Versetul zilei

Tuesday, June 25, 2013

Catalogul absenţelor

Mă gândesc la catalogul de la şcoală, la fiecare sfârşit de an , când se trage linie sunt numărate o mulţime de absenţe, unele motivate, altele nu.

Dar există şi un catalog al vieţii, acolo se trec absenţele noastre din viaţa prietenilor, a familiei şi absenţele familiei, prietenilor din viaţa noastră.
Dacă stau să trag linie şi aici, nu după un an ci după mai mulţi pot spune cu regret şi dezamăgire că sunt mai multe absenţe decât prezenţe în ceea ce-i priveşte pe oamenii dragi din viaţa mea. 
Sunt multe zile fericite, sau mai puţin fericite în care ar fi trebuit să fie alături de mine dar nu au fost.


Sunt de asemenea zile în care ar fi trebuit ca eu să fiu alături de alţii şi nu am fost, sau nu de ajuns.
Se poate spune că multor din oamenii care au promis că vor fi lângă mine li s-ar putea scădea un punct la purtare, sau chiar mai multe din cauza absenţelor. 
Însă ar conta? 
Adevărul este că uneori oamenii trebuie lăsaţi liberi, să absenteze dacă asta vor, însă cei ce te iubesc găsesc întotdeauna un mod pentru a păstra rubrica cu absenţe din catalogul vieţii aproape goală.


Şi totuşi, mai există un catalog. Acesta este al lui Dumnezeu, am fost uimită să observ că El nu avea nici măcar o absenţă în ceea ce mă priveşte. A fost mereu acolo, la prima aniversare  a zilei mele de naştere, la primele lacrimi, prima dragoste, prima dezamăgire,prima rugăciune...şi la toate care au mai urmat.
 Am rămas tăcută pentru un moment şi m-am gândit ce merit am pentru ca Dumnezeu să mă iubească atât de mult încât să fie zilnic prezent lângă mine, dar adevărul este că nu am nici un merit.


Acum, poate că v-am pus pe gânduri şi o să vă imaginaţi propriul vostru catalog al absenţelor, şi nu ştiu în ce parte se va înclina balanţa dar sunt sigură că Dumnezeu nu are absenţe nici în cazul vostru, iar dacă vi se pare că are, înseamnă că nu L-aţi observat, dar El a fost acolo, la fel cum e cu soarele, nu îl vezi tot timpul dar el e acolo.

Deci, când vă veţi pune întrebarea: "Unde e Dumnezeu?" să ştiţi că e lângă voi, chiar în momentul acela.


P.S. Oamenii cu prea multe absenţe , cu n puncte scăzute la purtare,  ar trebui şterşi?!

2 comments:

  1. Nu... ar trebui doar sa li se scada nota. Poate invata ceva si se straduiesc mai mult.

    ReplyDelete
  2. Nu! Oamenii astia ar trebui sa ramana peste program, la detentie! Doar asa vor invata anumite lucruri...

    ReplyDelete