O licărire în vânt.

Sursă imagine:  moviespix.com

Ce e viața? 

O licărire în vânt.

Cum poate fi definită viața oare? Eu mă gândesc la momentele pe care le-am trăit, la oamenii pe care i-am întâlnit, la locurile în care mi-am petrecut timpul. Pământul nu e casa noastră, e o destinație temporară, așa ar trebui să stea lucrurile și totuși ne obișnuim aici. Ne naștem, întâlnim oameni și iubim locuri, ne facem amintiri și spunem ”acasă”, căci ni se pare că totul e veșnic.

Întâlnim oameni, îi primim în sufletul nostru fără să știm că într-o zi vor pleca și vor lua cu ei o parte din noi. Ne facem case și ne cuibărim într-un colț călduros fără să știm că va veni poate o vreme în care va trebui să ne schimbăm căsuța, să ne înlocuim orașul, oamenii, visele...

Vine o vreme când învățâm cum e să te apese ceva pe inimă, cum e să fii rănit, și acea vreme uneori pare atât de nesfârșită... Vine un timp în care învățăm să ne luăm rămas bun, de la oameni, de la amintiri, de la trecut pentru că așa trebuie.

Viața nu poate fi înțeleasă tot timpul.

Și plecăm. Ne trezim pe drumuri cu inima frântă, cu sufletul spart în mii de bucăți și ne întrebăm de ce, de ce mie? De ce alții râd, au parte de lucruri frumoase iar eu plâng? De ce atâta durere? De ce se termină una și dau de alta?

De ce...

Pentru că viața aici e temporară, pentru că deși învățăm să iubim, să ne alipim de toate, va veni o zi în care vom pleca, nu în alt oraș aici pe pământ ci în orașul ceresc, unde ne-a spuse Dumnezeu că nu vor mai fi lacrimi, că nu va mai fi durere, ci va fi doar bucurie, și eu abia aștept să ajung acolo.

Sper ca într-o zi să mă întâlnesc cu voi în cer, sper să fie curând.