Versetul zilei

Saturday, April 19, 2014

Câteodată...

Câteodată am impresia că mă aflu într-un tunel întunecat, privesc înainte şi văd ţinta la care vreau să ajung dar nu văd nici o modalitate prin care aş putea ajunge acolo. Aud voci care îmi spun să mă încred în Dumnezeu pentru că El poate să facă posibilităţi acolo unde nu se vede nici o soluţie. Aşadar, am decis să aştept răspunsul şi posibilităţile Lui, fie că ele există deja şi eu nu le văd, fie că ele nu există dar El le are în plan.
Câteodată mă întreb ce rost au toate, pentru ce atâta trudă, dar alteori sunt mai dornică ca niciodată să trăiesc viaţa asta şi cu bune şi cu rele.


7 comments:

  1. Interesant punct de vedere, pare ciudat insa sa astepti, dar pana la urma tunelul are 2 iesiri, nu?

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ai putea sa iti dezvolti ideea?
      Pai, ar putea avea doua iesiri, dar din punctul meu de vedere e doar una, si asta pentru ca se presupune ca vin dintr-o directie.. din trecut, si merg spre o alta directie, adica sa zicem viitor, si atunci imi doresc sa ajung la iesirea ce duce spre directia mea nu la iesirea prin care am intrat, pentru ca daca o iau pe acolo ajung inapoi de unde am plecat...

      Delete
  2. Sarbatori fericite,multa sanatate si lumina in suflet.Paste fericit!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Iti multumesc Gabriella, si eu iti doresc un Paste fericit, plin de pace si dragoste alaturi de cei dragi!

      Delete