Își întindea aripile...

Sursă imagine: www.hercampus.com

Îmi ridic ochii spre munți...

De unde-mi va veni ajutorul?

Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile și pământul. 

Da, El nu va îngădui să ți se clatine piciorul. 

Cel ce te păzește nu va dormita.

Psalmul 121: 1-8

Se zice că ce nu te doboară te face mai puternic; se zice că soarele e mai strălucitor după ce trec norii de furtună; se zice că este nevoie să vezi și fața urâtă a lucrurilor pentru a putea înțelege frumosul. 

Nu zice nimeni ce se întâmplă în acest proces de transformare, nu zice nimeni cum e când ți se sfarmă sufletul în bucățele și îl găsești pe undeva pe jos făcut zdrențe. 

Nu prea stă nimeni să urmărească ce se întâmplă de fapt cu omida atunci când aceasta se transformă într-un fluture. Nu-i poate nimeni cântări durerea și totuși, toți observăm frumosul de după. 

E greu să fii transformat. Nu e ușor să ia cineva dalta și să te modeleze, pentru că atunci te doare iar durerea nu e pe placul nimănui. Cărui om îi place durerea? 

Nu ne place durerea, chiar deloc și totuși viața se încăpățânează să ne-o scoată în cale. Există oameni în care ne punem încrederea și ne rănesc. Există speranțe și vise ce se sting pe măsură ce dăm de bolovani. 

Am urmărit o pasăre astăzi, dădea din aripi pentru câteva minute și mi se părea mie că depune efort, dar apoi ceva minunat s-a întâmplat. Își întindea aripile și arată ca o petală pe care o poartă vântul. Avea un zbor atât de lin și îmi închipui că era de asemenea și un zbor plăcut.

E frumos gândul că după osteneală va veni o zi a odihnei, că după ce aripile ni se vor frânge noi ne vom putea lăsa purtați de Mâna lui de Tată. 

Știu că va veni o zi în care vom zbura mai lin ca păsările și vom ateriza pe un tărâm nou unde nu va mai exista suferință, doar iubirea veșnică a preaiubitului nostru Dumnezeu. 

Credeți și voi la fel?