Oameni cu povești - Petronela - 4

În luna octombrie 2017 a luat naștere proiectul: ”Oameni cu povești.” 

De ce? 

Pentru că peste tot în jurul nostru sunt oameni, ca și noi. Oameni cu dureri, oameni cu bucurii, cu bune și cu rele. Spre acești oameni aș dori să privim. 

Aici nu puteți găsi decât o mică parte din povestea lor.

A se citi numai cu inima deschisă.

Bună, spune-mi ceva despre tine, care este povestea ta?

Mă numesc Petronela, am 23 de ani și locuiesc în orașul Botoșani. Am crescut fără părinți, a trebuit să mă descurc mereu de una singură. Vara trecută s-a întâmplat să rămân pe străzi din cauză că nu am mai putut să îmi plătesc gazda. Pe timp de zi, oameni din biserică mă mai primeau în casele lor dar pe timp de noapte rămâneam afară. În mintea mea se dădeau tot felul de lupte, stăteam cu teamă să nu mi se întâmple ceva rău. Mulți bărbați au vrut să se folosească de mine, chiar și niște jandarmi, dar eu mă rugam mult și Dumnezeu m-a ferit de acești oameni. Dumnezeu m-a scăpat de multe pericole, în această perioadă.

La sfârșitul lunii august, păstorul din biserică mi-a oferit cazare într-un apartament din cadrul unei fundații ce se ocupa cu persoane fără adăpost. Am avut parte și de nopți nedormite, de zile în care am stat fără mâncare, dar cu ajutorul lui Dumnezeu am trecut biruitoare peste acestea.

Încă de când am fost mică oamenii m-au rănit. Fiind abandonată de mama mea, am crescut într-un orfelinat. La vârsta de 5 ani o familie m-a luat în grija lor, urmând să locuiesc împreună cu ei timp de aproximativ 12 ani. Deși traiul alături de ai ar fi trebuit să fie mai bun decât cel de la orfelinat, totuși, a fost mai rău. Am fost abuzată, bătută, chinuită. La vârsta de 16 ani am fugit de la ei pentru că nu am mai putut face față.

La 19 ani, cineva mi-a spus despre Isus și atunci am simțit că Dumnezeu vrea să se atingă de inima mea. Numai El m-a ridicat cu dragoste și mi-a vindecat rănile produse de oameni.

În viața primim multe lecții, care ar fi cea mai prețioasă lecție pe care consideri că ai primit-o?

Să fiu mulțumitoare și în privința celor mai mici lucruri din viața mea. Pentru mine este o minune faptul că în fiecare zi am un acoperiș deasupra capului.

Spune-mi care este visul tău? Ce ți-ai dori să faci cu viața ta?

Visul meu este să pot fi o mărturie. O lumină în această lume. Vreau ca oamenii să găsească iubirea, speranța și pacea în Isus. Ceea ce am găsit și eu atunci, la 19 ani.

Dacă ar fi să alegi o amintire memorabilă din viața ta, una la care te-ai tot reîntoarce, care ar fi aceea?

Într-o duminică, înainte de vară, la ora șase dimineața, am simțit cum un înger trimis de Dumnezeu m-a îmbrățișat. Îmi este tare dor de acea zi.

Dacă dorești și tu să ne împărtășești povestea ta, scrie-mi pe laviniahumeniuc@gmail.com 

Vă las pacea , vă dau pacea Mea

Vă las pacea, vă dau pacea Mea. 

Nu v-o dau cum o dă lumea. 

Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte. 

Ioan 14: 27

Adesea trăim cu o pace falsă în suflet. Ni se pare că suntem bine, că suntem liniștiți și chiar bucuroși dar la cel mai mic șuvoi de apă ne ducem la vale, pierdem controlul. 

Cred că ai auzit și tu despre vestita întrebare: cum ești și răspunsul ce-o purcede: sunt bine. Dar cum poți să fii bine când în sufletul tău e haos? 

Bine ești când ai pace. 

Când ai pace nu te clatini în furtuni, nu lași supărarea să te cuprindă și să îți acopere tot orizontul. Când ai pace poți zbura. Când ai pace îi vezi pe alții și nu te mai uiți atât de mult numai la tine. 

Poate ai avut zile, săptămâni, luni în care nu ai văzut nimic altceva decât problemele ce îți stăteau în față. Poate nu ai mai putut să te bucuri și nici măcar să plângi. Poate ți-a venit să te închizi undeva în casă și să stai acolo fără să faci nimic, doar să îți plângi de milă. 

Eu am avut. Și am tras atât de mult de acea perioadă încât am lungit-o la maxim. Nu puteam să mă văd decât pe mine și problemele mele. Ajunsesem într-o stare atât de rea încât a venit și ziua în care nu am putut să mă uit la un om din cauză că el avea mai mult decât aveam eu. Da, atât de jalnică eram. 

La un moment dat m-am oprit și mi-am spus că eu nu vreau să fiu așa și atunci m-am uitat spre cer și m-am rugat. De fapt, nu era o rugăciune prea reușită, dar i-am zis lui Dumnezeu: nu mai vreau să fiu așa, nu mai vreau să fiu tristă, nu mai vreau să mă uit toată ziua la problemele mele, vreau altceva. Și apoi, cumva, ceva s-a întâmplat. M-am trezit cu poftă de viață, m-am trezit cu speranță, m-am trezit cu pace. 

Și dă-mi voie să îți spun că pacea schimbă tot. Când ai pace se simte. O simți și tu, o simt și alții. Când ai pace îți radiază chipul și sufletul. Când ai pace oricât de mare ar fi furtuna tu nu cazi și dacă chiar se întâmplă să cazi, te ridici. 

Când Dumnezeu îți dă pace, pacea Lui, ți se deschide orizontul și vezi dintr-o dată lucruri pe care până atunci nu le-ai băgat în seamă. Problemele îți par acum mult mai mici, începi să fii mulțumit de viața ta și să îți îndrepți privirea spre alții. 

Astăzi pune-ți întrebarea: Am eu pace?

Dacă nu, știi unde trebuie să mergi pentru a găsi pace.

Vă las pacea, vă dau pacea Mea. 

Nu v-o dau cum o dă lumea. 

Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte. 

Ioan 14: 27

Oricine ai fi, Dumnezeu vrea astăzi să îți dea pace. Vino la El cu îndrăzneală!

Sursă imagine: Pinterest

Nu fi de porțelan, fii un fluture

Era final de 2016 și priveam cu teamă spre viitor. Îmi spuneam că viața nu mai are ce să îmi ofere, că nu se poate să mai văd lumina și cine știe peste ce lucruri dezamăgitoare voi mai da. 

Îmi era frică să pășesc. Îmi era frică să mai sper la ceva. Trecusem prin niște momente grele, întregul an fusese un fel de carusel care nu înceta să mă arunce la pământ, fără oprire, și nu puteam să nu mă gândesc că 2017 va fi la fel. 

Dar nu a fost.

Și procesul de transformare a omidei ajunge la un moment dat la final, iar ea în sfârșit își ia zborul. Îi cresc niște aripi frumoase și apoi e liberă. 

Știi, chiar dacă pe moment nu îți dai seama, durerea este înălțătoare. Ea îți face rost de aripi, te avântă spre culmi mai înalte. Îți face cunoscute orizonturi pe care nu aveai cum să le observi altfel, te transformă, te modelează până ajungi să fii cea mai bună variantă a ta, ceea ce Dumnezeu dorește ca tu să fii.

Știu că ți-ar plăcea să stai pe loc, să nu faci nimic. Să te așezi într-un loc confortabil și să lenevești. Dar nu iese nimic de acolo. Absolut nimic. Când cauți să rămâi în zona ta de confort, să nu te atingă nimeni e ca și cum ai fi de porțelan. Știi ce fac porțelanurile? Nimic. Ele nu fac nimic. Sunt numai de decor și nimeni nu face nimic cu ele. 

S-ar putea să te doară. S-ar putea să fii mai întâi o omidă și să trebuiască să ai parte de un proces complet de transformare, dar știi ce frumos ai să strălucești apoi? Știi ce aripi mari au să îți crească?

Știi că viziunea ta va ajunge la același nivel cu viziunea lui Dumnezeu?

S-ar putea să te doară, dar știi ceva? Se merită. 

Nu mai păși cu teamă, nu te mai gândi la ce îți va aduce viitorul. Trăiește în prezent și caută să vezi ce poți lua cu tine din ceea ce viața îți pune în față chiar acum. Ce lecții ai de învățat, prin ce procese trebuie să treci, la ce ar trebui să renunți și ce ar trebui să mai adaugi la tine pentru a putea fi cea mai bună variantă a ta.

Nu fi de porțelan, e mai comod dar e nefolositor. Ah, și nu uita că porțelanurile se sparg repede, nu ajung să vadă lumea ci doar vitrina și praful din casă, în timp ce fluturii zboară și se delectează cu frumusețea florilor și a cerului.

Sursă imagine: Pinterest

P.S. Nu uita de proiect: Oameni cu povești și de concurs: Bucurii de Crăciun

Implică-te și tu! :)

Bucurii de Crăciun - Concurs

Am intrat în luna Decembrie. O lună în care totul devine parcă un pic mai frumos. Luna în care Mântuitorul nostru, Hristos, a coborât la noi. 

Și pentru că în curând va veni Crăciunul, am vrut să găzduiesc aici pe blog un proiect numit Bucurii de Crăciun. 

Acest proiect este despre tine, dragul meu cititor. 

Cred că fiecare are o amintire specială din preajma sărbătorilor. Ceva care să îi facă inima să tresalte și să îi umple sufletul de pace. Proiectul Bucurii de Crăciun este despre aceste amintiri. Amintirile tale.

Dacă vrei să iei parte la acest proiect, tot ce trebuie să faci este să îmi trimiți pe email o descriere a celei mai frumoase amintiri pe care tu o prețuiești, din preajma sărbătorilor de iarnă. Cu aceste amintiri, eu voi face un articol în perioada 24-26 decembrie. 

Dacă încă nu ți-am stârnit interesul, lasă-mă să îți spun că există și o mică surpriză. Premiul constă în cartea Oscar și Tanti Roz scrisă de Eric-Emmanuel Schmit plus încă ceva surpriză. 

Așadar, dacă dorești să te înscrii, trimite-mi un email cu cea mai prețioasă amintire a ta din preajma sărbătorilor pe laviniahumeniuc@gmail.com începând de astăzi 1 decembrie până pe 20 decembrie. Câștigătorul va fi ales random în data de 21 decembrie. Premiul se va trimite după data de 3 ianuarie.

Pentru ca concursul să aibă loc este nevoie de minim 4 participanți. 

Cerințe: domiciliu în România, diacritice scris în word.

Te aștept.

Nu aș vrea să închei fără să îți las una dintre amintirile mele prețioase de Crăciun.

Aproape în fiecare iarnă mergeam la bunicii mei. Locul meu preferat era pe ”cuptor”. Era un fel de loc amenajat ce venea fix lângă plită. Simțeam cum vine căldura spre mine. În casă era miros de mandarine. Și bunica avea un cozonac delicios. Mie îmi plăcea să îl mânânc cu sarmale. Dulce cu sărat. Habar nu am de ce. 

Și poate nu pare cine știe ce, dar e o amintire de suflet pentru mine.

Sursă imagine: Pinterest

Oameni care sunt o binecuvântare

La început nu am fost conștientă de acest lucru, dar apoi, viața mi-a arătat că am pe lângă mine oameni frumoși și că aceasta este o binecuvântare. Am să îți spun despre câțiva dintre ei.

Bunica și bunicul. 

Doi oameni frumoși cu suflet cald. De fiecare dată când mergeam la ei îmi puneau în față o masă plină și nu mă lăsau niciodată să plec cu mâna goală. Aveau întotdeauna bagaje cu de toate pregătite pentru noi. 

Nu făceau diferențe între nepoți și nici între copiii lor. Îi ajutau pe toți și am sezanția că dacă ar fi putut să facă mai mult decât tot ce au făcut deja, ar fi făcut-o. 

Eram în primul an de facultate la câteva sute kilometri depărtare de casă. Bunicii ori de câte ori prindeau ocazia, încă îmi dădeau lucruri. Până atunci am trăit cu impresia că toți bunicii sunt așa, că e de datoria lor să fie așa, doar sunt bunici. 

Când un prieten mi-a povestit despre bunicii lui am rămas șocată. Nu numai că nu îi umpleau plasele, dar au făcut diferențe între el și alți nepoți. Nu, nu avea mese din acelea despre care vorbesc eu, nici nu pleca cu plase pline, nici nu se putea baza pe ei așa cum aș fi putut eu să mă bazez pe buncii mei. Nu. Și nici dragostea nu era răspândită la fel. 

Apoi a urmat o prietenă a cărei poveste este asemănătoare cu prima. Și atunci am rămas șocată din nou. Și am zis: vrei să spui că nu toți bunicii sunt ca ai mei? 

Da, rușine mie. Nu am știut asta până la 19 ani. Dar la 19 ani am aflat că bunicii mei au fost și sunt o binecuvântare. 

Prietenii

A trebuit să mă tot mut, am schimbat cam 3 orașe până acum. Și în toate trei am găsit oameni care să meargă mână în mână cu sufletul meu. Oameni care mi-au fost alături la bine și la greu. E adevărat că la un moment dat drumurile ni s-au despărțit, dar ce am avut rămâne. 

Eram încă adolescentă atunci când mi-am dat seama că astfel de prietenii nu se găsesc la tot pasul și că există oameni care locuiesc într-un singur oraș din totdeauna și nu au avut bucuria de a găsi așa prieteni. Prieteni adevărați care atunci când se dăruiesc devin ca frații.

Da, prietenii adevărați sunt o binecuvântare. Și sunt rari. Eu încă nu știu cum de i-am găsit peste tot, dar am impresia că Dumnezeu și-a cam băgat nasul aici.

Dacă ai și tu astfel de oameni în viața ta, apreciază-i. Arătă-le recunoștința ta și amintește-ți că nu toți oamenii sunt ca și ei și nu oricine are parte de ei.

Sursă imagine: Pinterest

P.S. Nu uita de proiectul oameni cu povești. Implică-te și tu!

Oameni cu povești - Bogdan - 3

În luna octombrie 2017 a luat naștere proiectul: ”Oameni cu povești.” 

De ce? 

Pentru că peste tot în jurul nostru sunt oameni, ca și noi. Oameni cu dureri, oameni cu bucurii, cu bune și cu rele. Spre acești oameni aș dori să privim. 

Aici nu puteți găsi decât o mică parte din povestea lor.

A se citi numai cu inima deschisă.

Bună, spune-mi ceva despre tine, care este povestea ta?

Bună, mă numesc Bogdan și am 30 de ani. Vin dintr-o familie creștin ortodoxă care nu prea a avut legatură cu Dumnezeu. Am umblat de la “băiețași de cartier” până la cei mai bogați și faimoși oameni din orașul meu. Am făcut în viața aceasta tot ce mi-a poftit inima, nu mi-am oprit nici măcar o plăcere.

Având posibilităti financiare bunicele și fiind răsfățat de părinți, de mic copil, am avut o înclinație spre rău. Mi-a plăcut să ies în evidență, să epatez, să fiu în centrul atenției iar dacă nu reușeam prin caracter și  prin lucrurile lumești, atunci apelam la forță, fiind un bătăuș insensibil. 

Tot acest stil de viață nonconformist și extrem (cu băutură, droguri, scandaluri, femei, petreceri etc) m-a adus în pragul sinuciderii la vârsta de 15 ani. Abia astăzi realizez ce “Forță” m-a oprit atunci să îmi pun capăt zilelor.

Mă simțeam ca un om posedat de demoni. Aveam coșmaruri groaznice aproape în fiecare seară, și chiar de 2-3 ori pe noapte. Rămâneam paralizat în somn, în coșmar (în timp ce duhuri rele mă chinuiau) dar eram perfect conștient, ca și cum aș fi fost treaz, nuputând să mă mișc deloc nici să scot vreun sunet.  Puteți căuta pe google: “paralizie în somn”  pentru o explicație mai bună.

Tot acest haos și chin au ținut până la vârsta de aproximativ 21 de ani, când am cunoscut o fată, care avea sa îmi devină soție doi ani mai târziu.

Ea, o fata întoarsă la Domnul, în dragostea dintâi exprima dragostea lui Dumnezeu pe fața ei, în comportamentul ei și prin vorbele și atitudinea ei. Nu o sa uit niciodată cât de frumos și cu câtă patimă vorbea de Domnul Isus și îi lua apărarea ori de câte ori eu sau vreo cunoștință încercam să o convingem că nu există nici un Dumnezeu sau îl badjocoream. 

Noi ne-am indrăgostit unul de altul. Ea nu m-a agasat în nici un fel cu credința ei, însă mi-a vorbit atât de frumos din Biblie ori de cate ori a fost nevoie.

Fata aceasta era tot ce și-ar fi putut dori vreodată un băiat : credincioasă, frumoasă, elegantă, cu prea mult bun simț și bun gust, finuță, rafinată, cu o situație materială bună iar Dumnezeu mi-a dat-o mie de soție, un păcătos.

Domnul Isus a lucrat prin ea și mi-a transformat viața într-una nouă, curată, frumoasă.

L-am primit în inima mea pe Domnul Isus  după aproape doi ani de cercetări sufletești ale Duhului Sfânt în anul 2011 pe 13 februarie.

Cea mai frumoasă zi din viața mea o datorez fetei care a avut răbdare cu mine și mi-a vorbit și explicat din Biblie  ca o fiica a lui Dumnezeu.

Dar ceva, undeva s-a întamplat. Iar când a venit încercarea peste mine, am căzut și prăbușirea mi-a fost mare. Am păstrat în inima mea ceva numai pentru mine și acest ”ceva” a început sa îmi creeze amărăciune și nemulțumire. Ajunsesem să trăiesc o viață dublă.

Dumnezeu m-a avertizat: ce seamănă omul aceea va și secera, dar am refuzat categoric să îl ascult, crezând că merge și cu lumea și cu Dumnezeu. 

Anul trecut, în noiembrie 2016, după o îndelungă răzvrătire împotriva lui Dumnezeu și după ce m-am făcut vinovat și de slăbirea credinței soției mele datorită comportamentului meu; după o căsnicie de șase ani și o fetiță minunată, perfectă,  am divorțat. 

După ce m-am mutat în alt oraș, Dumnezeu mi-a deschis ochii și mi-a dat pe față toată nebunia pe care am jucat-o în toți acești șase ani de căsnicie. Am căzut în genunchi și i-am cerut iertare lui Dumnezeu. 

Știu că El m-a iertat, dar consecințele și durerea rămân.

M-am jucat cu viața mea și am pierdut cel mai frumos dar de la Domnul: familia.

Soția mea se află acum într-o stare de împietrire față de Dumnezeu și trăiește în păcat. Duce o viață dublă și își caută plăcerea și fericirea în orice altceva, mai puțin în Dumnezeu. Toate acestea mulțumită mie. Fetița mea crește fără tatăl ei alături. Domnul a lucrat mult în sufletul meu, m-a vindecat de depresia puternică în care căzusem, m-a eliberat de vicii vechi de care nu puteam să scap și mi-a dat putere, credință, răbdare și dragoste să îl urmez pe El în toate lucrurile.

A șters vina mea și a aruncat toate păcatele mele înapoia Lui.

Astăzi pot spune cu tărie că sunt un copil al Domnului și că tot ce sunt, sunt datorita Lui și Harului Lui care m-a salvat. Dar cu ce cost?

Mă rog în fiecare zi pentru soția și fetița mea. El să lucreze și să facă o minunată lucrare de izbăvire în viața lor iar dacă e voia Lui  să ne reîntregească familia.  El poate, știu că poate!

În viața primim multe lecții, care ar fi cea mai prețioasă lecție pe care consideri că ai primit-o?

Să nu desconsider avertizările lui Dumnezeu.

“Ce seamănă omul, aceea va secera” – NEGREȘIT !

Domnul e drept și sfânt.

Spune-mi care este visul tău? Ce ți-ai dori să faci cu viața ta?

Visul meu e să îmi recâștig soția și copilul  iar împreună să îl laudăm pe Domnul toată viața noastră.

Să mai am odată șansa să fiu așa cum Domnul a vrut să fiu: un soț și un tată iubitor, dedicat, responsabil și puternic, gata să ma sacrific oricât și oricum, stâlp pentru familia mea. Să nu îl mai întristez pe Domnul meu.

Dacă ar fi să alegi o amintire memorabilă din viața ta, una la care te-ai tot reîntoarce, care ar fi aceea?

Prima dată când a venit soția la mine într-o seară și mi-a propus să ne rugăm împreună iar eu am refuzat-o găsind motivații și alegând altceva.

Câteodată nu e despre tine

Uneori îți vine să strigi în gura mare: eu. Eu am nevoie de atenție, eu am nevoie de ceva de la tine, eu îmi doresc cutare lucru. 

Uneori îți înalți propriul eu atât de sus încât ajungi să nu mai ai ochi pentru nimic altceva. 

Am să îți relatez o povestioară care are la bază fapte reale. 

Știi, Carla nu se simte prea bine. Are dureri foarte mari. 

Și ce-i cu asta?

Păi, doar ziceam și eu, că poate ar trebui să te gândești și la ea. 

Da? Și la mine cine se gândește? La mine se gândește cineva?

Păi, da, dar știi, ea are cancer. E în dureri foarte mari și e posibil să moară. Ar trebui să îi arăți puțină afecțiune.

Serios? Și eu am probleme. Nimeni nu îmi arată afecțiune mie. 

Dar ce probleme ai tu? Ceea ce ai tu nu se numește problemă. Ce ai tu se cheamă moft. Există oameni în lumea asta care chiar au necazuri. 

Dragul meu, câteodată nu e despre tine. 

Chiar dacă unele lucruri nu sunt așa cum îți dorești, chiar dacă ai alături oameni nepotriviți sau pur și simplu ești nevoit să treci prin situații care nu îți sunt plăcute, lasă-mă să îți amintesc astăzi că uneori nu e despre tine ci despre ce poți face tu pentru cel de lângă tine.

Câteodată e despre alții. 

Așa că analizează-te. Oprește-te puțin și meditează. Oare chiar e despre tine? Oare chiar ai o problemă atât de importantă sau poate e doar un moft? Bucură-te astăzi cu ceea ce ai și întreabă-te dacă nu cumva ești pus pe lângă cineva pentru a-i fi de ajutor. 

Poate astăzi nu e despre tine, poate astăzi e despre cel de lângă tine.

Și dacă ai ajuns până aici îți las și un citat drăguț : 

”Dumnezeu m-a creat să împlinesc o slujire anume. Mi-a încredinţat să fac ceva ce nu a mai dat nimănui. Am o misiune... Sunt o verigă într-un lanţ, o punte de legătură între persoane. Nu m-a creat pentru nimic. Voi face lucrarea Sa; voi fi un înger de pace, un martor al adevărului acolo unde sunt... De aceea voi avea încredere în El. Orice sunt, nu pot fi aruncat afară. Dacă sunt bolnav, boala mea s-ar putea să-I slujească Lui; îndoielile mele s-ar putea să-I slujească Lui. Dacă sunt în suferinţă, durerea mea s-ar putea să-I slujească Lui. El nu face nimic în zadar. El ştie ce face. S-ar putea să-mi ia prietenii, s-ar putea să mă arunce printre străini, s-ar putea să mă facă să mă simt singur, să-mi scadă curajul, să-mi ascundă viitorul de mine. Totuşi, El ştie ce face.”  

John Henry Cardinal Newman (1870)

Sursă imagine: Pinterest

P.S. Nu uita de proiectul Oameni cu povești. Implică-te și tu.

Onorează-ți Regele!

Poate cauți să fii plăcut în fața oamenilor, iar acest lucru nu este rău, dar dă-mi voie să te întreb astăzi, cauți să fii plăcut și în fața lui Dumnezeu?

Uneori aceste lucruri se bat cap în cap. Câteodată pur și simplu nu ai cum să fii plăcut atât în fața oamenilor cât și în fața lui Dumnezeu, cum procedezi atunci?

Am fost pusă în astfel de situații și din păcate, am ales oamenii. Apoi am realizat că nu se merită. Nu se merită să pui oamenii mai presus de Dumnezeu. Pierzi prea multe atunci când părerea celor din jurul tău valorează pentru tine mai mult decât părerea Lui.

Știu că este puțin dificil, dar nu ai vrea să știi că prin tot ceea ce faci tu îl onorezi pe Dumnezeu? Poate că oamenii te vor dezaproba, poate vei fi privit cu alți ochi, dar știi ceva? Dumnezeu e mai presus de oameni. Dumnezeu e Rege. El e Creatorul pe când omul este creația. Așadar, spune-mi, în ochii cui ai vrea să fii considerat plăcut?

Onorează-ți Regele!

Prin tot ceea ce faci, prin tot ceea ce ești tu caută să arăți către El. Caută să fii ca un pom sădit lângă ape, ce la vremea potrivită aduce rod. Caută să fii felinarul care deși stă nemișcat, luminează în întuneric și indică calea. 

Hainele tale spun ceva despre tine. Cuvintele tale spun ceva despre tine. Comportamentul tău spune ceva despre tine. Nu ai vrea să zică ceva frumos? Ceva care să îl onoreze pe Dumnezeu?

Eu mai am mult de lucru la acest capitol. Poate că și tu te afli în aceeași situație. Amintește-ți că e greu, dar nu e imposibil. 

Haide să ne onorăm Regele!

P.S. Nu uita de proiectul Oameni cu povești. Implică-te și tu!

Sursă imagine: Pinterest 

Poți începe de unde ești

Nu știu despre tine, dar eu câteodată mă pierd. Am momente în care totul devine neclar și atunci mă opresc. Îmi spun că nu pot, că nu am să ajung niciodată la nivelul la care mi-aș dori să ajung. Îmi spun că există alții mai buni decât mine. 

Există momente în care merg cu Dumnezeu. Îl prind strâns de mână și îi zic: Doamne, uite vreau să fac acest lucru. Ce spui, mă ajuți? Nu pot fără Tine. 

Poate uneori vorbele sunt spuse cu îndoială sau cu o credință mult prea mică dar am observat că Dumnezeu se dovedește a fi  acolo. El nu lipsește niciodată atunci când este chemat. Dumnezeu când este chemat, se implică. 

Și știi cum se implică Dumnezeu? Cu toată inima. Cu toată bucuria. Cu toată dragostea. Și iese ceva minunat. 

Există momente în care merg singură. Îmi spun: Știi ceva, Lavinia, ar trebui să faci cutare lucru. Îl faci uite așa, așa și așa. Și merge un timp iar apoi cad. Și mă întreb oare ce nu am făcut bine? 

Apoi îmi dau seama că Dumnezeu nu a fost acolo, pentru că nu l-am implicat, nu l-am chemat. Iar atunci când fac lucruri de una singură nu ies niciodată la fel de frumoase ca atunci când le fac împreună cu Dumnezeu. Mai mult decât atât, atunci când mă bazez doar pe mine, lucrurile nu sunt de durată și nici nu au direcție. 

Te-ai regăsit vreodată în aceste situații?

Atunci când totul devine neclar s-ar putea să fie din cauză că mergi singur/ă. Dar știi ceva? În orice situație te-ai afla astăzi, orice problemă ți-ar sta în cale și orice vis ai avea poți începe de unde ești. Numai nu singur, ia-L pe Dumnezeu cu tine. 

Cum faci asta? E simplu. Îl chemi și apare. Îi spui: uite Doamne aș vrea să fac asta, sau am nevoie de cutare lucru și El apare. Pentru că atunci când este chemat Dumnezeu se prezintă și se implică cu toată inima.

Poate pare greu, poate chiar imposibil dar fiecare a început cândva de undeva. Așa că nu mai ezita, nu te mai compara cu alții, nu te mai gândi la cât de greu este ci începe de unde ești.

Sursă imagine: Pinterest

P.S. Nu uita de proiectul Oameni cu povești, implică-te și tu. 

Oameni cu povești - Alina - 2

În luna octombrie 2017 a luat naștere proiectul: ”Oameni cu povești.” 

De ce? 

Pentru că peste tot în jurul nostru sunt oameni, ca și noi. Oameni cu dureri, oameni cu bucurii, cu bune și cu rele. Spre acești oameni aș dori să privim. 

Aici nu puteți găsi decât o mică parte din povestea lor.

A se citi numai cu inima deschisă. 

Bună, spune-mi ceva despre tine, care este povestea ta?

Mă numesc Alina și am 24 de ani. M-am născut în orașul Petroșani, județul Hunedoara. Mare parte din copilărie mi-am petrecut-o la bunici, într-o parte frumoasă a Olteniei, iar după ce am  mai crescut am continuat să merg la țară în fiecare vacanță de vară, asta până în ultimul an de liceu. 

În următorii 3 ani am rămas în orașul natal și am studiat Școala Sanitară de asistenți medicali generaliști, unde am terminat cu o notă aproape de 10, ceea ce mă face cu adevărat mândră. Am locuit în Cluj un an, unde am încercat să o iau de la zero pe cont propriu, însă am ajuns într-un final să locuiesc în frumoasa Germanie. 

Nu sunt omul care să spună prea multe despre sine. Sunt o persoană pozitivă, extrem de comunicativă și pot spune că exagerat de iubitoare. Nu pot altfel.

În viața primim multe lecții, care ar fi cea mai prețioasă lecție pe care consideri că ai primit-o?

Pot spune că lecția cea mai prețioasă este tocmai faptul că știu să învăț din greșeli. Am învățat să accept în sfârșit că nu totul este așa roz precum văd eu și că uneori trebuie să mergi mai departe când simți că ești ținut în loc.

Spune-mi care este visul tău? Ce ți-ai dori să faci cu viața ta?

Visul meu este acela de a profesa în domeniul medical, domeniul pe care l-am studiat cu drag -acela de a ajunge asistent medical și de a putea face un om să se simtă mai bine. 

Dacă ar fi să alegi o amintire memorabilă din viața ta, una la care te-ai tot reîntoarce, care ar fi aceea?

M-aș reîntoarce la copilărie. La acele momente în care bunicul intra pe poartă, alături de bicicleta sa, iar în punga agățată de ghidon avea cele mai dulci bunătăți pentru mine. Și nu doar la acele momente, ci la toate cele în care vacanța la bunici -despre care mi-e foarte drag să vorbesc de fiecare dată- era cea mai frumoasă.

P.S. Acest proiect se desfășoară sub formă de interviu. Întrebările rămân mereu aceleași. Oricine este bine venit să participe. Pentru înscriere nu trebuie decât să lași un email cu dorința ta pe laviniahumeniuc@gmail.com  și vom discuta detalii.

Îndrăznește, povestea ta își poate avea locul aici.