Oameni cu povești - Bogdan - 3

În luna octombrie 2017 a luat naștere proiectul: ”Oameni cu povești.” 

De ce? 

Pentru că peste tot în jurul nostru sunt oameni, ca și noi. Oameni cu dureri, oameni cu bucurii, cu bune și cu rele. Spre acești oameni aș dori să privim. 

Aici nu puteți găsi decât o mică parte din povestea lor.

A se citi numai cu inima deschisă.

Bună, spune-mi ceva despre tine, care este povestea ta?

Bună, mă numesc Bogdan și am 30 de ani. Vin dintr-o familie creștin ortodoxă care nu prea a avut legatură cu Dumnezeu. Am umblat de la “băiețași de cartier” până la cei mai bogați și faimoși oameni din orașul meu. Am făcut în viața aceasta tot ce mi-a poftit inima, nu mi-am oprit nici măcar o plăcere.

Având posibilităti financiare bunicele și fiind răsfățat de părinți, de mic copil, am avut o înclinație spre rău. Mi-a plăcut să ies în evidență, să epatez, să fiu în centrul atenției iar dacă nu reușeam prin caracter și  prin lucrurile lumești, atunci apelam la forță, fiind un bătăuș insensibil. 

Tot acest stil de viață nonconformist și extrem (cu băutură, droguri, scandaluri, femei, petreceri etc) m-a adus în pragul sinuciderii la vârsta de 15 ani. Abia astăzi realizez ce “Forță” m-a oprit atunci să îmi pun capăt zilelor.

Mă simțeam ca un om posedat de demoni. Aveam coșmaruri groaznice aproape în fiecare seară, și chiar de 2-3 ori pe noapte. Rămâneam paralizat în somn, în coșmar (în timp ce duhuri rele mă chinuiau) dar eram perfect conștient, ca și cum aș fi fost treaz, nuputând să mă mișc deloc nici să scot vreun sunet.  Puteți căuta pe google: “paralizie în somn”  pentru o explicație mai bună.

Tot acest haos și chin au ținut până la vârsta de aproximativ 21 de ani, când am cunoscut o fată, care avea sa îmi devină soție doi ani mai târziu.

Ea, o fata întoarsă la Domnul, în dragostea dintâi exprima dragostea lui Dumnezeu pe fața ei, în comportamentul ei și prin vorbele și atitudinea ei. Nu o sa uit niciodată cât de frumos și cu câtă patimă vorbea de Domnul Isus și îi lua apărarea ori de câte ori eu sau vreo cunoștință încercam să o convingem că nu există nici un Dumnezeu sau îl badjocoream. 

Noi ne-am indrăgostit unul de altul. Ea nu m-a agasat în nici un fel cu credința ei, însă mi-a vorbit atât de frumos din Biblie ori de cate ori a fost nevoie.

Fata aceasta era tot ce și-ar fi putut dori vreodată un băiat : credincioasă, frumoasă, elegantă, cu prea mult bun simț și bun gust, finuță, rafinată, cu o situație materială bună iar Dumnezeu mi-a dat-o mie de soție, un păcătos.

Domnul Isus a lucrat prin ea și mi-a transformat viața într-una nouă, curată, frumoasă.

L-am primit în inima mea pe Domnul Isus  după aproape doi ani de cercetări sufletești ale Duhului Sfânt în anul 2011 pe 13 februarie.

Cea mai frumoasă zi din viața mea o datorez fetei care a avut răbdare cu mine și mi-a vorbit și explicat din Biblie  ca o fiica a lui Dumnezeu.

Dar ceva, undeva s-a întamplat. Iar când a venit încercarea peste mine, am căzut și prăbușirea mi-a fost mare. Am păstrat în inima mea ceva numai pentru mine și acest ”ceva” a început sa îmi creeze amărăciune și nemulțumire. Ajunsesem să trăiesc o viață dublă.

Dumnezeu m-a avertizat: ce seamănă omul aceea va și secera, dar am refuzat categoric să îl ascult, crezând că merge și cu lumea și cu Dumnezeu. 

Anul trecut, în noiembrie 2016, după o îndelungă răzvrătire împotriva lui Dumnezeu și după ce m-am făcut vinovat și de slăbirea credinței soției mele datorită comportamentului meu; după o căsnicie de șase ani și o fetiță minunată, perfectă,  am divorțat. 

După ce m-am mutat în alt oraș, Dumnezeu mi-a deschis ochii și mi-a dat pe față toată nebunia pe care am jucat-o în toți acești șase ani de căsnicie. Am căzut în genunchi și i-am cerut iertare lui Dumnezeu. 

Știu că El m-a iertat, dar consecințele și durerea rămân.

M-am jucat cu viața mea și am pierdut cel mai frumos dar de la Domnul: familia.

Soția mea se află acum într-o stare de împietrire față de Dumnezeu și trăiește în păcat. Duce o viață dublă și își caută plăcerea și fericirea în orice altceva, mai puțin în Dumnezeu. Toate acestea mulțumită mie. Fetița mea crește fără tatăl ei alături. Domnul a lucrat mult în sufletul meu, m-a vindecat de depresia puternică în care căzusem, m-a eliberat de vicii vechi de care nu puteam să scap și mi-a dat putere, credință, răbdare și dragoste să îl urmez pe El în toate lucrurile.

A șters vina mea și a aruncat toate păcatele mele înapoia Lui.

Astăzi pot spune cu tărie că sunt un copil al Domnului și că tot ce sunt, sunt datorita Lui și Harului Lui care m-a salvat. Dar cu ce cost?

Mă rog în fiecare zi pentru soția și fetița mea. El să lucreze și să facă o minunată lucrare de izbăvire în viața lor iar dacă e voia Lui  să ne reîntregească familia.  El poate, știu că poate!

În viața primim multe lecții, care ar fi cea mai prețioasă lecție pe care consideri că ai primit-o?

Să nu desconsider avertizările lui Dumnezeu.

“Ce seamănă omul, aceea va secera” – NEGREȘIT !

Domnul e drept și sfânt.

Spune-mi care este visul tău? Ce ți-ai dori să faci cu viața ta?

Visul meu e să îmi recâștig soția și copilul  iar împreună să îl laudăm pe Domnul toată viața noastră.

Să mai am odată șansa să fiu așa cum Domnul a vrut să fiu: un soț și un tată iubitor, dedicat, responsabil și puternic, gata să ma sacrific oricât și oricum, stâlp pentru familia mea. Să nu îl mai întristez pe Domnul meu.

Dacă ar fi să alegi o amintire memorabilă din viața ta, una la care te-ai tot reîntoarce, care ar fi aceea?

Prima dată când a venit soția la mine într-o seară și mi-a propus să ne rugăm împreună iar eu am refuzat-o găsind motivații și alegând altceva.

Câteodată nu e despre tine

Uneori îți vine să strigi în gura mare: eu. Eu am nevoie de atenție, eu am nevoie de ceva de la tine, eu îmi doresc cutare lucru. 

Uneori îți înalți propriul eu atât de sus încât ajungi să nu mai ai ochi pentru nimic altceva. 

Am să îți relatez o povestioară care are la bază fapte reale. 

Știi, Carla nu se simte prea bine. Are dureri foarte mari. 

Și ce-i cu asta?

Păi, doar ziceam și eu, că poate ar trebui să te gândești și la ea. 

Da? Și la mine cine se gândește? La mine se gândește cineva?

Păi, da, dar știi, ea are cancer. E în dureri foarte mari și e posibil să moară. Ar trebui să îi arăți puțină afecțiune.

Serios? Și eu am probleme. Nimeni nu îmi arată afecțiune mie. 

Dar ce probleme ai tu? Ceea ce ai tu nu se numește problemă. Ce ai tu se cheamă moft. Există oameni în lumea asta care chiar au necazuri. 

Dragul meu, câteodată nu e despre tine. 

Chiar dacă unele lucruri nu sunt așa cum îți dorești, chiar dacă ai alături oameni nepotriviți sau pur și simplu ești nevoit să treci prin situații care nu îți sunt plăcute, lasă-mă să îți amintesc astăzi că uneori nu e despre tine ci despre ce poți face tu pentru cel de lângă tine.

Câteodată e despre alții. 

Așa că analizează-te. Oprește-te puțin și meditează. Oare chiar e despre tine? Oare chiar ai o problemă atât de importantă sau poate e doar un moft? Bucură-te astăzi cu ceea ce ai și întreabă-te dacă nu cumva ești pus pe lângă cineva pentru a-i fi de ajutor. 

Poate astăzi nu e despre tine, poate astăzi e despre cel de lângă tine.

Și dacă ai ajuns până aici îți las și un citat drăguț : 

”Dumnezeu m-a creat să împlinesc o slujire anume. Mi-a încredinţat să fac ceva ce nu a mai dat nimănui. Am o misiune... Sunt o verigă într-un lanţ, o punte de legătură între persoane. Nu m-a creat pentru nimic. Voi face lucrarea Sa; voi fi un înger de pace, un martor al adevărului acolo unde sunt... De aceea voi avea încredere în El. Orice sunt, nu pot fi aruncat afară. Dacă sunt bolnav, boala mea s-ar putea să-I slujească Lui; îndoielile mele s-ar putea să-I slujească Lui. Dacă sunt în suferinţă, durerea mea s-ar putea să-I slujească Lui. El nu face nimic în zadar. El ştie ce face. S-ar putea să-mi ia prietenii, s-ar putea să mă arunce printre străini, s-ar putea să mă facă să mă simt singur, să-mi scadă curajul, să-mi ascundă viitorul de mine. Totuşi, El ştie ce face.”  

John Henry Cardinal Newman (1870)

Sursă imagine: Pinterest

P.S. Nu uita de proiectul Oameni cu povești. Implică-te și tu.

Onorează-ți Regele!

Poate cauți să fii plăcut în fața oamenilor, iar acest lucru nu este rău, dar dă-mi voie să te întreb astăzi, cauți să fii plăcut și în fața lui Dumnezeu?

Uneori aceste lucruri se bat cap în cap. Câteodată pur și simplu nu ai cum să fii plăcut atât în fața oamenilor cât și în fața lui Dumnezeu, cum procedezi atunci?

Am fost pusă în astfel de situații și din păcate, am ales oamenii. Apoi am realizat că nu se merită. Nu se merită să pui oamenii mai presus de Dumnezeu. Pierzi prea multe atunci când părerea celor din jurul tău valorează pentru tine mai mult decât părerea Lui.

Știu că este puțin dificil, dar nu ai vrea să știi că prin tot ceea ce faci tu îl onorezi pe Dumnezeu? Poate că oamenii te vor dezaproba, poate vei fi privit cu alți ochi, dar știi ceva? Dumnezeu e mai presus de oameni. Dumnezeu e Rege. El e Creatorul pe când omul este creația. Așadar, spune-mi, în ochii cui ai vrea să fii considerat plăcut?

Onorează-ți Regele!

Prin tot ceea ce faci, prin tot ceea ce ești tu caută să arăți către El. Caută să fii ca un pom sădit lângă ape, ce la vremea potrivită aduce rod. Caută să fii felinarul care deși stă nemișcat, luminează în întuneric și indică calea. 

Hainele tale spun ceva despre tine. Cuvintele tale spun ceva despre tine. Comportamentul tău spune ceva despre tine. Nu ai vrea să zică ceva frumos? Ceva care să îl onoreze pe Dumnezeu?

Eu mai am mult de lucru la acest capitol. Poate că și tu te afli în aceeași situație. Amintește-ți că e greu, dar nu e imposibil. 

Haide să ne onorăm Regele!

P.S. Nu uita de proiectul Oameni cu povești. Implică-te și tu!

Sursă imagine: Pinterest 

Poți începe de unde ești

Nu știu despre tine, dar eu câteodată mă pierd. Am momente în care totul devine neclar și atunci mă opresc. Îmi spun că nu pot, că nu am să ajung niciodată la nivelul la care mi-aș dori să ajung. Îmi spun că există alții mai buni decât mine. 

Există momente în care merg cu Dumnezeu. Îl prind strâns de mână și îi zic: Doamne, uite vreau să fac acest lucru. Ce spui, mă ajuți? Nu pot fără Tine. 

Poate uneori vorbele sunt spuse cu îndoială sau cu o credință mult prea mică dar am observat că Dumnezeu se dovedește a fi  acolo. El nu lipsește niciodată atunci când este chemat. Dumnezeu când este chemat, se implică. 

Și știi cum se implică Dumnezeu? Cu toată inima. Cu toată bucuria. Cu toată dragostea. Și iese ceva minunat. 

Există momente în care merg singură. Îmi spun: Știi ceva, Lavinia, ar trebui să faci cutare lucru. Îl faci uite așa, așa și așa. Și merge un timp iar apoi cad. Și mă întreb oare ce nu am făcut bine? 

Apoi îmi dau seama că Dumnezeu nu a fost acolo, pentru că nu l-am implicat, nu l-am chemat. Iar atunci când fac lucruri de una singură nu ies niciodată la fel de frumoase ca atunci când le fac împreună cu Dumnezeu. Mai mult decât atât, atunci când mă bazez doar pe mine, lucrurile nu sunt de durată și nici nu au direcție. 

Te-ai regăsit vreodată în aceste situații?

Atunci când totul devine neclar s-ar putea să fie din cauză că mergi singur/ă. Dar știi ceva? În orice situație te-ai afla astăzi, orice problemă ți-ar sta în cale și orice vis ai avea poți începe de unde ești. Numai nu singur, ia-L pe Dumnezeu cu tine. 

Cum faci asta? E simplu. Îl chemi și apare. Îi spui: uite Doamne aș vrea să fac asta, sau am nevoie de cutare lucru și El apare. Pentru că atunci când este chemat Dumnezeu se prezintă și se implică cu toată inima.

Poate pare greu, poate chiar imposibil dar fiecare a început cândva de undeva. Așa că nu mai ezita, nu te mai compara cu alții, nu te mai gândi la cât de greu este ci începe de unde ești.

Sursă imagine: Pinterest

P.S. Nu uita de proiectul Oameni cu povești, implică-te și tu. 

Oameni cu povești - Alina - 2

În luna octombrie 2017 a luat naștere proiectul: ”Oameni cu povești.” 

De ce? 

Pentru că peste tot în jurul nostru sunt oameni, ca și noi. Oameni cu dureri, oameni cu bucurii, cu bune și cu rele. Spre acești oameni aș dori să privim. 

Aici nu puteți găsi decât o mică parte din povestea lor.

A se citi numai cu inima deschisă. 

Bună, spune-mi ceva despre tine, care este povestea ta?

Mă numesc Alina și am 24 de ani. M-am născut în orașul Petroșani, județul Hunedoara. Mare parte din copilărie mi-am petrecut-o la bunici, într-o parte frumoasă a Olteniei, iar după ce am  mai crescut am continuat să merg la țară în fiecare vacanță de vară, asta până în ultimul an de liceu. 

În următorii 3 ani am rămas în orașul natal și am studiat Școala Sanitară de asistenți medicali generaliști, unde am terminat cu o notă aproape de 10, ceea ce mă face cu adevărat mândră. Am locuit în Cluj un an, unde am încercat să o iau de la zero pe cont propriu, însă am ajuns într-un final să locuiesc în frumoasa Germanie. 

Nu sunt omul care să spună prea multe despre sine. Sunt o persoană pozitivă, extrem de comunicativă și pot spune că exagerat de iubitoare. Nu pot altfel.

În viața primim multe lecții, care ar fi cea mai prețioasă lecție pe care consideri că ai primit-o?

Pot spune că lecția cea mai prețioasă este tocmai faptul că știu să învăț din greșeli. Am învățat să accept în sfârșit că nu totul este așa roz precum văd eu și că uneori trebuie să mergi mai departe când simți că ești ținut în loc.

Spune-mi care este visul tău? Ce ți-ai dori să faci cu viața ta?

Visul meu este acela de a profesa în domeniul medical, domeniul pe care l-am studiat cu drag -acela de a ajunge asistent medical și de a putea face un om să se simtă mai bine. 

Dacă ar fi să alegi o amintire memorabilă din viața ta, una la care te-ai tot reîntoarce, care ar fi aceea?

M-aș reîntoarce la copilărie. La acele momente în care bunicul intra pe poartă, alături de bicicleta sa, iar în punga agățată de ghidon avea cele mai dulci bunătăți pentru mine. Și nu doar la acele momente, ci la toate cele în care vacanța la bunici -despre care mi-e foarte drag să vorbesc de fiecare dată- era cea mai frumoasă.

P.S. Acest proiect se desfășoară sub formă de interviu. Întrebările rămân mereu aceleași. Oricine este bine venit să participe. Pentru înscriere nu trebuie decât să lași un email cu dorința ta pe laviniahumeniuc@gmail.com  și vom discuta detalii.

Îndrăznește, povestea ta își poate avea locul aici.

Știi tu că ai ziua de mâine?!

Mâine. Mâine voi merge, mâine voi face. Astăzi nu am timp. Astăzi nu vreau. Astăzi nu pot.

Mie îmi place să amân lucrurile. E un obicei prost, dar nu mă pot lăsa de el. Și tot zic, mâine, mâine.

Duc mâine scrisorile la poștă, o sun pe mama mâine, fac mâine curat, mă văd cu tine mâine.

Și dacă aș putea să trag acel mâine de coadă și să îl mai lungesc puțin ar fi chiar perfect. Întrebarea este știi tu că ai ziua de mâine?

Nu știu dacă doar mie mi se întâmplă, dar câteodată mi se pare că tot timpul din lume e al meu. Mi se pare că am totul la dispoziție și că nu e nimic dacă pierd vremea. Însă timpul nu este dator cu nimic, nimănui iar ziua de mâine nu vine întotdeauna.

Nu poți ști care este ziua în care viața ta se va opri în loc. Așa că încetează să mai zici mâine și începe să trăiești, începe să gândești în termeni de astăzi și acum, pentru că timpul prezent este tot ce ai.

Poate e la modă să spui că ai doar o viață și că poți trăi cum dorești. Dar oare chiar ne trăim viața după cum vrem noi?

Oare nu facem compromisuri? Nu zicem da oamenilor cărora ar trebui să le zicem nu? Nu îi purtăm cu noi până când nu se mai poate?

Oare nu ne pierdem, nu ne lăsăm inima în spate uneori?

Nu lăsăm timpul să treacă pe lângă noi zicând tot mâine pentru că ne este prea grea să ieșim puțin din zona noastră de confort?

Dacă ești astăzi aici, lasă-mă să îți spun ceva. Ziua de mâine nu îți este garantată, așa că trezește-te! Analizează-ți viața și fă puține ordine. Păstrează oamenii care te iubesc, nu îi purta cu tine pe cei care doar te trag în jos. Păstrează oamenii care te ajută să crești și mai apoi ajută-i și tu pe alții să crească.

Investește-ți timpul. Folosește ziua de azi cu înțelepciune. Bucură-te de moment. Bucură-te de această etapă a vieții tale.

Recunosc, îmi este tare greu să renunț la acel mâine, dar s-ar putea ca tot ce am să fie astăzi și aș vrea să prețuiesc timpul. Ce spui, încercăm împreună?

Sursă imagine: Pinterest

Cerul parcă ne punea totul în față

Am văzut o stea căzătoare. Prima mea stea căzătoare. Era final de august, miez de noapte, iar noi călătoream cu mașina. Cerul era de vis, ca întotdeauna. Muzica cânta încet. În ochi aveam lacrimi. Mergeam spre casa mea, dar la un eveniment trist, o înmormântare. 

Și cerul parcă ne punea în față totul, ca și cum posibilitățile ar fi fost nelimitate, ca și cum fiecare stea de pe bolta sa ar fi avut o poveste aparte, una specială, una pe care nu ai cum să o uiți niciodată. Mă întreb, oare așa a fost și povestea lui?

Când am văzut steaua, m-am entuziasmat și apoi mi-am pus o dorință. Nici nu mai știu ce mi-am dorit, sau poate știu. E o dorință mai mare. Ciudat e faptul că unii au deja acel ceva pe care eu mi-l doresc și pare uneori de neatins, dar nici măcar nu realizează cât de important este acel lucru. Nu realizează cât de mult și l-ar dori dacă nu l-ar avea. 

Și uite așa uităm noi să fim bucuroși cu ce avem. 

Am văzut o stea căzătoare și noaptea era atât de frumoasă iar drumul ducea spre nicăieri și totodată spre oriunde în timp ce eu visam cu ochii deschiși. Și acum, m-am trezit. 

Câteodată uit. Uit că visele sunt doar atât, niște vise. Uit că cerul are limită. Uit că până și stelele dispar uneori. Uit că oamenii sunt tot oameni. Uit că dezamăgirile dor la fel și prima oară, și a doua oară, și a treia oară.

Câteodată uit. Apoi îmi amintesc. E final de octombrie și mi-aș mai dori o stea căzătoare. 

Sursă imagine: Pinterest

Octombrie ticăie

Eram într-o zi la lucru, mă întâlnesc cu o colegă, mă întreabă ce fac: eh, aștept să treacă și ziua asta, îi spun. Iar ea îmi răspunde: știi, noi așteptăm să treacă zilele dar nu ne dăm seama că trecem și noi odată cu ele. 

O prietenă îmi zicea zilele trecute: timpul e prețios, nu ți-ai dori să îl investești în ceva mai de valoare? Ai grijă cum ți-l petreci. 

La începutul anului 2017 am început un articol, mi-am propus ca în fiecare lună să scriu ce am învățat. Astăzi am editat acel articol și am observat că au mai rămas goale doar noiembrie și decembrie. Așa repede a trecut anul.

Știi, timpul e un dar. E un dar pe care îl putem trata cu superficialitate și nepăsare, un dar pe care îl putem irosi, sau e un dar de care putem avea grijă, un dar pentru care putem investi.

Știi, viața trece. S-ar putea ca acum să ai probleme, s-ar putea să fii atât de prins în anumite lucruri încât nici să nu îți dai seama că e o întreagă lume afară, care te așteaptă, doar pe tine. Să știi că totul e trecător, chiar și problema aceea care te sâcâie acum.

S-ar putea ca acum să fii numai în distracții, s-ar putea să nu îți pese deloc de alții. Dar spune-mi, oare chiar merită felul în care îți petreci timpul? E chiar ceea ce ți-ai dorit?

Timpul e prețios. Odată pierdut nu se mai întoarce. Nu ai vrea să faci ceva care să aibă valoare, nu ai vrea să investești timpul pe care l-ai primit?

Cum să faci asta?  Începe prin a-ți urma inima. Ea sigur știe ceva.

Nu mai aștepta să treacă ziua, indiferent că ești acasă, la lucru sau oriunde, caută să faci din timpul pe care îl ai la dispoziție cel mai bun moment al tău. 

Dacă sunt oameni în jur iubește-i și întreabă-te ce poți să faci pentru ei. Dacă este natură în jur, dacă sunt lucruri făcute pentru tine, admiră-le, iubește-le, fii mulțumitor. Dacă ești în probleme întreabă-te cu ce vei ieși de acolo, ce încărcătură vei lua cu tine? Poate vei crește sufletește, poate vei fi un om mai bun, mai aproape de cer.

Octombrie ticăie. Nu îl lăsa să ticăie degeaba. 

Îți las o provocare. O poți numi provocarea zilei. Să știi că mi-o las și mie, nu doar ție. Te provoc ca la finalul fiecărei zile să te întrebi: în ce mi-am investit timpul azi? A meritat? Ce aș schimba dacă aș lua ziua de la capăt?

Sursă imagine: Pinterest

Oameni cu povești- Lavinia -1

Dragii mei, astăzi ia naștere un nou proiect. M-am gândit să îl numesc povestea mea. Înainte de a vedea despre ce e vorba, aș dori să aflați ceea ce se ascunde în spatele lui. În spatele acestui proiect vor fi niște oameni, scopul proiectului, este de ne îndrepta privirea spre cel de lângă noi, de a ne da seama că nu suntem singuri, că peste tot în jurul nostru sunt oameni cu povești care merită atenția noastră. 

Haideți să ascultăm poveștile celor din jur.

Și, pentru că nu vă pot cere vouă, ceva ce nici măcar eu nu aș fi în stare să fac, m-am gândit că cea care dă startul să fiu chiar eu. 

O mică observație: a se citi cu inima deschisă. 

Bună, spune-mi ceva despre tine, care este povestea ta?

Eu sunt Lavinia, am 23 de ani și vin dintr-un orășel foarte mic, numit Siret. Am trăit acolo până la vârsta de 14 ani împreună cu sora și mama mea. Acel oraș este tot ce am mai aproape de cuvântul ”acasă”. Încă de când eram mică părinții mei nu se înțelegeau, acesta este motivul pentru care ne-am mutat de acolo. 

Copilăria mi-am petrecut-o acolo iar verile pe la bunici. A fost o perioadă cu momente frumoase și momente mai puțin frumoase. Uneori eram la mila altora. Unii oameni apăsau cu vorbele pe rană în timp ce alții veneau din urmă și puneau balsam vindecător.

Deși familia din care făceam parte era creștină, totuși, eu nu am vrut să știu de Dumnezeu. Pur și simplu nu mă interesa persoana Lui. 

Când ne-am mutat am crezut că o parte din mine a murit. Am pierdut tot ce aveam, acel loc considerat ”acasă”, prietenii și ei bine, cam totul. A fost o perioadă grea. Timp de un an de zile nu am mai avut pe nimeni. La școală eram văzută ca o ciudată. Unii râdeau de mine, alții mă ignorau. Ei erau copii cu bani, eu nu. 

În singurătate l-am descoperit pe Dumnezeu. Mi-am dat seama că a fost mereu acolo. El a luat cenușa și încetul cu încetul m-a transformat în persoana care sunt astăzi. Mi-a dat înapoi mult mai mult decât ceea ce am pierdut și m-a făcut un om nou. 

Acum locuiesc în Timișoara, am un soț minunat și niște prieteni minunați. Încă nu am un loc al meu, căruia să îi pot spune acasă, dar știu că voi ajunge și acolo. 

În viața primim multe lecții, care ar fi cea mai prețioasă lecție pe care consideri că ai primit-o?

Cred că cea mai prețioasă lecție pe care am primit-o a fost să iubesc. Iubirea este un sentiment minunat ce te înalță. Consider că viața fără iubire nu valorează nimic. Îmi doresc să iubesc cu adevărat în fiecare zi. 

Spune-mi care este visul tău? Ce ți-ai dori să faci cu viața ta?

Visul meu este să scriu, să scriu cărți și să călătoresc în întreaga lume. Iar prin viața mea, prin felul în care trăiesc îmi doresc să luminez. Mi-aș dori să ajung la cea mai bună variantă a mea. Să cresc în așa fel încât să devin un om căruia îi pasă de alții, un om care știe că importante în viață nu sunt lucrurile materiale ci cele spirituale. Mi-aș dori să devin un om puternic, sufletește. 

Dacă ar fi să alegi o amintire memorabilă din viața ta, una la care te-ai tot reîntoarce, care ar fi aceea?

Sunt multe amintiri frumoase la care m-aș întoarce cu mare drag, dar astăzi m-aș opri la una. Momentele în care l-am întâlnit pentru prima oară pe soțul meu. Vorbeam deja de doi ani și jumătate, dar nu ne văzusem niciodată față în față. Au fost trei zile cu mult soare, zile în care inima mea radia de pace și de fericire. Stăteam pe o bancă și câteva raze de soare se tamponau ușor de noi, iar noi ne uitam la cer. Era pur și simplu minunat, de nedescris. Când a trebuit să ne despărțim am plâns, amândoi. 

Și ar mai fi ceva. O zi de aprilie în care am decis să îl urmez pe Dumnezeu. Din nou, mult soare și o pace enormă. 

P.S. Acest proiect se desfășoară sub formă de interviu. Întrebările rămân mereu aceleași. Oricine este bine venit să participe. Pentru înscriere nu trebuie decât să lași un email cu dorința ta pe laviniahumeniuc@gmail.com  și vom discuta detalii.

Când munții nu-i muți Doamne

”Când munții nu-i muți Doamne, aș vrea să îi pot urca. 

 Când nu desparți Tu marea, vreau să pășesc pe ea. 

 Când nu îmi dai răspunsuri deși plâng și suspin, eu mă încred în Tine deplin.” 

- Sanctus Pro Deo (melodie)

Câteodată Dumnezeu te pune în așteptare, iar rugăciunile nu primesc răspuns, nu atunci când îți dorești.

Se așterne tăcerea, inima începe să îți bată mai încet și camera se afundă în beznă.

Te pui pe genunchi, aduci problema înaintea lui Dumnezeu și...nimic. 

Oare unde e Dumnezeu acum? Îți pui această întrebare și din nou nu primești decât tăcere.

De câte ori cu suspine și lacrimi nu ai întrebat: Unde ești Doamne? De ce taci? De câte ori nu ai urlat din toți rărunchii către cer fără să auzi nici măcar un sunet înapoi? 

Și ai fi vrut măcar un cuvânt, un semn, un glas. 

De multe ori...

Și Dumnezeu tace câteodată, dar asta nu înseamnă că El este absent. Asta nu înseamnă că nu ți-a ascultat rugăciunea și nu a luat aminte la ceea ce i-ai cerut. Ci înseamnă că El este acolo, dar te lasă să înveți, să rabzi, să pășești prin credință. 

Dacă ai primi totul dintr-o dată cum altfel ai învăța să te bazezi pe El cu adevărat? 

Cum ai ști că El este Domn și Tată chiar și în timpul tăcerii? 

Uneori ești nevoit să aștepți să treacă furtuna, iar când soarele iese poți să îi apreciezi strălucirea. Nu ar trebui să te sperie munții, furtunile, marea învolburată, pentru că tu îl ai ca Tată pe Dumnezeu, El nu te lasă nici măcar o clipă singur. 

Noi dorim ca lucrurile să fie făcute în timpul nostru și în felul nostru, dar nu ne gândim nici măcar o clipă că Dumnezeu ne coboară prin văi ca să ne învețe, ca să ne modeleze, iar în final să ne dăm seama că El este suveran iar planul Său este mai frumos, mai bun și mai minunat. Planul Său este mai mult decât ne putem închipui noi atunci când cerem ceva. 

Și dacă Dumnezeu tace astăzi, dacă munții nu îi mută iar marea nu se desparte, rămâi încredințat că El este Suveran, Domn peste toate și planul Lui e în mișcare!

Astăzi, șoptește cu îndrăzneală: când munții nu-i muți Doamne eu mă încred în Tine deplin.

Sursă imagine: Pinterest