Credinţă la Londra

 *** I ***  aici

 ***  II  ***

Londra

- Omule, te-ai tâmpit la cap? Cum să o omori? Pentru ce? Pentru bani? Nu fă prostia asta John, o să te coste mult! Ai un cap, foloseşte-l! Spunea Shan nervos.
-Destul, Shan! Ştiu foarte bine ce am de făcut, am spus împingându-l.
-Calmează-te omule, încerc să te ajut, eu nu sunt inamicul tău, ok Johnny?
Clocoteam în năuntrul meu de mânie şi de teamă.Eram confuz.Nu ştiam dacă trebuie să îi spun prietenului meu adevărul sau nu. Era Shan, amicul meu din copilărie, ştiam că mă pot baza pe el dar totuşi, unele lucruri nu erau gata pentru a ieşi la iveală.
Vocea lui, gravă mă smulse brusc din gândurile mele:
-John! Cu tine vorbesc!
-Da, Shan, e ok, am zis plictisit şi am plecat neştiind încotro mă îndrept.

                                                               

 ...*...

Manchester

Când urcă ultimul pasager, Lena îl privi  cu o curiozitate maximă fără ca măcar să îşi dea seama.Acesta la rândul lui îi întoarse privirea şi îi zâmbi dar ea nu avea de gând să îi acorde atenţie.Poate în alte circumstanţe l-ar fi invitat să ia loc lângă ea, pentru că stătea în picioare , dar acum nu dorea decât să uite tot, să se elibereze de gânduri şi de durerea ce îi cuprinsese inima.
-Eşti bine draga mea? o întrebă femeia
-Da mami, culcă-te la loc, îi răspunse Lena afişând un zâmbet mare cum obişnuia ea să facă, dar gândurile îi fugeau departe, la copilăria ei, la toate amintirile cu cei dragi...
"Opreşte-te! Eşti prea sentimentală" şi-a spus ea în gând.Şi luându-şi un carneţel a început să noteze "Londra=? Manchester = trecut"
Când trenul a oprit Lena era calmă, şi fără nici o reţinere s-a dus şi i-a îmbrăţişat  pe Emma şi  Charlie, prietenii lor de familie pe care  îi considera ca nişte unchi  deoarece erau  de aceeaşi vârstă cu Mona, mama sa.

...*...

Va urma...