Obișnuiam să număr binecuvântările

Sursă imagine: Deviantart

Obișnuiam să număr binecuvântările prin prisma a ceea ce aveam și când lipsurile erau mari, când totul dădea pe minus mă întrebam unde e Dumnezeu și unde e binecuvântarea Lui. 

Într-o zi, am înțeles că binecuvântarea e atunci când poți sta pe genunchi, înălțându-te pe culmi cerești, stând de vorbă cu Dumnezeul universului, cu Tatăl tău. 

Într-o zi, am înțeles că binecuvântarea e atunci când nu ai de ajuns dar din ce ai inima te îndeamnă să dai mai departe, să împarți cu cel flămând și să sădești speranță într-un suflet. 

Am înțeles că binecuvântarea e atunci când îți poți înălța brațele spre cer și în sărăcie și în bogăție, și în boală și în sănătate cu o inimă mulțumitoare la adresa Lui. 

Am înțeles că binecuvântarea e atunci când te poți uita la orizont și poți privi dincolo de el, știind că undeva acolo e o lume nesfârșită, o lume ce nu va apune niciodată, o lume cu pace și bucurie ce te așteaptă. 

Am înțeles că binecuvântarea e atunci când ai jur oameni care îți spun: m-am rugat pentru tine, oameni cu care te poți întâlni și poți vorbi despre Dumnezeu, despre frumos, despre speranță. 

În lume este stricăciune. În noi este stricăciune. Și haos și lipsuri. Și boală și necaz. Și plâns și jale. Și pofte și păcat. Obișnuim să ne numărăm bunurile și să le numim binecuvântări. Obișnuim să ne strângem comori aici, pe acest pământ și să ținem strâns de ele. Obișnuim să ne rugăm doar pentru ceea ce trupul și propriul nostru eu ne cere, dar adesea, ceea ce Dumnezeu numește binecuvântare e departe de ceea ce noi numim binecuvântare. Adesea gândurile Sale sunt atât de departe de ale noastre și răspunsul Său tot nu rămâne, pentru că noi punem în valoare trupul acesta trecător pe când El se uită la ceea ce e veșnic și are cu adevărat valoare, sufletul nostru. 

Astăzi, încearcă să îți numeri cu adevărat binecuvântările. Câte ai de fapt? 

Astăzi, vreau o binecuvântare de la Dumnezeu, dar nu, nu pentru trupul meu, ci pentru sufletul meu. Astăzi, mi-aș dori să mă întâlnesc cu Dumnezeu și să-i spun că inima mea e atât de pângărită și murdară și are nevoie de El. Astăzi, mi-aș dori să mă întâlnesc cu Cel ce m-a creat și să îi spun că îl iubesc. Îl iubesc pentru cine este El. Pentru caracterul Lui curat, pentru gingășia și dragostea Sa, pentru sfințirea și adevărul care e în El. Pentru milă și mai mult decât toate pentru Calvar. Astăzi, mi-aș dori să mă întâlnesc cu Dumnezeu și să îi spun că sufletul meu strigă cu disperare după o pată de lumină, o pată de culoare și nu o găsește nici în jur și nici în sine. 

Binecuvântarea mea ar fi ca Dumnezeu să mă strângă în brațele Sale și să îmi spună: sunt aici. Binecuvântarea ta care ar fi?