Versetul zilei

Thursday, November 30, 2017

Oameni care sunt o binecuvântare

La început nu am fost conștientă de acest lucru, dar apoi, viața mi-a arătat că am pe lângă mine oameni frumoși și că aceasta este o binecuvântare. Am să îți spun despre câțiva dintre ei.

Bunica și bunicul. 
Doi oameni frumoși cu suflet cald. De fiecare dată când mergeam la ei îmi puneau în față o masă plină și nu mă lăsau niciodată să plec cu mâna goală. Aveau întotdeauna bagaje cu de toate pregătite pentru noi. 
Nu făceau diferențe între nepoți și nici între copiii lor. Îi ajutau pe toți și am sezanția că dacă ar fi putut să facă mai mult decât tot ce au făcut deja, ar fi făcut-o. 

Eram în primul an de facultate la câteva sute kilometri depărtare de casă. Bunicii ori de câte ori prindeau ocazia, încă îmi dădeau lucruri. Până atunci am trăit cu impresia că toți bunicii sunt așa, că e de datoria lor să fie așa, doar sunt bunici. 
Când un prieten mi-a povestit despre bunicii lui am rămas șocată. Nu numai că nu îi umpleau plasele, dar au făcut diferențe între el și alți nepoți. Nu, nu avea mese din acelea despre care vorbesc eu, nici nu pleca cu plase pline, nici nu se putea baza pe ei așa cum aș fi putut eu să mă bazez pe buncii mei. Nu. Și nici dragostea nu era răspândită la fel. 

Apoi a urmat o prietenă a cărei poveste este asemănătoare cu prima. Și atunci am rămas șocată din nou. Și am zis: vrei să spui că nu toți bunicii sunt ca ai mei? 

Da, rușine mie. Nu am știut asta până la 19 ani. Dar la 19 ani am aflat că bunicii mei au fost și sunt o binecuvântare. 

Prietenii
A trebuit să mă tot mut, am schimbat cam 3 orașe până acum. Și în toate trei am găsit oameni care să meargă mână în mână cu sufletul meu. Oameni care mi-au fost alături la bine și la greu. E adevărat că la un moment dat drumurile ni s-au despărțit, dar ce am avut rămâne. 
Eram încă adolescentă atunci când mi-am dat seama că astfel de prietenii nu se găsesc la tot pasul și că există oameni care locuiesc într-un singur oraș din totdeauna și nu au avut bucuria de a găsi așa prieteni. Prieteni adevărați care atunci când se dăruiesc devin ca frații.

Da, prietenii adevărați sunt o binecuvântare. Și sunt rari. Eu încă nu știu cum de i-am găsit peste tot, dar am impresia că Dumnezeu și-a cam băgat nasul aici.

Dacă ai și tu astfel de oameni în viața ta, apreciază-i. Arătă-le recunoștința ta și amintește-ți că nu toți oamenii sunt ca și ei și nu oricine are parte de ei.

Sursă imagine: Pinterest

P.S. Nu uita de proiectul oameni cu povești. Implică-te și tu!

Wednesday, November 29, 2017

Oameni cu povești - Bogdan - 3

În luna octombrie 2017 a luat naștere proiectul: Oameni cu povești.” 
De ce? 
Pentru că peste tot în jurul nostru sunt oameni, ca și noi. Oameni cu dureri, oameni cu bucurii, cu bune și cu rele. Spre acești oameni aș dori să privim. 
Aici nu puteți găsi decât o mică parte din povestea lor.

A se citi numai cu inima deschisă.

Bună, spune-mi ceva despre tine, care este povestea ta?
Bună, mă numesc Bogdan și am 30 de ani. Vin dintr-o familie creștin ortodoxă care nu prea a avut legatură cu Dumnezeu. Am umblat de la “băiețași de cartier” până la cei mai bogați și faimoși oameni din orașul meu. Am făcut în viața aceasta tot ce mi-a poftit inima, nu mi-am oprit nici măcar o plăcere.
Având posibilităti financiare bunicele și fiind răsfățat de părinți, de mic copil, am avut o înclinație spre rău. Mi-a plăcut să ies în evidență, să epatez, să fiu în centrul atenției iar dacă nu reușeam prin caracter și  prin lucrurile lumești, atunci apelam la forță, fiind un bătăuș insensibil. 
Tot acest stil de viață nonconformist și extrem (cu băutură, droguri, scandaluri, femei, petreceri etc) m-a adus în pragul sinuciderii la vârsta de 15 ani. Abia astăzi realizez ce “Forță” m-a oprit atunci să îmi pun capăt zilelor.

Mă simțeam ca un om posedat de demoni. Aveam coșmaruri groaznice aproape în fiecare seară, și chiar de 2-3 ori pe noapte. Rămâneam paralizat în somn, în coșmar (în timp ce duhuri rele mă chinuiau) dar eram perfect conștient, ca și cum aș fi fost treaz, nuputând să mă mișc deloc nici să scot vreun sunet.  Puteți căuta pe google: “paralizie în somn”  pentru o explicație mai bună.
Tot acest haos și chin au ținut până la vârsta de aproximativ 21 de ani, când am cunoscut o fată, care avea sa îmi devină soție doi ani mai târziu.

Ea, o fata întoarsă la Domnul, în dragostea dintâi exprima dragostea lui Dumnezeu pe fața ei, în comportamentul ei și prin vorbele și atitudinea ei. Nu o sa uit niciodată cât de frumos și cu câtă patimă vorbea de Domnul Isus și îi lua apărarea ori de câte ori eu sau vreo cunoștință încercam să o convingem că nu există nici un Dumnezeu sau îl badjocoream. 
Noi ne-am indrăgostit unul de altul. Ea nu m-a agasat în nici un fel cu credința ei, însă mi-a vorbit atât de frumos din Biblie ori de cate ori a fost nevoie.

Fata aceasta era tot ce și-ar fi putut dori vreodată un băiat : credincioasă, frumoasă, elegantă, cu prea mult bun simț și bun gust, finuță, rafinată, cu o situație materială bună iar Dumnezeu mi-a dat-o mie de soție, un păcătos.
Domnul Isus a lucrat prin ea și mi-a transformat viața într-una nouă, curată, frumoasă.
L-am primit în inima mea pe Domnul Isus  după aproape doi ani de cercetări sufletești ale Duhului Sfânt în anul 2011 pe 13 februarie.
Cea mai frumoasă zi din viața mea o datorez fetei care a avut răbdare cu mine și mi-a vorbit și explicat din Biblie  ca o fiica a lui Dumnezeu.

Dar ceva, undeva s-a întamplat. Iar când a venit încercarea peste mine, am căzut și prăbușirea mi-a fost mare. Am păstrat în inima mea ceva numai pentru mine și acest ”ceva” a început sa îmi creeze amărăciune și nemulțumire. Ajunsesem să trăiesc o viață dublă.
Dumnezeu m-a avertizat: ce seamănă omul aceea va și secera, dar am refuzat categoric să îl ascult, crezând că merge și cu lumea și cu Dumnezeu. 
Anul trecut, în noiembrie 2016, după o îndelungă răzvrătire împotriva lui Dumnezeu și după ce m-am făcut vinovat și de slăbirea credinței soției mele datorită comportamentului meu; după o căsnicie de șase ani și o fetiță minunată, perfectă,  am divorțat. 

După ce m-am mutat în alt oraș, Dumnezeu mi-a deschis ochii și mi-a dat pe față toată nebunia pe care am jucat-o în toți acești șase ani de căsnicie. Am căzut în genunchi și i-am cerut iertare lui Dumnezeu. 
Știu că El m-a iertat, dar consecințele și durerea rămân.
M-am jucat cu viața mea și am pierdut cel mai frumos dar de la Domnul: familia.

Soția mea se află acum într-o stare de împietrire față de Dumnezeu și trăiește în păcat. Duce o viață dublă și își caută plăcerea și fericirea în orice altceva, mai puțin în Dumnezeu. Toate acestea mulțumită mie. Fetița mea crește fără tatăl ei alături. Domnul a lucrat mult în sufletul meu, m-a vindecat de depresia puternică în care căzusem, m-a eliberat de vicii vechi de care nu puteam să scap și mi-a dat putere, credință, răbdare și dragoste să îl urmez pe El în toate lucrurile.
A șters vina mea și a aruncat toate păcatele mele înapoia Lui.

Astăzi pot spune cu tărie că sunt un copil al Domnului și că tot ce sunt, sunt datorita Lui și Harului Lui care m-a salvat. Dar cu ce cost?
Mă rog în fiecare zi pentru soția și fetița mea. El să lucreze și să facă o minunată lucrare de izbăvire în viața lor iar dacă e voia Lui  să ne reîntregească familia.  El poate, știu că poate!

În viața primim multe lecții, care ar fi cea mai prețioasă lecție pe care consideri că ai primit-o?
Să nu desconsider avertizările lui Dumnezeu.
“Ce seamănă omul, aceea va secera” – NEGREȘIT !
Domnul e drept și sfânt.

Spune-mi care este visul tău? Ce ți-ai dori să faci cu viața ta?
Visul meu e să îmi recâștig soția și copilul  iar împreună să îl laudăm pe Domnul toată viața noastră.
Să mai am odată șansa să fiu așa cum Domnul a vrut să fiu: un soț și un tată iubitor, dedicat, responsabil și puternic, gata să ma sacrific oricât și oricum, stâlp pentru familia mea. Să nu îl mai întristez pe Domnul meu.

Dacă ar fi să alegi o amintire memorabilă din viața ta, una la care te-ai tot reîntoarce, care ar fi aceea?
Prima dată când a venit soția la mine într-o seară și mi-a propus să ne rugăm împreună iar eu am refuzat-o găsind motivații și alegând altceva.

Tuesday, November 28, 2017

Câteodată nu e despre tine


Uneori îți vine să strigi în gura mare: eu. Eu am nevoie de atenție, eu am nevoie de ceva de la tine, eu îmi doresc cutare lucru. 
Uneori îți înalți propriul eu atât de sus încât ajungi să nu mai ai ochi pentru nimic altceva. 

Am să îți relatez o povestioară care are la bază fapte reale. 

Știi, Carla nu se simte prea bine. Are dureri foarte mari. 
Și ce-i cu asta?
Păi, doar ziceam și eu, că poate ar trebui să te gândești și la ea. 
Da? Și la mine cine se gândește? La mine se gândește cineva?
Păi, da, dar știi, ea are cancer. E în dureri foarte mari și e posibil să moară. Ar trebui să îi arăți puțină afecțiune.
Serios? Și eu am probleme. Nimeni nu îmi arată afecțiune mie. 
Dar ce probleme ai tu? Ceea ce ai tu nu se numește problemă. Ce ai tu se cheamă moft. Există oameni în lumea asta care chiar au necazuri. 

Dragul meu, câteodată nu e despre tine. 

Chiar dacă unele lucruri nu sunt așa cum îți dorești, chiar dacă ai alături oameni nepotriviți sau pur și simplu ești nevoit să treci prin situații care nu îți sunt plăcute, lasă-mă să îți amintesc astăzi că uneori nu e despre tine ci despre ce poți face tu pentru cel de lângă tine.

Câteodată e despre alții. 

Așa că analizează-te. Oprește-te puțin și meditează. Oare chiar e despre tine? Oare chiar ai o problemă atât de importantă sau poate e doar un moft? Bucură-te astăzi cu ceea ce ai și întreabă-te dacă nu cumva ești pus pe lângă cineva pentru a-i fi de ajutor. 

Poate astăzi nu e despre tine, poate astăzi e despre cel de lângă tine.

Și dacă ai ajuns până aici îți las și un citat drăguț : 

”Dumnezeu m-a creat să împlinesc o slujire anume. Mi-a încredinţat să fac ceva ce nu a mai dat nimănui. Am o misiune... Sunt o verigă într-un lanţ, o punte de legătură între persoane. Nu m-a creat pentru nimic. Voi face lucrarea Sa; voi fi un înger de pace, un martor al adevărului acolo unde sunt... De aceea voi avea încredere în El. Orice sunt, nu pot fi aruncat afară. Dacă sunt bolnav, boala mea s-ar putea să-I slujească Lui; îndoielile mele s-ar putea să-I slujească Lui. Dacă sunt în suferinţă, durerea mea s-ar putea să-I slujească Lui. El nu face nimic în zadar. El ştie ce face. S-ar putea să-mi ia prietenii, s-ar putea să mă arunce printre străini, s-ar putea să mă facă să mă simt singur, să-mi scadă curajul, să-mi ascundă viitorul de mine. Totuşi, El ştie ce face.”  
John Henry Cardinal Newman (1870)

Sursă imagine: Pinterest
P.S. Nu uita de proiectul Oameni cu povești. Implică-te și tu.

Monday, November 27, 2017

Onorează-ți Regele!

Poate cauți să fii plăcut în fața oamenilor, iar acest lucru nu este rău, dar dă-mi voie să te întreb astăzi, cauți să fii plăcut și în fața lui Dumnezeu?

Uneori aceste lucruri se bat cap în cap. Câteodată pur și simplu nu ai cum să fii plăcut atât în fața oamenilor cât și în fața lui Dumnezeu, cum procedezi atunci?

Am fost pusă în astfel de situații și din păcate, am ales oamenii. Apoi am realizat că nu se merită. Nu se merită să pui oamenii mai presus de Dumnezeu. Pierzi prea multe atunci când părerea celor din jurul tău valorează pentru tine mai mult decât părerea Lui.

Știu că este puțin dificil, dar nu ai vrea să știi că prin tot ceea ce faci tu îl onorezi pe Dumnezeu? Poate că oamenii te vor dezaproba, poate vei fi privit cu alți ochi, dar știi ceva? Dumnezeu e mai presus de oameni. Dumnezeu e Rege. El e Creatorul pe când omul este creația. Așadar, spune-mi, în ochii cui ai vrea să fii considerat plăcut?

Onorează-ți Regele!

Prin tot ceea ce faci, prin tot ceea ce ești tu caută să arăți către El. Caută să fii ca un pom sădit lângă ape, ce la vremea potrivită aduce rod. Caută să fii felinarul care deși stă nemișcat, luminează în întuneric și indică calea. 

Hainele tale spun ceva despre tine. Cuvintele tale spun ceva despre tine. Comportamentul tău spune ceva despre tine. Nu ai vrea să zică ceva frumos? Ceva care să îl onoreze pe Dumnezeu?

Eu mai am mult de lucru la acest capitol. Poate că și tu te afli în aceeași situație. Amintește-ți că e greu, dar nu e imposibil. 

Haide să ne onorăm Regele!

P.S. Nu uita de proiectul Oameni cu povești. Implică-te și tu!

Sursă imagine: Pinterest 

Sunday, November 26, 2017

Poți începe de unde ești

Nu știu despre tine, dar eu câteodată mă pierd. Am momente în care totul devine neclar și atunci mă opresc. Îmi spun că nu pot, că nu am să ajung niciodată la nivelul la care mi-aș dori să ajung. Îmi spun că există alții mai buni decât mine. 

Există momente în care merg cu Dumnezeu. Îl prind strâns de mână și îi zic: Doamne, uite vreau să fac acest lucru. Ce spui, mă ajuți? Nu pot fără Tine. 
Poate uneori vorbele sunt spuse cu îndoială sau cu o credință mult prea mică dar am observat că Dumnezeu se dovedește a fi  acolo. El nu lipsește niciodată atunci când este chemat. Dumnezeu când este chemat, se implică. 

Și știi cum se implică Dumnezeu? Cu toată inima. Cu toată bucuria. Cu toată dragostea. Și iese ceva minunat. 

Există momente în care merg singură. Îmi spun: Știi ceva, Lavinia, ar trebui să faci cutare lucru. Îl faci uite așa, așa și așa. Și merge un timp iar apoi cad. Și mă întreb oare ce nu am făcut bine? 
Apoi îmi dau seama că Dumnezeu nu a fost acolo, pentru că nu l-am implicat, nu l-am chemat. Iar atunci când fac lucruri de una singură nu ies niciodată la fel de frumoase ca atunci când le fac împreună cu Dumnezeu. Mai mult decât atât, atunci când mă bazez doar pe mine, lucrurile nu sunt de durată și nici nu au direcție. 

Te-ai regăsit vreodată în aceste situații?

Atunci când totul devine neclar s-ar putea să fie din cauză că mergi singur/ă. Dar știi ceva? În orice situație te-ai afla astăzi, orice problemă ți-ar sta în cale și orice vis ai avea poți începe de unde ești. Numai nu singur, ia-L pe Dumnezeu cu tine. 

Cum faci asta? E simplu. Îl chemi și apare. Îi spui: uite Doamne aș vrea să fac asta, sau am nevoie de cutare lucru și El apare. Pentru că atunci când este chemat Dumnezeu se prezintă și se implică cu toată inima.

Poate pare greu, poate chiar imposibil dar fiecare a început cândva de undeva. Așa că nu mai ezita, nu te mai compara cu alții, nu te mai gândi la cât de greu este ci începe de unde ești.

Sursă imagine: Pinterest

P.S. Nu uita de proiectul Oameni cu povești, implică-te și tu. 

Tuesday, November 14, 2017

Oameni cu povești - Alina - 2

În luna octombrie 2017 a luat naștere proiectul: ”Oameni cu povești.” 
De ce? 
Pentru că peste tot în jurul nostru sunt oameni, ca și noi. Oameni cu dureri, oameni cu bucurii, cu bune și cu rele. Spre acești oameni aș dori să privim. 
Aici nu puteți găsi decât o mică parte din povestea lor.

A se citi numai cu inima deschisă. 

Bună, spune-mi ceva despre tine, care este povestea ta?
Mă numesc Alina și am 24 de ani. M-am născut în orașul Petroșani, județul Hunedoara. Mare parte din copilărie mi-am petrecut-o la bunici, într-o parte frumoasă a Olteniei, iar după ce am  mai crescut am continuat să merg la țară în fiecare vacanță de vară, asta până în ultimul an de liceu. 
În următorii 3 ani am rămas în orașul natal și am studiat Școala Sanitară de asistenți medicali generaliști, unde am terminat cu o notă aproape de 10, ceea ce mă face cu adevărat mândră. Am locuit în Cluj un an, unde am încercat să o iau de la zero pe cont propriu, însă am ajuns într-un final să locuiesc în frumoasa Germanie. 
Nu sunt omul care să spună prea multe despre sine. Sunt o persoană pozitivă, extrem de comunicativă și pot spune că exagerat de iubitoare. Nu pot altfel.

În viața primim multe lecții, care ar fi cea mai prețioasă lecție pe care consideri că ai primit-o?
Pot spune că lecția cea mai prețioasă este tocmai faptul că știu să învăț din greșeli. Am învățat să accept în sfârșit că nu totul este așa roz precum văd eu și că uneori trebuie să mergi mai departe când simți că ești ținut în loc.

Spune-mi care este visul tău? Ce ți-ai dori să faci cu viața ta?
Visul meu este acela de a profesa în domeniul medical, domeniul pe care l-am studiat cu drag -acela de a ajunge asistent medical și de a putea face un om să se simtă mai bine. 

Dacă ar fi să alegi o amintire memorabilă din viața ta, una la care te-ai tot reîntoarce, care ar fi aceea?
M-aș reîntoarce la copilărie. La acele momente în care bunicul intra pe poartă, alături de bicicleta sa, iar în punga agățată de ghidon avea cele mai dulci bunătăți pentru mine. Și nu doar la acele momente, ci la toate cele în care vacanța la bunici -despre care mi-e foarte drag să vorbesc de fiecare dată- era cea mai frumoasă.

P.S. Acest proiect se desfășoară sub formă de interviu. Întrebările rămân mereu aceleași. Oricine este bine venit să participe. Pentru înscriere nu trebuie decât să lași un email cu dorința ta pe laviniahumeniuc@gmail.com  și vom discuta detalii.

Îndrăznește, povestea ta își poate avea locul aici.