Străinul

 Sursă imagine: realityinfringement.wordpress.com/

Am întâlnit un străin, chiar în momentele acelea amare când viaţa pare ca o pastilă ce trebuie înghiţită şi nimeni nu e lângă tine. Stăteam şi îmi plângeam de milă şi aveam senzaţia că nu mă vede nimeni, dar mă vedea străinul.

S-a apropiat de mine mai mult decât i-a fost îngăduit şi mi-a spus că pierd vremea plângându-mă, că făcând loc tristeţii pe faţa mea nu fac decât să mă urâcesc. 

Dumnezeu te-a creat ca să fii veselă şi plină de speranţă, mi-a zis străinul fără să mă privească atent. 

I-am spus să mă lase în pace, i-am reproşat că ce ştie el despre Dumnezeu sau despre veselie şi speranţă, chipul lui era atât de plin de riduri şi atât de prăfuit, ochii lui păreau să cunoască totul, era slab şi aş fi spus că e un cerşător.

Fată dragă, mi-a spus străinul, eu am călătorit de la oameni bogaţi la oameni săraci, de la oameni îngâmfaţi la oameni cu inima bună, de la oameni tineri la oameni bătrâni, am văzut moartea, am văzut viaţa şi am văzut cam cu stă treaba cu oamenii şi cu viaţa lor. Îţi spun ceea ce îţi spun pentru că în toată acestă mare călătorie  am observat că doar oamenii ce îl au pe Dumnezeu în viaţa lor sunt capabili să rămână ancoraţi în speranţă şi să treacă drumul cu bolovani. 

Doar acei oameni îşi pot da seama cât de important este ceea ce faci cu viaţa ta, cum faci, ce laşi în urmă...

Tristeţea nu are ce căuta pe chipul tău, nu ai de ce să fii tristă când ai un Dumnezeu în cer care te iubeşte, iar toate aceste cuvinte sunt valabile şi pentru ceilalţi trecători de pe drum, a mai spus străinul, apoi a plecat şi nu l-am mai văzut de atunci.

Nu am ştiu mult timp cine este dar într-o zi mi-am dat seama, era timpul.

Concluzia etse să nu pierdem timpul fiind trişti, ci să ne punem speranţa în Dumnezeu şi să mergem mai departe chiar şi pe drumul cu bolovani.