De ce ne declarăm creştini dacă nu vorbim despre Dumnezeu?

De ce se vorbeşte atât de puţin despre Dumnezeu? 

De ce este acesta un fel de subiect pe care toţi se feresc să îl aducă în discuţie?

Oamenii au nevoie să audă de Dumnezeu, să ştie de sacrificiul pe care l-a făcut pentru ei. 

Sunt sigură că sunt mulţi dintre voi care credeţi în El, şi a-ţi simţit intervenţia Lui în viaţa voastră, de ce nu o spuneţi şi altora?

Dumnezeu este prezent în vieţile noastre prin multe lucruri, inclusiv prin oamenii pe care ni-i trimite să aibă grijă de noi. 

Cum să-L cunoască oamenii care îl caută, sau cei care nu cred în El dacă noi nu le împărtăşim din experienţa noastră cu El?

De ce ne declarăm creştini dacă nu vorbim despre Dumnezeu? 

De ce ţinem credinţa doar pentru noi, de parcă ar fi un secret?

Oare nu ar trebui ca toţi oamenii să se bucure de dragostea şi binecuvântarea lui Dumnezeu?

V-ar plăcea ca cineva să ajungă în iad, doar pentru că voi nu-i spuneţi astăzi că Dumnezeu există, că Dumnezeu îl iubeşte şi i-a pregătit un loc în cer?

E ciudat să scriu aşa ceva? 

De ce? 

Doar ne declarăm creştini, doar aparţinem unei religii, credem în ceva, şi totuşi dacă mă apuc să vorbesc despre asta par a fi ciudată, sau pare că vreau să bag religia cuiva pe gât. Greşit. 

Nu vreau nimic altceva, decât să spun că Dumnezeu există, eu l-am întâlnit, e activ în viaţa mea, se implică în problemele mele, îmi ascultă rugăciunile, îmi trimite binecuvântări zilnic, şi cred că această bucurie trebuie împărţită cu toată lumea, pentru că Dumnezeu iubeşte pe toată lumea.