Mi-ar plăcea să mă întorc în trecut pentru un timp, dar nu în oricare amintiri, ci în amintirile în care eram copil. Nu mă întorc neapărat pentru că aș vrea să îmi retrăiesc copilăria, ci pentru că aș vrea să retrăiesc acele vremuri.
Vremuri în care telefoanele mobile erau ceva mai rar și te bucurai dacă aveai unul, vremuri în care oamenii mergeau unii pe la alții ca să vorbească și nu aveau nevoie de telefon. Vremuri în care copil fiind, dacă vroiam să mă joc cu cineva afară mergeam la el la ușă și îl chemam. Nu era nevoie să programezi o întâlnire cu 5 zile înainte pentru că nu aveai timp.
Vremuri în care părinții stăteau afara cu copiii lor, povesteau ei între ei și își vegheau copiii în timp ce se jucau.
Vremuri în care nu se circula cu taxi, tramvai sau altele pentru că lumea umbla pe jos.
Vremea în care nu exista facebook și calculatorul nu era atât de la modă.
Mă credeți sau nu primul meu contact cu calculatorul a fost la 13 ani și nici măcar nu era al meu. Și ca să fiu sinceră am mult mai multe amintiri plăcute afară în fața unui bloc dărăpănat decât în casă în fața unui calculator în lumea căruia totul arată bine.
Mi-e dor de acele vremuri, mi-e dor să merg pur și simplu la ușa cuiva și să îi zic "Vii afară?"iar persoana aceea să îmi răspundă zâmbind și nu să se uite la mine abținându-se să mă întrebe cu ce drept îi bat la ușă.
În ce moment am intrat în această lume plictisitoare a adulților și a tehnologiei și care sunt șansele să mai scap de ea?
Trebuie o pana... de curent electric:)
ReplyDeleteO zi buna iti doresc!
Sa stii ca ar cam trebui :))
Deletecum spunea Eminescu:
ReplyDeleteTu ramâi la toate rece,
De te-ndeamna, de te cheama:
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera si nu ai teama;
Te întreaba si socoate
Ce e rau si ce e bine;
Toate-s vechi si noua toate:
Vreme trece, vreme vine.
Asa, parca mi-ar fi citit gandurile Eminescu:D
DeleteDa...sa stii ca asa e. Din pacate ceea ce traiesc copiii din zilele astea nu mai e copilaria care am avut-o noi candva. Au fost momente pe care, din pacate, nu mai le vom trai...oricat am da din maini si din picioare. Au trecut anii, viata, copilaria, vin alte vremuri si imi place sa ma gandesc ca vor fi mai bune...momentele acelea in care veneam in casa isetati debla atata alergat...fara stres...fara probleme... dar noi vroiam sa fim oameni mari...si uite ca acum ne e dor de ATUNCI.
ReplyDeleteNu mai aveam ce face acum :(, trebuie sa ne obisnuim cu ideea.
DeleteSi mie mi-e dor de vremurile astea magice. Cand imi amintesc cu ce ardoare imi doream sa fiu mare, iar mama imi spunea ca atunci cand o sa fiu mare o sa vreau sa fiu mica, iar eu nu o credeam...
ReplyDeleteUf, ce vremuri...
Te tuc!
Da...naivi eram :))
DeleteȘtii, nu e niciunde acum raiul pe pământ... Cel puțin la oraș. Aveam vremuri (nu depărtate, în 2012 și 2013) când zilnic ne vedeam și ne jucam cu vecinii, exact cum spui tu: băteam la ușă și ieșeam, nu plănuiam nimic... Dar vecinii noștri sunt oameni de rând, care fac tot felul de lucruri urâte și 2 frățiori au făcut destule prostioare... S-au dus și de la mine aceste vremuri...
ReplyDeleteEu din 2010 am blogul MOMENTE ȘI PĂRERI (cel mai vechi). Mami mi-a dat voie ca să îmi exersez scrisul și colaborarea cu ceilalți. Dar mie întotdeauna mi-a plăcut pe blog, pentru că aici, exact cum spui, totul e în roz, și mie nu-mi place să fie lumea într-o altă nuanță...:)
Te pup, Lavinia! Frumoase rânduri, le apreciez din toată inima! +1 și pentru restul!:)
Maria, nici in acele vremuri nu era raiul pe pamant, dar era altceva, acele vremuri pentru mine fiind undeva intre 2002-2007, si nu era vorba doar de faptul ca eram copii ci era vorba ca accentul pe tehnologie nu se punea atat de mult si oamenii erau fericiti asa.
DeleteIar cand am zis despre lumea frumoasa pe care ti-o prezinta tehnologia ma refeream la tot ce inseamna internet, nu neaparat la blog...
Ma bucur ca ti-au placut randurile mele! Multumesc! :)
Foarte frumos ai evocat acele vremuri la care ne gândim mereu cu dor...
ReplyDeleteWeekend frumos! :-)
Multunesc, un weekend frumos si tie!
Delete