Versetul zilei

Tuesday, May 16, 2017

Nu am văzut niciodată o iubire perfectă


Oamenii visează deseori la acea iubire perfectă văzută în filme. Fetele visează la acel el care se dovedește a fi mereu un cavaler și un romantic înăscut. Băieții visează la acea ea care este mereu frumoasă, aranjată, perfectă. 

Oamenii visează deseori la o iubire care nu există, o iubire care nu este reală iar atunci când nu o întâlnesc rămân dezamăgiți și încetează să mai creadă în dragoste. 

Am să îți spun astăzi ceva, nu am văzut niciodată o iubire perfectă.Sunt într-o relație de dragoste de 6 ani și nu am cunoscut acea iubire. 

Cunosc în schimb, un băiat care nu este romantic. Nu. Ce să-i fac, pur și simplu nu e genul lui. Însă are acel ceva în privire. Chiar și acum, după acești ani în care ne-am cunoscut cu bune și cu rele, mă uit la el și văd cum mă oglindesc în ochii lui, mă uit la el și îi văd ochii luminând atunci când mă privește. 
E acel gen de băiat care își face timp mereu pentru mine. Avea timp și înainte, are și acum. Eram încă pe la începutul relației, când, dacă îl sunam la orice oră din noapte îmi răspundea la telefon fără să conteze faptul că îi perturbam somnul. E acel gen de băiat care e gata să îți aducă marea la picioare și să facă totul pentru a te ști fericită. Acel gen de om care te îmbrățișează strâns și îți arătă mereu că te iubește prin lucruri mici, aparent nesemnificative. Da, îmi aduce mai rar flori, nu îmi deschide portiera de la mașină sau ușile pe unde mergem, nu se pricepe deloc să facă cadouri și, după cum am mai zis, nu e romantic,dar e al meu.  Sufletul meu, imperfect, alături de care am parte de o iubire imperfectă pe care o găsesc atât de frumoasă cu fiecare zi ce trece tot mai mult.

Nu există acel gen de iubire perfectă pe care mulți îl caută astăzi. Există dăruire, răbdare și implicare. Există sacrificii, dealuri de urcat și punți de trecut. Există soare și furtuni. Mai înainte ca să poți fi iubit, trebuie să fii tu persoana potrivită. 
Iubirea presupune angajament, responsabilitate și dăruire, abia mai apoi primești totul înzecit.

Sursă imagine: Pinterest

3 comments:

  1. Iubirea e cel mai mare dar pe care-l poţi face. Iubirea ta arătată celuilalt, naşte iubire în inima lui. Iubirea ta faţă de celălalt este întâmpinată de iubirea lui Dumnezeu faţă de amândoi.
    Este extraordinar pasajul din „Epistola Întâi către Corinteni” unde Sfântul Apostol Pavel spune că orice ai dărui şi orice ai avea, dacă n-ai iubire, nimic nu eşti. Poate-ţi trece prin cap că dând toate averile tale săracilor vei primi multă răsplată în cer. Pavel spune că nu e de ajuns dacă n-ai şi iubire. Poate te gândeşti că fiind cel mai înţelept şi mai inteligent om, sfătuindu-i pe ceilalţi vei fi răsplătit, dar Pavel aminteşte că fără iubire nimic nu faci bun.
    Sfantul Vasile cel Mare spunea ca omul poate fi caracterizat in trei feluri in functie de fapta buna pe care o face:
    1. daca face fapta buna din frica de iad il face pe om rob;
    2. daca face fapta buna cu scopul de a fi rasplatit pe pamant, in aceasta viata il face pe om sluga;
    3. daca face fapta buna fara a dori ceva in schimb ci din iubire de Dumnezeu il face pe om fiu al lui Dumnezeu.
    A iubi necondiţionat este o mare putere!
    Când eşti sigur pe tine, îi acorzi celuilalt toată libertatea din lume. Iubirea este parfumul fiinţei tale (când fiinţa a înflorit pe deplin).
    A iubi înseamnă a dărui. Când iubeşti îi oferi celuilalt ceea ce ai tu mai bun.Important este că atunci când iubeşti cu adevărat, oferi ceea ce ai de oferit şi nu ceri nimic în schimb.
    Când iubeşti cu adevărat te reverşi. Dai pe dinafară. Eşti plin cu energia iubirii şi o împărtăşeşti cu cineva. Este foarte simplu. Iubirea a apărut în tine şi de la tine curge spre altcineva.

    P.S. Nu iubim cu adevarat decat atunci cand iubim fara motive. - Anatole France

    Adevarata iubire incepe de acolo de unde tu nu mai astepti nimic in schimb. - Antoine de Saint-Exupery

    ReplyDelete
  2. Iubirea autentica e Flacara Divina,
    Ce mistuie faptura din interior.
    E focul ce topeste zgura si rugina,
    Crescând mereu temperatura din cuptor !...

    ReplyDelete
  3. Mă bucur pentru voi pentru că Domnul Dumnezeu v-a adus împreună. Fiţi binecuvântaţi, iubiţi şi bucuraţi-vă unul de celălalt!

    ReplyDelete