Ești o străină

Sursă imagine: deviantart.com

Ai crezut că atunci când nu te va mai durea inima, te vei elibera, dar te-ai trezit într-o dimineață târzie de primăvară și ai realizat că în locul a toate a rămas un simplu gol. Adie vântul prin părul tău, îți suflă amintirile și fură bucăți din tine, iar tu nu faci nimic ca să-l oprești. 

Ai crezut că viața v-a dura veșnic, că vei ține minte fiecare zi, fiecare suflet, fiecare sclipire, dar astăzi privești în zare și nu mai vezi nimic, te uiți la sufletele de altă dată și nu îți par nici străine dar nici cunoscute nu îți mai sunt. Le ai în fața ochilor și nu mai simți nimic, nici durere, nici amorțire, nici fericire.

Sentimentele s-au dus. E oare cu putință așa ceva?

Tot ce ai trăit cândva, a rămas acum doar o amintire. Astăzi acea amintire pare mai îndepărtată ca oricând. E o pulbere de praf în urma ta, un drum pustiu și o casă goală. Și ai vrea, atât de mult ai vrea, să îți mai amintești, să mai simți ceva, dar ești rece, sufletul îți e gol, tu nu mai simți nimic, ești o străină, te-ai înstrăinat de propriul tău sine, de propria ta viață.

Visezi cu ochii deschiși la alte zile, în sfârșit, îți spui, în sfârșit te-ai desprins de trecut și nu, nu e cum te așteptai să fie. Nu ești mai liberă, nu ești mai fericită, ești doar mai goală. 

Te sperie gândul că și ce ai acum va deveni trecut într-o zi, și iarăși vei uita, iarăși te vei transforma. 

Tu nu ești o omidă, tu nu te transformi într-un fluture. Tu ești o pasăre, ai fost mereu și ai vrut să zbori. Acum nu te mai ține nimic aici, acum poți zbura, ce mai aștepți?

Nu asta ai vrut? 

Să lași în urmă totul...