut. 

Oare ce crede El despre toate acestea?
A văzut că nu ți-a stat părul bine și cum s-au uitat alții la tine, dar a zâmbit, pentru că în esență tu ești același indiferent de cât de perfect sau imperfect e exteriorul tău.
Dar când ți-a văzut sufletul, când ți-a văzut comportamentul de astăzi, oare ce a gândit Dumnezeu?

Știu că avem nevoie de acceptare în societate și că vrem să fim bine văzuți atunci când suntem între oameni, dar oare chiar ar trebui să lăsăm asta să conteze atât de mult?

Poate că în loc să mă uit la acei oameni care mă privea cam ciudat și la rochia mea, în loc să mă simt vulnerabilă și să vreau să mă ascund undeva, poate ar fi trebuit să le zâmbesc, să le arăt încredere, pentru că eu știu cine sunt și știu că nu hainele mă fac. Și poate că ar fi trebuit să privesc partea lor bună, pentru că până la urmă nu contează cum arăți, ci ce faci tu și ce vede Dumnezeu. 

Și dacă nu mă credeți pe mine, pentru că sunt doar o fătucă, vă las un gând celebru.

Mă interesează ce gândește Dumnezeu. Restul sunt detalii” 
Albert Einstein

Sursă imagine: Pinterest

P.S. Nu uitați de CONCURS !

Omul care mă ajută să mă înalț


Era o zi de octombrie când l-am cunoscut. Părea să fie o zi ca oricare alta. Îi mai văzusem numele înainte pe blogul său și pe la comentarii. Mai schimbasem câteva cuvinte cu el. Îmi zisese că încearcă să se apropie de Dumnezeu, iar în mine s-a născocit o idee. Ce ar fi să îl ajut?

Nu am știut atunci că de acolo va lua naștere o frumoasă poveste de dragoste și că de fapt nu eu îl voi ajuta pe el, ci el pe mine în nenumărate moduri.
El este omul care a apărut în viața mea și mi-a îmbrățișat sufletul, după prezența lui nu am mai avut cum să fiu la fel.

  • Învață să interacționezi cu oamenii, fără să aștepți ceva în schimb de la ei. 


Poftim? Vrei să spui că trebuie să fiu prietenă cu cineva fără să aștept nimic în schimb? Nu pot.
Prietena mea cea mai bună se mutase recent iar eu nu făceam față fără ea. Eram ca o epavă. Nu puteam să înțeleg de ce nu mai vorbește cu mine, de ce nu mă caută. De ce nu are nevoie de mine așa cum eu am nevoie de ea?
Oamenii nu sunt ceva ce deții. Ea pur și simplu vrea altceva acum. Trebuie să înveți să nu mai ai așteptări.
Poftim? Nu, nu, tu nu înțelegi.

  • Du-te și cere-ți scuze și dă-i un pupic.


Cum? De ce?  Nu ai văzut, ea a greșit, nu eu.
Vrei să îți lași orgoliul să câștige? Du-te.
Dar ea a greșit...bine poate am fost și eu puțin de vină...
Dacă faci tu primul pas nu pierzi nimic, ba dimpotrivă, vei avea inima liniștită.

  • Învață să dăruiești. 


De ce? Ei oricum au mai mult ca noi. Ei nu ne servesc niciodată așa cum o facem noi și ei...
Fii tu mai bună. Nu trebuie să te compari cu nimeni. Doar dăruiește și simte, iubește. Nu aștepta nimic în schimb.


  • Învață să te controlezi. 


Nu tot ce e în interiorul tău trebuie arătat afară. Ca de exemplu, furia. O poți controla. Ți-a plăcut de tine atunci?
Păi nu, dar nu pot să fac asta!
Ba, da poți. Totul pornește de la mintea ta. Tu ești stăpână peste tine.
Vezi, ce frumoasă ești acum, când ești dulce și cu suflet bun. Ce te împiedică să fii așa mereu?


  • Nu-ți mai alimenta gândurile negative. Ești supărată acum, nu mai analiza totul. Așa îți alimentezi plânsul. 


Lasă-mă în pace. Tu nu știi ce simt eu.
Dacă rămâi în situația asta nu rezolvi nimic, doar îți faci mai mult rău.

Am învățat multe de la acest om, nu știu dacă am loc să înșir totul aici și nici nu îmi vin toate în gând acum, dar el m-a ajutat să devin persoana care sunt astăzi. Și pentru asta îi mulțumesc.

El este Florin, soțul meu, omul care mă ajută să mă înalț.

Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să citiți și Numele ei era Cristina.
Nu uitați de CONCURS, înscrieți-vă. Detalii aici CONCURS

Sursă imagine: Deviantart

Thursday, August 3, 2017

Dragă Dumnezeu, deschide-ți palma


Îmi place noaptea, știi? Mereu mi-a plăcut. Nu mă întreba de ce, pentru că nu știu să îți răspund exact. Poate e vorba de liniștea ce o cuprinde, de faptul că oamenii se duc la casele lor iar afară nu rămâne decât un sunet mut. 

Când eram mică circula acel zvon, mai ții minte? Cum că atunci când vezi prima stea pe cer îți poți pune o dorință. Eu îmi doream cu disperare ca acel zvon să fie adevărat pentru că de fiecare dată când apărea steaua aceia, aveam ceva de zis. Uneori, chiar o așteptam. 

Dar am crescut acum și steaua a dispărut undeva într-un abis iar dorințele mele s-au stins una câte una. Ceva îmi zice că Tu le-ai prins în palma Ta, că poate le porți cu Tine pe undeva...

Nu mai sunt acel copil, știi? Bineînțeles că știi, doar cunoști totul. 

Cred că astăzi am rănit mulți oameni și apoi te-am rănit și pe Tine. Sper că știi că nu am vrut să se întâmple așa. Uneori, o iau razna. Uneori îmi pierd controlul și mă pierd. Apoi Tu mă cauți și mă găsești și mă porți pe brațe.
Astăzi unde ai fost?

Îmi poți citi sufletul acum? 
Mi-aș dori atât de mult să pot, să găsesc drumul si răbdarea și pe Tine. Trimiți o stea la mine? Sau poate vii chiar Tu. Deschide-ți palma și îți voi pune în ea toate dorințele și durerile mele.

Îmi plac stelele, știi? Din tot ce ai creat, stelele mă fascinează, dar, știai deja asta. Apropo, ești așa minunat. 

Dragă Dumnezeu, vino și stai cu mine. Nu am cafea, nu am nici chipsuri și ...ei bine, nu am nimic, doar vino. 

Sursă imagine: Pinterest

P.S. Nu uitați de CONCURS!

Wednesday, August 2, 2017

Concurs - intrați în joc


Dragilor, m-am gândit să organizez un concurs. Sper să vă placă ideea și să intrați în joc.

Nu știu dacă v-ați dat seama, dar prin articolul ”Numele ei era Cristina”, am început de fapt un proiect pe acest blog, un proiect prin care vreau să îi scot în față pe oamenii care au fost un model, o luminiță pentru mine și pentru alte persoane. 

Tematica concursului va merge tot spre această direcție. Sunt sigură că avem cu toții măcar un om special care ne-a influențat viața într-un mod pozitiv și de la care am învățat ceva. Fie că este vorba de un părinte, de un prieten, de un vecin, de oricine...îl putem aduce la viață, prin cerneală și hârtie. 

Ca la orice concurs va exista și un premiu, de fapt în cazul nostru va fi vorba de locul 1 și locul 2, ambele vor fi premiate, iar pe lângă aceste premii, articolele voastre vor fi publicate la mine pe blog :)

Tema: Omul special din viața ta, de la care ai învățat ceva. (Mi-aș dori să menționați în articol și ce ați învățat de la acea persoană)

Condiții de participare: domiciliu în România, vârsta minim 17 ani, respectarea tematicii și scriere cu diacritici.

Ce și cine câștigă? 
Vor exista 2 persoane câștigătoare. Articolele lor vor fi publicate pe blogul meu, plus vor primi un colet surpriză acasă. 

Data limită de trimitere este 17 august. 
Articolele se pot trimite pe acest email: laviniahumeniuc@gmail.com  va trebui să primiți confirmare.

Juriul : eu și încă 2 persoane.

Sper să participați :D Pentru întrebări sau nelămuriri vă stau la dispoziție :)

UPDATE : Dacă articolele voastre au acel ceva, sunt dispusă să premiez mai multe persoane, așa că vă rog, îndrăzniți!

Tuesday, August 1, 2017

Cei mai frumoși oameni din lume


Există oameni pe care nu-i observă și nu-i aplaudă nimeni. Oameni care nu ajung la televizor pentru ceea ce fac, nu sunt trâmbițați și totuși sădesc ceva în inima ta printr-un gest simplu. 

Eram în mașină cu soțul meu. În față se vedea o trecere de pieteni și un băiat, tânăr, cu un câine așteptând să treacă. Soțul meu oprește mașina. Băiatul din fața noastră face câțiva pași pe trecere după care se întoarce către noi cu un zâmbet enorm de mare pe față, face un semn din cap. M-am uitat lung la el. Scria ceva pe chipul lui: recunoștință și bucurie. Era o față senină, atât de frumoasă. Îmi ziceam că nu am mai văzut de mult un chip atât de radiant, mai ales dintr-un motiv simplu ca acesta. 
Acum că stau să analizez lucrurile, știi ce cred? Că el avea pace și bucurie în suflet de dinainte, el nu a făcut decât să împărtășească un pic din raiul lui, cu noi. Iar eu, mă bucur că a făcut-o.

Merg pe stradă. În fața mea stă un om bătrân, cere 50 de bani. Trec pe lângă el, după care mă opresc. Mă întorc și îi las ceva. Când se uită la mine are o privire în care se pot citi atât de multe. Bucurie, amestecată cu ceva, ceva ce mă face să plâng și nu am întâlnit la mulți oameni ca el. Nimeni nu m-a, mai privit așa. Am impresia că mi-a arătat o bucățică din sufletul lui atunci. 

La grădiniță. O fetiță vine la mine: uite Lavi, ți-am făcut un desen, îmi spune zâmbitoare. Are un zâmbet senin de copil. Aș vrea să mi-l pot pune și eu pe chip. Mulțumesc, îi spun și zâmbesc iar în mine se sădește ceva. 

Când o să realizăm oare cât de frumoși suntem atunci când suntem recunoscători, când iubim, când oferim din raiul nostru altor oameni?

Cei mai frumoși oameni din lume nu sunt cei ce au un chip perfect, cei mai frumoși oameni din lume sunt cei ce au recunoștința în inimă și sclipesc. Ei lasă ceva din lumina lor pe oriunde trec.

Sursă imagine: Pinterest