Purtăm zdrențele lumii

Sursă imagine: google.ro

Știu că ți-ai pus o mască și că ai dat la o parte orice urmă de sentimente, cunosc răceala ta. Vreau să îți dai masca jos.

Nu pot. Am muncit prea mult la ea...

Vreau să îți ating inima, să îți înconjur sufletul cu iubire. Cândva mi-ai spus că vrei o îmbrățișare mare de la Mine, sunt gata să ți-o dau. Ce te reține acum?

Eu...Nu pot.

Sunt aici, Te aștept.

Purtăm măști în fiecare zi cu noi.
Purtăm măști atunci când zâmbim dar sufletul ne plânge, purtăm măști atunci când ascundem ceea ce simțim de fapt și pozăm în ceea ce trebuie sau în ceea ce are nevoie omul din fața noastră.

Nu suntem sinceri, nu suntem deschiși, dar asta nu ne deranjează. Ne place să fim niște străini, să trecem unii pe lângă alții fără să ne dăm bună ziua și fără să ne privim, pentru că fiecare are viața lui la fel cum noi o avem pe a noastră. Suntem bine așa. Suntem bine pe cont propriu.

Trăim într-o bulă de balon. În fiecare zi alergăm spre țelul nostru, strângem tot ce putem și ne continuăm drumul. Nu ne uităm la cei de lângă noi pentru că nu ne pasă. E dureros? Poate, dar e adevărul.

Ne urmărim visele iar asta e bine, de ce nu ar fi? Pășim pe drumuri prăfuite, ne dăm toată silința pentru a fi siguri că ajungem acolo unde ne-am propuș și reușim, dar suntem mai goi ca niciodată.

Ne dezbrăcăm sufletul de tot ce are el mai bun și mai frumos, doar pentru a putea purta zdrențele lumii. Suntem niște cerșetori care au impresia că au parte de comori. În goana noastră după toate lucrurile nu realizăm că de fapt nu adunăm nimic, căci tot ce am strâns se duce.

Purtăm zdrențele lumii și ne place.