Sursă imagine: Pinterest
M-am gândit să stau pe loc, dar apoi mi-am dat seama că fuge timpul pe lângă mine și imaginea mea de din afară se trece. Câteodată, când privesc în grabă în oglindă, mă văd tot copila de odinioară, apoi îmi observ ridurile de pe frunte și îmi amintesc că nu mai sunt ce am fost. Îmi spun că trupul îmi îmbătrânește încet, dar sigur. Apoi zâmbesc și adaug faptul că sufletul îmi întinerește pe zi ce trece tot mai mult și devine tot mai frumos. De ce? Pentru că așa mi-l educ. Îl educ să crească, să înflorească și să lase ceva în urma lui. Știu că el nu e aici degeaba, are o datorie față de Creator, față de oameni. Are datoria de a iubi, de a sluji și de a răspândi lumină.
Ca sa dam lumina trebuie sa o simtim noi mai intai.
ReplyDeleteFrumos spus oricum.
Sigur, nu poți da ceva ce nu ai. Ca să dăruim lumină este necesar ca mai întâi să ne umplem noi sufletul cu ea.
Delete