Versetul zilei

Friday, May 31, 2013

Recomandări...

Bunica mea mi-a spus odată că trebuie să am grijă ce fel de cărţi citesc pentru că acestea te pot influenţa, iar eu nu am vrut să o cred sau cel puţin nu puteam înţelege cum te pot schimba nişte cărţi în bine sau în rău. Însă s-a întâmplat ca într-o vacanţă de vară să dau peste un prieten care avea o bibliotecă plină de cărţi interesante şi neavând ce face am început să le citesc una câte una, ei, acum să nu credeţi că le-am citit pe toate, am lăsat ceva şi pentru vara aceasta. :)) :D

Dar pe măsură ce citeam mai multe cărţi începeam să văd viaţa cu alţi ochi, pentru că fiecare carte îmi aducea câte o poveste de viaţă şi aveam senzaţia că sunt acolo, că simt ceea ce personajele simt. Cu greu, pentru că toate sunt frumoase, am ales să mă limitez la două cărţi şi să vi le recomand cu mare plăcere.

Prima se numeşte "Să vă lustruiesc pantofii, domnule?" şi este o carte cu un autor anonim, dar sincer vă spun mi-a plăcut foarte mult.
Aici este o poveste de viaţă care m-a făcut să realizez cât de important este să rămâi un om de cuvânt care nu minte şi nu se răzbună chiar şi atunci când cei din jur sunt răi. Dar mai mult decât atât m-a făcut să realizez că nu există un sacrificiu mai mare decât acela făcut din dragoste.Şi nu în ultimul rând am înţeles că nu trebuie să uiţi niciodată de unde ai plecat.

Personajul principal al cărţii este un tânar care se ocupa cu lustruirea pantofilor, şi punea mereu această întrebare : "Să vă lustruiesc pantofii, domnule?" , se bucura mult atunci când primea câţiva bănuţi, iar într-o zi după multă muncă, şi cu încredere în Dumnezeu a reuşit să ajungă chiar el în locul celor care veneau pentru curăţarea pantofilor, şi atunci, un alt copil (aşa cum fusese şi el odată) i-a adresat această întrebare:" să vă lustruiesc pantofii, domnule?". Ştiu că este doar un personaj dintr-o altă poveste dar eu mă întreb ce ar fi simţit el în acel moment dacă ar fi fost real?

Cartea este minunată şi v-o recomand din inimă, sper să vă placă!


Iar cea de a doua carte se numeşte : " Fata din castel" de Christoph Von Schmid  pe aceasta vă las să o descoperiţi singuri :)

Ambele cărţi le puteţi găsi aici : Colecţia cărţilor rare şi sunt sigură că nu veţi regreta dacă le veţi citi :)

Sunday, May 26, 2013

Dorinel îşi doreşte să poată vedea!


Noi vedem zilnic ceea ce ne înconjoară. A fost iarnă şi ne-am bucurat de zăpada strălucitoare, de fulgii mici ce cădeau deasupra noastră, a venit primăvara şi ne-am bucurat de frumoasele flori pe care le aveam plantate în grădină, sau ne-am bucurat de ghiocei. Va fi îndată 1 iunie , şi ne vom bucura de fluturaşi şi de copii zglobii ce vor desena pe străzi. Noi vedem toate acestea, dar alte persoane printre care şi Dorinel, (un copil de 4 anişori) , nu pot să le vadă.

Dacă până acum nu am preţuit vederea, ăsta ar fi momentul oportun ca să o facem, şi dacă unii dintre voi au posibilitatea de a ajuta acest copil îi rog să citească această pagină http://dorintilica.blogspot.ro/2013/05/ofera-i-lui-dorinel-sansa-de-vedea.html pentru mai multe detalii.
Dacă faceţi un mic efort pentru Dorinel vă faceţi un bine tot vouă.

Povestea lui Dorinel:
Pentru el, fiecare lucru auzit se transformă doar în imaginație..Nu își poate vedea mama, nu o poate vedea zâmbind, nu își poate vedea prietenii cu care se joacă...pur și simplu, pentru el totul se bazează pe simț...și atât...
Dorinel are doar 4 anișori, e din comuna Hudești, județul Botoșani, și la 6 luni a fost diagnosticat cu retinopatia prematurității, adică o dezlipire totală de retină. Nu știu din ce cauză s-a ajuns să aibă o astfel de boală, cert este că e una foarte gravă și dureroasă pentru suflețelul lui. Singura șansă de a vedea este o intervenție chirurgicală care se va realiza în Statele Unite, la o clinică din Detroit. Au nevoie de 30 de mii de euro, iar în momentul de față s-au strâns doar 2043 euro.


Titular cont: Tilica Mariana (mama copilului)

RO68RNCB0579040596800001 - cont LEI

RO41RNCB0579040596800002 - cont EURO

Cod SWIFT: RNCB ROBU
Sucursala Stefan Luchian Botoșani
0231.549.150 - Tilica Mariana
0726.453.127 - mama Tilica Mariana
Dacă nu puteţi ajuta finaciar, atunci rugaţi-vă pentru el sau vorbiţi de el unor persoane despre care ştiţi că l-ar putea ajuta. Hadeţi să nu fim fără inimă, hadeţi să demonstrăm că suntem oameni, că încă ne pasă de semenii noştri! Dumnezeu vă va răsplăti!

10 trepte spre împlinirea viselor

Fiecare om are câte un vis.
Şi sunt sigură că fiecare om luptă pentru visul lui, începe în putere cu speranţă cu încredere şi cu ambiţie, are senzaţia că nimeni şi nimic nu-l poate opri.
Îi stau 10 scări în faţă, şi o urcă cu uşurinţă pe prima, pe a doua, şi pe a treia, este mândru de el şi fericit că a perseverat. 
Dar apoi urmează treptele 4 şi 5 iar pe acestea le urcă mai greu, şi când ajunge la treapa a 6 a simte că picioarele îl lasă, că îl apucă oboseala, face totuşi un efort şi ajunge la treapta a 7 a, şi apoi la a 8 a şi când vede că nu se întâmplă nimic, că se chinuie de atâta amar de vreme şi nu i-a reuşit i se năruiesc toate speranţele, şi plânge, îl doare sufletul şi începe să caute vinovaţi, se întreabă unde a greşit, ce nu a fost bine, apoi renunţă, neştiind că mai avea doar 2 trepte de urcat.

Morala? 
Nu renunţa la visul tău pentru că niciodată nu ai de unde să ştii cât de aproape erai de el în momentul în care ai renunţat! Oricât de greu ţi-ar părea mai urcă o treaptă s-arputea să fie chiar treapta a 10 a, cea care duce la împlinire!

Evadare...

Te-ai întrebat vreodată care este locul tău în lume?
Unde trebuie să mergi? 
Ce trebuie să faci?  
Ce oameni să iei la drum cu tine şi pe care dintre ei să îi laşi în urmă? 
Şi de unde poţi şti ce este bine şi ce nu , sau care dintre cele două drumuri din faţa ta va duce spre o înfundătură?

Prea multe întrebări, prea puţine răspunsuri, dar am ales totuşi ceva. Am găsit o bază, am găsit esenţialul chiar e nevoie şi de restul? 
Esenţialul este Dumnezeu. El îţi arată calea şi scopul la momentul potrivit. 

Uneori vezi în ceaţă dar trebuie să urmezi lumina şi să nu te laşi bătut. Câteodată toţi îţi sunt împotrivă dar Dumnezeu este de partea ta şi asta este mai mult decât suficient.
Uneori vrei să fugi dar nu poţi, vrei să laşi totul în urmă, vrei să nu mai simţi nimic, dar chiar şi atunci trebuie să rabzi şi să iubeşti.
Câteodată sufletul îţi plânge şi spui că nu mai poţi dar cu toate acestea, continuă să mergi, Dumnezeu te ţine de mână şi nu-ţi va da drumul.

Te simţi singur?  

Evadează, dar nu de unul singur, ci evadează împreună cu Dumnezeu, El este lumina, El te poate conduce prin ceaţă!

Monday, May 20, 2013

Cereţi, credeţi şi veţi căpăta

"De aceea Eu vă spun: Cereţi, şi vi se va da ; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide. Fiindcă oricine cere, capătă, cine caută găseşte; şi celui ce bate, i se deschide."
 Luca 11:9,10

Cereţi, credeţi şi veţi căpăta, nu sunt nişte cuvinte puse la nimereală, ci sunt alese şi transmit un mesaj puternic. Dacă Dumnezeu ni le-a lăsat scrise înseamnă că a vrut ca noi să le punem în practică, să ne bazăm pe aceste cuvinte atunci când avem nevoie de ajutor.

Cereţi!
Este necesar să îi cerem lui Dumnezeu lucrurile de care avem nevoie? 

Lucrurile pe care le primeşti din mâna Lui sunt binecuvântate, şi rămân binecuvântate. 
Dumnezeu îţi dă mai mult decât poţi tu cere, El ştie mai bine de ce ai nevoie.
Dumnezeu îţi dă lucrurile potrivite la momentul potrivit.
Dumnezeu dă numai lucruri de valoare!
Deci da, este necesar să îi cerem lui Dumnezeu lucrurile de care avem nevoie.

Credeţi!
Este necesar să şi crezi?

Dacă rugăciunea este făcută fără credinţă atunci ce rost mai are?
Nu trebuie să uităm nici de faptul că Iisus ,când a trăit ca şi om pe Pământ i-a vindecat pe mulţi bolnavi doar pentru credinţa de care au dat dovadă. Deci dacă dorim ca să avem răspuns la cererile noastre atunci trebuie să şi credem.

Friday, May 17, 2013

Părerea ta?

Am un nod mare în gât, e din cauza faptului că sunt blocată între dorinţa părinţilor şi dorinţa mea în ceea ce priveşte alegerea facultăţii. 
Şi poate par rea, sau rebelă, deşi nu sunt aşa de obicei, însă de data aceasta consider că eu ar trebui să aleg şi nu altcineva. 
Consider că eu voi învăţa la facultatea respectivă, în oraşul repectiv.
E viitorul meu, ei l-au avut cândva pe al lor, şi au decis pentru ei, e chiar necesară " băgarea pe gât" a facultăţii pe care şi-o doresc ei în ciuda faptului că am zis destul de clar şi răspicat că nu vreau să merg acolo?
De ce să nu decid singură?
Dacă e să greşească ei sau eu, cine suportă consecinţele , nu tot eu? 
Şi atunci, nu e mai bine să fiu măcar împăcată cu ideea că mi-am urmat visul?
Nu e mai bine să risc şi să ştiu că mi-am dat o şansă decât să regret mai tărziu că nu am făcut nimic pentru mine şi am ales să ascult dorinţa altora?
Înţeleg şi opinia lor, înţeleg că vor să îmi poarte de grijă, dar am o vârsta, am momentul meu, eu trebuie să decid...
Vreau şi eu să îmi urmez propriul drum în viaţă...

Monday, May 13, 2013

Să mai fiu copil, măcar o zi...

Mi se părea cândva că timpul trece, şi mă gândeam, a mai trecut o zi, a mai trecut o lună, un an, şi acum când se apropie vremea să renunţ la unele lucruri pentru că a venit timpul, am aceiaşi senzaţie, că timpul trece, dar adevărul este că eu trec, eu mă schimb, eu cresc...

Stau şi-mi amintesc de copilărie, de zilele în care alergam vara desculţă prin curtea bunicii (din partea mamei), fericită să simt cimentul fierbinte...
De zilele în care m-a învăţat tata să merg pe bicicletă, de toate zilele de 1 iunie în care am stat şi am desenat pe toată stradă cu cretă...


De zilele însorite de vară pe care le petreceam în curtea bunicii (din partea mamei) lăsând razele soarelui să mă atingă , dar fără să mă gândesc la nimic...
De prima mea prietenă, de prima căzătură pe bicicletă...

Îmi amintesc de jocurile pe care le făceam împreună cu sora mea, ciudate aş putea spune, inventate de noi...
Îmi amintesc cum aşteptam cu nerăbdare ziua de sâmbătă şi mă trezeam de dimineaţa pentru a vedea desene animate.
De prima şi ultima dată când am fost la mare cu tata şi sora mea...
Îmi amintesc cum am înălţat primul zmeu împreună cu sora mea şi nişte prietene, primul tort ars şi ultimul :)) :D (sper.)
Îmi amintesc cum rupeam petalele florilor întrebându-mă dacă mă iubeşte sau nu şi mă bosumflam de fiecare dată când cădea nu, luam o altă floare şi nu mă opream decât atunci când cădea da.
Îmi amintesc că vorbeam cu puii mici din curtea bunicii din partea mamei, că îmi plăcea le nebunie să merg la bunica din partea tatălui meu pentru că avea o grădinuţă mică cu zemură...(azi nu o mai are)

Îmi amintesc multe , şi mi-ar lua pagini întregi să vorbesc despre aceste amintiri, dar ideea este că eu am trecut prin toate acestea sau a trecut timpul prin mine? 

Am crescut şi parcă locurile pe care altă dată le găseam vii şi atrăgătoare azi sunt moarte şi lipsite de viaţă. 



Când merg la bunica din partea mamei, unde mi-am petrecut majoritatea vacanţelor de vară pot spune că simt o linişte, ca şi cum acolo nu mi-ar putea face nimeni nimic, dar locurile acelea frumoase nu fac decât să-mi trezească amintiri, să-mi şoptească că sunt o altă Lavi, cu alte visuri, alte principii, şi poate mai puţin inocentă. 

Când merg la bunica din partea tatei, unde am petrecut mai puţin timp, dar am totuşi destule amintiri, nu fac decât să privesc prin acele locuri care altă dată erau magice şi să le văd amorţite, fără putere, pustii...
Şi totuşi, mă uit şi deşi nu e nimic acolo, mă văd pe mine copil, mă văd îmbrăcând rochia de mireasă ( o parte din ceea ce fusese o rochie de mireasă) şi mergând alături de verişorul meu( el fiind mirele), mă văd jucăndu-mă de-a şcoala, scriind pe foi colorate, mă văd tot ce am fost şi nu mai sunt.

Mai este puţin şi termin şi cu şcoala reală şi totuşi nu-mi vine să cred, că nu o să mai fiu nici măcar la liceu, nu mai pot fi...

Iar acum, în momentul acesta mi-aş dori să pot întoarce mai multe pagini înapoi, şi să retrăiesc măcar odată întreaga copilărie cap coadă, exceptând unele amintiri foarte urâte care mi-au marcat viaţa şi au să o facă şi în continuare.


Mi-aş dori să mai sar prin bălţi atunci când plouă, să mai joc odată prinselea, ascunselea, raţe şi vânători, să mai plâng dupa o ceartă cu prietenele mele pentru ca dupa două minute să ne împăcăm...

Să mai fiu copil, măcar pentru o zi...




Sunday, May 5, 2013

Hristos e viu şi în inima ta?

"A înviat Domnul cu adevărat, şi i s-a arătat lui Simon" Luca 24:34

"Nu vă temeţi; căci ştiu că voi căutaţi pe Iisus, care a fost răstignit. Nu este aici; a înviat, după cum zisese." Matei 28:5,6


Ştiu că este perioada Paştelui, că toţi sărbătorim, unii într-un fel , alţii în alt fel .Ştiu că aceasta este o sărbătoare în cinstea lui Iisus dar locul Lui a fost de mult luat de alte obiceiuri la care nu le văd importanţa sau rolul aici, dar nu despre ele vreau să scriu.

Vreau să scriu despre moartea lui Iisus, pentru că fără această moarte nu ar fi existat nici învierea pe care o sărbătorim astăzi. 
Iisus a venit pe pământ, a luat chip de om, a trăit printre oameni, şi a murit răstignit pe o cruce, pentru păcatele noastre, şi pentru că este Dumnezeu a înviat a treia zi, apoi s-a înălţat la cer. 
El a trăit lăsând în urmă o lumină, întrebarea este, mergem noi după urmele Lui? 
Îi acordăm vieţii noastre atenţia pe care o merită sau uităm de lucrurile care sunt importante? 

Se vorbeşte mult despre iertare de Paşte, despre bucurie şi pace, că trebuie să le avem , sau le facem urări celor dragi cu aceste cuvinte, însă le avem?
Ce înseamnă că Hristos a înviat?
Ce înseamnă acest fapt pentru noi?
Sau, poate nu înseamnă nimic, poate e doar o altă sărbătoare peste care trecem cu uşurinţă, câteva zile libere, multă mâncare...

Hristos a înviat, acest lucru înseamnă că Dumnezeu este viu, că avem în cine să ne încredem şi că pacea, dragostea, bucuria ar trebuie să existe mereu în inima noastră. Acest lucru înseamnă că sărbătoritul doreşte să fie prezent la sărbătoarea noastră doar de multe ori îl alungăm.

Da, Iisus e viu, e Dumnezeu, şi domneşte pretutindeni, dar e viu şi în inima noastră? Există El acolo? Sau nu i-am făcut loc?