Văd

  Sursă imagine: www.panoramio.com

Privesc în jur.
Văd oameni mergând grăbiţi pe stradă, unii râd, alţii au o figură serioasă, unii par răutăcioşi, alţii par plini de tristeţe. Un lucru au în comun, toţi se grăbesc să ajungă în direcţia lor. Toţi au drumul lor.
Câteodată mă întreb ce poveşti ascund oamenii pe care îi întâlnesc pe stradă. Bătrânica care stă la colţ şi vinde legume, adolescentul care trece în forţă pe lângă mine la trecerea de pieton, omul care văzându-mă fugind după autobuz îmi spune să nu mă gărbesc că nu a ajuns încă, femeia care stă lângă copilul ei...toţi au o poveste dar eu o ştiu doar pe a mea şi pe a celor câţiva oameni pe care îi iubesc.

Privesc în jur.
Văd animale, păsări, case mari şi case mai puţin frumoase, magazine şi peste tot, desigur, bani. Oameni beţi şi pe ici pe colo copii care se joacă mereu fără griji. De o vânzătoare nervoasă dădeam mereu la magazinul de lângă blocul meu şi întotdeauna îmi ziceam că ar putea să fie mai amabilă, până la urmă nu eu sunt vinovată pentru comportamentul ei dar niciodată nu am ştiut ce se află de fapt în spatele acelei măşti.

Privesc în jur.
Îi văd pe bunicii mei, bătrâni şi totuşi plin de bucurie, realizez că nu ştiu decât o parte din povestea lor. Văd curtea şi casa lor, e locul amintirilor mele din copilărie, acolo văd totul...când ajung acolo nu se mai vede nici o urmă de răutate, ci doar o imensă pace. În spatele casei e un câmp mare şi verde, acela e regatul meu, am pus stăpânire pe el acum aproape 20 de ani în urmă şi a rămas al meu. Acolo m-aş duce oricând aş vrea să scap de tot...căci acolo e o parte din povestea mea, acea parte pe care o ştiu numai eu.

-Cum, m-a întrebat cel care mă asculta, paradisul tău e un câmp? Ce zici de oraş, de maşini, de spectacole, de toate celelalte frumuseţi care te înconjoară?
-Nu, am răspuns, paradisul meu e un câmp cu păpădii şi flori galbene, un câmp cu multă iarbă şi nu l-aş schimba pe nimic.