Text biblic de citit: Exod 1, 2; Exod 6:20; Numeri26: 59
Pe Iochebed o întâlnim în ipostaza de soție și mamă, într-o perioadă critică a vieții ei, când totul în jur părea că se năruie, întrucât poporul evreu era asuprit de egipteni.
”Atunci egiptenii au adus pe copiii lui Israel la o aspră robie. Le-au făcut viața amară prin lucrări grele de lut și cărămizi și prin tot felul de lucrări de pe câmp; și în toate muncile acestea pe care-i sileau să le facă erau fără nici un pic de milă.” Exod 1: 13-14
Poate te gândești că mai rău de atât nu se putea, însă ceea ce era mai groaznic urma să vină. Împăratul a dat poruncă ca toți copiii evreilor de parte bărbătească să fie omorâți, doar fetele să fie lăsate în viață. (Exod 1:15-17; Exod 1:22)
Ce putea să fie în sufletul unei mame de băiat în acele momente? Și totuși, Iochebed nu se lasă înspăimântată de circumstanțe. Ea se duce dincolo de frică, îmbrățișează curajul și dă dovadă de înțelepciune. Dar cum, cum poți face așa ceva în niște vremuri atât de tulburi? Cum poți risca într-un asemenea moment? Cum? Prin credință.
Frica te ține paralizat, te face să stai ghemuit într-un colț și să îți plângi de milă, pe când credința îți cere să mergi pe ape, chiar și când acestea sunt pline de valuri și nu știi încotro te vor purta.
”Femeia aceasta a rămas însărcinată și a născut un fiu. A văzut că este frumos și l-a ascuns trei luni. Nemaiputând să-l ascundă, a luat un sicriaș de papură pe care l-a uns cu lut și smoală; a pus copilul în el și l-a așezat între trestii, pe malul râului. Sora copilului pândea la o depărtare oarecare ca să vadă ce are să i se întâmple.” Exod 2:1-4
Iochebed a făcut cât a ținut de ea să facă, a riscat, nu s-a supus poruncii autorității, ci a acționat prin credință, iar atunci când nu a mai avut ce să facă, a lăsat totul nu la întâmplare, ci în mâinile atotputernice ale lui Dumnezeu.
Ce s-a întâmplat mai departe? Dumnezeu i-a onorat credința. (Exod 2:5-10)
Nu știu dacă e doar părerea mea, dar în această femeie pot vedea un portret biblic al unei mame model. Nu doar că riscă, dar faptul că este dispusă să renunțe la copilașul ei pentru binele acestuia, și nu o singură dată, micuț fiind, ci chiar și pentru a doua oară -mai târziu când e nevoită să îl lase să plece în casa lui Faraon- denotă inima ei de mamă care sacrifică și rabdă.
Și nu doar atât. Vedem mai târziu din acțiunile lui Moise și din învățătura care i-a rămas în inimă că Iochebed s-a folosit cu înțelepciune și dragoste de perioada în care l-a avut în preajmă, pentru a îl învăța despre Dumnezeul cel adevărat și pentru a insufla în Moise valorile credinței și ale iubirii. (Evrei 11:24)
Și noi trăim vremuri tulburi astăzi. Pe de-o parte războiul și ororile sale ajung până la noi, sau poate chiar te afli în mijlocul lor; pe de altă parte prețurile crescute și haosul financiar ne amenință viitorul; și oriunde privești depravarea lumii și răutateA unora te sperie. Ce fel de vremuri sunt acestea?
Am vrea o fărămâ de speranță, o veste bună sau ceva care să ne arate că Dumnezeu nu ne-a uitat și că e aproape de noi, dar parcă nimic se zărește.
Și totuși, chiar în toate acestea noi putem fi mai mult decât biruitori, prin credință.
