Versetul zilei

Friday, October 27, 2017

Știi tu că ai ziua de mâine?!

Mâine. Mâine voi merge, mâine voi face. Astăzi nu am timp. Astăzi nu vreau. Astăzi nu pot.
Mie îmi place să amân lucrurile. E un obicei prost, dar nu mă pot lăsa de el. Și tot zic, mâine, mâine.
Duc mâine scrisorile la poștă, o sun pe mama mâine, fac mâine curat, mă văd cu tine mâine.

Și dacă aș putea să trag acel mâine de coadă și să îl mai lungesc puțin ar fi chiar perfect. Întrebarea este știi tu că ai ziua de mâine?

Nu știu dacă doar mie mi se întâmplă, dar câteodată mi se pare că tot timpul din lume e al meu. Mi se pare că am totul la dispoziție și că nu e nimic dacă pierd vremea. Însă timpul nu este dator cu nimic, nimănui iar ziua de mâine nu vine întotdeauna.

Nu poți ști care este ziua în care viața ta se va opri în loc. Așa că încetează să mai zici mâine și începe să trăiești, începe să gândești în termeni de astăzi și acum, pentru că timpul prezent este tot ce ai.

Poate e la modă să spui că ai doar o viață și că poți trăi cum dorești. Dar oare chiar ne trăim viața după cum vrem noi?
Oare nu facem compromisuri? Nu zicem da oamenilor cărora ar trebui să le zicem nu? Nu îi purtăm cu noi până când nu se mai poate?
Oare nu ne pierdem, nu ne lăsăm inima în spate uneori?
Nu lăsăm timpul să treacă pe lângă noi zicând tot mâine pentru că ne este prea grea să ieșim puțin din zona noastră de confort?

Dacă ești astăzi aici, lasă-mă să îți spun ceva. Ziua de mâine nu îți este garantată, așa că trezește-te! Analizează-ți viața și fă puține ordine. Păstrează oamenii care te iubesc, nu îi purta cu tine pe cei care doar te trag în jos. Păstrează oamenii care te ajută să crești și mai apoi ajută-i și tu pe alții să crească.
Investește-ți timpul. Folosește ziua de azi cu înțelepciune. Bucură-te de moment. Bucură-te de această etapă a vieții tale.

Recunosc, îmi este tare greu să renunț la acel mâine, dar s-ar putea ca tot ce am să fie astăzi și aș vrea să prețuiesc timpul. Ce spui, încercăm împreună?

Sursă imagine: Pinterest

Friday, October 20, 2017

Cerul parcă ne punea totul în față

Am văzut o stea căzătoare. Prima mea stea căzătoare. Era final de august, miez de noapte, iar noi călătoream cu mașina. Cerul era de vis, ca întotdeauna. Muzica cânta încet. În ochi aveam lacrimi. Mergeam spre casa mea, dar la un eveniment trist, o înmormântare. 

Și cerul parcă ne punea în față totul, ca și cum posibilitățile ar fi fost nelimitate, ca și cum fiecare stea de pe bolta sa ar fi avut o poveste aparte, una specială, una pe care nu ai cum să o uiți niciodată. Mă întreb, oare așa a fost și povestea lui?

Când am văzut steaua, m-am entuziasmat și apoi mi-am pus o dorință. Nici nu mai știu ce mi-am dorit, sau poate știu. E o dorință mai mare. Ciudat e faptul că unii au deja acel ceva pe care eu mi-l doresc și pare uneori de neatins, dar nici măcar nu realizează cât de important este acel lucru. Nu realizează cât de mult și l-ar dori dacă nu l-ar avea. 

Și uite așa uităm noi să fim bucuroși cu ce avem. 

Am văzut o stea căzătoare și noaptea era atât de frumoasă iar drumul ducea spre nicăieri și totodată spre oriunde în timp ce eu visam cu ochii deschiși. Și acum, m-am trezit. 

Câteodată uit. Uit că visele sunt doar atât, niște vise. Uit că cerul are limită. Uit că până și stelele dispar uneori. Uit că oamenii sunt tot oameni. Uit că dezamăgirile dor la fel și prima oară, și a doua oară, și a treia oară.

Câteodată uit. Apoi îmi amintesc. E final de octombrie și mi-aș mai dori o stea căzătoare. 

Sursă imagine: Pinterest

Sunday, October 15, 2017

Octombrie ticăie

Eram într-o zi la lucru, mă întâlnesc cu o colegă, mă întreabă ce fac: eh, aștept să treacă și ziua asta, îi spun. Iar ea îmi răspunde: știi, noi așteptăm să treacă zilele dar nu ne dăm seama că trecem și noi odată cu ele. 

O prietenă îmi zicea zilele trecute: timpul e prețios, nu ți-ai dori să îl investești în ceva mai de valoare? Ai grijă cum ți-l petreci. 

La începutul anului 2017 am început un articol, mi-am propus ca în fiecare lună să scriu ce am învățat. Astăzi am editat acel articol și am observat că au mai rămas goale doar noiembrie și decembrie. Așa repede a trecut anul.

Știi, timpul e un dar. E un dar pe care îl putem trata cu superficialitate și nepăsare, un dar pe care îl putem irosi, sau e un dar de care putem avea grijă, un dar pentru care putem investi.

Știi, viața trece. S-ar putea ca acum să ai probleme, s-ar putea să fii atât de prins în anumite lucruri încât nici să nu îți dai seama că e o întreagă lume afară, care te așteaptă, doar pe tine. Să știi că totul e trecător, chiar și problema aceea care te sâcâie acum.

S-ar putea ca acum să fii numai în distracții, s-ar putea să nu îți pese deloc de alții. Dar spune-mi, oare chiar merită felul în care îți petreci timpul? E chiar ceea ce ți-ai dorit?

Timpul e prețios. Odată pierdut nu se mai întoarce. Nu ai vrea să faci ceva care să aibă valoare, nu ai vrea să investești timpul pe care l-ai primit?

Cum să faci asta?  Începe prin a-ți urma inima. Ea sigur știe ceva.

Nu mai aștepta să treacă ziua, indiferent că ești acasă, la lucru sau oriunde, caută să faci din timpul pe care îl ai la dispoziție cel mai bun moment al tău. 

Dacă sunt oameni în jur iubește-i și întreabă-te ce poți să faci pentru ei. Dacă este natură în jur, dacă sunt lucruri făcute pentru tine, admiră-le, iubește-le, fii mulțumitor. Dacă ești în probleme întreabă-te cu ce vei ieși de acolo, ce încărcătură vei lua cu tine? Poate vei crește sufletește, poate vei fi un om mai bun, mai aproape de cer.

Octombrie ticăie. Nu îl lăsa să ticăie degeaba. 

Îți las o provocare. O poți numi provocarea zilei. Să știi că mi-o las și mie, nu doar ție. Te provoc ca la finalul fiecărei zile să te întrebi: în ce mi-am investit timpul azi? A meritat? Ce aș schimba dacă aș lua ziua de la capăt?

Sursă imagine: Pinterest

Thursday, October 5, 2017

Oameni cu povești- Lavinia -1

Dragii mei, astăzi ia naștere un nou proiect. M-am gândit să îl numesc povestea mea. Înainte de a vedea despre ce e vorba, aș dori să aflați ceea ce se ascunde în spatele lui. În spatele acestui proiect vor fi niște oameni, scopul proiectului, este de ne îndrepta privirea spre cel de lângă noi, de a ne da seama că nu suntem singuri, că peste tot în jurul nostru sunt oameni cu povești care merită atenția noastră. 
Haideți să ascultăm poveștile celor din jur.

Și, pentru că nu vă pot cere vouă, ceva ce nici măcar eu nu aș fi în stare să fac, m-am gândit că cea care dă startul să fiu chiar eu. 

O mică observație: a se citi cu inima deschisă. 
Bună, spune-mi ceva despre tine, care este povestea ta?
Eu sunt Lavinia, am 23 de ani și vin dintr-un orășel foarte mic, numit Siret. Am trăit acolo până la vârsta de 14 ani împreună cu sora și mama mea. Acel oraș este tot ce am mai aproape de cuvântul ”acasă”. Încă de când eram mică părinții mei nu se înțelegeau, acesta este motivul pentru care ne-am mutat de acolo. 
Copilăria mi-am petrecut-o acolo iar verile pe la bunici. A fost o perioadă cu momente frumoase și momente mai puțin frumoase. Uneori eram la mila altora. Unii oameni apăsau cu vorbele pe rană în timp ce alții veneau din urmă și puneau balsam vindecător.
Deși familia din care făceam parte era creștină, totuși, eu nu am vrut să știu de Dumnezeu. Pur și simplu nu mă interesa persoana Lui. 
Când ne-am mutat am crezut că o parte din mine a murit. Am pierdut tot ce aveam, acel loc considerat ”acasă”, prietenii și ei bine, cam totul. A fost o perioadă grea. Timp de un an de zile nu am mai avut pe nimeni. La școală eram văzută ca o ciudată. Unii râdeau de mine, alții mă ignorau. Ei erau copii cu bani, eu nu. 
În singurătate l-am descoperit pe Dumnezeu. Mi-am dat seama că a fost mereu acolo. El a luat cenușa și încetul cu încetul m-a transformat în persoana care sunt astăzi. Mi-a dat înapoi mult mai mult decât ceea ce am pierdut și m-a făcut un om nou. 
Acum locuiesc în Timișoara, am un soț minunat și niște prieteni minunați. Încă nu am un loc al meu, căruia să îi pot spune acasă, dar știu că voi ajunge și acolo. 

În viața primim multe lecții, care ar fi cea mai prețioasă lecție pe care consideri că ai primit-o?
Cred că cea mai prețioasă lecție pe care am primit-o a fost să iubesc. Iubirea este un sentiment minunat ce te înalță. Consider că viața fără iubire nu valorează nimic. Îmi doresc să iubesc cu adevărat în fiecare zi. 

Spune-mi care este visul tău? Ce ți-ai dori să faci cu viața ta?
Visul meu este să scriu, să scriu cărți și să călătoresc în întreaga lume. Iar prin viața mea, prin felul în care trăiesc îmi doresc să luminez. Mi-aș dori să ajung la cea mai bună variantă a mea. Să cresc în așa fel încât să devin un om căruia îi pasă de alții, un om care știe că importante în viață nu sunt lucrurile materiale ci cele spirituale. Mi-aș dori să devin un om puternic, sufletește. 

Dacă ar fi să alegi o amintire memorabilă din viața ta, una la care te-ai tot reîntoarce, care ar fi aceea?
Sunt multe amintiri frumoase la care m-aș întoarce cu mare drag, dar astăzi m-aș opri la una. Momentele în care l-am întâlnit pentru prima oară pe soțul meu. Vorbeam deja de doi ani și jumătate, dar nu ne văzusem niciodată față în față. Au fost trei zile cu mult soare, zile în care inima mea radia de pace și de fericire. Stăteam pe o bancă și câteva raze de soare se tamponau ușor de noi, iar noi ne uitam la cer. Era pur și simplu minunat, de nedescris. Când a trebuit să ne despărțim am plâns, amândoi. 
Și ar mai fi ceva. O zi de aprilie în care am decis să îl urmez pe Dumnezeu. Din nou, mult soare și o pace enormă. 

P.S. Acest proiect se desfășoară sub formă de interviu. Întrebările rămân mereu aceleași. Oricine este bine venit să participe. Pentru înscriere nu trebuie decât să lași un email cu dorința ta pe laviniahumeniuc@gmail.com  și vom discuta detalii.

Wednesday, October 4, 2017

Când munții nu-i muți Doamne



Când munții nu-i muți Doamne, aș vrea să îi pot urca. 
 Când nu desparți Tu marea, vreau să pășesc pe ea. 

 Când nu îmi dai răspunsuri deși plâng și suspin, eu mă încred în Tine deplin.” 

- Sanctus Pro Deo (melodie)


Câteodată Dumnezeu te pune în așteptare, iar rugăciunile nu primesc răspuns, nu atunci când îți dorești.
Se așterne tăcerea, inima începe să îți bată mai încet și camera se afundă în beznă.

Te pui pe genunchi, aduci problema înaintea lui Dumnezeu și...nimic. 

Oare unde e Dumnezeu acum? Îți pui această întrebare și din nou nu primești decât tăcere.

De câte ori cu suspine și lacrimi nu ai întrebat: Unde ești Doamne? De ce taci? De câte ori nu ai urlat din toți rărunchii către cer fără să auzi nici măcar un sunet înapoi? 
Și ai fi vrut măcar un cuvânt, un semn, un glas. 
De multe ori...

Și Dumnezeu tace câteodată, dar asta nu înseamnă că El este absent. Asta nu înseamnă că nu ți-a ascultat rugăciunea și nu a luat aminte la ceea ce i-ai cerut. Ci înseamnă că El este acolo, dar te lasă să înveți, să rabzi, să pășești prin credință. 
Dacă ai primi totul dintr-o dată cum altfel ai învăța să te bazezi pe El cu adevărat? 
Cum ai ști că El este Domn și Tată chiar și în timpul tăcerii? 

Uneori ești nevoit să aștepți să treacă furtuna, iar când soarele iese poți să îi apreciezi strălucirea. Nu ar trebui să te sperie munții, furtunile, marea învolburată, pentru că tu îl ai ca Tată pe Dumnezeu, El nu te lasă nici măcar o clipă singur. 

Noi dorim ca lucrurile să fie făcute în timpul nostru și în felul nostru, dar nu ne gândim nici măcar o clipă că Dumnezeu ne coboară prin văi ca să ne învețe, ca să ne modeleze, iar în final să ne dăm seama că El este suveran iar planul Său este mai frumos, mai bun și mai minunat. Planul Său este mai mult decât ne putem închipui noi atunci când cerem ceva. 

Și dacă Dumnezeu tace astăzi, dacă munții nu îi mută iar marea nu se desparte, rămâi încredințat că El este Suveran, Domn peste toate și planul Lui e în mișcare!

Astăzi, șoptește cu îndrăzneală: când munții nu-i muți Doamne eu mă încred în Tine deplin.

Sursă imagine: Pinterest