Tabloul

 Sursă imagine: cristinascutariu.blogspot.com

Am întâlnit o străină, mergea pe drum, era tânără şi părea plină de viaţă dar la fiecare piedică ce-i apărea în cale se împiedica, cădea şi se ridica.Câteodată rămânea neclintită acolo jos, de ziceai că s-a dus. Am urmărit-o cu atenţie, avea lacrimi în ochi, dar în inima ei se vedea speranţa. Mi-am dat seama de asta imediat, pentru că ea plângea să îşi verse amarul, plângea pentru că se simţea la capătul puterilor dar avea credinţă că nu e singură, că viaţa nu are doar greutăţi pentru ea. Am văzut ceva ciudat apoi, a venit un om, era îmbrăcat în alb i-a întins o mână, şi mâna Lui atât de uşor a ridicat-o. Din senin grijile ei au dispărut şi drumul pe care mergea s-a umplut de flori. Am întrebat-o ce s-a întâmplat şi cine e străinul.

Mi-a răspuns fericită, că străinul era Tatăl ei şi oriunde era şi oricând rămânea blocată pe undeva venea şi o prindea de mână şi mergea cu ea, sau o lua în braţe. Am întrebat-o de ce nu vine străinul să aibă grijă de ea tot timpul, să nu-i permită să cadă, să se lovească, să o doară sufletul, atunci ea mi-a zis că Tatăl ei nu o lasă niciodată singură, doar că îi dă voie să experimenteze, să vadă lumea, El îi spune ce e bine şi ce e rău dar îi dă ei să aleagă şi atunci când e slăbită şi nu mai poate El e acolo gata să îi vină în ajutor. 

M-am depărtat de ea, m-am întristat şi am părăsit încăperea.

Pe un perete era un tablou mic, cu o fată îmbrăcată într-o rochie lungă şi cu pălărie pe cap, era singură, mergea pe un drum, iar eu cumva, am intrat şi am plecat din lumea ei.