Versetul zilei

Sunday, January 28, 2018

Frânt de atâta zbor

Mi-am spus că până și păsările cad la pământ câteodată, și nu numai atunci când învață pentru prima oară să zboare ci și după ce cunosc pe de-antregul procesul de zbor. Nu știu dacă este adevărat, dar așa mi-am spus. 

Am vrut să semăn cu o pasăre. Să am libertate, să îmi desfac aripile și să nu mai experimentez niciodată căderea. Pot spune că am eșuat iar?
Bine, recunosc. Eșuat e un cuvânt cam dur. Nu am eșuat, dar nici nu mai zbor. Cel puțin nu zbor în felul în care credeam că voi zbura.

Aș putea spune că merg încet. Nu mă grăbesc. Aș putea spune că m-a cuprins panica. Aș putea spune că deși am drumul în fața ochilor, deși indicatorul e la locul lui, deși știu ce am de făcut, mă tulbur. Mă pierd și mă opresc.

Și acum? Acum ce facem?

Un copil m-a întrebat în repetate rânduri: Și acum ce facem, Lavi? Ce facem acum?

Și acum ce facem, Doamne? Ce facem acum?

De ce taci? De ce mă pui să aștept?
Lecția așteptării mi-ai mai dat-o de atâtea ori, credeam că am învățat-o. Sper că știi că nu te înțeleg deloc. Încerc să o fac și mi se pare că prind frânturi dar apoi le pierd. Sper că știi că nu sunt de acord. Sper că știi că atunci când am zis că te las pe Tine nu eram chiar așa sănătoasă la cap. Ah, ce tot spun. Eram. Dar m-am răzgândit. Am voie să mă răzgândesc, nu-i așa?
Poți să nu mă bagi în seamă chiar acum? Mai târziu mă voi răzgândi iar.

Mi-am spus că până și vulturii obosesc. Sunt frânți de atâta zbor. Și eu sunt frântă. Nu am știut că zborul e așa obositor. Nu am știut că pentru a avea aripile ușoare trebuie să scapi de orice fel de greutate le-ar putea trage în jos. Chiar vrei să scap de tot?
Și eu cu ce rămân?

Și acum ce facem, Doamne? Ce facem acum?

Frânt de atâta zbor - Scrisoare către Dumnezeu

Sursă imagine: Pinterest

Saturday, January 27, 2018

Poți totul în Hristos care te întărește

Nimic nu este prea greu pentru omul care se încrede în Dumnezeu. Oricât de mari ți s-ar părea valurile și indiferent de cât de persistentă se dovedește a fi furtuna, tu nu te clătina. Chiar dacă soarele nu contenește să apară și nimeni nu se ivește în zare să îți ofere ajutor, tu nu te descuraja. 

Amintește-ți că ești purtat pe brațele Tatălui din ceruri (Isaia 46:4), amintește-ți că orice încercare are și un moment în care ajunge la final, că lutul abia după ce este frământat poate fi transformat în vasul de cinste pe care l-a gândit Creatorul. Dumnezeu știe cât să apese și când să te elibereze de povară. Nimic nu este la întâmplare și toate lucrurile lucrează împreună spre binele copiiilor Săi (Romani  8:28). 

Ești iubit de Dumnezeu și în El ai promisiunea că poți totul. Că nici o ispită nu este prea mare și nici o încercare nu este prea grea. 1 Corinteni 10:13

Oricât de învolburată e marea, chiar dacă toate pânzele se rup și barca ți se răstoarnă, rămâi încredințat că vei ajunge la mal. Brațele Dumnezeului celui viu te-au purtat și continuă să te poarte. Nu te teme! Tu poți totul în Hristos care te întărește. Ai deja armura cu care trebuie să învingi în luptă. Ai tot ce îți trebuie. Filipeni 4:13

Nu te mai uita așa la tine și nu mai crede că ești atât de mic, căci înaintea ta merge însuși Dumnezeu. 
De cine să îți fie frică? Pentru ce se te temi?

Și dacă ai obosit El vrea să îi dea inimii tale odihnă. Și dacă zici că nu mai poți, că nu ai fost făcut pentru această bătălie, că povara îți este prea grea și sufletul îți este zdrobit, Dumnezeu îți spune: ridică-te, tu poți totul în Mine. Căci în palmele Mele te-am săpat și te-am purtat. Niciodată nu ai luptat singur, Eu lupt alături de tine. 

Ce minunat e să știi că Dumnezeu luptă alături de tine. Că în momentele grele El îți ia povară și atunci când nu mai poți te poartă pe brațele Sale de Tată. 

Friday, January 26, 2018

De ce te temi, inimă?

De ce îți este așa frică?
Nu știi oare că Tatăl tău, Dumnezeu conduce lumea întreagă? Oare ce nu îți este de ajuns? Ce munte e prea mare ca să îl poți urca? Nu știi? Cel ce mută munții merge alături de tine. Cel ce a despicat marea în două continuă să aibă putere. 

Îți lipsește pacea? El e Dumnezeul păcii. (Isaia 26:3)
Îți lipsește bucuria? El e sursa bucuriei. (Galateni 5:22)
Îți lipsește dragostea? El e dragoste. (1 Ioan 4:8)

De ce te temi, inimă? De ce te tulburi, suflete? Oare nu știi tu că Cel ce poate totul pășește astăzi alături de tine?
Ai crezut că rugăciunea ta nu a fost de ajuns? Ai crezut că nu a ajuns mai sus de tavan? Dar te-ai înșelat. Lacrimile tale au fost văzute și numărate cu grijă. Cuvintele tale, da, cuvintele tale au fost ascultate. Crezi că este vreun cuvânt care i-a scăpat Celui ce știe tot? Celui ce cunoaște până și numărul firelor de păr din capul tău? Nu. Nici un cuvânt nu a fost spus degeaba și nici măcar o singură rugăciune nu este spusă în zadar. 
Da, poate că răspunsul zăbovește dar Cel ce are să vină, va veni și răspunsul Lui nu va întârzia ci va apărea exact la vremea potrivită și aleasă de El. 

Da, El va aduce izbăvire ființei tale și te va scoate din starea în care ești acum. Îți va lua problemele și va aduce rezolvare la fiecare în parte.

Te rogi pentru cineva drag? El a luat aminte. Te rogi pentru tine? El îți poartă deja necazul. Orice te-ar supăra și oricine ți-ar sta împotrivă, nu te te teme! Fii încredințat căci Dumnezeu este mai mare decât oricine și decât orice. Nimic nu  este prea greu pentru El. De cine te temi? De ce te îngrozești și te pierzi? De ce te frămânți?

Nu ai auzit? Dumnezeul Universului merge alături de tine și are situația sub control. Veghează doar și încrede-te în El.

Sursă imagine: Pinterest

P.S. Nu uita de proiectul Oameni cu povești. Implică-te și tu :)

Wednesday, January 24, 2018

Dumnezeu a luat fărâme din nimic

Întotdeauna m-am lipit de oameni. Cu tot ce aveam eu, cu tot ce eram mă lipeam și cred că încă mă lipesc, mai rău ca o bandă de scoci. Dacă te deranjează scociul te chinui puțin, tragi de el de câteva ori și până la urmă se duce, ca și cum nici nu ar fi fost acolo. La mine nu merge așa. Odată ce m-am lipit rămân acolo. Eu sunt ca lipiciul. Poți să rupi hârtia, să o tragi de acolo dar pasta de lipici odată pusă, rămâne. 
Așa că m-am lipit de oameni și mi-am pus sufletul pe tavă. Am pus un preș curat la ușa inimii, am lăsat-o deschisă și am scris cu litere mari: intrați, e loc pentru toată lumea. 

Dar n-am știut de la început că unii oameni îmi vor călca preșul doar pentru ca mai apoi să aibă de unde să plece. Că vor exista câțiva care vor veni numai pentru a-mi murdări căsuța și că unii vor lua tot ce am mai prețios apoi vor pleca.
N-am știut că am să am inima spartă bucățele și că oamenii nu se vor lipi de mine decât pentru o vreme. 
Și n-am știut că doare atât de tare când cineva te rănește și că rănile nu se termină cu un singur om ci abia încep. 

Când oamenii nu au dat nici măcar doi bani pe mine, când eu m-am uitat în oglindă și am zis că nu am nici o valoare a apărut Dumnezeu. Și-a întins mâna, a privit cu dragoste și a strâns miile de cioburi în care se spărsese inima mea. A scuturat preșul de la intrare, a schimbat ușa, a făcut curat în căsuță și mi-a zâmbit. 
Dumnezeu a luat fărâme din nimic și a făcut un întreg. A luat o mână de pământ fără formă și a făcut un vas prețios. A luat inima spartă, bucățică cu bucățică și a pus-o la loc. A luat urâtul și l-a transformat în frumos. 

Uneori oamenii distrug dar Dumnezeu îngrijește rănile, pune balsam vindecător și transformă durerea în frumusețe. 
Poate că și tu te-ai lipit de oameni și ai fost dezamăgit. Astăzi Dumnezeu vrea să îți panseze rănile, lipește-te de El. Și El e tot ca lipiciul. Odată ce își pune amprenta rămâne acolo.

Și nu uita, ceea ce la oameni nu are nici o valoare, este prețios la Dumnezeu.

Saturday, January 13, 2018

Nu pierde călătoria

E mult prea prețioasă viața ca să o trăiești fără vreun sens, ca să o trăiești fără să furi clipele pe care ți le oferă timpul și să le valorifici la maxim. Să nu storci tot ce poți din ea. 

Timpul pe care îl ai aici este un dar, nu o eternitate. Încetează să te mai prostești, să mai trăiești în neștire și în nepăsare. Ești un suflet așa că atinge suflete. 

E mult prea prețioasă viața pentru ca să nu petreci timp cu cei dragi ai tăi, să nu le spui în fiecare zi cât de mult înseamnă pentru tine. Să nu le mulțumești, să nu îi ierți, să nu le zâmbești. 

E mult prea frumoasă viața pentru ca să stai supărat. Să nu vezi părțile frumoase. Îmbrățișează oamenii. Savurează o ciocolată caldă. Fă-ți timp să privești cerul, neapărat, și nu numai o dată. Fă-ți timp să îl privești la răsărit, la amiază, la apus și în miez de noapte. Cerul pune spectacole pentru tine în fiecare zi. Fă-ți timp.
Zâmbește. Treci pe lângă cineva și spune-i o vorbă bună. Fă ceva ce îți place doar pentru simplul fapt că îți place. Iubește. Culege o floare. 

E mult prea prețioasă viața pentru ca să nu o apreciezi. Să nu cauți o direcție și un sens. Pentru ca să te gândești numai la datorii, necazuri și joburi. Începe astăzi să trăiești. Deschide ochii. Viața e mai mult decât atât. Mai mult decât jobul la care mergi în fiecare zi, hainele pe care le pui pe tine și banii pe care îi câștigi. Mai mult decât impresia pe care o au alții despre tine și chiar mai mult decât propria ta părere despre tine. 

Urmărește o pasăre în zbor. Deschide-ți orizontul, întinde-ți aripile și zboară. Ești liber. Liber să iubești, să dăruiești, să primești. Liber să ai pace și iertare. 
Urmărește lucrurile frumoase care ți se întâmplă zilnic. Acceptă pupicul dat de un copil. Apropie-te de oameni. Citește o carte frumoasă. Urmărește un film. Ascultă o melodie. Observă natura și reflectează. 

Am citit ceva într-o carte.  

Trăiești un moment. Vezi o imagine. Te uiți la ea, analizezi totul și apoi închizi ochii și ți-o imaginezi. Gata. Deschide ochii. Acum, momentul acela e captat pentru totdeauna.

Savurează totul, nimic nu e pentru totdeauna. Iar Pământul acesta este o călătorie, un drum spre o destinație finală. 

Nu pierde călătoria în timp ce încerci să ajungi la destinație și în timp ce savurezi călătoria nu uita care îți este destinația. 
Sursă imagine: Pinterest

Friday, January 12, 2018

Astăzi e ziua, în caz că te întrebai

Te simți atât de neputincios. Ai vrea să fii capabil să faci ceva. Ai vrea să poți lega răni, să poți vindeca sufletele celor răniți și întristați. Ai vrea să iei povara celor care trudesc prea greu, dar nu poți. 

Te uiți în oglindă și îți spui: sunt doar un om. 
Uneori te vezi atât de mic și de slab încât ai senzația că nimic nu atârnă de tine. Și oare ce ține de tine? Poți tu crea viața? Poți tu vindeca boala? Poți tu alina durerea? 
Poate. Dar într-o măsură mult prea mică. 

Și atunci când te simți neputincios recunoști. Ai și tu nevoie de Dumnezeu, la fel ca mulți alții. 
Te vezi mic. Atât de mic încât oricât ai încerca tu singur, nu poți ajunge la victorie. Muntele e prea înalt, lumea e prea mare și prea zgomotoasă iar oamenii, oamenii sunt prea reci. 

Unii suferă prea mult. Au sufletul obosit. Alții sunt prea nepăsători. Te întrebi, de ce totul e la extremă? 
De ce?
De ce viața e așa nedreaptă?
De ce nu au toți finaluri fericite?
De ce unii se scaldă în aur iar alții se îmbracă cu grija zilei de mâine?
De ce unii au prea mult și risipesc iar alții nu au nici pâinea aceea de toate zilele?
Și de ce cei care au mai mult decât le trebuie nu fac nimic pentru ceilalți?

De ce?
E doar o întrebare iar răspunsul nu apare de nicăieri. Dar știi, viața e nedreaptă și tu ești doar un om neputincios în multe privințe. Există totuși ceva ce ai putea face. Ceva poate mic și neînsemnat. Tu știi ce. Fă acel ceva. Nu e de ajuns, știu. Dar când tu vrei să faci ceva mic, Dumnezeu se implică și împreună faceți lucruri mari.

Astăzi e ziua, în caz că te întrebai. Astăzi e ziua în care trebuie să încetezi să te mai gândești numai la tine. Du-te cumpără o pâine pentru cel flămând. Dă un pahar de apă celui însetat. Dăruiește o haină celui ce nu are. Da, toate astea nu vor schimba situația și nici lumea, dar e necesar să o faci. Dacă ai face-o și tu, și eu și toți cei care trăiesc pe planeta asta, multe s-ar schimba.

Astăzi e ziua. Mâine s-ar putea să fie prea târziu.

P.S. Poți citi acest articol în fiecare zi ce îți este dăruită

Sursă imagine: Pinterest

Saturday, January 6, 2018

Lasă florile să crească în urma ta

De când mă știu mi-au plăcut florile. Bunica avea o grădină plină de flori. Le îngrijea cu mare drag și îmi spunea cum se numește fiecare. Și astea ce nume au? O întrebam adesea. 
Nu am fost niciodată bună în arta aceasta de a reține denumirile florilor, dar le-am admirat întotdeauna pe toate. Mi-au plăcut chiar și cele ce pentru unii oameni purtau denumirea de buruieni, pentru mine erau tot flori.

Astăzi mă uitam la desene animate. La un moment dat în urma pașilor unui personaj au început să răsară flori. Afară era zăpadă. Nu se găseau flori niciunde. 

Dar cumva, nu știu cum, în urma ei răsăreau flori. 

Era vorba despre o fată cu suflet bun, curajoasă, care avea grijă de alții. 
Te-ai întrebat vreodată tu ce lași în urma ta?

Afară e iarnă. Zăpadă poate că nu avem și nici frig nu prea este acum, dar oare flori sunt? Pe afară mai puțin, dar în sufletul nostru?

Întoarce-te pe urmele pașilor tăi de astăzi și caută să vezi dacă ai lăsat măcar o floare în urma ta. Să știi că florile îi fac pe majoritatea oamenilor să zâmbească. Au o mireasmă plăcută. Transmit căldură și tandrețe, eleganță, finețe. Florile sunt speciale. Și până și cele pe care noi le numim buruieni pot avea un rol. De exemplu, când eram mică, erau bucuria mea. Le culegeam doar pe acelea.

Pășește cu grijă și lasă florile să crească în urma ta. Adu primăvara în sufletele oamenilor.

P.S. Să nu te superi dacă florile lăsate de tine nu au fost pe placul tuturor.

Friday, January 5, 2018

Nu te uita la oameni, uită-te la Hristos

Nu te uita la oameni. 
Oamenii se schimbă. Oamenii dezamăgesc. Oamenii promit și apoi uită, ca și cum nu ți-ar fi spus niciodată nimic. Oamenii îți spun vorbe frumoase și îți zâmbesc pe din față iar pe la spate îți înfing cuțitul. 
Oamenii sunt nepăsători. Iubirea îi costă prea mult. Iubirea îi costă jertfirea de sine iar ei pot renunța la absolut orice numai la iubirea de sine nu. 

Oamenii sunt umani, supuși greșelilor. Ei nu vor fi niciodată perfecți. Iar tu trebuie să îi ierți, pentru că și tu ești tot om, la fel ca ei. 

Uită-te la Hristos. 
Dumnezeu nu se schimbă. Dumnezeu nu dezamăgește. Dumnezeu promite și ce a promis El împlinește. Poate să treacă timpul, pot să se schimbe obiceiurile, vremurile dar promisiunile și cuvintele Lui rămân. Dumnezeu nu te vorbește de rău pe la spate. Nu îți înfinge cuțite. Ce ți-a spus în față, aia gândește despre tine. Și Dumnezeu îți spune tot adevărul în față indiferent de cât de mult te-ar durea. 
Lui îi pasă. Îi pasă de tine mai mult decât îți poți închipui. Nu i-a fost frică de iubire. Iubirea l-a costat totul. Tot ce a avut mai de preț. Fiul Său iubit, singurul Său Fiu.  Pe Isus iubirea l-a costat raiul. A renunțat la tot ca să se coboare în sărăcie, pentru tine și pentru mine. El, Prințul Gloriei Cerești s-a născut în umilință și a suferit batjocore și dureri pentru noi. 

Iubirea l-a costat pe Dumnezeu totul. 

Nu judeca oamenii. Ei sunt ce sunt. Dar uită-te la Hristos și dorește-ți să fii ca El. Deschide-i inima larg, lasă-L să intre în ea, să îți arate pașii, calea. Astăzi încă se poate. Vino la El!

Sursă imagine Pinterest.

P.S. Nu uita de proiectul Oameni cu povești, înscrie-te și tu!

Wednesday, January 3, 2018

Cu Dumnezeu fiecare zi e o surpriză




Poate că nouă ni se pare simplu. Poate că îți spui: Trebuie doar să ajung din punctul A până în punctul B. Nici măcar nu e distanță mare, pot ajunge acolo imediat, fără compromisuri, fără prea multă luptă. 

Dar cu Dumnezeu nu este așa. Cu Dumnezeu fiecare zi e o surpriză. Uneori surpriza e plăcută, alteori nu.
Dumnezeu îți dă lecții, te poartă pe brațele Sale. Sunt zile în care te înalți, sunt zile în care ești doborât. Sunt momente în care ești plin de pace și momente în care pacea îți este furată. Sunt zile cu eșecuri, zile cu reușite.
Nu există acea cale ușoară la care visezi, despre care îți tot vorbești. Nu există o linie dreaptă care să treacă din punctul A direct spre punctul B.

Prima oară am auzit aceste cuvinte la radio: Cu Dumnezeu fiecare zi e o surpriză. 
La început nu am înțeles ce a vrut să spună, dar apoi m-am uitat la viața mea și mi-am dat seama.

Mergeam acasă într-un fel, cu gânduri, cu deziluzii, cu întrebări, și mă întorceam a doua zi dimineață cu răspunsuri. Îi ziceam prietenei mele: Știi chestia aia despre care am vorbit ieri? Ei bine acum știu care era treaba cu ea.  Iar ea mă întreba: Și cum ai ajuns la concluzia asta într-un timp atât de scurt? 
Răspunsul era Dumnezeu.

Cu Dumnezeu nu poți sta pe loc. Acuma înveți o lecție și mâine alta și tot așa. Cazi o dată, cazi de două ori, cazi ori de câte ori este nevoie, dar și când te ridici de acolo ești alt om. Și când îți întinde Dumnezeu mâna și îți spune: Acum ai înțeles de ce a trebuit să treci pe aici?, toate capătă sens.

Da, cu Dumnezeu fiecare zi e o surpriză, pentru că El te trece prin toate, ca să te modeleze în omul care ești menit să fii. Planul Lui pentru tine este mai mare decât planul pe care îl ai tu pregătit pentru tine.
Da, s-ar putea să nu ajungi din punctul A la punctul B, după cum ți-ai dorit tu. S-ar putea să dureze mai mult, să fie mai complicat, să fii mai zdrențuit, uneori chiar să rămâi fără putere. Dar știi ceva? În tot acest proces se văd minunile lui Dumnezeu. Și când ajungi la capăt cu Dumnezeu, e uau. Așa că lasă linia dreaptă, alege să ai parte de câte o surpriză în fiecare zi, s-ar putea să îți placă.