Sursă imagine: Pinterest
Zilele trecute am scris un articol intitulat ”Zboară ca vulturul”. După cum spuneam și în acel articol în anul 2016 m-am târât, în 2017 vreau să zbor.
Am vrut să zbor...mi-am dezmorțit trupul căzut în amorțire, mi-am întins aripile și m-am avântat spre cer, apoi a urmat o prăbușire dezastruoasă. Nu înțelegeam ce nu era în regulă. Ce se întâmpla cu zborul meu. Zilele treceau și eu eram tot la sol, prăbușită. Atunci mi-am dat seama că am înțeles zborul într-un mod greșit.
Am crezut că pot atinge culmi înalte numai dacă scap de durere. Am crezut că trebuie să am parte doar de evenimente fericite și că totul va fi bine. Am crezut că zborul e despre fericire și este. Însă nu este despre acel gen de fericire la care mă gândeam eu. Zborul e despre fericirea alături de Dumnezeu.
Dacă vrei și tu să zbori în acest an, îți propun să învățăm lecția zborului împreună.
Desprinde-te de sol.
Ca să poți zbura trebuie să lași deoparte tot ce te ține la pământ. Trebuie să lași deoparte orice durere, orice problemă, orice urmă de greutate care te împiedică să te avânți spre cer.
Ca să poți zbura trebuie să ai aripile libere, așadar, dăruiește-i sarcina ta lui Dumnezeu. Încetează să-ți mai porți problemele cu tine peste tot. Încetează să te mai gândești zilnic la ele.
Greutățile te țin la sol și îți încețoșează vederea, nu poți observa cerul așa.
Fixează-ți ținta.
Păsările au un traseu. Ele știu încotro vor să meargă, ele știu ce au de făcut. Dumnezeu are planuri mari cu tine. De îndată ce îți vei lua ochii de la problemele tale ce te țin legat de pământ, vei putea să descoperi planul Său. Fixează-ți privirea pe Dumnezeu. Focusează-te pe ceea ce El vrea de la tine, pe ceea ce El vrea să facă cu tine.Lasă-l pe Dumnezeu să lucreze.
Întinde-ți aripile.
Relaxează-te. Inspiră adânc aer în piept. Gândește-te că Dumnezeu te poartă pe brațele Sale, gândește-te că poți zbura alături de El. Ca să îți fie totul mai ușor, începe cu o rugăciune și continuă cu o altă rugăciune.
Ești pregătit. Călătoria ta începe. Acum îți poți lua zborul.
În zbor vei mai întâlni probleme, vor fi obstacole și uneori vei simți că nu mai ești în control, dar stai liniștit, nu ești singur, Dumnezeu zboară alături de tine!
Zboară ca vulturul, altfel zis, rămâi încredințat că în orice circumstanță Dumnezeu e în control.
E greu uneori...doar suntem oameni.
ReplyDeleteLaura, e greu atunci când continuăm să stăm blocați la pasul unu, și nu-i dăm problemele lui Dumnezeu. Eu știu cum e..mi-am petrecut întregul an 2016 privind în jos și suferind din acest motiv. Ascultă-mă, încearcă...e greu, dar nu imposibil! Dacă eu pot, poți și tu!
DeleteCorect! Deja mi-am fixat tinta. Am pregatit si traseul.Sper sa ajung la destinatie.
ReplyDeleteO zi frumoasa!
Ma bucur sa aud asta, Zbori frumos!
Deleteas vrea sa zbor mai sus
ReplyDelete