Se moare câte puțin

Lumea în care trăiesc moare câte puțin în fiecare zi, dar pe mine, lasă-mă să visez. Doresc să îmi crească aripi, să mă pot înălța cu ele până la cer, să ating pulberea de nori și întinderea de stele, curcubeul și soarele. 

Se moare câte puțin, încet, dar sigur. Dacă s-ar muri dintr-o singură suflare, ar fi prea evident. Dar i se spune răului bine, așa treptat. Azi puțin, mâine puțin. Se ajunge la catastrofă din puținul acesta, dar nimeni nu pare să observe.

Nu ne dăm seama că noi am creat de fapt totul, când l-am împins pe Dumnezeu la o parte din planurile noastre, când am început să fim iubitori de sine, când viața a încetat să mai aibă valoare, când sufletul a fost făcut mic și inexistent iar trupul ridicat în slăvi și vândut. 

Se moare câte puțin, atunci când noi renunțăm să mai credem. Când îngropăm copilul din noi și facem loc desfrâului, imoralității și egoului. 

Lumea în care trăiesc moare, dar eu nu vreau să mor. Pe mine, lasă-mă să iubesc, te rog. Dă-mi o inimă mare în care să încapă toată lumea și tot universul. Fă-mi sufletul curat, spală-mi hainele și fă-mă să semăn cu Tine. Dă-mi mâini lungi și darnice, să ajungă pe la toți, învață-mă să zbor. 

Pe mine lasă-mă să respir aer curat, dă-mi din odihna și pacea Ta. Și te-aș mai ruga, dacă poți, trezește lumea din ațipirea aceasta groaznică. Trezește totul. 

Sursă imagine: Pinterest