Petalele unei flori...

 Sursă imagine: internet

Am rupt petalele unei flori, le-am rupt una câte una până când nu a mai rămas nimic din ea. Mi-am spus că asta e finalul dar în palma mea floarea a renăscut cu aceleaşi petale albe.
M-am uitat încă o dată la floare, crezând că delirez şi am început să le rup din nou, spunându-mi că de data aceasta chiar este finalul dar floarea s-a refăcut la loc.
Am privit-o mai atent, am privit literele ce se legau în cuvinte şi stăteau pe fiecare petală şi mi-am dat seama că nu au cum să dispară doar de la câteva rupturi.

Credinţa, dragostea, speranţa, iertarea, pacea...ele nu dispar atâta vreme cât tulpina există. Indiferent de câte ori aceste petale vor fi smulse, nu vor muri.
Tulpina e Dumnezeu, El toarnă mereu credinţă, dragoste, speranţă, pace şi iertare, de noi depinde dacă le folosim în viaţa noastră sau dacă le smulgem şi le dăm uitării.
Dumnezeu e bun şi răbdător şi tocmai de aceea dragostea Lui nu se va termina indiferent de cât ne vom dori noi să o aruncăm la o parte, iertarea Lui nu va înceta chiar dacă nu credem în ea,  credinţa pe care o avem în El nu va putea să fie stinsă atâta timp cât El continuă să existe, speranţa pe care ne-o dă este tocmai prin răsuflarea pe care o primim zilnic.

Ceea ce ne stă împotrivă este timpul, pentru că nu se ştie când vom pleca de aici având doar tulpina...