Eu zic, STOP!

  Sursă imagine: internet

Nu ştiu cum să încep, dar acest articol se presupune că trebuie să aibă o notă de optimism şi de încredere. 

De prea multe ori ne lăsăm mototoliţi de oameni ca o hârtie , îi lăsăm să facă asta prin nimic altceva decât prin nişte cuvinte (sau ne-o facem chiar cu mâna noastră). Cuvinte pe care poate voi le-aţi întâlnit, le-am întâlnit şi eu, cuvinte precum: " Dar, ce tu chiar crezi că ai să ajungi vreodată acolo?" , " Tu chiar te crezi frumoasă? Nu vezi cum arată altele?", " Nu eşti bun/ă de nimic" , " Păi tu l-ai văzut pe y? Nu ajungi nici până la degetul lui mic!". 

Eu zic, STOP! 

E destul! 

Nimeni nu îţi poate spune ce şi cât poţi, nimeni nu poate să îţi nege frumuseţea nici măcar pe cea fizică. 

Nimeni nu ar trebui să audă sau să îşi spună singur aceste cuvinte. 

Uitaţi-vă la voi, este adevărat, sunteţi oameni, aveţi defecte, nu vă puteţi declara perfecţi, dar cine zice că nu sunteţi minunaţi? 

Prin tot ceea ce sunteţi voi, prin tot ceea ce faceţi, sunteţi frumoşi!

Aşa că nu vă mai subestimaţi atunci când întâlniţi oameni ce par încrezători de parcă le-ar şti pe toate, nu vă simţiţi urâţi doar pentru că vedeţi în faţa voastră un om care vi se pare vouă mai frumos, frumuseţea e relativă, e frumos ce îţi place, şi poate eu ador dantela dar tu o urăşti, aşa că cine poate să vină să îmi spună că dantela e urâtă doar pentru că lui nu-i place?

Deci, feceţi-vă o regulă, apreciaţi-vă la adevărata valoare, prea mulţi oameni frumoşi se subapreciază şi se simt neapreciaţi, asta pentru că sunteţi înconjurat de oameni nepotriviţi şi orbi, numai aşa îmi pot explica faptul că cineva nu vă vede aşa cum sunteţi, adică minunaţi!

Şi am să vă las cu o melodie ale cărui versuri întăresc ceea ce eu am spus, chiar  merită ascultată.

Articol dedicat unei prietene, A.

Pe Dumnezeu nu îl pierzi

 Sursă imagine:http://popnoire.myshopify.com

"Pe Dumnezeu nu îl pierzi, doar îţi mai dă drumul la  mână ca să mergi singură. Exact ca acei copii mici care atunci când cad se întorc în braţele părinţilor" mi-a spus în seara aceasta o prietenă, Mălina pe la care vă invit să treceţi.

Şi sinceră să fiu parcă m-a lovit ceva, parcă dintr-o dată am început să văd ceea ce până acum nu văzusem, zilele acestea Dumnezeu mi-a dat drumul la mână şi în tot acest timp l-am văzut absent şi m-am crezut singură dar acum am realizat că nu a fost aşa. Adevărul este că m-a lăsat să merg singură, m-a vegheat din spate nu ştiu exact de ce, poate ca să mă pună la încercare sau poate aveam nevoie să învăţ ceva dar important e că a facut-o din dragoste. 

Acest lucru mă face să îmi amintesc de momentul în care tata m-a învăţat să merg pe bicicletă, îmi era frică să merg singură şi îi tot spuneam: "Da mă ţii?" iar el îmi răspundea " Te ţin" şi eu nu aveam încredere, mergeam pe bicicletă, mă uitam în faţă şi continuam să îl întreb " Mă ţii?" iar la un moment dat mi-a dat drumul şi nu mi-a spus asta, m-a lăsat să merg singură, puteam să merg singură, el mă veghea din spate, era acolo în caz că ceva mi s-ar fi întâmplat.

Cuvintele prietenei mele din această seară m-au făcut să realizez că Dumnezeu era lângă mine, dar din anumite motive a trebuit să trec prin suferinţă singură.

Nu ştiu voi cum sunteţi acum, dar dacă vă regăsiţi atunci, nu uitaţi că Dumnezeu veghează din spate, vă las acum cu un citat, un gând frumos spus de bunica Mălinei : " 

„Gândeşte-te că uneori Dumnezeu ne dă drumul la mână pentru a merge singuri, pentru a ne descurca singuri, dar daca vom cădea, EL va fi acolo să ne mângâie, să şteargă lacrimi şi să ne ridice pentru a continua ”

Să ajutăm!

 Sursă imagine:www.parintelecalistrat.com

Îmi vine în gând acum o povestioară pe care mi-o zicea bunica mea, ea a fost învăţătoare când era tânără şi nu a renunţat la povestit atunci când a îmbătrânit, aşa că de multe ori când merg la ea îmi tot povesteşte câte ceva.

Mi-aduc aminte că îmi povestise despre o fetiţă care era cu mama ei afară, nu mai ştiu chiar exact, dar am să fac un mic dialog din ceea ce îmi amintesc ca să vedeţi despre ce este vorba.

-Ce se aude? întrebă fetiţa.

-Plânge un copil, îi răspunse mama ei.

La auzul discuţiei lor, care a fost puţin mai lungă decât am scris eu aici, o femeie curioasă a întrebat-o pe mama fetiţei de când e aşa, şi ea i-a răspuns că de când s-a născut fetiţa nu putea să vadă. 

Ştiu că la vremea respectivă această poveste mă impresionase mult, mai ales la cum o povestea bunica cu intonaţie. Nu ştiu să vă spun dacă e reală pentru că după cum am menţionat şi mai sus era mai mică atunci şi nu-mi amintesc tare mult din poveste, dar sunt sigură că există astfel de cazuri şi în ziua de azi.

Acum, aş vrea să vă spun despre un băieţel pe nume Petru, e un copilaş de doar 8 luni care suferă de mai multe boli cardiace şi are nevoie de ajutorul nostru. Noi îl putem ajuta fiecare cum poate, fie prin rugăciune, fie prin a dona nişte bănuţi, chiar şi un leu este suficient dacă nu aveţi mai mult. 

Mai multe detalii despre acest copil găsiţi pe acest blog: http://petruspatariuc.blogspot.ro/ 

iar pentru mai multe detalii decât cele găsite pe blog puteţi scrie le această adresă: salveazaoinima@gmail.com

Pe această cale vreau să spun că nu trebuie să uităm cât de mult înseamnă să fii sănătos, şi de asemenea nu trebuie să uităm că Cel ce ne dă sănătate merită mulţumiri. Mulţi tind să creadă că este ceva normal să ai sănătate sau pâine pe masă dar adevărul este că nu puţini sunt oamenii sau copiii care stau în pat bolnavi ani de zile, sau cei care stau pe străzi şi nu au ce mânca. Şi hadeţi să nu dăm din umeri, spunând că unii nu muncesc sau că şi-au făcut-o cu mâna lor ci dacă putem ajuta hadeţi să ajutăm pentru că nu se ştie când vom fi noi cei care vom avea nevoie de ajutor. 

P.S. Celor care s-au înscris la concursul pentru ziua mamei şi nu au trimis articol, sau celor care vor să se înscrie , vreau să le amintesc că articolele (texte, poezii) pot fi trimise până pe 28 februarie, apoi vor începe notările.

Detlaii în fotografia de mai jos sau pe linkul următor: http://lavii-osperanta.blogspot.ro/2014/02/concurs-cu-tema-ziua-mamei-8-martie.html

Păreri adunate de la oameni

  Sursă imagine: internet

Dat fiind faptul că zilele acestea nu prea am fost în stare să scriu ceva dar nici nu am dorit să abandonez blogul aşa cum am mai făcut, am decis să strâng idei de la oameni, pe această temă:
"Care sunt primele gânduri pe care le ai când auzi numele Dumnezeu? ", puteti participa si voi prin comentarii dacă doriţi.
Iată şi răspunsurile lor puse în ordine aleatorie. Dacă daţi click pe numele lor veţi putea ajunge pe blogul lor (cei care au blog,  au numele subliniat, cei care nu au blog au numele simplu).

Mălina : Dumnezeu = Tată, familie, prieteni, iertare.

Robert:  Pe mine cuvântul Dumnezeu nu mă face doar să am anumite gânduri ci şi să simt anumite lucruri. Pentru mine Dumnezeu înseamnă început şi sfârşit. El mi-a dat viaţă şi la El voi ajunge la sfârşit. Dumnezeu e prietenul meu. E tatăl meu. E ajutorul meu. E cel care mă pedepseşte fiindcă mă iubeşte.E cel care îmi şterge lacrimile de atâtea ori.... 

Oricât aş încerca nu aş putea să descriu în cuvinte pe Creatorul meu dar dacâ ar fi să aleg un cuvânt aş alege cuvântul dragoste.Da, Dumnezeu este dragoste şi la asta mă gândesc când aud cuvântul Dumnezeu.

Laura: Dumnezeu... 

Atunci când spui Dumnezeu te gândeşti la o forţă supranaturală, la o putere care te însoţeşte în fiecare moment, un prieten care nu lipseşte niciodată, pe care îl poți simți aproape prin rugăciune, cântare. Dumnezeu este dragoste, este o sursă permanentă de bucurie şi pace!

Alina Georgiana: Primele gânduri care-mi vin în minte când aud numele Dumnezeu sunt teama, teama că îl dezamăgesc mereu, mai sunt puterea şi încrederea şi faptul că nu sunt singură.

Miriam: E Cel care mă iubeşte necondiţionat, Cel care îmi conduce paşii.

Florin Alexandru: Când aud numele Dumnezeu, instant mă duc cu gândul la Hristos. Şi de acolo, fiindcă eu nu mi-L pot imagina pe Dumnezeu ca pe ceva abstract şi fiindcă ştiu că Dumnezeu este o Persoană, automat mă duc cu gândul la cei care I-au urmat exemplul şi care îI menţin vie memoria. Ce-a făcut Dumnezeu? 

S-a întrupat şi s-a jertfit pentru păcatele noastre. A făcut asta pentru a ne recâştiga Raiul pe care l-am pierdut, dar şi pentru a ne dovedi prin fapte Iubirea şi purtarea Lui de grijă. Când spun cei care Ii menţin vie memoria, mă refer în primul rând la părinţii mei, fiindcă ei sunt primii oameni cu care am luat contact şi care s-au jertfit pentru mine. Adică mama care a fost la un pas de moarte atunci cand nu putea să nască si tata care a intervenit pe lângă cineva ca să cheme doctorul potrivit. Iarăşi, mama care se frământa tot timpul dacă îi lipsea ceva copilului ei şi tata care atunci când venea de la servici nu venea niciodată cu mâna goală. Dacă nu i-aş fi avut pe ei, ar fi fost mult mai dificil să înţeleg cine este Dumnezeu. Fiindcă în ei am descoperit prima dată Chipul lui Dumnezeu din om.

 În al doilea rând, L-am descoperit pe Dumnezeu aflând şi citind despre martirii din temniţele comuniste, adică cei care s-au sacrificat pentru ca noi, cei de azi, să ne afirmăm astăzi credinţa în El fără a mai fi închişi, pedepsiţi sau torturaţi. Pentru că ei sunt cazurile cele mai recente de jerftă şi memoria lor este una cât se poate de vie. Aflând despre experienţele şi durerile lor, nu poţi să nu rămâi înmărmurit şi să te întrebi : 

Cum au putut îndura, de unde au avut această putere? 

Şi cum se face că mulţi dintre ei au supravieţuit grelelor încercări, ajungând lucizi la bătrâneţe şi stingându-se în pace, iertând gresiţilor lor ? 

Atunci, dacă stai şi analizezi lucid, raţional, emoţional, sau din orice alt punct de vedere, vei descoperi că în spatele lor a stat o forţă, care nu poate fi decât una dumnezeiască. Şi dacă îţi îndrepţi ochii spre suferinţa lor, vei vedea că rostul acestor jertfe a fost îndreptat spre Dumnezeu. Imboldul pe care ei l-au simţit a venit de la Dumnezeu şi izbăvirea tot de la El. Dumnezeu S-a Răstignit, a murit şi în final a Inviat.

În al treilea rând, L-am descoperit pe Dumnezeu citind despre vieţile Sfinţilor. Deci, când aud numele Dumnezeu, mă gândesc la părinţi, la martiri şi mucenici mărturisitori, la Sfinţi si la … copiii pe care deocamdată nu îi am, dar pe care îi voi avea într-o zi.

Viorel:  Când aud numele de Dumnezeu, prima dată mă gândesc la Tatăl meu, apoi la divinitatea care a creat tot acest univers.Când aud cuvântul "Dumnezeu" mă gândesc la EL, cel care este întotdeauna alături lângă mine, care îmi îndrumă mareu paşii, care mă ascultă de fiecare dată şi singurul care mă înţelege întotdeauna. Când aud cuvântul "Dumnezeu" spus, asociez rapid cu următoarele sentimente: iubire, pace şi armonie. Zilnic îi acord câteva minute gândindu-mă la El şi seara, înainte de culcare, întotdeauna comunic cu El prin rugăciune. Îi mulţumesc pentru ziua pe care am avut-o, îi mulţumesc pentru sănătatea mea, iubirea mea şi a celor din jur...îi mulţumesc pentru tot. Apoi mă rog să mai am încă o zi la fel de frumoasă. El este Dumnezeu!

Ionuţ:  Când spui Dumnezeu spui, credinţă, religie, Tatăl nostru al tuturor.

Ştii cât de aproape este Dumnezeu?

  Sursă imagine:http://danieladelibas.wordpress.com/

După cum am mai scris acum câteva zile, învăţ lecţia căderii, sunt tot în acest pas însă nu îmi dau seama ce vrea Dumnezeu să mă înveţe dar sper să decopăr curând.

Totuşi de un singur lucru pot fi sigură şi acela este că Dumnezeu nu m-a părăsit, ştiu că deşi îl simt departe El este tot aici cu mine, cu voi. 

De la un timp mi-am făcut obiceiul să ţin o cutiuţă cu bileţele de încurajare şi din când în când trag câte un bileţel de acolo, au fost câteva zile în care trăgeam fără să vreau acelaşi bilet şi nu-mi doream biletul acela, vroiam să fie altul în locul lui să scrie altceva dar nu, doar pe el îl nimeream. Pe acel bileţel scria: "Ştii cât de aproape este Dumnezeu? Atât cât îl laşi tu să fie", şi eram chiar nervoasă pe biletul respectiv. Astăzi stând şi meditând mi-au venit acele cuvinte în gând şi mi-am dat seama că bileţelul era corect, îl îndepărtasem pe Dumnezeu, nu Dumnezeu m-a îndepărtat pe mine. 

Aşa că acum stau şi mă gândesc la acest verset : "Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită." Psalmul 51:17 , ştiu că orice ar fi Dumnezeu este aici, aşa că dacă este printre voi cineva care învaţă lecţia căderii sau pur şi simplu simte că Dumnezeu nu e acolo să îşi amintească aceste cuvinte.

Psalmul 138:8

Azi sunt fără cuvinte...

Iubiţi în fiecare zi!

Sursă imagine: http://demotivare.com/

Am vrut să scriu un articol legat de ce cred eu despre Valentine's day dar m-am răzgândit, în schimb am să scriu despre dragoste.

Dragostea este acel ceva ce face din viaţa unui om un curcubeu, un câmp cu flori minunate şi tot dragostea este cea care transformă acel curcubeu din culori violete în culori negre şi gri, cea care schimbă într-o secundă câmpul de flori minunate în flori ofilite şi cer cu nori urmat de furtună.

Am experimentat dragostea în ambele feluri prezentate mai sus şi cu toate că are părţi rele nu aş vrea ca acest sentiment să lipsească din viaţa mea, pentru că este minunat, pentru că m-a schimbat, mi-a schimbat viaţa.

Şi nu pot decât să vă doresc să experimentaţi dragostea, dragostea pură şi adevărată nu toate sentimentele false care îşi spun dragoste. 

După cum spunea cineva, iubirea trebuie sărbătorită în fiecare zi prin noi, prin felul în care iubim şi ne comportăm nu doar cu cei dragi ci cu oricine ne intersectăm în drumul nostru. 

Iubiţi, iubiţi în fiecare zi!

Nu vă îngrijoraţi de nimic!

 

Sursă imagine: www.thethingswesay.com

"Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus." Filipeni 4:6,7

 De multe ori când merg undeva obişnuiesc să privesc oamenii de pe drum şi nu de puţine ori constat că fiecare merge grăbit în direcţia lui fără să fie prea atent la ce se întâmplă în jurul său.

Stau uneori şi mă întreb care este povestea lor, povestea oamenilor care călătoresc zi de zi în autobuze, tramvaie cu mine, povestea oamenilor care trec pe lângă mine pe stradă şi îmi aruncă priviri sau nu. 

De multe ori îi judecăm după aparenţe pe cei necunoscuţi, nu vrem să le facem loc pe scaunul de lângă noi sau ne uităm ciudat la ei. Uităm că sunt oameni, oameni care zi de zi îşi poartă fericirea, grijile, nevoile pe umeri. Oameni care intră în acelaşi autobuz cu tine şi poate zici că eşti total diferit de ei fără să ştii că de fapt aveţi aceeaşi durere, că toţi căutaţi acelaşi răspuns.

Tot ce vor oamenii este înţelegere, iubire, o vorbă bună. Tot ce avem nevoie uneori să auzim este că va fi bine, că nu trebuie să ne îngrijorăm de nimic. Iar Dumnezeu ne-a spus asta şi dacă noi o ştim este bine să i-o spunem şi celui de lângă noi.

Vreau să spun că toţi suntem oameni, toţi avem nevoi şi griji pe care le purtăm după noi zilnic, eu vă zic ceva vouă, voi spuneţi acest ceva la alţii: Nu vă îngrijoraţi de nimic, cineva este în controlul tuturor lucrurilor, trebuie doar să ne încredem în El!

Lecţia căderii

 

 Sursă imagine: http://www.deviantart.com/art/bliss-431266949

Lecţiile pe care ţi le dă viaţa sunt greu de suportat de multe ori şi nu mă pot pronunţa care dintre lecţii e mai grea dar momentan învăţ lecţia căderii din toate punctele de vedere şi nu-mi place.

Problema la această lecţie a căderii este că nu se întâmplă o singură dată în viaţă şi când se întâmplă poate să fie dublă, triplă sau chiar mai mult de atât, poate să fie interminabilă.

Când mergi pe drumul vieţii întâlneşti în cale şi flori şi spini, şi nori şi cer senin şi treci prin toate acestea dar când apar obstacolele mari peste care trebuie să sari sau să le împingi, să le alungi din calea ta se întâmplă să cazi, şi când cazi stai la pământ o bucată de vreme până vine cineva să te ajute să te ridici sau poate dacă eşti puternic te ridici singur, dar ridicarea este grea şi de obicei se întâmplă ca imediat după acea grea ridicare să urmeze altă cădere şi mai îngrozitoare decât prima.

Sigur că poţi să le faci faţă doar eşti un adevărat luptător de război însă când după cea de a doua cădere mai urmeză încă vreo două, trei ce faci?

 Drumul e atât de greu şi uneori îţi doreşti să fii singur, alteori îţi doreşti companie, uneori ţi-l doreşti pe Dumnezeu, dar ce se întâmplă atunci când sunteţi căzut şi oamenii nu au cum să vă ridice, Dumnezeu ar putea dar nu ştiţi cum să veniţi la El şi aveţi impresia că nu vă ascultă?

Eu învăţ lecţia căderii acum, sunt căzută în credinţă , căzută în ceea ce priveşte examenele de la şcoală, căzută în legătură cu viaţa mea de zi cu zi şi nu e doar o cădere, sunt mai multe, mă simt blocată, mi-am tot zis că le fac faţă, dar vin alte căderi. 

Să fie lecţia căderii cea mai grea sau nu ştiu eu cum să o suport? 

În orice caz sper să treacă odată această lecţie, să sar bolovanii, poate chiar îi rostogolesc pe la voi ! :) Glumesc :D 

Străinul

 Sursă imagine: realityinfringement.wordpress.com/

Am întâlnit un străin, chiar în momentele acelea amare când viaţa pare ca o pastilă ce trebuie înghiţită şi nimeni nu e lângă tine. Stăteam şi îmi plângeam de milă şi aveam senzaţia că nu mă vede nimeni, dar mă vedea străinul.

S-a apropiat de mine mai mult decât i-a fost îngăduit şi mi-a spus că pierd vremea plângându-mă, că făcând loc tristeţii pe faţa mea nu fac decât să mă urâcesc. 

Dumnezeu te-a creat ca să fii veselă şi plină de speranţă, mi-a zis străinul fără să mă privească atent. 

I-am spus să mă lase în pace, i-am reproşat că ce ştie el despre Dumnezeu sau despre veselie şi speranţă, chipul lui era atât de plin de riduri şi atât de prăfuit, ochii lui păreau să cunoască totul, era slab şi aş fi spus că e un cerşător.

Fată dragă, mi-a spus străinul, eu am călătorit de la oameni bogaţi la oameni săraci, de la oameni îngâmfaţi la oameni cu inima bună, de la oameni tineri la oameni bătrâni, am văzut moartea, am văzut viaţa şi am văzut cam cu stă treaba cu oamenii şi cu viaţa lor. Îţi spun ceea ce îţi spun pentru că în toată acestă mare călătorie  am observat că doar oamenii ce îl au pe Dumnezeu în viaţa lor sunt capabili să rămână ancoraţi în speranţă şi să treacă drumul cu bolovani. 

Doar acei oameni îşi pot da seama cât de important este ceea ce faci cu viaţa ta, cum faci, ce laşi în urmă...

Tristeţea nu are ce căuta pe chipul tău, nu ai de ce să fii tristă când ai un Dumnezeu în cer care te iubeşte, iar toate aceste cuvinte sunt valabile şi pentru ceilalţi trecători de pe drum, a mai spus străinul, apoi a plecat şi nu l-am mai văzut de atunci.

Nu am ştiu mult timp cine este dar într-o zi mi-am dat seama, era timpul.

Concluzia etse să nu pierdem timpul fiind trişti, ci să ne punem speranţa în Dumnezeu şi să mergem mai departe chiar şi pe drumul cu bolovani.